Câinii comunitari din municipiul de pe Târnava Mare așteaptă să fie adoptați, în acest moment aflându-se în adăpostul situat la ieșirea din oraş spre Moșna un număr de 17 maidanezi. Serviciul Public de Ecarisaj acționează pentru a strânge câinii de pe domeniul public, și având în vedere faptul că la începutul acestui an prevederile legale în domeniu s-au modificat, câinii nu mai pot fi eliberați înapoi pe domeniul public, singura soluție fiind ca aceștia să fie adoptați.
De asemenea, potrivit OUG nr. 1059/2013 deținătorii de câini de rasă comună sau metișii acestora trebuie să fie sterilizați până la 1 ianuarie 2015. Pe de altă parte, toţi proprietarii de câini au obligaţia să identifice prin microcipare şi să înregistreze animalele în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (RECS), la un medic veterinar autorizat.
„Situația câinilor comunitari este o preocupare veche a municipalității. De altfel, suntem printre primele primării care au construit un adăpost pentru câinii comunitari. Având în vedere situația actuală practică și legislativă, intenția noastră este de a construi un alt adăpost, cu o capacitate mai mare, pentru a încerca să stopăm acest fenomen. De asemenea, prin intrarea în vigoare a normelor privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân, sper că vor ajunge tot mai puțini câini în stradă. Fac un apel către medieșeni, să meargă la adăpost și să adopte câinii fără stăpân”, a explicat primarul Teodor Neamțu.
Potrivit reprezentanţilor Serviciul Public de Ecarisaj, orice persoană poate adopta un patruped, el fiind chiar şi transportat la domiciliul persoanei care-l adoptă.
Doar 4 câini au fost adoptaţi în 2014, la Mediaş
Medieșenii vor plăti facturi cu 10 % mai mult, la serviciile de canalizare
Directorul general al societății „Apa Târnavei Mari” din municipiul Mediaș, Virgil Bucșe a susținut joi dimineața o conferință de presă în care a vorbit despre modificarea regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă și Canalizare, care presupune o creștere a facturilor utilizatorilor cu 10 procente, de la 1 septembrie 2014.
Virgil Bucșe a explicat că la o factură de 50 de lei, va fi o creștere de aproximativ 4,6 lei. Astfel, cantitatea de apă uzată facturată va fi egală cu cantitatea de apă potabilă, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local care modifică și actualizează regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare.
Reprezentanții operatorului regional de apă-canal spun că apa uzată era facturată doar 80% din procentul care se distribuia medieșenilor și a fost nevoie de modificarea regulamentului, mai ales că în acest fel operatorul medieșean se alinează cu ceilalți 42 de operatori din țară.
„Am fost printre puţinii operatori din ţară care mai facturau 80% din apa potabilă furnizată consumatorilor casnici, din cauza faptului că multe imobile deversează apa pluvială de pe acoperişuri şi curţi în sistemul de colectare al apelor uzate menajere, a faptului că aportul de lichide achiziţionate din comerţ sau consumul de apă de la izvoare se evacuează tot în reţeaua de canalizare menajeră, şi, nu în ultimul rând, a faptului că apa din sursele proprii ale clienţilor este evacuată tot în reţeaua de canalizare orăşenească.
Pentru a veni în sprijinul clienţilor noştri, am completat Regulamentul cu un nou alineat, după cum urmează:
(1.1) În situaţia în care o parte din apa furnizată prin sistemul public se utilizează pentru activităţi gospodăreşti în urma cărora nu se generează apă uzată deversată în sistemul public (udat grădina, gazonul, adăparea animalelor etc.), cantitatea de apă uzată facturată se va determina prin scăderea acestei cantităţi de apă din cantitatea de apă furnizată, cu condiţia ca utilizatorul să subcontorizeze priza de apă utilizată în acest scop. […]
De asemenea, s-a considerat necesară reglementarea situaţiei utilizatorilor care se alimentează din surse proprii (ex. fântâni) şi care evacuează apă uzată în reţeaua de canalizare prin obligativitatea contorizării sursei proprii de apă sau a achitării contravalorii acesteia în sistem pauşal, conform normativelor în vigoare”, au explicat reprezentanții „Apa Târnavei Mari”.
Un nou proiect depus spre finanţare de Dianthus-Mediaş,”Tineri pentru viitorul Mediaşului”
Asociaţia de Turism şi Ecologie Dianthus Mediaş a trecut de faza scrisorii de intenţie în cadrul programului de Finanţare Fondul de Inovare Civică cu proiectul „Tineri pentru viitorul Mediaşului”.
Ce reprezintă Fondul pentru Inovare Civică
Este dezvoltat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi susţinut financiar de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe şi donatori privaţi din România, reprezentaţi în special de sectorul de afaceri prin diverse companii responsabile social, care îţi propun să sprijine iniţiative şi acţiuni civice inovative ale organizaţiilor neguvernamentale din România, responsabilizarea şi creşterea participării active a cetăţenilor pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii.
Fondul pentru Inovare Civică urmăreşte să sprijine iniţiative în următoarele domenii: Mobilizarea şi responsabilizarea cetăţenilor. Acţiuni de advocacy şi monitorizare a instituţiilor/autorităţilor publice Educaţie Civică şi implicarea copiilor şi tinerilor în viaţa comunităţii.
Proiectul „Tineri pentru viitorul Mediaşului” răspunde necesităţii de proiecte civice care să încurajeze implicarea tinerilor în dezvoltarea durabilă a societăţii în care locuiesc. Încurajarea tinerilor să participe la procesul de dezvoltare comunitară este principalul obiectiv al acestui proiect. Acest obiectiv va fi atins prin crearea unui grup de iniţiativă format din 30 de elevi care vor fi implicaţi timp de 12 luni în activităţile proiectului.
Acest grup de iniţiativă va organiza „Atelierele viitorului” timp de 8 luni, în care vor dezvolta un plan de dezvoltare al oraşului împreună cu alţi 500 de elevi din oraş, chestionaţi printr-un sondaj despre cum văd ei viitorul oraşului. În ultimele 3 luni ale proiectului, Grupul de Iniţiativă va implementa efectiv un proiect care să răspundă necesităţilor identificate în Atelierele Viitorului şi prin consultarea celor 500 de elevi.
Partener în acest proiect este Şcoala Naţională de Gaz, iar proiectul a fost scris împreună cu Erudis Consulting din Braşov. Bugetul proiectului este de 71.000 lei, iar durata de implementare este de 12 luni.
„Ne bucurăm că am reuşit să trecem de faza scrisorilor de intenţie. Au fost peste 450 de scrisori de intenţie şi în final vor fi finanţate aproximativ 25 de proiecte. Am depus documentaţia în detaliu, este un proiect ale căror activităţi ne plac foarte mult. Sperăm ca proiectul să treacă şi de această etapă de evaluare. După încheierea lui, dorim să înfiinţăm un Departament de Dezvoltare Comunitară în cadrul asociaţiei care să implementeze proiecte similare şi în alte oraşe din apropierea Mediaşului,” a explicat Feri Teglaş, preşedinte Asociaţia Dianthus Mediaş.
Rezultatele evaluării finale vor fi comunicate la sfârşitul lunii August.
Accident grav pe DN1, șase persoane au fost rănite
Accident grav pe DN1 la Șelimbăr. Șase persoane au ajuns la spital după ce șoferul unei mașini ce aparține Apelor Române a încercat să facă o întoarcere într-o intersecție și a fost lovită în plin de un autoturism înmatriculat în Anglia ce circula regulamentar.
Șoferul mașinii ce aparține Apelor Române circula dinspre Veștem spre Sibiu, într-o intersecție a încercat să facă o întoarcere pe sensul opus de mers însă nu s-a asigurat și a fost lovit de un autoturism. În urma impactului mașina a fost aruncată într-un șanț. Șase persoane au fost rănite și au ajuns la spital. Două au fost încarcerate și a fost nevoie de intervenția pompierilor. “Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Sibiu a fost solicitat să intervină pentru salvarea a șase persoane, din care două încarcerate, ce au fost implicate într-un accident rutier pe Drumul Național 1 în apropiere de localitatea Șelimbăr. Cinci persoane au fost prleuate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu.” a declarat Bianca Sabău, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Polițiștii au făcut cercetări la fața locului și au stabilit că vinovat de producerea accidentului este șoferul care a încercat să întoarcă mașina pe drumul național. “Din primele cercetări s epare că accidentul s-a produs pe fondul neasigurării manevrei de întoarcere. Ambele autoturisme se deplasau din direcția Veștem spre Sibiu. În urma acestuia toți ocupanții au fost transportați la Spitalul Județean Sibiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. În continuare efectuăm cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.” a declarat Bogdan Mare, de la Serviciul Rutier Sibiu
În urma accidentului, traficul rutier pe DN1 a fost complet blocat aproximativ 2 ore, timp în care circulația a fost deviată prin Șelimbăr.
Cel mai performant aparat de radioterapie din ţară şi al treilea din Europa de Est, funcţionează la Sibiu
Clinica Polisano a deschis Centrul de Radioterapie, în parteneriat cu Spitalul Judeţean Sibiu. Valoarea totală a investiţiei este 3,8 milioane de euro, peste 80% din sumă reprezentând aparatura de specialitate (accelerator liniar de particule Tomotherapy și computer tomograf pentru planning). Acceleratorul liniar de particule achiziționat de către Clinica Polisano este de ultimă generaţie, fiind primul astfel de aparat din țară şi al treilea din Europa de Est.
„Acum avem cel mai performant aparat, care este achiziţionat din Statele Unite ale Americii. Este primul în ţara noastră, iar în partea răsăriteană a Europei suntem a treia ţară care are un astfel de aparat. Mai sunt două în Polonia şi unul în Rusia. Acest aparat este un accelerator liniar şi care foloseşte o tehnică foarte modernă de iradiere cu intensitate modulară. Cu ajutorul calculatorului şi al programelor noastre, aparatul modifică dimensiunea câmpului de iradiere în timpuşl iradierii, as5tfel încât ţesuturile pe care nu vrem să le iradiem pot fi scoase din zona de iradiere. Astfel, mărim doza de radieţii în formaţiunea tumorală şi salvăm celelalte ţesuturi. Am trecut de la un aparat din anii 1980 la un aparat performant din 2014″, a declarat doctorul oncolog Adrian Moga.
Pacienții se pot prezenta direct Clinicii Polisano, printr-o programare prealabilă. În ambulatoriul de specialitate aceștia vor fi evaluați pretratament de către medicii radioterapeuți, stabilindu-se astfel intrarea în tratament.
„Aparatul este de ultimă generaţie, este un accelerator de particule care înlocuieşte vechea metodă de cobaltoterapie şi mi se pare că este primul de acest gen din ţara noastră. Prin această metodă, pacienţii vor avea o speranţă în plus de vindecare. Deja s-au efectuat câteva şedinţe, dar începând cu data de 4 august aparatul va funcţiona pe program plin. Această investiţie s-a făcut datorită gândirii doctorului Vonica şi cred că este momentul să-i trimitem un gând, acolo în cer”, a declarat Victor Paladă, directorul Clinicii Polisano.
În cadrul centrului de radioterapie se pot efectua până la 30 de ședințe gratuite de tratament pe zi pentru pacienții asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Centrul se adresează și pacienților neasigurați, care pot achita valoarea procedurilor în regim privat.
Echipa de medici este formată din 2 medici radioterapeuți , 2 fizicieni, 6 asistente, 2 infirmiere și 1 registrator medical, care au făcut cursuri de instrire pentru a putea folosi acest aparat.
Solicitări din partea angajaţiilor din administraţia locală şi promisiuni de începere a protestelor
Angajaţii administraţiilor publice locale se pregătesc de proteste, dacă revendicările cerute nu vor fi soluţionate. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a organizat miercuri conferinţe de presă simultan în şase municipii reşedinţă de judeţ: Braşov, Cluj- Napoca Constanţa, Sibiu, Timişoara şi Bucureşti, ca un prim pas pe care îl face pentru a sublinia situaţia dificilă în care se află salariaţii administraţiei publice locale din România.
Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că, deşi au fost stabilite cu ocazia negocierilor avute cu Ministrul delegat pentru dialog social priorităţile care trebuiesc soluţionate, ele nu au fost respectate şi nici măcar nu s-a arătat intenţia de a fi rezolvate.
Sindicaliştii din toată ţara cer diverse revendicări, cum ar fi: plata orelor suplimentare, majorarea veniturilor salariale, acordarea voucherelor de vacanţă, deblocarea posturilor vacante acolo unde este cazul sau acordarea sporurilor de până la 15% pentru personalul care participă în comisiile de specialitate.
Iată declaraţiile Sofiei Dragoş, vicepreşedinte a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie
„Este prima etapă pe care noi, sindicaliştii, o parcurgem urmând ca în luna septembrie să pichetăm Guvernul României, acţiune la care vor participa reprezentanţii sindicatelor afiliate la F.N.S.A. de pe întreg teritoriul ţării, acest lucru bineînţes dacă revendicările noastre nu sunt soluţionate. Deşi am stabilit cu ocazia negocierilor avute cu Ministrul delegat pentru dialog social priorităţile care trebuie soluţionate din lista de revendicări, până la acestă dată nu s-a rezolvat niciuna şi nici nu am constatat că ar exista din partea reprezentanţilor Guvernului României voinţă reală pentru rezolvare;
Vreau să subliniez faptul ca funcţionarii din adminstraţia publica locala nu beneficiaza de măsurile luate de Guvern precum plata orelor suplimentare, majorarea veniturilor salariale, acordarea voucherelor de vacanţă. Prin acest demers al nostru de astăzi, atragem atenţia că o foarte mare parte dintre salariaţii din administraţia publică locală au ajuns în pragul disperării, nemaiputând suporta cheltuielile sociale, datorită veniturilor foarte mici, sub 1000 lei/lună.
F.N.S.A. (Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie) organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul ramurii administraţiei publică, cu specific în administaţia publică locală, însumând sindicate din instituţii publice din întreaga ţară scoate în evidenţă situaţiile aberante din sistemul administraţiei publice locale, care nu sunt deloc putine. Multi angajaţi suferă din cauza acestor anomalii pe care guvernanţii se fac în continuare că nu le văd. O lege mai veche, din 2010, ar îndrepta aceasta situaţie dacă s-ar aplica în integralitate, însă punerea ei în practică este amânată parcă la nesfârţit.
Sindicatele din administraţia publică locală din judeţul Sibiu, sindicate ce reprezintă funcţionari publici, lucrători din asistenţa socială, serviciul public de ecologizare, direcţiile de cultură, sport turism şi tineret, poliţie locală, direcţie fiscală locală,anunţăm pe această cale, ca susţinem lista de revendicări a F.N.S.A.si promovăm toate demersurile făcute de către federaţie, cu ocazia negocierilor avute cu reprezentanţii Guvernului României, pe marginea listei de revendicări transmisă încă din data de 21.02.2013.
Majoritatea problemelor existente în administraţia locală sunt cauzate de neaplicarea aşa numitului “sistem unitar”, aprobat prin Legea –Cadru 330/2009, urmată mai apoi prin actuala Lege 284/2010 şi legile speciale anuale. Niciun Guvern ce s-a succedat la putere nu a răspuns favorabil solicitărilor repetate ale sindicatelor de a pune în aplicare sistemul reformat de salarizare în domeniul bugetar, invocând dificultăţi financiare. În toată această perioadă salariaţii din administraţia locală au îndurat numai obligaţiile din vechiul şi noul sistem de salarizare nicidecum nu s-au bucurat de beneficiile acestora. Din această cauză foarte multi angajaţi din administraţia locală au plecat din sistem, existând riscul ca primăriile să rămână fără specialişti în condiţiile în care salariul de bază al unui angajat debutant cu studii superiare este de 900 lei.
Neaplicarea Legii 284/2010 a contribuit la menţinerea în continuare a diferenţelor mari salariale dintre funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală şi cei de la consiliile judeţene şi Prefecturi. Aplicarea coeficientilor din Legea nr. 284/2010 ar aduce echitate, ar conduce la disparitia discriminarilor si discordantelor majore intre salariile din sistemul bugetar, iar lucratorii bugetari ar duce o viata normala si nu una la limita saraciei.
Prin urmare, principala noastra revendicare este aplicarea integrală a Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice începând cu anul 2015, modificarea valorii de referinţă de la 600 lei la nivelul salariului minim pe economie de 900 lei şi aplicarea coeficienţiilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevazuţi în anexele la legii anterior amintită.
Aplicarea grilelor de salarizare prevăzute de legislaţia actuală creează situaţii aberante în care salariaţi care se regăsesc pe aceeaşi treaptă profesională şi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de munca, să fie remuneraţi în mod diferenţiat, uneori diferenţele ridicîndu-se la ordinul sutelor de lei. Un exemplu de situatie: prin aplicarea prevederilor legale, cele trei trepte aferente funcţiilor publice de execuţie au fost desfiinţate, motiv pentru care au apărut diferenţe între funcţionarii publici, încadraţi pe funcţii similare, raportat la perioada când au promovat pe treapta de salarizare. Astfel, cei care au promovat pe treapta I de salarizare până la intrarea în vigoare la Legii nr. 330/2009 au un salariu mai mare decât funcţionarii publici care au promovat pe aceleaşi funcţii, după aplicarea Legii nr. 330/2009, când cele trei trepte au fost desfiinţate.
O situaţie similară se constată la salarizarea personalului contractual, iar diferențele salariale se adâncesc din ce in ce mai mult, prin indexarea salariilor existente. Sunt situații când personalul fără calificare a ajuns prin creșterea salariului minim garantat să primească aceleași salarii ca și personalul de specialitate cu studii superioare (consilieri, consilieri juridici etc.).
Alte solicitari cuprinse în lista de revendicări vizează plata orelor suplimentare şi deblocarea posturilor vacante acolo unde este cazul, constituirea fondului de premiere în limita a 10% din fondul de salarii; acordarea de premii anuale din economiile la fondul de salarii; acordarea sporurilor de până la 15% pentru personalul care participă în comisiile de specialitate, urgentarea adoptării proiectului de modificare a Legii nr. 155/2010 a Poliţiei locale, modificarea Legii 62/2011 – Legea dialogului Social, precum şi instituirea pensiei de serviciu pentru toţi bugetarii care sunt supuşi unor regimuri de incompatibilităţi stabilite prin legi speciale.
Aşteptăm alături de noi la aceste acţiuni, toate organizatiile sindicale din sistemul bugetar pentru ca, împreună, să putem convinge factorii decidenţi din România că şi bugetarii au dreptul la un salariu decent”.
Mai putin de 2 ore pana la „Povestea Naiului”
Intrare libera la concertul „Simply The Best – Povestea Naiului
Unul dintre cele mai frumoase evenimente pe care le gazduieste Sibiul si in acest an este „Povestea Naiului”. Evenimentul se afla pe Agenda Culturala a orasulu si se va desfasura in aceasta seara cu incepere de la ora 20:30.
Avand in spate o productie tehnica impresionanta, o scenografie speciala de sunet si lumini si un decor inedit, concertul revine in fata publicului sibian cu multe surprize. Toti cei care doresc sa participe la eveniment si care indragesc naiul si muzica de calitate sunt asteptati in Piata Mare incepand cu orele 19:30. Intrarea la concert este libera, iar organizatorii vor pune la dispozitia spectatorilor peste 1.000 de scaune.
O scenă de peste 220 de metri patrați, 70.000 de Wati de lumini și 50.000 de Wati de sunet sunt elementele care descriu o mică parte din evenimentul din aceasta seara. Publicul va viziona un spectacol impresionant, o Poveste a Naiului spusă de pe o scenă rotativă de șapte metri, în care Radu Nechifor, alături de peste 30 de artiști, soliști și instrumentiști, va prezenta cinci genuri muzicale cântate la nai împreună cu invitații săi speciali: Ozana Barabancea, Direcția 5, MT-Jay și Grupul Vocal Acapella. Simply The Best – Povestea Naiului” este un eveniment organizat de Asociația Internațională de Tineret Become.
Ioan Bocşa a anulat reprezentaţia în cadrul spectacolului “Simply The Best -Povestea naiului”
Artistul de folclor Ioan Bocșa a anunțat în această dimineață că nu mai poate participa la spectacolul din această seară „Simply The Best – Povestea Naiului”, din cauza unor probleme medicale. Acesta va fi înlocuit de soliștii de muzica folclorică Sergiu Cipariu și Ovidiu Olari, bine cunoscuți iubitorilor de muzică folclorică.
Spectacolul va începe de la ora 20:30, când pe scena rotativă montată special pentru acest eveniment în Piaţa Mare, naiul lui Radu Nechifor va parcurge patru genuri muzicale: jazz, pop-rock, electro şi populară.
Proiectul „Simply The Best – Povestea Naiului” este inițiat de naistul Radu Nechifor. ” Pentru mine Povestea Naiului reprezintă suma muncii unei întregi echipe de mai bine de 10 luni. Pentru mine personal, această poveste și acest eveniment înseamnă tot ceea ce reprezintă și naiul pentru mine de cânt am început să cânt la acest instrument: cum mi-a schimbat viața și percepția asupra muzicii, deschiderea față de toate aceste genuri muzicale, de 18 ani, de când cânt. Concertul conține foarte multe surprize și sper că sibienii vor fi alături de noi în număr mare”, spune naistul.
Ozana Barabancea este reprezentanta jazz-ului, George Miron este reprezentantul Grupului Vocal Acapella, pop-rock-ul este reprezentat de formaţia Direcţia 5, iar muzica populară îi va aduce pe scenă pe Sergiu Cipariu și Ovidiu Olari. Pe lângă aceştia, alţi 38 de artişti îl vor acompania pe Radu Nechifor pe parcursul întregii seri.
468 locuri de muncă pentru şomerii sibieni
Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 400 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 57 de slujbe sunt pentru Mediaş și 46 pentru Agnita, în timp ce pentru Cisnădie sunt disponibile 20 locuri de muncă.
Din totalul locurilor de muncă, numai 60 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: asistent social nivel superior, consilier administrație publică, consilier juridic, inginer agronom, logoped, programator, proiectant inginer mecanic, șef secție, șef serviciu resurse umane sau specialist în domeniul calității. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 408 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: zidar rosar-tencuitor zugrav, curățitor-șablator, vânzător, portar, paznic, montator subansamble, muncitor necalificat în industria confecțiilor, manipulant mărfuri sau lucrător comercial.
Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaş.
Autovehiculele de transport de persoane, în vizorul poliţiştilor rutieri şi R.A.R-ului
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu reprezentanţi R.A.R. vor organiza şi desfăşura acţiuni de control în trafic pe drumurile din judeţul Sibiu, joi, 31 iulie, care vor viza autovehiculele destinate transportului de persoane cu capacitatea de 8+1 locuri.
În cadrul acţiunilor poliţiştii vor utiliza toate dispozitivele de măsurare şi înregistrare a vitezei de deplasare.
Obiectivele prioritare ale acţiunii sunt:
1.Reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice;
2.Verificarea respectării legislaţiei rutiere, urmărindu-se cu prioritate sancţionarea:
– neacordării priorităţii pietonilor;
– neacordării priorităţii vehiculelor;
– depăşirilor neregulamentare;
-vitezei excesive.
Controalele tehnice vor urmări efectuarea de inspecţii ce vizează detectarea defectelor/neconformităţilor referitoare la: – sistemul de frânare;
– sistemul de direcţie;
– punţi, roţi, anvelope şi suspensie;
– sistemul de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante;
– instalaţia de iluminare/semnalizare şi echipamente electrice;
– existenţa şi autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor;
– vizibilitate şi legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate;
– corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare, concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor;
– deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia.
Acţiunile de verificare a stării tehnice a autovehiculelor de transport persoane se fac în contextul în care, în ultima perioadă, sunt tot mai frecvente accidentele grave de circulaţie în care sunt implicate autovehicule destinate transportului de persoane cu capacitatea de 8+1 locuri.
Unul din cele mai grave accidente rutiere s-a produs în data de 26 iulie a.c., pe DN5, în jud. Giurgiu, pe fondul deficienţelor anvelopei montată la roata din stânga spate a unui autoturism marca Ford Tranzit înmatriculat în Bulgaria, deţinut de un cetăţean român, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a altor cinci.
Pe raza judeţului Sibiu, unul din accidentele cu consecinţe deosebite şi în care a fost implicat un astfel de autovehicul s-a produs în data de 12 februarie 2013, pe DN 1, în afara localităţii Sălişte, unde conducătorul unui microbuz destinat transportului de persoane cu capacitatea 8+1 locuri a adormit la volan şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma acestui accident, unul dintre pasageri a decedat, unul a fost rănit grav, iar ceilalţi 7 ocupanţi , inclusive conducătorul auto, au fost răniţi uşor.
Frecvenţa implicării în accidente rutiere a acestui tip de vehicul este direct proporţională cu achiziţionarea masivă de astfel de vehicule din alte state, având în vedere faptul că sunt exceptate de la legislaţia incidentă în transporturile publice de persoane, nefiind supuse licenţierii.
Astfel de autovehicule au în general vechime de peste 10 ani, iar periodicitatea inspecţiei tehnice este aceeaşi ca a celorlalte autoturisme (2 ani), aspecte care pot genera suspiciuni privind starea tehnică.
Povestea Naiului, interpretată pe scena rotativă din Piaţa Mare, în această seară
„Simply The Best – Povestea Naiului” aduce numeroase surprize în fața publicului sibian, în această seară, în Piața Mare. Naiul lui Radu Nechifor se va adapta în funcție de cinci genuri muzicale diferite: jazz, folclor, clasic, pop-rock și clubbing ce vor fi prezentate de pe o scenă rotativă, într-un decor inedit.
Concertul „Simply The Best – Povesta Naiului” va începe la 20.30, şi îi va aduce pe scenă alături de Radu Nechifor pe membrii formaţiei Direcția 5, pe Ozana Barabancea, MT-Jay, Ioan Bocșa, Grupul Vocal Acapella, Marius Preda,Cezar Cazanoi, Ovidiu Barteș și mulți alții, într-o coregrafie specială de lumini şi sunet.
Direcția 5, reprezentanta pop-rock-ului, este una din cele mai iubite formații din România, care și-a surprins întotdeauna fanii prin concerte și spectacole originale. Artiștii au obținut numeroase premii și distincții muzicale înca de la lansare: Cel mai bun album rock (2000), Cea mai bună formație a anului (2001), locul II la Festivalul de la Mamaia și multe altele.
„Concertul Simply The Best – Povestea Naiului este unul deosebit. Vom cânta alături de Radu Nechifor două din cele mai iubite piese ale noastre, „O fata ca ea” și „Ești stilul meu”. De asemenea, suntem de părere că fiecare instrument muzical are o poveste și o viață a lui, dar nu există un instrument mai românesc decât naiul. Suntem nerăbdători să oferim publicului sibian momente spectaculoase alături de Radu” a spus Marian Ionescu, reprezentantul celor de la Direcția 5.
Ioan Bocșa, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din România, cunoscut pentru piese celebre precum „Ană, zorile se varsă”, „Mărie, dragă Mărie” sau „Doru’ m-o purtat” va reprezenta folclorul în 30 iulie în cadrul evenimentului.
„Când am acceptat colaborarea cu Radu Nechifor, m-a tentat foarte mult ideea de a trece naiul prin diferite ipostaze. De asemenea, sunt foarte bucuros că acest concert se desfășoară în Sibiu, deoarece publicul de acolo este unul exigent și elevat, care și-a diversificat gusturile față de muzică și îmi face întotdeauna plăcere să cânt în fața unui public cunoscător”, a declarat artistul de folclor.
Ozana Barabancea, reprezentanta jazzului, revine pentru a doua oară în acest concert alături de Radu. Artista a fost impresionată de succesul concertului din 2013 și este foarte încântată de această colaborare.
„Iubesc Sibiul și faptul că voi cânta din nou în acest concert, în fața acestui public atât de interesat de muzică. Sunt convinsă că melodiile pe care le voi cânta împreună cu Radu vor incanta spectatorii din Piața Mare”.
Grupul Vocal Acapella va reprezenta stilul clasic alături de Radu Nechifor în cadrul concertului. Fără a fi acompaniați de instrumente muzicale, soliștii au pregătit pentru acest eveniment momente cu adevărat speciale pentru toți cei care vor fi prezenți la spectacol. George Miron, reprezentantul grupului vocal, spune că este foarte încântat de participarea la acest eveniment.
„Întotdeauna avem plăcerea de a colabora cu oameni serioși, care știu ce vor, asa cum este Radu Nechifor. Tocmai de aceea, propunerea lui a fost de nerefuzat”.
MT-Jay este unul dintre cei mai cunoscuți DJ din Sibiu. Încă de mic copil, acesta a fost pasionat de muzică, iar cariera de DJ și-a început-o în 2009, într-un pub din Sibiu. Acum, artistul este prezent în foarte multe cluburi de profil și participă la numeroase evenimente, abordând mai multe genuri muzicale: house, dance, pop și retro. Colaborarea dintre Radu Nechifor și MT-Jay este nouă, fiind pentru prima dată într-un concert când naiul, un instrument considerat mai mult pentru folclor, se combină cu ritmuri de club.
„Am pregătit pentru sibieni un moment special, care nu s-a mai facut până acum. Cunosc foarte bine acest public și sunt sigur că se vor antrena si șe vor simți foarte bine pe ritmuri de clubbing îmbinate cu sunetele naiului”, spune DJ-ul sibian.
Povestea Naiului, desenată pe nisip
Pe lângă cei peste 40 de muzicieni prezenți în acest spectacol, povestea Zeului Pan și Povestea Naiului vor fi spuse de Ana Munteanu prin intermediul unor uimitoare desene în nisip. Tehnica artistei și operele sale au devenit cunoscute în întreaga țară după participarea acesteia la emisiunea-concurs „Românii au Talent” unde a ajuns până în finală. Ana Munteanu este în prezent Lector Universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, iar specialitatea de bază a acesteia este pictura pe șevalet. Pasiunea acesteia pentru sand-art a început în urmă cu trei ani și a reușit sa își dezvolte tehnica foarte mult în acest timp, ajungând unul dintre cei mai cunoscuți sand-artiști din Europa.
În cadrul concertului „Simply The Best – Povestea Naiului”, artista își propune sa emoționeze spectatorii și să transmită povestea naiului așa cum știe mai bine: în nisip. Publicul va urmări opera realizată de Ana Munteanu pe plasmele ce vor fi amplasate in lateralele scenei.
Intrarea la eveniment este liberă!
367 de amenzi și 3 permise reţinute, în cadrul acțiunilor TISPOL-TRUCK AND BUS
Polițiștii rutieri sibieni au desfășurat timp de o săptămână o amplă campanie preventivă TRUCK AND BUS, al cărei principal scop a fost reducerea victimizării din accidente rutiere prin combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri si a transportului public de marfa cu capacitatea de transport mai mare de 3,5 t .
Astfel, în perioada 21-27 iulie, împreună cu inspectorii I.S.C.T.R., poliţiştii au verificat în trafic un număr de 797 de autovehiculele înmatriculate în România, cât şi în străinătate. Au fost verificate 797 de autovehicule, 367 de sancţiuni au fost aplicate şi 3 permise de conducere au fost reţinute, dar și 10 certificate de înmatriculare retrase.
„Din cele 186 de autovehicule destinate transportului de persoane, s-au constatat nereguli în cazul a 46 dintre acestea, 14 conducători auto fiind sancţionaţi pentru neportul centurii de siguranţă, iar 9 pentru încălcarea regimului legal de viteză. La 7 dintre autovehiculele verificate au fost constatate defecţiuni tehnice. În ceea ce priveşte autovehiculele destinate transportului de marfă, au fost verificate 611, numărul sancţiunilor aplicate conducătorilor auto fiind de 321. Din acestea, 94 au vizat neportul centurii de siguranţă, iar în cazul a 71 de autovehicule au fost constatate defecţiuni tehnice. În total, au fost reţinute în vederea suspendării 3 permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Prevenirea producerii de accidente rutiere şi legalitatea transportului de persoane sau marfă rămân în atenţia poliţiştilor pentru a împiedica victimizarea participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au când se deplasează pe drumurile publice.






