-11 C
Sibiu
luni, ianuarie 19, 2026

ULTIMA ORĂ: Minor băut și fără permis pe un ATV, impact violent cu un autoturism. Doi copii au ajuns la spital

Cele mai citite

Doi minori au fost răniți după ce au intrat cu ATV-ul într-un autoturism parcat, marți seara, în satul Nou.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ATV pe strada Dealului din satul Nou, un localnic în vârstă de 16 ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală atât a conducătorului ATV-ului, cât și a pasagerului, de aceeași vârstă, domiciliat tot în satul Nou, ambii fiind transportați la spital.

„Conducătorul vehiculului nu deține dreptul de a conduce pe drumurile publice, iar testarea sa alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,57 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și un echipaj al Ambulanței Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.

„La fața locului echipajele au acordat îngrijiri medicale pentru doi minori în vârstă de 16 ani care au acroșat cu ATV-ul un autoturism parcat.

Cei doi băieți au suferit multiple traumatisme și escoriații. Aceștia sunt transportați la CPU Luther, conștienți”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

„Echipajele ISU și SAJ au asistat doi minori de 16 ani care au suferit traumatisme craniene și de membre superioare.

Echiapjul SAJ a transportat la spital o persoana care a suferit o stare lipotimica. Barbatul de 27 nu a fost implicat în accident, el fiind rudă cu victimele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu, Vasile Scridon.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

„Călin Georgescu este ținut în arest la domiciliu”. Discurs delirant despre „Turul 2, înapoi”, „controale permanente și monitorizare obsesivă”

Artistul Nicolae Voiculeț a publicat un mesaj extrem de tranșant pe Facebook și spune că fostul candidat Călin Georgescu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect