Acasă Blog Pagina 6432

Corala Catedralei Ortodoxe Mediaş a obţinut locul 2 la un concurs naţional

0

Marţi după-amiază a avut loc etapa mitropolitană a concursului naţional „Lăudaţi pe Domnul” ediţia a VI-a, organizat de Patriarhia Română. Au participat un număr de 5 coruri aparţinând celor 5 episcopii ale mitropoliei Ardealului, toate câştigând în etapa eparhială locul 1. Astfel, Corala „Sfinţii Arhangheli” a Catedralei Ortodoxe Mediaş a obţinut locul 2, după Corul „Bisericii cu lună” din Oradea. Acest premiu vine la scurt timp după ce Corala catedralei a luat locul 1 la etapa eparhială.

Joi se întrerupe gazul pe mai multe străzi din Sibiu

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 10 octombrie, pe mai multe străzi din municipiul Sibiu, pentru cuplarea unor noi conducte şi branşamente la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Astfel, începând cu ora 09.00, se va întrerupe gazul pe străzile D. Anghel, M. Costin, O. Goga, Ilarie Chendi, M. Sebastian, Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, J. W. Goethe, Al. Vlahuţă, Argeşului, I. Slavici şi I. Cătină.

Două garaje au fost mistuite de flăcări în Vasile Aaron

0

Două garaje au fost mistuite de flacari în cartierul Vasile Aaron, pe strada Ceferiştilor. Flacarile au cuprins imediat cele două anexe iar un autoturism a fost făcut scrum.

Dosarele medicale ale actriţei Marilyn Monroe, scoase la licitaţie

0

Dosarele medicale ale actriţei Marilyn Monroe, care au dezvăluit faptul că artista americană a efectuat mai multe operaţii estetice, vor fi scoase la vânzare în luna noiembrie, la o licitaţie care va fi organizată de casa Julien’s Auctions în cartierul Beverly Hills din Los Angeles.

Răcirea vremii a adus și primul val de viroze respiratorii

0

Nu mai puțin de 1500 de cazuri s-au înregistrat la Direcția de Sănătate Publică Sibiu, cu 24 % mai multe față de acceași perioadă a anului trecut – când au fost raportate  1204 îmbolnăviri. Analiza pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 31%) s-au înregistrat la persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 si 49 de ani.

Bal de caritate “Poveşti de viaţă”, la Mediaş

0

Municipiul Mediaş va găzdui săptămâna viitoare Balul de caritate “Poveşti de viaţă”, eveniment care marchează împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea şi începerea funcţionării Unităţii de Asistenţă Medico-Socială din Mediaş. Prin acest bal, la care au fost invitaţi oficialităţi, oameni de afaceri, colaboratori, se încearcă strângerea de fonduri în vederea menţinerii şi promovării unor standarde înalte de viaţă pentru persoanele instituţionalizate în UAMS, precum şi îmbunătăţirea serviciilor de specialitate oferite.

353 locuri de muncă pentru şomerii sibieni

0

Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă peste 350 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 219 sunt diponibile în Sibiu, alte 96 slujbe sunt pentru Mediaş, în timp ce în Agnita sunt disponibile 27 şi 10 la Cisnădie, iar la Avrig doar 1 singur loc de muncă vacant.

15 containere de colectare a hainelor, amplasate în Sibiu

Din 4 octombrie s-a început amplasarea în Sibiu a 15 containere de colectare a hainelor, încălțămintei sau a jucăriilor, pe care sibienii nu le mai folosesc. Este un proiect Caritas România pe care primăria din Sibiu îl sprijină prin oferirea de spații de amplasare gratuite. În Sibiu le găsiți pe strada Mihai Viteazu, în 3 locații, pe Semaforului, în 2 locații, pe Str. Nicolae Iorga, în 2 locații, pe Ștefan cel Mare, Calea Cisnădiei, pe Siretului, Strada Ludoș, Bihorului, Calea Gușteriței, Strada Lungă și pe Șoseaua Alba Iulia.    

GOOGLE ŞI CREIERUL MONDIAL în deschidere la ASTRA FILM FESTIVAL 2013

0

Luni, 14 octombrie 2013, începe Astra Film Festival Sibiu, ediţia aniversară de 20 de ani. În deschidere, de la ora 19:00 va fi proiectat în premieră în România, filmul „Google şi creierul mondial”, în prezenţa regizorului Ben Lewis, o privire în detaliu asupra modului necunoscut în care funcţionează cea mai puternică corporaţie din mediul online. Filmul vorbeşte despre ambiţiosul proiect Google Books, care se doreşte a deveni cea mai mare bibliotecă virtuală din lume, şi despre cum sunt încălcate drepturile de autor. Proiecţia va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul, iar după discuţii, publicul este aşteptat în foaierul Casei de Cultură unde va concerta una dintre cele mai nonconformiste artiste din peisajul autohton, Ada Milea.

Scena Sălii Thalia, reamenajată cu 100.000 euro

0

Concertele susținute de Filarmonica de Stat Sibiu la Sala Thalia vor avea parte de o acustică mai bună. Motivul? Scena a fost reamenajată, panourile acustice montate ajutând atât publicul, cât și orchestra să perceapă mai bine sunetele. În plus, realizarea unei construcții metalice în jurul scenei a permis crearea a încă 50 de locuri pentru spectatori, de la 432 la 482 de locuri. Astfel, cei care doresc să îi asculte mai de aproape pe membrii orchestrei și soliștii, vor putea să ocupe aceste noi locuri amplasate pe lateralele scenei, fiind singura scenă de acest tip din România.

Filippo Volandri : „Victoria cu Roger Federer a fost cel mai frumos moment al carierei mele”

0

 

Filippo Volandri a fost unul din jucătorii importanţi ani la rândul în circuitul ATP şi continuă a performa încă la un nivel bun chiar şi pe sfârşitul său de carieră. Actualmente în primii 100 jucători ai lumii, italianul a fost prezent la Sibiu pentru a participa la Sibiu Open 2013. El a fost eliminat în sferturile de finală deşi era favoritul turneului. În ciuda acestui fapt el rămâne unul dintre cei mai importanţi tenismeni care au venit vreodată să evolueze la baza Pamira, iar cariera sa vorbeşte de la sine.

 

Asociaţia Phoenix Speranţa a marcat 15 ani de activitate

0

Asociaţia Phoenix Speranţa din municipiul Mediaş a marcat marţi după-amiază împlinirea a 15 ani de activitate, ocazie cu care a fost organizat un simpozion având ca temă integrarea socială. Manifestarea desfăşurată în sala de şedinţe „Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene s-a bucurat de prezenţa Ambasadorului Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel. Practic, evenimentul a avut ca scop atât trecerea în revistă a celor mai importante momente din istoria asocitiaţiei cât şi parcursul ascendent avut.