Acasă Blog Pagina 6277

Denisa Viloiu, voleibalista sibiană medaliată cu bronz

0

Fosta componentă a CSM Sibiu la volei feminin, Denisa Viloiu a cucerit medalia de bronz cu echipa sa, CS Alba Blaj. Ea, împreună cu formaţia din „Mica Romă” au terminat pe locul trei în playoff, cea mai mare performanţă din istoria clubului. Ele au trecut de Medicina Târgu Mureş în finala mică, câştigând cele trei întâlniri din luna aprilie, fără probleme. Trupa este antrenată de Branko Gajic, fostul antrenor al Sibiului şi care a luat-o cu el la Blaj, tehnician care a fost foarte apreciat în Sibiu şi este la fel în întreaga ţară. El nu s-a despărţit definitiv de oraşul nostru nici anul acesta, fiind prezent la unele dueluri ale junioarelor CSŞ Sibiu, în Sala Mică. Este cel mai important rezultat obţinut la senioare de către Denisa Viloiu. Jucătoarea în vârstă de 20 de ani nu numai că joacă şi este componentă a unei formaţii de top din ţară, dar îmbracă de mulţi ani şi tricoul echipei naţionale a României. 

Cristina Dumitrescu şi Diana Muntean, dublul de aur din Mediaş

0

După titlul de campioane naţionale obţinute de CS Romgaz Mediaş la minicadete cu echipa şi alături de Dari Helga ca a treia componentă a acesteia, micuţele jucătoare au mai adus două medalii oraşului lor. Mai exact, Cristina Dumitrescu şi Diana Muntean au format dublul care a devenit campion naţional la tenis de masă în această probă. Fetele au învins tot în cale şi au terminat pe primul loc fără nici o problemă. Ele au caştigat 11 seturi şi au pierdut numai două. Competiţia a avut loc în acest week-end la Bistriţa. Ele nu au terminat aici, Diana Muntean cucerind bronzul la individual. Este o nouă performanţă excepţională a fetelor lui Gheorghe Vaida care continuă să uimească la fiecare concurs la care participă.

Handbaliştii au ratat a treia victorie cu U Cluj

0

Handbaliştii sibieni nu au urmat exemplul baschetbaliştilor şi au pierdut cu Universitatea Cluj Napoca. Ei au ratat cea de-a treia victorie consecutivă în faţa trupei studenţeşti, după victoriile lui CSU Sibiu la baschet cu echipa aceluiaşi club, în zilele dinaintea partidei tinerilor jucători. Meciul s-a desfăşurat în Sala Transilvania, duminică. Jocul a avut un ritm foarte bun şi s-a jucat foarte rapid, fiind foarte frumos de privit pentru spectatori.

Alexandra Uiuiu, în finala mică la baschet feminin

0

Alexandra Uiuiu este aproape de prima medalie din istoria lui CSU Alba Iulia la baschet feminin. Jucătoarea din Sibiu va juca, astăzi, împreună cu echipa sa cel de-al doilea meci al finalei mici a playoff-ului împotriva celor de la Sfântu Gheroghe. După victoria extrem de concludentă din primul meci la 30 de puncte, 91-61, Uiuiu şi colegele sale trebuie doar să mai învingă în acest joc pentru a cuceri bronzul. Ele au ajuns în această postură după un succes facil în sferturi cu CSM Satu Mare şi o înfrângere categorică în semifinale cu super echipa din Târgovişte.

Doi minori din Mediaș au dat foc containerelor pentru deşeuri, iar părinții lor au fost sancţionaţi de polițiști

0

Doi minori de 4 și respectiv 5 ani din municipiul Mediaș au dat foc în cursul zilei de luni containerelor pentru colectare selectivă a deşeurilor, amplasate pe strada Luncii din oraș. Aceștia au fost identificați la scurt timp de către polițiștii locali datorită imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, gestionate prin intermediul Dispeceratului Poliţiei Locale şi a bazei de date de la Poliţia Locală.

Campionii din Sibiu îşi apără trofeul la Braşov

0

Campionii din 2013 de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi-au câştigat dreptul de a-şi apăra trofeul în marea finală de la Braşov. Ei au învins la Cluj în ultima etapă a grupei A a  Campionatului Universitar de Minifotbal, Universitatea Babeş-Bolyai (2-1), şi au acces mai departe. Jucătorii din oraşul nostru au acumulat 10 puncte în prima grupă şi s-au clasat pe poziţia secundă a clasamentului. Faza finală a concursului va avea loc sub Tâmpa, în perioada 4-7 mai. Acolo, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş, Universitatea Gheorghe Asachi şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica din Timişoara, plus Universitata Politehnica şi Academia de Poliţie, vor fi echipele studenţeşti care vor încerca să le i-a titlul de cea mai bună Universitate şi echipă de fotbal din ţară la această categorie. Evenimentul este organizat de Student Sport.  

Prețul evaziunii fiscale în județul Sibiu: aproape 19 milioane de lei

Polițiștii sibieni atrag atenția că a crescut numărul cazurilor de evaziune fiscală în județul Sibiu, în prezent fiind deschise aproape 300 de dosare. Potrivit datelor prezentate, în primele 3 luni ale acestui an au fost soluționate 27 de dosare privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul total constatat fiind de 18 878 504 lei. Din această sumă, în cursul cercetărilor au putut fi recuperate aproximativ 3 milioane de lei. În prezent, polițiștii mai au de soluționat un număr de 297 de dosare privind fapte de evaziune fiscală, din care 1 dosar este de natură complexă.

CSU Sibiu 2-0 U Mobitelco Cluj

0

CSU Sibiu şi-a valorificat advantajul terenului propriu în primele meciuri din playoff, învingând pe Universitatea Cluj în ambele partide. Galben-albaştri conduc cu 2-0 la general şi mai au nevoie de un singur succes pentru a se califica în semifinale. Meciurile s-au disputat vineri şi sâmbătă, într-o Sală Transilvania ce a avut parte de o atmosferă incredibilă şi a fost neîncăpătoare la cele două dueluri.

De 1 Mai Muncitoresc, medieșenii sunt invitați la Maial

0

Locuitorii municipiului Mediaș și satului aparținător Ighișul Nou sunt invitați joi, de 1 Mai, la cântec, joc şi voia bună, la cea de-a VI-a ediţie a „Maialului-Serbare Câmpenească”. Cei prezenți la Barajul Ighiș vor avea ocazia să petreacă câteva ore în compania unor artişti de renume precum: Ionela Moruţan, Narcisa Luncan Şimon, Robert Târnăveanu, Gheorghe Muntean, Doru Pop, soţii Nemeş, ansamblul “Cununa Blăjelului”, ansamblul “Mărţişorul” din Cluj Napoca sau ansamblul “Rapsodia Târnavelor”din Mediaş.

Autobuzele circulă după program normal în 1 și 2 mai

În 1 şi 2 mai mijloacele de transport public aparţinând SC Tursib SA circulă în programul de luni-vineri, care este afişat în staţie sau poate fi consultat pe site-ul societăţii, www.tursib.ro

Program special la CNM Astra în minivacanța de 1 mai

În perioada 1-4 mai, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA va fi deschis în intervalul orar 10:00-18:00. În această perioadă vor putea fi vizitate, de asemenea, interioarele gospodăriilor. Potrivit reprezentanților Complexului Național Muzeal Astra, tarifele de vizitare vor rămâne la fel ca vara trecută, având în vedere faptul că în această perioadă au loc lucrări de reabilitare a aleilor.

Grădina Zoologică și Centrul de informare turistică, deschise în 1 mai. Restul serviciilor subordate Primăriei vor fi închise

Ziua de 1 mai este o zi nelucrătoare conform Codului Muncii, iar ziua de 2 mai a fost declarată anul acesta printr-o hotărâre a Guvernului, zi nelucrătoare. Prin urmare, serviciile Primăriei Municipiului Sibiu precum şi serviciile publice subordonate Consiliului Local Sibiu nu vor avea program în cele două zile.