Acasă Blog Pagina 6203

Întâlnirea Naţională Dacia 1100, la Mediaş

Şoferii de maşini Dacia 1100 se vor strânge anul acesta la Mediaş, în perioada 15-17 august, în cadrul Întâlnirii Naţionale 1100club.ro. Deja au confirmat prezenţa la eveniment 18 membri ai clubului, împreună cu automobilele lor. Primul automobil de serie românesc a fost Dacia 1100.
O maşină cu motor poziţionat în spate, inspirată după Renault 8. Chiar dacă şansele să deţii un astfel de model în stare bună, funcţional, sunt minime, se pare că numărul entuziaştilor iubitori ai acestui model sunt destui. Destui încât să se organizeze un eveniment naţional dedicat acestei maşini.
Programul cuprinde o vizită la Muzeul Automobilului Românesc din Câmpulung, în colecţia cărora se regăsesc şi două automobile Dacia 1100, apoi şoferii vor continua traseul către Mediaş, via Braşov.
Sâmbătă, vor participa la expoziţia organizată în Piata Regele Ferdinand I din Mediaş, eveniment urmat de discuţiile într-o atmosferă relaxantă la campingul Două Lumi.
“Ne vom întoarce la garaje pe Transfăgărăşan, pentru a da ocazia bătrânelor doamne să demonstreze încă o dată agilitatea şi rezistenţa cu care au fost proiectate“, spun reprezentanţii 1100club.ro într-un comunicat.
Clubul 1100 a început să prindă contur în ianuarie 2004, iar actul său de naştere a intrat în vigoare pe 16 octombrie 2005, cu ocazia primei întâlniri de la SIAB, organizată de Retromobil Club România. Pe măsură ce timpul a trecut, s-au alăturat tot mai mulţi posesori de Dacia 1100, dar şi persoane care deţineau automobile înrudite, precum Renault 10 şi Renault Dauphine.
Scopul acestor întâlniri, dar şi al forumului, este de a-i molipsi şi pe alţii cu “microbul” Dacia 1100, “o maşină care încă n-a dispărut şi face în continuare furori pe şosele“.
Întâlnirile Naţionale Dacia 1100 au mai avut loc până acum în Piteşti, Păltiniş, Cheia, Reci (Covasna), Ţuşnad, Sighişoara şi Lepşa (Vrancea).

Liga 1: Gazul a remizat cu CSMS Iaşi, dar a obţinut un punct important

0

Gaz Metan Mediaş a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată cu CSMS Iaşi, contând pentru etapa a doua din Liga I. Gaz Metan şi CSMS Iaşi au căutat drumul spre gol în prima repriză a partidei de la Mediaş, fără însă să reuşească să fie cu adevărat periculoase. Pe de o parte Răzvan Pleşca a reţinut şutul lui Cristian Munteanu în timp ce la poarta cealaltă lovitura de cap a lui Sergiu Muth a trecut peste.
În aceste condiţii, cel mai important moment al primei părţi s-a consemnat în minutul 39 atunci când Marius Mihalache a văzut al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. Repriza a doua a aparţinut în totalitate alb-negrilor care au căutat golul izbăvitor.
Cea mai mare ocazie a venit în minutul 59 atunci când Romeo Roberto a şutat din careul de 16 metri direct în braţele portarului Alessandro Caparco. Italianul Cosimo Figliomeni a avut şi el şansa de a marca însă şutul său din interiorul careului a trecut pe lângă poartă. S-a încheiat în cele din urmă 0-0, iar ambele formaţii au obţinut câte un punct.

Care sunt impresiile tale la finalul proiectului bilateral România – Moldova, organizat de DJST Sibiu?

alexandrina_novitchiProiectul bilateral dintre cele două țări este o oportunitate foarte bună pentru cei care vor să experimenteze ceva nou, să cunoască tinerii de peste Prut și să se dezvolte personal. Consider că este foarte importantă menținerea relațiilor dintre tinerii moldoveni și cei din România și constituirea unei relații armonioase, care va contribui la o colaborare fructoasă în continuare. Alexandrina Novitchi, 17 ani, Jeune European Federalists, Moldova
george_maneaProiectul bilateral dintre România și Republica Moldova a reprezentat o oportunitate de cunoaștere reciprocă aprofundată, începând de la tradiții, momente culturale și propuneri de proiecte bilaterale. Participanții, prin implicarea și dedicarea de care au dat dovadă, au adus o plus valoare evenimentului, reușind să creeze o punte de colaborare cu idei inovatoare și proiecte fezabile ce pot fi implementate cu succes. Necesitatea ilateralismului RO-MD este importantă în contextul semnării Acordurilor de Asociere ale Republicii Moldova cu UE, iar promovarea tinerilor și activismul societății civile sunt cruciale pentru punerea în practică a proiectelor. Concluzia la care s-a ajuns unanim s-a încadrat în principiul „act, react, impact”, prin care reprezentanții asociațiilor doresc să valorifice contactele, cunoștințele și prieteniile acumulate. George-Mihael Manea, 25 ani, Președinte al Euro Atlantic Diplomacy Society Sibiu
raluca_galamazEste prima dată când particip la o astfel de activitate. Am avut deosebita ocazie de a cunoaște persoane noi și, de asemenea, de a lega prietenii, de a acumula experiență și de a afla mai multe despre cultura, istoria, arta culinară, tradițiile și obiceiurile celor din Republica Moldova. Timpul petrecut împreună, deși prea scurt, a fost minunat, am trăit experiențe de neuitat și cu siguranță o să particip cu drag și anul viitor la aceasta mini-tăbără. Raluca Galamaz, 18 ani, Consiliul Județean al elevilor Sibiu
alexandru_streletAcest proiect mi-a oferit oportunitatea
de a acumula cunoștințe și experiență substanțială în ceea ce privește cooperarea dintre România și Moldova, în domeniul scrierii de proiecte. În același timp, în cadrul proiectului am avut parte de experiențe de neuitat împreună cu participanții extraordinari din România. Interacțiunea cu prietenii români a reprezentat partea cea mai semnificativă a proiectului, iar serile culturale cu specific național au pus în evidență unitatea culturală a românilor de pretutindeni. Consider că astfel de proiecte sunt esențiale pentru consolidarea relațiilor dintre România și
Moldova și sunt benefice pentru dezvoltarea personală a tinerilor. Alexandru Streleț, 19 ani, J.E.F Moldova
nicoleta_cruduPrin proiectul bilateral am avut parte de o minivacanță minunată, în care am cunoscut oameni frumoși și am vizitat numeroase locuri de o splendoare aparte. Dar cel mai important este că, datorită acestui proiect, am consolidat relațiile dintre frații despărțiți de Prut. Vă mulțumim că ați fost o gazdă atât de primitoare și sperăm că ne vom revedea curând, iar pe viitor să avem cât mai multe proiecte comune, care să ne apropie și mai mult, căci, să nu uităm, SUNTEM FRAȚI, avem același trecut! Elena Nicoleta Crudu, 17 ani, J.E.F Moldova

Costul unui vis venit de sus

„Am pierdut toate” (Filipeni 3:8)
Oprește-te și ascultă cu atenție ceea ce îți spun cei din jurul tău. Mulți dintre ei își exprimă regretul pentru că au dat înapoi de la visul lor din anii tinereții: o carieră pe care nu au urmat-o, o oportunitate ratată, o relație lăsată să se ofilească și să moară. După zeci de ani, se reîntorc la el, dar pentru unii este prea târziu. Nu-și pot împlini visul, indiferent de prețul pe care ar fi dispuși să-l plătească. Pentru alții, visul este posibil, dar prețul, prea mare.
În cartea sa „Pune-ți visul la încercare (Put your dream to the Test)”, dr. John Maxwell scrie: „Când urmărești un vis este ca și cum te-ai cățăra pe un munte. Nu vom ajunge niciodată în vârf dacă avem prea multe bagaje. Pe măsură ce intrăm într-o nouă etapă a cățăratului, luăm o decizie. Vom mai lua și alte lucruri de cărat, vom lăsa jos lucrurile care nu ne ajută să urcăm, schimbăm ceea ce avem cu altceva sau nu mai urcăm deloc? Unii oameni încearcă să ia prea multe lucruri cu ei… . Când oamenii de succes urcă, ei renunță la anumite lucruri sau încep să le schimbe pentru a ajunge la un nivel mai înalt … .Plățile necesare pentru împlinirea visului nu se termină niciodată. Călătoria continuă numai dacă decizi să plătești prețul. Cu cât vrei
să ajungi mai sus, cu atât trebuie să renunți la mai multe lucruri. Cu cât plătești mai mult, cu atât bucuria ta va fi mai mare și o vei simți când în cele din urmă îți împlinești visul”.
Cineva spunea că o sarcină fără viziune este o corvoadă. O viziune fără sarcină este o fantezie. Dar o sarcină cu o viziune este calea spre victorie și împlinire.

Vindecarea lor si vindecarea noastră

De fiecare dată când recitim vindecările pe care Domnul Hristos le dăruiește firii umane pentru a-i reconstrui încrederea, pare că sunt departe tare. Astăzi auzim de boli, pandemii ori moarte ca și cum totul ar fi pierdut. Deranjații de creștinism, ca să nu-i mai numim dușmani, aduc ca argument al inexistenței lui Dumnezeu tocmai aceste valuri de tzunami legat de boală și moarte. Or, Mântuitorul nu vindecă doar oameni ori organe ale unor oameni. El vindecă Omul. Comunitate umană, iar Capernaumul e una dintre astfel de locații preferate, mentalitatea umană- și ce răbdare a avut cu fariseii și cărturarii. Pentru că tocmai pentru aceasta a venit. Să dăruiască vindecarea ca arvună Învierii. Să facă din Înviere moarte morții. De aici și dimensiunea firească a definirii creștinismului drept credință în Dumnezeu și încrederea în Dumnezeu. Credința, frica de Dumnezeu, pocăința și plânsul ce se înmulțește pe măsura înmuierii inimii pentru dragostea lui Dumnezeu sunt pași comuni oricărei vindecări și, mai cu seamă, celei pline de Har a Învierii. Hristos vindecă pentru a face să izvorască Iubirea, pentru a reîmprospăta în fibrele firii umane tocmai iubirea, dragostea ce sporește toată înțelepciunea, sfârșitul pozitiv al oricărei cunoașteri și viața nesfârșită. Precum spunea Părintele Sofronie: „În dragostea pentru Hristos iubim
și cunoaștem pe Tatăl; prin Hristos cunoaștem dragostea Duhului Sfânt; prin ea intrăm în Viața dinlăuntrul Dumnezeirii Treimice”, după ce mai înainte lămurise inimii noastre: „Nu este nefericire mai mare decât a nu cunoaște adevăratul Dumnezeu. Iar noi, cunoscându-ne cum eram înainte, recunoaștem în darul pocăinței un nemeritat dar al cerului; și nu semeția se arată înlăuntrul nostru, ci smerita mulțămită Domnului și mâhnirea împreună-pătimitoare pentru cei care rămân mai departe în întunerecul necunoașterii. Mare este cinstea de a fi creștin. A simți Dumnezeirea și a afla în sine puterea de a-i urma chemarea Părintelui Luminilor” (Arhimandritul Sofronie, Taina Vieții creștine, 2014, p. 81).
E unul din sensurile vindecărilor care ne urmăresc și azi sporul duhovnicesc. Pentru a ne redescoperi încrederea în dumnezeirea Mântuitorului. Pentru că El nu vindecă doar pentru a vindeca, ci ca arvună Învierii. Și asta îl deosebește de toți cei care s-au dat dumnezei. Suntem vindecați mereu de sincretisme ieftine, prin apelul la smerita cugetare la dumnezeirea Domnului. Vindecarea noastră!

William Shakespeare

Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte…

85,99%

promovabilitatea la examenul scris de titularizare in învățământ

Dr. Alina Helgiu

Dr. Alina Helgiu, medic șef Secția Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului Județean Sibiu, pentru realizarea unei operații de reconstrucție de sân, în premieră la Sibiu

Groapa Calea Cisnadiei

Cititorii Sibiu 100% ne-au semnalat că această gaură cu diametrul de aproximativ 70 de centimetri, situată pe un trotuar de pe Calea Cisnădiei FN, în dreptul blocului nr. 1, a rămas fără niciun fel de capac de protecție de mai bine de o jumătate de an. Între timp, unii sibieni o mai folosesc pe post de coș de gunoi, iar un băț tronează în groapă, pe post de mijloc de atenționare pentru pietoni. Atenție însă, adâncimea sa este de aproape un metru!

În stare de ebrietate, a mers la Poliție și s-a autodenunțat

Un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Mediaş conducând un autoturism cu care în data de 31 iulie, ora 18:30, fusese implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Întrucât în momentul prezentării la sediul poliţiei, conducătorul auto emana un puternic miros de alcool, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Transportat la Spitalul Municipal Mediaş, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind cercetat în prezent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare, faptă prevăzută de art. 337 din Codul Penal.

Un bărbat internat la psihiatrie și-a pus capăt zilelor cu un cuțit de bucătărie

0

Un bărbat de 54 de ani din Făgăraș, internat la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu și-a pus capăt zilelor cu un cuțit de bucătărie pe care îl avea de acasă. Acesta a fost găsit mort duminică dimineață de către personalul care se afla de seviciu. Au încercat să îl resusciteze însă manevrele nu au dat rezultate. Bărbatul era în depresie după ce soția i-a murit în urmă cu două luni.
 
„Pacientul a fost internat în urmă cu trei zile în spitalul nostru, era într-o perioadă de investigații, era internat într-un sector deschis care nu presupune un regim special de supraveghere, unde obiectele personale sunt permise să fie lăsate la pacient. Evenimentul s-a produs la primele ore ale dimineții, fiind descoperit de personalul de serviciu. Mediculd e gardă a fost anunțat, s-a prezentat în câteva secunde la patul pacientului, manevrele de resuscitare, din păcate, nu au dat rezultate.” a declarat medicul Carmen Zaharia, purtător de cuvânt al Spitalului de Psihiatrie
Medicii de la Spitalul de Psihiatrie au anunțat imediat autoritățile iar din primele cercetări se pare că bărbatul s-a sinucis cu un cuțit de bucătie pe care îl avea de acasă.
„Incidentul a fost sesizat telefonic, la fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Investigații Criminale Sibiu, însoțită de medicul legist. Din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în cauză nu sunt suspiciuni de omor, decesul a survenit ca urmare a unei plăgi pe care bărbatul și-a provocat-o singur.” a declarat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Bărbatul în vârstă de 54 de ani era din Făgăraș și a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu după ce a suferit o depresie în urma decesului soției sale.

Străzile Oţelarilor, Macaralei, Măgheranului şi Calea Guşteriţei vor fi modernizate în următoarele 18 luni

Calea Guşteriţei, străzile Macaralei şi Oţelarilor din cartierul Lazaret şi strada Măgheranului din cartierul Ţiglari vor fi modernizate în următoarele 18 luni.
 
Calea Guşteriţei va fi modernizată pe porţiunea dintre sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Macaralei până la podul peste Cibin, această porţiune măsurând aproximativ 1 km. Constructorul va moderniza reţelele de apă şi canalizare, va reface carosabilul (11.000 m2), trotuarele şi spaţiile de parcare, rețeaua de iluminat public, va amenaja piste pentru biciclete şi spaţii verzi şi va amplasa mobilier stradal nou.
Strada Macaralei măsoară aproximativ 300 de metri şi face legătura dintre strada Oţelarilor şi Calea Guşteriţei. Şi pe această stradă vor fi modernizate reţelele de apă şi canalizare, carosabilul şi trotuarele.
Strada Oţelarilor va fi supusă de asemenea unor lucrări de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, a carosabilului şi trotuarelor, a spaţiilor de parcare şi a zonelor verzi pe întreaga lungime a străzii care măsoară 940 de metri. Pe această stradă vor fi montate şi rasteluri de biciclete şi coşuri de gunoi.
Pe strada Măgheranului se va reface reţeaua de apă în cadrul acestui contract, reţeaua de canalizare fiind recent reabilitată în cadrului proiectului finanţat din fonduri structurale. Constructorul va moderniza carosabilul, trotuarele şi spaţiile de parcare, zonele verzi, mobilierul urban şi iluminatul public.
Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, contractul prevăzând 5 ani de garanţie.
Contractul de finanţare din fonduri structurale a fost semnat în luna august 2013, valoarea totală a proiectului fiind de 28.530.126,32 de lei. Această sumă va fi utilizată pentru plata proiectării, a dirigenţiei de şantier şi a lucrărilor propriu-zise. Contractul pentru execuţia lucrărilor propriu-zise a fost semnat astăzi, luni, 4 august, de Primarul Klaus Iohannis şi reprezentanţi ai asocierii Geiger Transilvania – SC Construcţii SA – SC Universal Business SA,valoarea acestuia fiind de 14.210.630,18 lei (fără TVA).