Acasă Blog Pagina 636

Doi elevi de la „Octavian Goga” Sibiu, la faza internațională a unui concurs extrem de important

Doi elevi ai Colegiului Național ,,Octavian Goga” din Sibiu vor participa la etapa internațională a Concursul Uniunii Europene pentru Tineri Oameni de Știință (EUCYS) 2025 EUCYS 2025.

Elevii Grama Tudor Nicolae și Geleriu Vlad Pavel din clasa a XI-a specializarea matematică-informatică de la Colegiul Național ,,Octavian Goga” din Sibiu, coordonați de prof. dr. Ileșan Daniela Florentina, au participat în perioada 21 mai-25 mai 2025 la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică pentru elevi, ediția a V-a , organizată de Ministerul Educației la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava.

Cei doi au obținut o performanță de excepție- Premiul I la secțiunea Științe fundamentale, categoria seniori și Medalia de Aur și calificare în lotul lărgit pentru seniori al României (conform Notei MEC_DGEPIP nr. 24216/5/2025).

Proiectul lor, intitulat ,, Vizualizarea propagării undelor electromagnetice și optimizarea rețelelor Wireless” (Wisee) este rezultatul unui studiu aprofundat desfășurat pe parcursul întregului an școlar, asupra noțiunile teoretice, bazate pe demonstrații referitoare la câmpul electromagnetic și pe care cu spirit creativ, inovativ, le-au integrat în două aplicații tehnice.

Proiectul a fost structurat pe trei teme principale aprofundarea teoriei câmpului electromagnetic, propagarea undelor electromagnetice și proprietățile fizice ale acestora, opt experimente de verificare și stabilirea de concluzii asupra proprietăților undelor electromagnetice și două aplicații practice prin care utilizând competențele IT să stabilească grafic harta semnalului Wi-Fi într-un domeniu și să identifice prezența unei ființe în acel domeniu.

Proiectul este încă sub cercetare, urmând a fi completat și cu alte aplicații.

“Apreciez efortul , consecvența, talentul elevilor mei, rolul meu fiind de mentor la acest proiect.

Participarea lor de-a lungul celor trei ani de liceu, la competiții sau tabără școlară cu tematică din fizică și studiul ei integrat, transcurricular, aplicativ, sprijinul acordat de părinți și cadrele didactice ale colegiului nostru, au contribuit sumativ la încununarea cu succes a eforturilor celor doi elevi, Tudor și Vlad, care azi formează o echipă, ei devenind modele pentru viitorii elevi performanți.

În perioada 29 iunie -5 iulie cei doi elevi au participat la Suceava la pregătire lotului, iar faza internațională constă în participarea la Concursul Uniunii Europene pentru Tineri Oameni de Știință (EUCYS) 2025 EUCYS 2025, în perioada 15-20 septembrie, în Letonia, la Riga.

EUCYS 2025 reunește proiecte remarcabile, idei inovatoare și minți pasionate într-un mediu dinamic și inspirator, devine punctul de întâlnire pentru cei mai talentați tineri oameni de știință din întreaga Europă și din afara ei”, spune profesorul Daniela Florentina Ileșan.

„ONCS a fost pentru mine o oportunitate valoroasă de a-mi pune în practică ideile științifice și de a-mi exersa abilitățile de prezentare într-un cadru deschis și stimulant.

Feedbackul primit m-a ajutat să privesc proiectul nostru din perspective noi și să iau în considerare direcții de dezvoltare mai avansate.

Această lucrare a fost, pentru mine, o formă de exprimare a pasiunii pentru cunoaștere și a dorinței de a explora lucruri dincolo de ceea ce se predă la clasă.

Mă bucur că am avut ocazia să lucrez la ceva ce reflectă cu adevărat curiozitatea mea și să arăt că, atunci când există spațiu pentru inițiativă, tinerii pot veni cu idei originale și soluții inovatoare”, a precizat elevul Tudor Grama.

„Participarea la ONCS a fost o experiență intensă, care ne-a învățat să credem în proiectul nostru și să îl perfecționăm până în ultima clipă.

Pasiunea și implicarea au fost necesare pentru a îmbina ideile cu munca practică. Am întâlnit oameni cu interese comune, iar jurații ne-au oferit critică constructivă, dar și apreciere care, ne-a certificat că suntem pe drumul cel bun.

Proiectul a crescut odată cu noi, iar planurile noastre de viitor sunt clare. Dezvoltarea continuă, încât rezultatele să reflecte potențialul nostru și al proiectului.

Țin să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au susținut în acest proiect”, a spus la rândul său și Vlad Geleriu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

A treia ediție a Festivalului Ars SACRA la Sibiu

În perioada 13–21 septembrie 2025 Sibiul va găzdui pentru a treia oară Festivalul Ars SACRA, eveniment cultural dedicat artei sacre, organizat în paralel cu Zilele Patrimoniului Cultural. Lansat în 2007 la Budapesta, festivalul a devenit un eveniment de anvergură națională și internațională, promovând valorile autentice – frumosul, binele și adevărul – prin artă și spiritualitate.

Sub mottoul „Pelerinii speranței” – An Jubiliar, ediția din acest an își propune să readucă în atenție rădăcinile iudeo-creștine ale culturii europene și dimensiunea sacră a artei, indiferent de formă sau gen.

Festivalul reunește șase comunități religioase istorice, autorități locale și instituții din România și Ungaria într-o colaborare unică, ce oferă publicului un program cultural variat și gratuit: concerte, expoziții, tururi ghidate în oraș, în muzee și în tipografii, vizite tematice în lăcașuri de cult și Zilele Bisericilor Deschise, toate cu acces gratuit.

Repere din program

Programul include spectacole ale unor artiști renumiți din țară și din străinătate, printre care ansamblul acapella JAZZATION din Budapesta, Nataly Oryon din Israel, corul mixt ReForma din Brașov, precum și spectacolul de dans al HeikeSchuster din Germania, Collegium Musicum Brukenthal, organista Nicoleta Paraschivescu, soprana locală Anca Arnău și mulți alții.

Printre evenimentele principale ale festivalului se numără Ziua Bisericilor Deschise, care va avea loc sâmbătă, 13 septembrie, când toate lăcașele de cult participante în program vor putea fi vizitate gratuit între orele 10:00–13:00și 16:00–20:00. În aceeași zi vor avea loc tururi religioase ghidate în limba română, germană, maghiară și engleză. Participarea la tururile religioase este gratuită, dar necesită înscriere prealabilă, care se poate face prin completarea formularului disponibil AICI.

Ca ofertă specială, în zilele de 13 și 14 septembrie, toți vizitatorii festivalului vor primi invitații cu intrare gratuită la Muzeul de icoane pe sticlă „Părintele Zosim Oancea” din Sibiel.

Intrare liberă la toate evenimentele din program

Festivalul propune și o serie de expoziții, printre care „HartaConfesiunilor” din România, care va fi vernisată sâmbătă, 13 septembrie 2025, în sala de expoziții CIT a Primăriei Municipiului Sibiu, marcând și deschiderea oficială a festivalului. Alte expoziții tematice vor putea fi vizitate în bisericile confesiunilor partenere.

Programul detaliat este disponibil pe site-ul oficial al festivalului și pe pagina de Facebook.

La toate evenimentele festivalului Ars SACRA intrarea este liberă.

Festivalul Ars SACRA este proiect oficial în cadrul Anului Jubiliar și este recunoscut oficial cu eticheta EFFELabel. Festivalul este organizat în parteneriat de următoarele confesiuni istorice: ortodoxă, evanghelică, romano catolică, reformată, comunitatea evreiască, greco catolică și este implementat la Sibiu de Asociația HID.idkfa2812

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Educație la mișto: Sindicatele recomandă profesorilor să le spună elevilor doar titlul lecțiilor

Cele două mari sindicate din învățământul preuniversitar, Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și FSE Spiru Haret, le cer profesorilor să limiteze activitățile de predare, începând cu 9 septembrie.

În mod concret, cadrelor didactice li se cere să le spună elevilor doar titlul lecțiilor, fără să le predea conținutul.

Absențele elevilor urmează, însă, să fie consemnate în catalog, potrivit propunerii sindicatelor, obținută de Educație Privată.

Propunerea vine în contextul în care sindicatele au declanșat un referendum pe tema boicotării anului școlar.

Înainte ca rezultatul referendumului să fie cunoscut, sindicatele propun, însă, acțiuni concrete, scrie educatieprivata.ro.

Recomandările sindicatelor pentru profesori

– supravegherea elevilor/preșcolarilor în timpul orelor de curs/de activități educative;

– operarea eventualelor absențe sau a oricăror altor observații relevante/necesare în cataloagele fizice/electronice;

– informarea imediată a conducerii unității și/sau a părinților/reprezentanților legali ai elevilor/preșcolarilor, după caz, privitor la orice incident petrecut în timpul orelor;

– enunțarea titlului lecției sau activității ori evaluării, cu informarea elevilor că acestea se vor amâna până la încetarea formei de protest;

oferirea de răspunsuri succinte referitoare la eventualele întrebări ale elevilor/ preșcolarilor cu privire la lecția, evaluarea sau activitatea enunțată;

– pregătirea proiectelor/planurilor de lecție pentru fiecare clasă/grupă și oră, în conformitate cu programa și calendarul valabile pentru anul școlar 2025-2026;

– desfășurarea activităților administrative în funcție de specificul funcției și calității deținute în consiliul profesoral, consiliul de administrație, comisii organizate la nivelul unității;

– menținerea relației instituționale cu părinții/reprezentanții legali ai elevilor/ preșcolarilor, în cazul personalului care deține și funcția de diriginte (inclusiv învățătoare, educatoare etc.);

– îndeplinirea atribuțiilor privind formarea profesională, în funcție de specificul funcției și vechimii în învățământ;

– îndeplinirea și a altor atribuții legale, ALTELE decât cele de PREDARE ÎNVĂȚARE-

EVALUARE (de exemplu: conceperea de instrumente de evaluare, activități remediale, recapitulări etc.).

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Tot mai multe probleme cu violența domestică în județ: ce a pățit o tânără din Săliște

În weekendul recent încheiat, polițiștii sibieni au intervenit la 19 de sesizări privind fapte de violență domestică.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, acesta a rezultat pozitiv în cazul a 4 dintre intervenții, motiv pentru care, în perioada specificată, au fost emise 4 ordine de protecție provizorii.

O tânără în vârstă de 22 de ani, din Săliște, a alertat polițiștii despre faptul că, în timp ce se afla pe stradă, în localitatea Rășinari, aceasta ar fi fost amenințată cu fapte de violență de către fostul partener, un tânăr de 25 de ani, domiciliat în Rășinari.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-au deplasat cu celeritate la fața locului, unde au întocmit formularul de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv, rezultând astfel un risc iminent pentru viața și integritatea fizică a apelantei.

În urma celor constatate, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Inconștiență: un copil de 16 ani a luat o mașină și a făcut accident

Un copil în vârstă de 16 ani, din Ighișu Nou, a luat o mașină neînmatriculată și a lovit un indicator auto din localitate.

Minorul este acum cercetat penal de către polițiștii rutieri medieșeni.

„În Ighișul Nou, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bisericii, un localnic în vârstă de 16 ani, în condiții de carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit un indicator.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere, iar autoturismul nu este înmatriculat/înregistrat.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, spune Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Demisionează Ilie Bolojan? Conferință de presă la ora 10

Premierul Ilie Bolojan organizează în această dimineață, la ora 10, o conferință de presă și, potrivit unor surse, și-ar anunța demisia din funcție.

Potrivit defapt.ro, există speculații că el și-ar anunța demisia, pe fondul opoziției dure a PSD la orice reducere semnificativă de personal din primării. Nici PNL nu l-a susținut pe Bolojan în acest demers.

„Încă de duminică, în spatele ușilor închise, premierul ar fi spus că demisionează dacă nu sunt acceptate propunerile sale de reducere a cheltuielilor.

Antena 3 a susținut că a avut „o cădere nervoasă” și ar fi afirmat, către liderii coaliției: „Eu îmi angajez răspunderea pe cele 5 legi, dar de marți vă căutați premier!”.

Însă PSD i-a răspuns public, dur, prin primarul Craiovei, Olguța Vasilescu: „Nu poți să ameninți că îți iei jucăriile și pleci dacă nu se face DOAR CUM VREI TU, când ți se dau atâtea argumente că greșești!”.

Și alți lideri PSD, precum Mihai Tudose sau Mihai Fifor, l-au atacat dur pe Bolojan în ultimele zile, în timp ce liderii PNL nu l-au apărat”, scrie defapt.ro.

Marți, liderii coaliției – Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor și Dominic Fritz – ar urma să se ducă la Cotroceni pentru a discuta această criză.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ/FOTO: Laura Georgiana are 23 de ani și a dispărut de acasă. Polițiștii sibieni au început căutările/UPDATE: Tânăra a fost găsită

UPDATE: „În cursul zilei de 2 septembrie, tânăra a fost identificată în municipiul Sibiu.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că acesta nu a fost victima niciunei infracțiuni pe perioada lipsei de la domiciliu”, a transmis Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, din localitatea Chirpăr, care nu a revenit la domiciliu.

Polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că, la data de 28 august, în jurul orei 18, partenera sa, HANGANU LAURA GEORGIANA, în vârstă de 23 de ani, a plecat de la domiciliul comun, din Chirpăr, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime 160 cm, păr scurt, șaten deschis, ochi negri.

La momentul plecării_tânăra ar fi purtat o pereche de pantaloni galbeni, un tricou negru și încălțăminte albă.

Semne particulare: nu se cunosc.

Dacă puteți oferi informaţii despre această persoană, sunteți rugați să contactați cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelați gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Și-au făcut de cap în weekend: tot mai mulți sibieni prinși beți la volan

În weekend, polițiștii rutieri au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 33 de permise de conducere, dintre care 7 pentru conducerea sub influența alcoolului și au retras 55 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost aplicate 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 220.000 de lei.

În Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un autoturism, condus pe Calea Șurii Mici de către un sibian în vârstă de 49 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,48 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Laslea, polițiștii rutieri au oprit un autoturism, condus pe DJ 143A de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Daneș.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit un autoturism, condus pe strada 1 Decembrie de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Șeica Mare.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,81 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gorăslău de către un sibian în vârstă de 35 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice al bărbatului este suspendat.

Astfel, la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul suspendat.

În localitatea Axente Sever, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Mediaș.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că numărul provizoriu de pe plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului este expirat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Șeica Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Comunal 5 de către un localnic în vârstă de 26 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu are permis de conducere, iar autoturismul este neînmatriculat.

În cauză, la nivelul Poliției Copșa Mică s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Cașolț, în timp ce conducea un moped pe strada Principală, un localnic în vârstă de 19 ani, în condiții de carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și a căzut pe carosabil.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat/înregistrat.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu președintele Nicușor Dan

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit luni, în jurul orei 15:00, la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța.

Aceasta a fost întâmpinată de președintele României, Nicușor Dan, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu.

Vizita oficialului european are loc într-un context geopolitic tensionat și include mai multe opriri importante.

După ceremonia de primire, delegația s-a deplasat cu elicopterele către Portul Militar Constanța, unde Ursula von der Leyen și președintele României au vizitat fregata „Regele Ferdinand” și au discutat cu militarii aflați în misiune.

Ulterior, cei doi lideri s-au întors la Baza 57 Aeriană, unde au avut convorbiri oficiale cu reprezentanții Ministerului Apărării.

„Astăzi i-am urat bun venit pe țărmul Mării Negre doamnei Președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Țara noastră are o importanță strategică deosebită pentru securitatea europeană și euro-atlantică, iar România își îndeplinește cu responsabilitate rolul de stat membru al UE și de Aliat NATO pe Flancul Estic.

Vizita noastră comună de astăzi reflectă, de asemenea, importanța geostrategică a Portului Constanța, atât ca nod logistic comercial și militar, cât și din perspectiva viitoarelor eforturi de reconstrucție a Ucrainei.

Am subliniat cu această ocazie necesitatea operaționalizării Hubului de Securitate Maritimă la Marea Neagră, ca parte a Strategiei UE pentru Marea Neagră.

Suntem preocupați să folosim cât mai eficient resursele europene, inclusiv prin Planul Readiness2030 și instrumentul SAFE, pentru extinderea capabilităților noastre militare, modernizarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare”, a scris Nicușor Dan pe pagina oficială de Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

OMIE. Spațiu liber – pentru idei fără bariere

0


Mulțumim pentru susținere la Maratonul Internațional Sibiu!,

așa începe Rareș Helici comunicatul trimis spre noi

”Participarea noastră la Maratonul Internațional Sibiu 2025 s-a încheiat de ceva vreme, dar ceea ce a început prin acest proiect abia acum prinde viață. „OMIE. Spațiu liber – pentru idei fără bariere” este mai mult decât un vis al unei comunități pasionate de fotografie – este un pas curajos către un spațiu în care tinerii și iubitorii de frumos își pot descoperi vocea creativă”, ne spune Rareș, la întâlnirea din weekend-ul trecut

În Piața Mică nr. 3, locul unde de nouă ani consecutiv prinde contur proiectul 1000 Portraits, unde asociația OMIE, cu sprijinul alergătorilor, al susținătorilor și partenerilor, transformă un spațiu simplu într-un adevărat atelier al imaginației. Aparatura nouă, destinată atât ședințelor foto, cât și podcasturilor, va fi folosită pentru a da naștere unor experiențe vizuale autentice și unor dialoguri care inspiră.

sursa foto – Rereș Helici

Pentru noi, fotografia nu este doar un cadru sau un click pe declanșator. Este o cale de autocunoaștere, o oglindă a lumii și a emoțiilor noastre. Prin fotografie învățăm să observăm detalii care, altfel, ar trece neobservate: o privire, un gest, lumina care cade într-un anumit fel pe un chip sau pe o stradă. Aceste mici revelații devin povești vizuale – uneori mai puternice decât cuvintele.

declară Rareș

De aceea, OMIE nu este doar un spațiu fizic, ci o invitație la explorare interioară. Aici, tinerii vor putea să își exprime creativitatea, să înțeleagă că frumosul există în jurul lor și că fiecare imagine poate spune ceva despre ei și despre lume. Fotografia îi ajută să prindă curaj, să își exprime emoțiile și să își transforme ideile în imagini care ating suflete.

De ce fotografia pentru tineri?

Pentru că fotografia nu judecă. Ea doar surprinde.
Pentru că fotografia îi învață pe tineri să fie atenți, răbdători, să caute unghiuri noi de înțelegere a lumii.
Pentru că fotografia le oferă un spațiu în care se pot exprima liber, fără bariere, acolo unde cuvintele nu mai ajung.
Și pentru că, în esență, fotografia este despre viață, despre a trăi conștient și a nu lăsa frumusețea să treacă neobservată.

sursa foto – Rereș Helici

Mulțumim celor care au crezut în noi, celor 117 oameni minunați care au ales să alerge pentru proiectul nostru. Fiecare pas făcut pe traseul maratonului a însemnat un pas spre viitorul acestui spațiu. Fiecare contribuție a contat, fiecare încurajare a avut greutate. Ați transformat un simplu gest sportiv într-o declarație sinceră de solidaritate și iubire pentru artă.

Astăzi, datorită vouă, tinerii din Sibiu și din comunitatea OMIE au un loc unde pot experimenta, învăța și crește. Un loc unde frumusețea nu e doar admirată, ci și creată.

10 motive pentru care să alegi să susții OMIE:

  1. Pentru că îi învață pe tineri să fie autonomi, să cadă și să se ridice singuri.
  2. Pentru că fotografia este limbajul comun al generației lor.
  3. Pentru că arta nu e un moft, ci o necesitate pentru suflet.
  4. Pentru că fiecare dintre noi are o responsabilitate în susținerea culturii.
  5. Pentru că lipsa educației vizuale și culturale fragilizează comunitățile.
  6. Pentru că fotografia construiește punți între generații.
  7. Pentru că arta vindecă, liniștește și unește.
  8. Pentru că independența creativă înseamnă libertate autentică.
  9. Pentru că fiecare contribuție, oricât de mică, schimbă ceva.
  10. Pentru că marile schimbări pornesc de la detalii mici – exact ca în fotografie.

Anul acesta vor fi lansate șase proiecte noi, fiecare gândit împreună cu tineri curioși, creativi și pasionați. Proiecte care vor aduce inspirație, educație și frumusețe în comunitate. Vom vorbi despre fotografie ca despre un instrument de dialog, de reflecție și de creștere personală.

Pentru noi, OMIE. Spațiu liber – pentru idei fără bariere nu s-a încheiat odată cu maratonul. Dimpotrivă, maratonul a fost doar primul pas. Urmează un drum lung, plin de idei, povești și imagini care merită împărtășite.

spune Rareș cu super convingere

Mulțumim din inimă tuturor celor care au fost și sunt alături de noi. Cu sprijinul vostru, știm că tinerii pasionați de fotografie și de frumos au un viitor luminos.

sursa foto – Rereș Helici

Pentru că împreună putem face din fiecare idee o poveste vizuală.
Pentru că împreună putem construi un spațiu unde fotografia devine libertate.

Proiectul „OMIE. Spațiu liber – pentru idei fără bariere” este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu 2025, un program al Fundației Comunitare Sibiu.

Sibiu 100% recomandă proiectul „OMIE. Spațiu liber – pentru idei fără bariere”

ULTIMA ORĂ: Mașină răsturnată pe Valea Oltului. Traficul este blocat total

Două persoane sunt asistate medical în urma unui accident rutier produs pe Valea Oltului, în zona localității Câineni.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, în zona localității Câineni, județul Vâlcea, după ce un autoturism s-a răsturnat pe suprafața carosabilă.

Două victime conștiente au fost preluate de echipajele medicale SAJ Vâlcea și SMURD, urmând a se stabili dacă vor fi transportate la spital.

La locul accidentului intervin și pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Traficul rutier este blocat total pe ambele sensuri, iar poliția recomandă șoferilor să evite zona până la finalizarea intervenției.

SURSĂ FOTO: seintamplainvalcea.ro

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Micii baschetbaliști sibieni pe podiumul Campionatului național de baschet U12

0


Sibiul a găzduit, în week-end, turneul final al Campionatului Național U12. Astfel, campionii naționali la categoria U12 sunt ACS Dan Dacian București, cei care au reușit performanța de a cuceri titlul național atât la feminin, cât și la masculin!

În perioada 26 – 30 august, la Sibiu, s-a desfaşurat Turneul Final al Campionatului Național U12 Feminin și Masculin, o competiție care a reunit cele mai bune echipe de juniori sub 12 ani, din întreaga țară. La feminin, CSȘ Sibiu a cucerit medalia de bronz, aceeași performanță fiind obținută, la masculin, de CSU Andu Sibiu. Performanța echipelor sibiene este una care denotă pricepere și profesionalism din partea responsabililor și antrenorilor echipei, coloborată cu talentul și munca depusă în teren de micii baschetbaliști dar și cu implicarea activă a părinților. Practic, există ingredientele necesare ca acestă generație să confirme la juniori și apoi tineret, dar cu condiția să fie sprijinită de cluburiule sibiene, autoritățile locale, sponsori și comunitate. Timpul ne va lămuri.

premierea -SURSA frb

Meciurile au fost intense iar părinții, bunicii și apropiații și-au încurajat frenetic favoriții. Sălile de sport au fost pline, în special cu părinți din toate colțurile țării, care și-au însoțit copiii la turneul de la Sibiu. Încet, încet, Sibiul se poate transforma într-un centru veritabil de întâlnire al marilor competiții sportive din țara, având avantajul poziției geografice din mijlocul țării, aeroport și spații de cazare suficiente, plus o agendă bogată în opțiuni pentru petrecerea timplui liber. Vedem ce se întâmplă și cu infrastructura sportivă.

Micii baschetbaliști sibieni

Dintre viitoarele talente ale baschetului sibian s-a remarcat Dragoman Maria, CSȘ Sibiu, care a fost inclusă în echipa turneului, la feminin.

Clasamente finale
Feminin

  1. ACS Dan Dacian București
  2. ACS Energy Basketball Academy Târgu Jiu
  3. CSȘ Sibiu
  4. ACS Sporting Tigers Vaslui
  5. ABC Leii București
  6. CS Olimpia București
  7. CSS Târgoviște
  8. CBC Nițulescu Pedagogic Râmnicu Vâlcea
  9. ACS Wild Cats Baia Mare
  10. LPS Galați
  11. ACS Deceneu Tulcea
  12. CSS Bega Timișoara

Masculin

  1. ACS Dan Dacian București
  2. ABC Rising Stars Popești-Leordeni
  3. CSU Andu Sibiu
  4. CSM Sighetu Marmației
  5. ACS Mad Max Iași
  6. ACS U-BT Cluj-Napoca
  7. ACS Cormoran Constanța
  8. CSM Ploiești
  9. CSȘ Sibiu
  10. ACS Energy Basketball Academy Târgu Jiu
  11. ACS Champions București Craiova
  12. LPS Satu Mare
  13. CSS Sfântu Gheorghe
  14. CS Sport Star Timișoara
  15. ACS Templiers Galați 1

Best Five-Feminin

  • Tsilios Anastasia – ACS Dan Dacian București
  • Dragoman Maria – CSȘ Sibiu
  • Marin Sofia – ACS Energy Basketball Academy Târgu Jiu
  • Baloiu Maria – ACS Dan Dacian București
  • Mitocaru Raisa – ACS Sporting Tigers Vaslui
    Best Five-Masculin
  • Ghişe Victor – CSU Andu Sibiu
  • Kostelnik Lukas – CSM Sighetu Marmației
  • Apriutesei Matei – ACS Dan Dacian București
  • Ivǎnescu Vladmir – BC Rising Stars Popești-Leordeni
  • Ștefănescu Luca – ACS Dan Dacian București
    Cea mai de perspectivă sportivă: Tsilios Anastasia – ACS Dan Dacian București
    Cel mai de perspectivă sportiv: Nicolae Kevin – BC Rising Stars Popești-Leordeni
    Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Baschet și CSU Sibiu. Parteneri instituționali au fost Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Educației și Cercetării, Federația Sportului Școlar și Universitar