Acasă Blog Pagina 6375

Un medieşan va juca la Sahtior

0

Cel mai înalt jucător din Liga I a părăsit România pentru Kazakstan. Zarko Markovic va juca la Shakhter Karagandy, campioana din 2012. El va primi un salariu mult mai bun şi va avea oportunitatea de a participa alături de colegii săi în cupele europene în anii ce vor urma, loc unde au fost şi în 2013, kazacii ajungând până în grupele Europa League. Nu doar atât, noua sa formaţie a fost la 45 de minute de calificarea în grupele Champions League anul acesta. Fundaşul de 2 metri şi 4 centimetri a evoluat timp de 6 sezoane la Gaz Metan Mediaş, fiind unul din centri apărării şi un pilon esenţial pentru alb-negri. El a acumulat 103 partide în tricoul Gazului în campionat, din care 100 ca titular, înscriind şase goluri.

Liga 1: Alb-negrii au pierdut ultimul meci jucat pe teren propriu în acest an

0

Gaz Metan Mediaş nu a reuşit să obţină victoria în ultimul meci din 2013 în faţa propriilor suporteri, aşa cum şi-a propus înainte de meci. Chiar dacă au dominat fără doar şi poate prima repriză, după pauză lucrurile au început să se schimbe. Dobrogenii au trimis o săgeată „otrăvită” în minutul 53 prin Cristi Munteanu, care a reuşit să deschidă scorul. Gaziştii au simţit nevoia unei revanşe şi au egalat prin Thaer Bawab în minutul 74 din penalty, pentru ca doar patru minute mai târziu oaspeţii să reintre în avantaj prin Florin Popa.

Au apărut brazii în piețe însă lipsesc cumpărătorii

0

Mai e o săptămână până la Ajunul Craciunului iar în Sibiu abia acum au apărut brazii în piețe. Cei mai mulți sunt de import pentru că Direcția Silvică nu mai taie pomi pentru Crăciun iar comercianții se plâng că nu au vânzare. Oamenii se uită, analizează prețurile iar cei mai mulți pleacă acasă doar cu câteva crengi de brad sau o coroniță. 

Copiii de la Grădinița nr. 16 i-au colindat pe vârstnicii de la azilele din Sibiu

0

Peste 100 de micuți de la Grădinița nr. 16 le-au oferit vârstnicilor de la căminele de pe strada George Coșbuc și strada Azilului un moment special de sărbători, în dorința de a aduce câteva raze de bucurie în sufletele acestora. Copiii de grupă mare au susținut un repertoriu de colinde și le-au oferit celor vârstnici fructe, covrigi, cozonaci, prăjituri, biscuiți, napolitane, dulciuri și sucuri pe care le-au adus de acasă. 

Diana Pavelescu, aleasă vicepreședinte Forța Civică la nivel național

0

Președintele organizației județene a partidului Forța Civică, Diana Pavelescu, devine un reprezentant al Sibiului la vârful politicii românești. La Consiliul Naţional Extraordinar al Forţei Civice, care a avut loc sambata, la Palatul Parlamentului, aceasta fost aleasa vicepresedinte la nivel national. Presedintele FC Sibiu a primit 922 de voturi, din 1115 valabil exprimate. 

Alexandra-Elena Cînduleț este Miss Winter 2013

0

Cea de-a 23-a ediție a Festivalului Naţional Studenţesc „Miss Universitas” a desemnat-o pe Alexandra-Elena Cînduleț Miss Winter 2013. Alexandra este parte din echipa CLEOPATRA MODELS, care ȋşi desfăşoară activitatea ȋn cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu. Spectacolul-concurs s-a desfăşurat ȋn 12 decembrie la Sibiu și au concurat studente din 8 centre universitare: Bacău, Bucureşti, Reşiţa, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Piteşti și Iaşi.

Premiera filmului „O scurtă istorie Astra Film”

0

Astăzi a avut loc lansarea filmului „O scurtă istorie Astra Film” , o poveste în imagini despre oameni și cinema. Filmul are 35 de minute și este disponibil aici: http://www.youtube.com/watch?v=-wYZqVNf9eE .
Filmul „O scurtă istorie Astra Film” este un proiect cultural inedit care marchează povestea celor 20 de ani ai primului festival internaţional de film documentar din România. 20 de ani înseamnă o întreagă istorie şi o vârstă respectabilă pentru un festival. Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival, reconstituie cele mai savuroase episoade din culisele organizării festivalului de la Sibiu.

Concert umanitar pentru salvarea unui nou-născut

0

Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi Cleopatra Models în parteneriat cu Rotary Sibiu Cibinium organizează marţi, 17 decembrie, evenimentul umanitar CHARITY FASHION SHOW în Sala Oglinzilor a Forumului German, de la ora 20.00.
Evenimentul în scop umanitar este organizat pentru a vindeca inima micutei Manuela Ştefania Ranf, născută pe 1 noiembrie 2013. Medicii au depistat la naştere mai multe malformaţii ale inimii, printre care „transpoziţia de vase mari şi defect septal ventricular subpulmonar larg”.

Copiii de pe Valea Hârtibaciului îşi doresc ca „Mocăniţa” să fie repornită

0

Elevii unităţilor de învăţământ din satele de pe Valea Hârtibaciului s-au implicat cu entuziasm în concursul “Mocăniţa noastră” lansat de Asociaţia Prietenii Mocăniţei. Aceştia s-au documentat despre istoria liniei, au căutat fotografii şi obiecte vechi, au aflat de la părinţi poveşti şi anecdote despre mocăniţă, au intervievat oameni care au lucrat la linie, iar apoi au ilustrat prin desene şi au descris în cuvinte cum trebuie să arate “mocăniţa lor” şi de ce e important să fie repornită.

Liga 1: Gaz Metan Mediaş întâlneşte Săgeata Năvodari, în ultimul meci din acest an

0

Fotbaliştii medieşeni întâlnesc în această seară în ultimul meci din acest an echipa Săgeata Năvodari. Gaziştii vor disputa  această partidă pe teren propriu, în faţa propriilor suporteri, ocazie cu care ar putea să le facă „cadou” de sărbători cele  trei puncte puse în joc. Dacă Gaz Metan Mediaş vine după o remiză obţinută pe terenul braşovenilor, de partea cealaltă,  Săgeata Năvodari vine după o înfrângere suferită pe terenul celor de la CFR Cluj.

Grădina Zoologică are site nou

O hartă interactivă  și informații despre animalele ce pot fi vizitate la Zoo Sibiu pot fi accesate de cei interesați pe Internet, pe noul site de promovare www.zoo.sibiu.ro.Site-ul mai oferă informații cu privire la istoria Grădinii Zoologice, înființată la Sibiu în anul 1929, aici putând fi consultate și 6 fotografii surprinse de-a lungul anilor.

Concert de Crăciun susținut de elevii Liceului de Artă

0

Liceul de Artă din Sibiu organizează mâine, 17 decembrie, la Sala Thalia, un concert de Crăciun susținut de elevii liceului. Evenimentul marchează cea de-a VIII-a manifestație de acest gen organizată de Liceul de Artă și are ca scop promovarea tinerilor artiști, dar și strângerea de fonduri necesare elevilor, pentru a participa la Olimpiade și Competiții Naționale.
Concertul de Crăciun începe la ora 18:00, iar prestația elevilor va fi completată de participarea solistelor Diana Florea, Aniela Leb Hălmagiu și Germa Herzog.