În ţara nesimţirii, nici moartea nu ne mai mişcă…În vreme Republicii Romane cele mai grave crime erau pedepsite prin aruncarea în Tibru a împricinatului, după ce era băgat într-un sac împreună cu un câine, un cocoş, un şarpe şi o maimuţă. Nu e o invenţie modernă ci o mărturie scrisă lăsată de părintele retoricii Quintus Tullius Cicero. Dincolo de simbolismul juridic-religios, putem presupune că nefericitul în cauză s-ar fi rugat în acel moment de bâlbâdâc pleoscăit, s-ar fi rugat ca scurmătoarea să ucidă şarpele, maimuţa să îl strângă de gât pe cocoş, iar prietenul omului câinele, să îi vină de hac maimuţei.Pe tărâmul mioritic, unde agenda publică pare ilustrarea unei republici anarhice bananiere, avem un şarpe ce îşi sugrumă cu talent cocoşul liberal, maimuţele urlătoare în galerie, maidanezi figuraţi şi omniprezenţi în peisajul urban şi nenorocitul ăsta de cetăţean, ce are ghinionul de a împărţi spaţiul cu jivinele în cauză.Orbirea propriului interes, focusul îngust al carierei şi îmbuibării e definiţia lumii de sub obroc care e România. Adăugaţi un vârf de cuţit de nesimţire, un praf de mojicie şi ghiveciul rezultat va fi metafora mioritică ilustrată mult mai bine decât Meşterul Manole şi Mioriţa.Sunt politicienii de culori variabile parcaţi în diverse sinecuri bănoase după ratarea politică? Primesc ei căsoaie, proprietăţi, maşini cu şoferi la scară ca o menţiune de inadecvare şi ratare a fotoliilor călduţe ale puterii politice? Evident. Imaginaţi-vă politicianul român tipic, cu obraz gros, cu zeci de neveste, plozi, amante, verişori şi amici din copilărie. Mereu îndatorat, mereu nevoit să ofere un os de ros cuiva, mimând generozitatea, dar construind de fapt relaţii de îndatorare şi sprijin. În sacul ăsta care e România, cetăţeanul a făcut greşeala de a-şi da votul incapabilului refugiat în politică, ce face bani în dosul zâmbetului şăgalnic şi a devenit prizonierul jivinelor cu colţi, venin şi gheare,gata să îl jumulească până la sânge.Bunicuţa zâmbăreţă al politicii româneşti tovarăşul Ion Iliescu, aprecia cu un cinism atroce şi cu o nesimţire fără margini antiteza dintre cruzimea ruşinoasă a regimului tâcnit de la Kiev, cu „moderaţia” regimului FSN condus de el şi „calmarea” cu bâta a protestelor de la Bucureşti din 13-15 iunie 1990. Aşa că nu are de ce să ne mire faptul că Guvernul României, premierul Victor Ponta, ministrul de externe Titus Corlăţean nu au nici un rictus sau o reacţie oficială, când o ţară cu care împărţim o graniţă comună de 650 de kilometri îşi asasinează cetăţenii. Puterea nu are legătură cu interesul cetăţeanului, ci cu afrodisiacul suprem al cocoţării în vârful piramidei, indiferent de câtă nefericire, sărăcie sau chiar sânge stau la fundaţia eşafodajului de putere. 

Lanțul evenimentelor și negocierilor eșuate din USL arată că nu prea mai există căi de rezolvare pentru criza apărută la nivelul guvernării. Totul arată că PSD și PNL și-au făcut fiecare propriile calcule politice și au decis să rupă coaliția. În consecință, ambele partide vor merge către prezidențiale pe drumuri diferite. Unii la putere, alții în opoziție. Unii la stânga, alții la dreapta. Unii își vor căuta un candidat pentru funcția de președinte al țării, alții trebuie să găsească modalități prin care să și-l întărească pe cel desemnat deja. Nu va urma o perioadă ușoară nici pentru liderii celor două partide. Pe de o parte, Ponta, susținut de o majoritate parlamentară redusă, va avea de făcut față atât opoziției președintelui Băsescu, cât și opoziției venite dinspre tabăra liberală, care îl va ataca hămesită, odată exclusă de la guvernare. De cealaltă parte, Antonescu, rămas fără sprijinul conservatorilor și social democraților, trebuie să își folosească maximul de carismă și istețime politică nu doar pentru a-și păstra capitalul de imagine, ci și să convingă noi cetățeni, ca să atragă mai multe voturi. 

Ruperea Uniunii Social Liberale va avea și consecințe în plan economic. Analiștii susțin că pe termen mediu și lung va fi afectată credibilitatea României pentru atragerea investitorilor, bulversați de instabilitatea și parti-priurile de la guvernare. În plus, marile puteri europene nu se vor da înapoi să ne taxeze, fie prin refuzul de a ne primi în spațiul Schengen, fie prin introducerea vizelor pentru accesul în anumite state. În plan intern însă, harababura politică, legislativă și administrativă este colosală, pentru că parlamentarii pe care se va baza puterea vor fi mult mai puțini, iar legile vor fi trecute mult mai greu.  Astfel, proiectele începute în comisii comune pentru regionalizare, descentralizare, revizuirea constituției vor fi reluate de alte coaliții. Fiecare cu alți politicieni, cu alte păreri și alte preferințe. Ani întregi irosiți pentru proiecte lăsate acum în coadă de pește și milioane de lei aruncați pe studii, dezbateri, reuniuni în teritoriu. Pași ratați care ne costă în drumul nostru spre ieșirea din tranziție și consolidarea statului de drept.