În aprilie 1999 am trecut pentru prima dată prin Sibiu. Eram în liceu și participam la un concurs național, ce avea loc la Târgu Mureș. Imaginile care se perindau prin geamul autocarului erau șterse, inerte și cenușii. Mult timp, până să revin aici, pe băncile universității, asociam Sibiul cu un „oraș gri”. Nimic nu prevedea că această rățușcă urâtă avea să se transforme într-o superbă lebădă. Și cred că ar fi fost greu de imaginat în acel moment succesul pe care acest centru urban avea să-l înregistreze după nici un deceniu, reușind să se claseze în topul celor mai frumoase orașe ale Europei, fiind vizitat anual de milioane de turiști. 

Nu sunt o admiratoare necondiționată a lui Klaus Iohannis. Cu siguranță, nu fac parte nici din cei care îngroașă rândurile făcând apologia sasului care conduce cu mână de fier orașul de pe Cibin, însă nici dintre cei care ar fi dispuși în orice moment să-l trimită într-un exil pe Marte, cu bilet doar dus.

Cred însă că este de necontestat contribuția lui Iohannis la transformarea Sibiului într-o atracție turistică și într-un centru impresionant de evenimente cultural-economice deosebite.

Dincolo de a-l considera un primar cu viziune și un tehnocrat care are capacitatea de a face lucrurile să meargă, Iohannis a devenit cu timpul și un politician abil, care a înțeles regulile compromisului și ale negocierii, pentru a supraviețui în plan politic. 

Câștigarea procesului cu ANI, care îl declarase incompatibil, riscând să fie sustras din funcțiile publice pe o perioadă de 3 ani, îl va scoate pe viitor mult mai vizibil la tribuna partidului unde este momentan numărul 2. Iar în plină efervescență a anunțurilor-bombă pentru prezidențiale, de ce n-ar fi și Iohannis lansat ca variantă? Antonescu a susținut tot timpul că va fi desemnat să candideze din partea PNL acel liberal care va sta cel mai bine în sondaje. Iar la ultimul top al încrederii, Antonescu a fost depășit de primarul Sibiului. Să fie, oare, Iohannis, cu un pas mai aproape de Cotroceni?