Fotbaliștii medieșeni vor disputa miercuri seară, pe teren propriu, partida împotriva formației FC Brașov, contând pentru etapa cu numărul 34 a ligii 1. Dacă Gaz Metan Mediaș vine după o înfângere pe terenul celor de la CFR Cluj, de partea cealaltă, FC Brașov vine după o remiză cu U Cluj.
Cel mai vârstnic supraviețuior al Holocaustului a fost condus pe ultimul drum cu muzică de jale
Doliu în lumea țigănească. Cel mai bătrân supraviețuitor al Holocaustului s-a stins din viata la 108 ani. Traian Grancea a fost condus pe ultimul drum de sute de romi dar și de cei 60 de nepoți pe care i-a avut.
Andreea Iridon, trei medalii europene la gimnastică
Andreea Maria Iridon s-a comportat extraordinar la Campionatul European de Gimnastică. Ea a cucerit medalia de bronz cu echipa de junioare, câte un argint la sol şi bârnă, şi a terminat pe poziţia a şasea la individual compus. Ea nu a fost singura reprezentantă a Sibiului, antrenorul Lucian Sandu fiind la cârma întregii delegaţii româneşti alături de Octavian Belu. Fabulosul tehnician din oraşul nostru a mai bifat încă un eveniment de asemenea prestigiu cu foarte multe performanţe excepţionale.
Un nou premiu pentru Luana Prodea
Luana Prodea, micuța cântăreață de doar 10 anișori, continuă seria performanțelor muzicale. A obținut Premiul I la cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului Național Ursulețului de Aur – Baia Mare. De asemenea, Luana s-a calificat și în finala concursului Mamaia Copiilor, ce va avea loc în perioada 12-14 iulie, în grupa 10 – 12 ani.
Luana Maria Prodea este o foarte tânără solistă care, de ceva vreme este o apariţie aşteptată pe scenele naţionale. Elevă la Liceul de Artă din Sibiu, Luana are un palmares impresionant. Printre premiile ei se numără și locului I la Olimpiada de Teoria Muzicii, Premiul Special al organizatorilor la finala „Cerbul Copiilor 2011”, premiul I la Festivalul „Flori de Cântec Românesc” Rm. Vâlcea, etc.
Marius Cerghizan Aleargă pentru „Tabăra de Vară Micii Exploratori”, la semimaraton
Tânărul Marius Cerghizan, coordonatorul primului club de Micii Exploratori din Sibiu, aleargă pentru a strânge fonduri pentru Tabăra de Vară Micii Exploratori! Întrebat de motivaţia sa de a se înscrie pentru prima data la o cursă de alergare, Marius spune entuziasmat: “Alerg pentru că am văzut influenţa bună pe care o are clubul Micii Exploratori asupra copiilor, cât şi amprenta taberelor în ceea ce priveşte comportamentul lor, ascultarea de părinţi, relaţiile noi de prietenie create, acceptarea copiilor diferiţi şi dezvoltarea unei atitudini mulţumitoare. Sunt implicat in club din 2011 şi doresc să contribui pentru ca toţi copiii care vin şi nu-şi permit financiar, să poată veni în tabără. Îmi doresc să adun cel puţin 500 de lei prin susţineri, aşa că apelez cu această ocazie şi la cititorii care mă cunosc sau cei care doresc să ma susţină să contribuim împreună la targetul de 10.000 lei a proiectului; prin faptul că dăruim, putem ajuta ca dorinţa copiilor să fie îndeplinită”.
Miercuri sunt anunțate rezultatele studiului Predatorr
În perioada 21-24 mai, medicii în specialitatea Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu vor participa la ediţia jubiliară – al 40-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, care va avea loc în Sibiu. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. La manifestări vor lua parte peste 700 de medici din România dar şi din străinătate. La Congres vor fi prezentate cele mai noi informaţii despre prevenţia şi controlul diabetului, precum şi despre cercetarea ştiinţifică în domeniu. În plus, vor fi făcute publice rezultatele studiului Predatorr.
Cartel Alfa: Participați la vot, sancționându-i pe toți politicienii români
Liderii Filialei Cartel Alfa Sibiu îi îndeamnă pe sibieni să participe duminică la vot, dar să nu voteze liste ale partidelor politice. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de dezinteresul total al partidelor politice, indiferent de orientarea lor politică declarată, faţă de situaţia lucrătorilor din România, de salarizarea minimă menținută la un nivel foarte scăzut și de precaritatea condiţiilor de muncă.
Micii Exploratori susținuți de Robert Gândilă la semimaraton

Asociația Micii Exploratori va fi susținuță la semimaratonul care va avea loc în 31 mai, de Robert Gândilă. El este considerat a fi cel mai experimentat alergător al Asociaţiei, cu 4 maratoane, 1o semimaratoane şi 2 ultramaratoane adunate în palmares. Robert a început să alerge în astfel de competiții în urmă cu 4 ani, iar în ceea ce privește Asociația Micii Exploratori, îi este dedicat, în mod voluntar de aproximativ 5 ani. Consideră semimaratonul de la Sibiu o ocazie bună pentru a contribui şi pe partea financiară la creşterea şi dezvoltarea taberelor. Robert şi-a propus să strângă 1000 lei, cu ajutorul prietenilor, pe care vrea să-i convingă să alerge la cursa de 5 km: “nu e prima dată când fac asta şi ei deja s-au obişnuit cu mine şi campanile pe care le fac şi sper sa fie tot mai darnici pe an ce trece. Totul e să vrea să renunţe la un suc în schimbul unei donaţii pentru un proiect în care eu cred şi pe care îl susţin”, spune acesta.
Un film controversat la Cinemateca Astra Film: Ovule pentru mai târziu
Cinemateca Astra Film prezintă joi, 22 mai, începând cu ora 19:00, documentarul „Ovule pentru mai târziu” (Eggs for later), o producţie olandeză care intră chiar în intimitatea regizoarei filmului, Marieke Schellart.
Este un documentar personal, ce dezvăluie lupta ei impotriva ceasului biologic şi un subiect tabu este astfel pus în discuţie: prelungirea perioadei de fertilitate prin îngheţarea ovulelor, operaţie interzisă în Olanda. Marieke are 35 de ani, este o femeie independentă, având o carieră de succes, mulţi prieteni, dar nu şi un partener de viaţă cu care să aibă un copil, deşi ceasul ei biologic ticăie. Marieke vorbeşte cu sinceritate despre planurile şi îndoielile ei cu prietenii şi familia, fiind susţinută de aceştia, dar întâmpinând şi rezistenţă pe parcurs.
Meșteșugari moderni vin la Festivalul Huet.Urban
între 31 mai și 1 iunie, în Piața Huet, meșteșugurile urbane se prezintă în haine noi, în locul de unde a pornit istoria întregului oraș, în cocheta Piață Huet. Curelari, pictori, tapițeri, meșteri în prelucrarea fierului sau în restaurarea mobilierului, dar și tatuatori sau creatori de păpuși modernizează spiritul breslelor perioadei medievale.
În cadrul atelierelor deschise din ediția acestui an a Festivalului Huet.Urban, meșteșugarii se vor organiza în funcție de trei mari domenii: casă, vestimentație și societate. Prima dintre aceste secțiuni va include meșterii în restaurare de mobilier, în arta tapițeriei și în prelucrarea fierului. Cea de-a doua categorie va cuprinde meseriași moderni în croitorie, în crearea cizmelor sau obiectelor din piele, în timp ce a treia îi va avea ca „piese” principale pe pictorii de fațade și reclame, producătorii de hârtie și restauratorii obiectelor casnice, alături de tatuatori sau de confecționieri de păpuși de teatru.
Subterana Cinematografică de joi prezintă FLOAREA DEŞERTULUI
Subterana Cinematografică invită publicul cinefil joi, 22 mai, la Librăria Humanitas, la un nou film: DESERT FLOWER / FLOAREA DEŞERTULUI, o poveste adevărată ce a şocat întreaga lume, un film de Sherry Horman, bazat pe autobiografia best-seller a fotomodelului de success Waris Dirie, câştigător al Premiului Publicului la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian. Proiecția are loc de la ora 20:00, iar prețul unui bilet de intrare este de 7 lei.
Sinopsis:
Un coridor din sediul new-yorkez al Naţiunilor Unite. O tînără femeie încearcă să se calmeze: Waris Dirie urmează să ţină primul ei discurs în faţa Naţiunilor Unite. A străbătut un lung drum. Ca într-un basm, Waris, născută în Somalia, a devenit unul dintre cele mai căutate manechine ale lumii.
Concurs național de cunoștințe PC, desfășurat la Sibiu

157 de elevi din 13 judeţe ale ţării s-au întrecut pe 10 mai, la Sibiu, în cadrul Concursului Naţional de TIC Dual PC ajuns la cea de-a 12-a ediţie. Dual PC este un concurs naţional de utilizare a computerului organizat an de an la Sibiu de Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Liceul de Artă, Colegiul Naţional „Gh. Lazăr”, dar şi de şcolile cu clasele I-VIII nr. 8 şi nr. 20 din Sibiu, sub coordonarea profesorilor Diana Chirilă şi Carmen Popescu.


