Acasă Blog Pagina 6347

Proiect CJ: Ghișeu unic pentru investitorii care vor să-și deschidă afaceri în județul Sibiu

Reprezentanții CJ au anunțat că pregătesc înființarea în Sibiu a unui ghișeu unic, unde oamenii de afaceri care doresc să investească în județul Sibiu să își poată obține toată documentația necesară. Ghișeul ar urma să fie funcțional din luna iunie, în acest fel eliminându-se birocrația și alergatul dintr-o locație în alta pentru diverse avize. 

De Ziua Îndrăgostiţilor, actorii sibieni se pregătesc de „Cerere în căsătorie”

0

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă vineri, 14 februarie, ora 19:00, spectacolul „Cerere în căsătorie”, în regia lui Robert Raponja. Producția îi aduce pe scenă pe Ofelia Popii, Pali Vecsei şi Adrian Matioc într-o comedie romantică după o piesă de A. P. Cehov, care a avut premiera pe data de 16 aprilie 2005. Montarea originală a regizorului croat Robert Raponja prezintă povestea de iubire a doi oameni obişnuiţi, care încearcă să îşi găsească locul unul lângă celălalt. Pentru harnica, dar orgolioasa Natalia Stepanovna şi ipohondrul, dar generosul Lomov, pretendentul său, aflat deja la vârsta critică pentru un bărbat singur, este dificil să-şi ţină în frâu temperamentul impulsiv şi neliniştile. În ciuda bunelor lor intenţii, comunicarea dintre cei doi se poticneşte în lucruri mărunte, tensiunea creşte şi culminează într-un adevărat scandal.

Campanie de promovare a lecturii publice, „Nu lăsa pe mâine, citeşte astăzi!”, la Mediaş

0

Biblioteca Municipală ”St.L.Roth” din municipiul Mediaş va fi în această săptămână gazda campaniei de promovare a lecturii publice intitulată ”Nu lăsa pe mâine, citeşte astăzi!”. Programul manifestării cuprinde prezentarea societăţii literare ,,Conexiuni”, cea care organizează în jurul Centrului Cultural din capitală a judeţului Bistriţa-Năsăud, principalele activităţi culturale.

364 locuri de muncă pentru şomerii sibieni

0

Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 350 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene  pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 44 de slujbe sunt pentru Mediaş, 7 pentru Agnita şi respectiv 3 locuri de muncă pentru Avrig.

S-au încheiat prospecţiunile din judeţul Sibiu

0

Firma de prospecţiuni geologice (cea care a stârnit diverse nemulţumiri în rândul localnicilor din mai multe comune sau sate din judeţul Sibiu, mai ales în Moşna), anunţă finalizarea lucrărilor de achiziţie de date seismice 3D pentru societatea de gaze natuale SNGN Romgaz SA, în regiunea Transilvania, în cadrul unui proiect care s-a întins pe perioada a opt luni. Compania a efectuat lucrări pe raza a 60 de localităţi din judeţul Sibiu, suprafaţa prospectată fiind de aproximativ 900 km2.

Sibiul va fi promovat la Forumul Franța – Europa de Sud-Est, organizat la București

0

Potențialul economic al județului Sibiu va fi prezentat săptămâna viitoare în cadrul Forumului de afaceri Franța-Europa de Sud-Est, la care participă reprezentanți din 12 țări europene. 10 companii sibiene și-au confirmat deja prezenta la București, printre acestea numărându-se Romgaz, Transgaz și Ambient. Evenimentul este organizat de UBIFRANCE România, Agenție pentru dezvoltarea internațională a întreprinderilor de pe lângă Ambasada Franței în România, în perioada 11 -12 februarie. 

Spitalele sub lupa Ministerului Sănătății. Urmează trei luni de controale ample

0

Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a anunțat în cadrul unei videoconferințe, că în perioada 1 martie – 31 mai va fi desfășurată o acțiune amplă de control în toate unitățile sanitare publice. Controalele vor viza verificarea condiţiilor igienico-sanitare în care sunt acordate serviciile medicale, dar și instituirea unui standard elementar de curăţenie.

Cindrea vrea să înființeze la Sibiu Agenția de Dezvoltare Județeană

0

O nouă instituție va fi creată la Sibiu până în luna iulie, cu rolul de a ajuta la dezvoltarea economică a județului. Agenția de Dezvoltare Județeană va fi constituită cu statut de organizație neguvernamentală și va avea sediul în incinta Consiliului Județean, pe strada General Magheru. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea, rolul acestei agenții va fi să susțină dezvoltarea  din punct de vedere economic a județului Sibiu și să intermedieze atragerea de investitori în cele cinci zone teritoriale de dezvoltare economică și socială delimitate deja: Țara Oltului, Mărginimea Sibiului, Valea Secașelor, Valea Târnavelor și Valea Hârtibaciului. 

Spitalul Clinic Județean Sibiu a fost penalizat, în urma controalelor făcute de CNAS

0

Opt unități medicale din țară au fost penalizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), din totalul de zece, controlate în ultima săptămână din decembrie 2013, conform rezultatelor făcute publice de Cristian Bușoi, președintele CNAS și preluate de Agerpres. Printre aceste instituții medicale se numără și Spitalul Clinic Județean Sibiu. Controalele au vizat nerespectarea obligaţiilor stipulate în contractele de furnizare de servicii medicale spitaliceşti încheiate cu CNAS. În aceste condiții spitalul din Sibiu a fost amendat cu 1% din valoarea de contract aferentă lunilor în care au fost identificate nereguli.

Tragere la sorţi excelentă pentru naţionala lui Ţenter

0

Letonia, Suedia şi Slovacia vor fi adversarele României pentru calificarea la Eurobasket 2015. Marcel Ţenter are şansa să aducă naţionala mare după foarte mulţi ani la un turneu final, cele trei contracandidate nefiind mari forţe ale baschetului masculin. Pentru acest lucru, echipa sa trebuie să termine în primele două locuri ale grupei.

Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu îşi prezintă raportul de activitate desfăşurat în 2013

În anul 2013, principalele obiective ale Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au fost prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor de corupţie în rândul personalului din unităţile Ministerului Afacerilor Interne de pe raza judeţului Sibiu. În domeniul prevenirii faptelor de corupţie, în cursul anului 2013, au fost desfăşurate un număr de 58 activităţi de informare şi instruire anticorupţie la structuri judeţene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la care a participat un număr de 1009 lucrători, dintre care 103 deţineau funcţii de conducere şi 906 funcţie de execuţie.

A doua victorie „italiană” pentru fotbaliştii lui Dulca

0

Gaz Metan Mediaş continuă rezultatele excelente din amicale. Elevii lui Dulca au învins aseară pe cehii de la Bohemians Praga cu scorul de 1-0, după ce făcuse la fel cu polonezii de la Slask Wroclaw. De asemenea, Ciprian Petre după asistul cu fost formaţie ce a eliminat Rapidul din Europa League în trecut, a schimbat rolul în marcator, înscriind singurul gol al meciului cu Bohemians. Acesta a punctat în minutul 9 şi a adus al doilea succes consecutiv în stil italienesc al medieşenilor. Gazul a început în formula Răzvan Pleşca, Jasmin Trtovac, Florin Ilie, Sergiu Muth, Ionuţ Buzean, Cristian Todea, Aymen Tahar, Ciprian Petre, Florin Dan, Azdren Llullaku şi Nikola Antic. Pentru alb-negri urmează o nouă dispută în Antalya, sâmbătă urmând a întâlni pe maghiarii de la Ujpest.