Echitaţia sibiană s-a prezentat excelent la concursul de casă, Marele Premiu al Municipiului Sibiu la călărie. În perioada 11-13 iulie, sportivii din oraşul nostru au cucerit nenumărate medalii la competiţia disputată la Baza Hipică din cartierul Vasile Aaron. Nume ca Ilioi Radu, Ionuţ Bucur sau Adelina Bucur au încântat încă o dată asistenţa mare de spectatori venită la superbul eveniment. Proba de ştafetă a fost câştigată de CSM Sibiu prin tandemul Ilioi Radu şi Ilioi Raul, iar Ionuţ Bucur alături de un bucureştean a fost al doilea. La cai 7 ani, cu animale diferite, Ionuţ Bucur a ocupat locul II şi locul III. La amatori, Adelina Bucur şi Karla Culda au terminat pe poziţia secundă. Mădălina Comşa a fost ultima pe podiumul nivelui E, bronz egal cu al Irinei Troancă la copii. În final, la cai debutanţi, Ionuţ Bucur a câştigat concursul şi a fost al treilea, iar Ilioi Radu s-a mai impus o dată în turneul sibian.
Medalii nenumărate cucerite de sibieni la echitaţie
Echipele Interstarului premiate de AJF
Câştigarea campionatelor la juniori C (copii născuţi în anul 1999), juniori D (copii născuţi în 2001), juniori F(copii născuţi în 2004) şi juniori G (copii născuţi în 2005) nu au rămas nerăsplătite pentru Interstar Sibiu. Clubul sibian a fost premiat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Sibiu pentru performanţele reuşite în 2014.
Acest lucru s-a întâmplat în cadrul Adunării Generale a AJF de sâmbăta trecută, întâlnire în care au fost recompensate toate formaţiile ce s-au impus la categoria lor în campionat. Interiştii au primit diplome, cupe, medalii şi materiale sportive. Pentru Interstar acest lucru este o obişnuinţă, la juniori C cucerind patru titluri judeţene în cei zece ani de existenţă, şi ultimele două consecutive. La juniori D au triumfat în ultimele patru ediţii şi de şase ori în toată istoria, iar la juniori F şi G şi-au adăugat zece asemenea victorii. Aceste rezultate precum două titluri la juniori E şi două turnee Hagi Danone întregesc palmaresul sibienilor în perioada de la formare până în prezent.
Tudor Oprea, de 12 ori campion naţional la mountain bike
Tudor Oprea a cucerit un nou titlu de Campion Naţional la Mountain Bike Cross Country. Pentru uriaşul rutier din Avrig este cel de-al 12-lea titlu de acest gen. El a fost urmat de coechipierii săi Lucian Logigan şi Tudor Radu. Ideal Geiger Pro Cycling s-a descurcat excelent şi la Under 23, Cristian Losonczi devenind vicecampion. Concursul s-a desfăşurat la Păltiniş în week-end-ul trecut şi a fost o nouă mostră de valoare a celui mai important rutier din istoria mountainbike-ului.
Sergiu Marin, boxerul care are nevoie disperată de ajutor pentru a veni la antrenamente
Sergiu Marin este unul din cei mai importanţi boxeri sibieni din ultimii ani de zile. Valoarea sa este recunoscută în ţară. Sportivul este vicecampion naţional în 2012, medaliat cu bronz la Campionatul Naţional din 2013 şi 2014, locul II la Cupa României (2013) şi locul III la Turneul Internaţional Pavel Luschevschi (2014). De asemenea, este component al lotului naţional încă de anul trecut.
El are 16 ani, este elev pe clasa a XI-a la Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I” Sibiu. Până aici toate lucrurile sunt bune, problema este că ce urmează nu este la fel. Sergiu are dificultăţi în a veni la antrenamente datorită lipsei banilor de abonament pe autobuz. El locuieşte în Nochrich şi are nevoie de 250 de lei pe lună pentru a putea veni în Sibiu să se pregătească la sala de box. Antrenorul său, Emil Bihoreanu, este disperat că nu are de unde să facă rost de bani pentru acesta. Astfel, de luna următoare există o mare posibilitate ca el să nu mai vină pentru un timp îndelungat la antrenamente dacă nu va face rost de bani. Emil Bihoreanu (antrenor CSM Sibiu) : „Nu avem bani de abonament. Pentru rezultatele sale şi valoarea sa ar trebuie să primească o indemnizaţie sportivă, din păcate clubul nu are bani”. Sergiu Marin poate să ajungă încă un fost sportiv de viitor al Sibiului care să dispară dacă nu este ajutat. Oraşul nostru are în jur de 150.000 de locuitori, dar în sport nu are nici măcar un număr apropiat de 150 de Sergiu Marin. Sergiu Marin : „Fac box de cinci ani de zile. Mă supără că există lume care tot promite că mă ajută şi nu se ţine de cuvant. Înainte mă sculam la patru-cinci dimineaţa şi veneam la Sibiu la antrenament. Când reuşea antrenorul să facă rost de o masă caldă, făceam şi două antrenamente pe zi, ajungeam la şapte seara înapoi acasă. Dacă fac box trebuie să fac şi performanţă. Numai să vin la sală. Părinţii mei nu îşi permit. Singur şi neajutat de nimeni nu este uşor”.
Dominaţie britanică la Red Bull Romaniacs
Britanicii au dominat categoric prima parte a Red Bull Romaniacs. Favoriţii competiţiei, Graham Jarvis, Jonny Walker şi Paul Bolton s-au impus în cele trei runde disputate până acum. Ei şi-au surclasat adversarii la clasa principală GOLD. Paul Bolton a câştigat Prologul, Jonny Walker s-a impus autoritar în prima zi, iar Graham Jarvis a învins în etapa a doua, rămânând în lupta pentru al cincelea succes consecutiv la cel mai dur raliu enduro din lume. Pentru rideri urmează chiar în acest moment, etapa regină şi de departe cea mai dificilă, plecând de la Voineasa şi încheiând la Petroşani, loc unde aproape sigur se va hotărî câştigătorul competiţiei. Red Bull Romaniacs se va termina cu runda finală de sâmbătă când motocicliştii vor face cale întoarsă la Sibiu. Walker şi Jarvis sunt la mică distanţă unul de celălalt, iar bătălia între cei doi pentru supremaţie se anunţă mai aprigă ca niciodată.
Raluca Turcan: Forţa Civică va fi absorbită de PDL
Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Raluca Turcan, a declarat vineri, 18 iulie, la Sibiu, că partidul Forţa Civică va fi absorbit de PDL. Potrivit Ralucăi Turcan, decizia a fost luată de conducerile celor două partide joi, 17 iulie, la nivel naţional şi fuziunea se va face prin absorţie, urmând să fie pusă în practică în fiecare judeţ în parte.
“S-a decis fuziunea prin absorbţie a Fortei Civice de către PDL şi condiţiile au fost făcute publice de către conducerile de la nivel naţional. Urmează să luăm legatura cu cei de la Forta Civică pentru a pune în practică condiţiile acordului de fuziune”, a declarat Raluca Turcan.
De asemenea, vicepreşedintele PDL le-a transmis membrilor de partid (referire la Vasile Blaga n.r.) care critică decizia de fuziune prin absorţie a PNL-PDL dar şi preşedintelui Traian Băsescu să nu se mai prefacă că îi interesează soarta partidului, argumentând că ei sunt aceia care au început fărâmiţarea PDL.
“Unificarea dreptei este o nevoie acută pentru România și votul de la Sibiu arată că baza partidului rezoneaza în totalitate cu Vasile Blaga și cu Klaus Johannis. Suntem pe punctul de a reuși ce nu au reușit Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Toți cei care acum plâng în spațiul public după PDL au încercat să rupă și să distrugă PDL. Emil Boc, dacă i-ar fi permis legea, ar fi fost cu arme și bagaje la Mișcarea Populară, fărămițând dreapta, neinteresându-l ce cred membrii PDL. Traian Băsescu trebuie să înceteze să mai atace PDL pentru că îi face involuntar jocurile lui Ponta”, a mai spus Raluca Turcan.
Iohannis, înălțat în grad de președintele Germaniei
Primarul Sibiului a primit Crucea de Ofițer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, în semn de apreciere și recunoaștere a meritelor deosebite ale acestuia pentru Republica Federală Germania.
„Astfel, este apreciat angajamentul durabil şi constant al domnului primar Johannis îndeosebi pentru minoritatea germană din România, dar şi pentru relaţiile româno-germane în general. Preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, i-a acordat deja domnului primar Johannis în 2006 Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania. Crucea de Ofiţer reprezintă, prin urmare, o ridicare în rang”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Republicii Federale Germania, postat pe site-ul Primăriei, www.sibiu.ro.
Diploma și insignele ordinului i-au fost acordate lui Klaus Iohannis de ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Werner Hans Lauk, miercuri, 16 iulie.
„În laudatio, Ambasadorul Lauk a subliniat că noul ordin acordat politicianului român Klaus Johannis este un semn important, vizibil al aprecierii aduse activităţii continue a acestuia, ale cărei efecte sustenabile sunt de termen lung şi se adresează comunităţii germane din România, favorizând, pe cale de consecinţă, foarte puternic şi nemijlocit şi relaţiile româno-germane. Republica Federală Germania îi mulţumeşte acestuia, astfel, şi îşi exprimă în acelaşi timp încrederea că domnul primar Johannis va rămâne şi de-a lungul viitorului său parcurs pasionatul avocat al prieteniei dintre România şi Germania, aşa cum este cunoscut şi apreciat în Germania”, se mai arată în comunicatul citat.
În alocuţiunea sa, Iohannis s-a declarat dispus să contribuie şi în viitor la aprofundarea relaţiilor româno-germane și la derularea multor alte proiecte comune, spre binele ambelor ţări.
La începutul lunii iunie, Klaus Iohannis a mai fost decorat cu Steaua de Onoare a Federației Sașilor Transilvăneni pentru sprijinul acordat etnicilor germani în calitatea de primar al Sibiului și președinte FDGR, funcție pe care a deținut-o până în februarie 2013. Momentul festiv a avut loc la Întâlnirea saşilor de pretutindeni, eveniment organizat în perioada 6-9 iunie 2014 în Germania, în Dinkelsbühl.
Cinism politic și victime colaterale
Dacă vrei, poţi! E un slogan motivaţional care i-a făcut pe ucraineni să viseze că pot păşi în spaţiul european şi euroatlantic la un moment dat. Însă, la summit-ul NATO de la Bucureşti le-a fost întreruptă visarea. Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, invadând Georgia, a avertizat sângeros cetăţenii din spaţiul ex-sovietic asupra consecinţelor unor aspiraţii de evadare din strânsoarea Moscovei.
În anii războiului rece, linia de demarcaţie dintre ţările din sfera moscovită şi cele ale spaţiului occidental nu erau trasate de Zidul Berlinului, ci de intervenţiile militare brutale de la Budapesta şi Praga ale marelui popor rus.
După anexarea Crimeii, în ciuda tratatelor internaţionale, Federaţia Rusă a experimentat un „nou tip de război” pe teritoriul spaţiului statului ucrainean. Războiul de pe frontul din sud-estul ucrainean nu poate fi pictat în alb şi negru. „Eroii” şi „criminalii” sunt doar contorsionări media, propagandă şi multe, mult prea multe victime civile.
Ce e clar însă, e prezenţa tancurilor sosite din Federaţia Rusă pentru a înarma insurgenţii separatişti sprijiniţi de Moscova. „Republica Populară Donestk” ar dispărea imediat dacă Rusia nu i-ar sprijini pe sparatişti prin consilieri militari, bani şi tehnică de luptă. Timp de două luni de zile „luptătorii pentru libertate” au vânat elicopterele şi avioanele ucrainene cu rachete sol-aer. Autorităţile de la Kiev au pierdut deja şase avioane acolo, două doar în ultima săptămână, unul doborât chiar de un avion al Federaţiei Ruse! Într-o declaraţie de presă din această săptămână, Moscova a avertizat Kievul asupra intenţiei Federaţiei Ruse de a efectua „lovituri militare de precizie” în Ucraina. Asta după ce agenţia rusă ITAR-TASS anunţa că separatiştii din „Republica Populară Donestk”, au capturat o bază ucraineană cu rachete sol-aer Grizzly.
Avionul doborât al KLM – Malaysia Aerlines, pare a fi o „victimă colaterală” în războiul pentru spaţiul ex-sovietic al Moscovei, sau cum spunea liderul separatist care a anunţat doborârea unui AN-26 ucrainean, de fapt un Boieng 777, „nu zburaţi pe cerul nostru”. Au murit 300 de oameni, primind un loc marginal în iadul cinic al politicii şi aL jocurilor geostrategice. 80 de copii au cadavrele răspândite pe 15 kilometri pătraţi în iadulul din sud-estul Ucrainei.
Analiştii politici vorbesc de o turnură neaşteptată şi de o schimbare a jocului în arena politică internaţională. Culoarul aerian european către Asia de sud-est ce trecea deasupra Ucrainei a fost închis, marile companii aeriene vor ocoli de acum Ucraina şi nordul Mării Negre. Având cutiile negre ale avionului malaezian pe teritoriul rus „în mână”, Vladimir Putin acuză Ucraina ca fiind responsabilă pentru acest dezastru aviatic…
Sala de box, un punct negru pe fața Sibiului
Igrasie, mucigai, un miros greu, rânced, ce plutește în aer și îi atacă organic pe tinerii care se antrenează. O paragină și un focar de infecție în cel mai pur sens posibil. Așa arată sala de antrenament a sportivilor sibieni care practică box la un nivel profesionist. V-am prezentat în numărul anterior un reportaj cu imagini elocvente, ce surprind dezastrul unui spațiu de aproape 40 de metri pătrați ( îl puteți vedea și în această ediție, la pagina 14), în care tinerii sibieni care se antrenează, nu doar aspiră, ci chiar reușesc să obțină performanță. Sala aparține Clubului Sportiv Municipal, iar conducerea acestuia susține că de ani buni Ministerul Tineretului și Sportului n-a mai alocat bani pentru întreținerea unor imobile destinate activităților sportive. Legea descentralizării ar fi făcut posibil ca administrațiile locale să înceapă investiții în acest tip de obiective. Numai că, într-un an electoral, în care miza și focusarea la nivel înalt este pe ocuparea fotoliilor europarlamentare și prezidențiale, legea descentralizării nu i-a motivat suficient pe guvernanți să o ducă la bun sfârșit. Așa că, a fost lăsată deoparte.
Între timp însă, această sală de box este o rușine. Politicienii se dau în vânt să își facă imagine cu tinerii care duc mai departe renumele Sibiului, câștigând medalii și trofee, însă nu contribuie cu nimic în a le înlesni pregătirea și a le netezi drumul spre succes. Dacă unii dintre reprezentanții instituțiilor de vârf ale Sibiului, care se îmbulzesc la mai toate inaugurările ca să-și culeagă partea de glorie, ar avea un copil îndrăgostit de box, care s-ar antrena în acele condiții jalnice, predispus la îmbolnăviri pulmonare și digestive, fie iarnă, fie vară – sigur și-ar da mai mult interesul și ar face solicitări după solicitări la nivelul ministerului, pentru a-i fi predată acea sală și a putea să facă, ulterior, renovările necesare. În prezent, toate instituțiile sibiene se dezic de aceste obiective „tabu” și își văd de treabă, acceptând de ani de zile să rămână prizonierele unui sistem incompetent, plin de lacune.
Sibiul are însă reputația unui oraș care, în ansamblul său, este bine pus la punct. Și tocmai din acest motiv autoritățile locale și județene nu ar trebui să permită ca dezinteresul și indiferența unui minister să mențină acest punct negru pe fața unui oraș de talia Sibiului.
Raluca Turcan critică Guvernul Ponta pentru situația creată de restricțiile de viteză de pe DN14
Deputatul Raluca Turcan acuză de ignoranță Guvernul Ponta, cu privire la sitiuția restricțiilor de viteză de pe DN 14. „PSD își bate joc de o investiție importantă pentru județul Sibiu – DN 14 Sibiu – Mediaș – Sighișoara. Reabilitarea infrastructurii rutiere a fost o prioritate pentru guvernarea PDL. Contractul pentru modernizarea drumului național 14 a fost semnat în urmă cu 3 ani, tocmai pentru ca locuitorii zonei să beneficieze de un drum la standarde europene. Acest lucru înseamnă printre altele reducerea timpului de deplasare între Sibiu și Sighișoara, însă acum prin introducerea unor restricții de viteză aberante, 30 de km/h în curbe, 50 de km/h în pante și 70 de km/h pe liniile drepte, acest deziderat este unul imposibil” spune Turcan.
În aceste condiții, președintele PDL Sibiu solicită Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale reanalizarea motivelor pentru care au fost stabilite aceste măsuri de restricționare a vitezei și de desființare a unor treceri de pietoni și stații de autobuz și în cele din urmă să le remedieze făcându-le conforme cu tronsonul de drum.
„Lucrările la DN 14 sunt finalizate cu 1 an și jumătate întârziere tocmai din cauza politicii PSD, care a tăiat investițiile de pe lista Guvernului. Lipsa investițiile afectează grav creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă. Numai în primele 5 luni ale acestui an investițiile s-au redus cu aproape 26% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp de cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 4,6%. România reală este departe de cea pe care o prezintă premierul la televizor. Investiții zero, autostrăzi pe hărtie, creștere economică doar în buzunarele unora, locuri de muncă – o himeră, legi organice modificate prin ordonanțe de urgență. Două cuvinte caracterizează Guvernul PSD autosuficiență și incompetență!”, a încheiat Raluca Turcan
Mai multe certificate de urbanism eliberate în 2014, la Mediaș
Numărul certificatelor de urbanism eliberate de municipalitatea medieșeană a crescut cu 39% în primele șase luni ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 286 la 398. În prima jumătate a acestui an au fost eliberate 156 autorizații de construire și desființare, cu 10% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Lucrările terminate și recepționate sunt cu 14% mai puține față de primele șase luni ale anului 2013.
În ceea ce privește amenzile, verificatorii din cadrul Direcției Arhitect Șef au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în primele șase luni ale acestui an, în valoare de 5.500 lei.
Proiectele de finanțare pentru exploatațiile agricole se depun până la finele lunii iulie
Termenul limită pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” a fost prelungit până la data de 31 iulie 2014, anunță Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Astfel, perioada de desfăşurare a sesiunii de primire de proiecte pentru Măsura 121 este 20 mai 2014 – 31 iulie 2014. Solicitarea acestei prelungiri a fost făcută de către potențialii beneficiari. Ei și-au motivat cererea prin lipsa timpului necesar pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor de către instituțiile competente, dar și prin suprapunerea cu actuala campanie de recoltare, fapt ce a produs întârzieri în întocmirea Dosarului Cererii de Finanțare.
Decizia cu privire la prelungirea perioadei a fost luată de Autoritatea de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.Depunerea proiectelor se face la sediile Oficiilor Judeţene pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR), în intervalul orar 09:00 – 14:00 (pentru fermele de familie) și on-line, pe www.apdrp.ro. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri. Cei interesați trebuie să rețină că Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) s-a reorganizat și a devenit Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).





