Cu excepția celor care veneau pe lume după „loviluție” și a celor care pe atunci erau copii, cam toți știu cine și-a tras de la sfătoșenie acest brand. Pe vremea marii buimăceli, când, orbiți de strălucirea libertății, nu știam încotro s-o apucăm și căutam modele de democrație în ogrăzile altora (evident, cu spatele la propria ogradă), Bunicuța îi tot dădea înainte cu modelul Suedez. Asta în pofida avertismentelor celor ceva mai iluminați, care-l întrezăreau pe cel sudamerican, adică ăla cu un chelteu de bogătani răsturnați pe divanele făcute din Lazarii lumii. 

Mi-am amintit, pentru că am primit de la prieteni, cu rugămintea: Să circule, poate așa ajunge și la guvernanții României!, ce credeți, tocmai modelul suedez. Măi să fie! Ce-am fi putut ajunge…

Parlamentarii suedezi locuiesc în garsonierele statului de maximum 40 de metri pătrați, își spală singuri așternuturile la spălătoria comună, unde se programează pe rând, căci nu au personal de serviciu și fiecare contribuie cu propriii mușchiuleți la păstrarea curățeniei ‒ regulă strictă. Biroul parlamentarului suedez e de maximum 18 metri pătrați și fără dotări orientale: secretare, consilieri, mașini, șoferi et cetera. Zice un suedez de rând într-un reportaj televizat: Eu îi plătesc pe politicieni. Nu văd niciun motiv pentru care banii plătitorilor de taxe să fie folosiți pentru a le oferi politicienilor o viață de lux. Mă rog, ai noștri și-o iau singuri. Te întreabă pe tine, popor smerit de români, cineva? Dar cu vikingii nu te pui! Au dreptul – fiecare – să verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern, declarația de impozit pe venit a primului ministru, corespondența lui zilnică și mailurile oficiale, detaliile oricărei licitații publice, dosarul fiecărui parlamentar, iar în rapoartele premierului despre cum cheltuiește banul public vezi și meniul de la masa oficială. Principiul transparenței este inclus în Constituția Suediei de vreo 200 de ani. Excesele de putere sau cazurile de corupție sunt extrem de rare. Sunt chiar și picanterii în textul amintit, de genul scandalului Toblerone. Exact, e vorba de o ciocolată și alte câteva mărunțișuri personale pe care – în anii 90 – liderul Partidului Social Democrat, o femeie, și le-a permis cu creditcardul guvernamental. Conform rigorilor suedeze, a urmat demisia și adio carieră politică forever. Politicienii suedezi nu sunt privilegiați în fața legii și nu se bucură de niciun fel de imunitate. Iar vikingii păzesc capul peștelui ca pe lumina ochilor, să nu cumva să se împută.

…Și ce am ajuns! Peștele nostru pute cap-coadă. Și tot mai mișcă, deșănțat, seară de seară la televizor, crezând că-i balerină. Iar Bunicuței, bunul Dumnezeu i-a dat zile să-și vadă Suedia ei originală. Mai are rost să circule modelul pe la guvernanți?

Mai bine să circule – poate așa ajunge la inimile noastre de români și creștini – cuvântul unui părinte sfințit, rostit deunăzi în biserică: postiți de televizor!

Într-adevăr, ar fi timpul. De îmbuibare ca de îmbuibare, dar să cureți România de răutate, de mânie și de televizor șapte săptămâni ar fi cu adevărat un miracol românesc. Că doar n-om fi noi mai slabi de înger decât suedezii!

Tâmpiţii nu sunt personaje ale unei alte realităţi, nu ajung în lumea noastră dintr-o altă lume, nu traversează o membrană din spaţiul unei alte dimensiuni, ci sunt produsul majoritar al societăţii noastre. Sunt politicienii români nişte imbecili surprinzători? Probabil. Dar ei sunt reprezentanţii aleşi ai majorităţii, crema prostiei şi spuma mediocrităţii noastre. 

Decesul „surprinzător” al coaliţiei guvernamentale consemnat în aceste zile, nu e rezultatul unei strategii electorale calculate sau o confruntare ideologică dintre liberalism şi socialism. Lupta naturală pentru putere desfăşurată în ultimii doi ani dintre PSD şi PNL nu a putut acoperi dominanta incompetenţei cu aromă de cătuşe. PNL de exemplu, a reuşit performanţa de a-şi transfera la penitenciar membrii şi de a colecţiona condamnări penale, cu un succes net superior prăvălirii pesediştilor. Pierzând adeseori lupta în fiefurile locale şi înghesuit în ministerele fantomă, PNL-ul a zvâcnit mârâind agresiv la PSD încă de la finalul anului trecut. Criza guvernamentală din ultima lună e apogeul unei lungi horcăieli politice şi destrămărea  visului de paritate în USL din 2012. 

Bătălia pe ciolanul zemos al puterii, ce a captat în mod regretabil aproape în totalitate atenţia publică, transformă România într-un actor autist la contextul regional al proximităţii sale statale imediate. 

După încheierea moftului olimpic putinian, Mama Rusia îşi mişcă pahidermic silueta sa de tanc cu şenile late în Ucraina. Bazele ruseşti din Crimeea sunt în alertă, unităţile armatei ruse sunt desfăşurate, iar pe clădirea Parlamentul local din Sevastopol flutură mândru drapelul Federaţiei Ruse. Dmitri Medvedev califică guvernul ucrainean drept o entitate „rebelă” şi „fascistă” şi declară relaxat că „Rusia va apăra interesele cetăţenilor ruşi” din Ucraina. 

De ce problemele din sudul şi estul Ucrainei ne privesc pe noi românii ce trăim într-un stat membru UE şi NATO? Pentru că Republica Moldova are o problemă veche de două decenii cu o entitate separatistă la Tiraspol şi are bucuria găzduirii ca şi Ucraina a unei republici autonome găgăuze, ce pot cere „să fie apărate” de „imperialismul” românesc. Asta ar arunca cu uşurinţă în stratosferă efortul Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană, dar ne-ar aduce şi bucuria contactului la graniţă cu ruşii. Perspectiva unui vecin haidamac, beţiv şi scandalagiu ne încântă pe toţi desigur, iar un răspuns ferm al ministrului de externe, o conjugare a eforturilor pe axa estică cu Polonia şi o atât de necesară stabilitate politică e o aşteptare complet nerealistă. Aşa că ne vom aminti de nemuritorul Constantin Tănase şi vom recita cu frenezie poate: „De la Nistru pân’ la Don, Davai ceas, davai palton”

O interesantă povestire care circulă printre cowboy-ii americani din Colorado la începutul secolului 20 vorbește despre modul în care hergheliile de cai sălbatici și de măgari înfruntau atacurile lupilor și ale vulpilor.

Potrivit poveștii, există o deosebire majoră între modul de apărare și de solidarizare al cailor și al măgarilor. Atunci când primesc un atac mortal, caii sălbatici se adună în cerc, cu capetele spre interior și cu spatele în afară, astfel încât cu picioarele dinapoi să poată să se apere împotriva atacatorilor. În schimb, măgarii, deși pare greu de crezut, formează un cerc cu capetele spre exterior și cu spatele spre interior, iar în timp ce dușmanul atacă, se lovesc între ei cu copitele până la epuizare. Povestea în sine este o lecție dură legată de modul în care te poți raporta la membrii grupului tău în situații de criză.

Vorbind despre realitatea politică din ultimele zile, am avut parte de anunțul ruperii USL și al retragerii PNL de la guvernare. Acum, liberalii trebuie să demonstreze ce fel de grup sunt. Atacurile interne din partea unora dintre vocile care s-au opus ieșirii din coaliție, gen Ilieșiu sau Tăriceanu – care vrea să își înființeze alt partid de orientare liberală, atrăgând alți colegi – îi aruncă mai degrabă spre conduita măgarilor. În plus, cei oportuniști, mânați de orgolii și ambiții personale sau care nu pot lăsa puterea din mână, vor lovi în propriii confrați și vor ceda presiunilor USD de a-i racola, în schimbul oferirii de noi funcții, reducând astfel numărul parlamentarilor potrivnici.

Este un examen pe care-l au de trecut PNL-iștii și vom vedea câți dintre aceștia vor rămâne realmente în opoziție. Iar cei 6 liberali care în ședința Delegației Permanente s-au declarat împotriva ieșirii partidului de la guvernare, plus cele 19 abțineri par promițătoare pentru „pescarii” rămași în Executiv. De altfel, traseismul politic la români este chiar mai vechi decât povestea cailor sălbatici și a măgarilor din Colorado.