Strada Cuptorului, situată în cartierul Țiglari, va fi modernizată din bani europeni. Suma ce va fi investită în acest proiect este de aproape 1,8 milioane de lei. Din acești bani va fi turnat un strat nou de asfalt, vor fi refăcute trotuarele și vor fi amenajate aproximativ 100 de locuri de parcare, separate prin insule denivelate. În plus, rețelele de apă, canalizare și iluminat vor fi reabilitate, iar între strada Oslo și strada Țiglari, sistemul de iluminat va fi extins cu încă 13 stâlpi. Proiectul prevede, de asemenea, crearea unui nou spaţiu de joacă pentru copii. Suprafaţa pe care se va crea acest spaţiu de utilitate publică este de 781 de metri pătraţi. Locul de joacă va fi mobilat cu instalaţii specifice, dar şi cu bănci duble.
„Maestrul şi Margareta” în regia lui Zoltán Balázs se joacă la Budapesta
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 19 octombrie, de la orele 16:00 şi 20:00, spectacolul „Maestrul şi Margareta” în regia lui Zoltán Balázs.
Cele două reprezentaţii ale spectacolului vor avea loc pe scena Teatrului Naţional din Budapesta, în cadrul Café Budapest Contemporary Arts Festival.
„Maestrul şi Margareta” este o adaptare după romanul omonim al scriitorului rus Mihail Bulgakov.Considerată una dintre cele mai importante opere ale secolului al XX-lea, capodopera romancierului Mihail Bulgakov tratează tema eternei lupte dintre bine şi rău, dar şi a liberului arbitru printr-o fascinantă poveste de dragoste ce are loc într-un peisaj suprarealist al Uniunii Sovietice.
Masterclasses la cea de-a VIII-a ediție
La Sibiu se va desfășura în perioada 21-28 octombrie, la Universitatea „Alma Mater”, Facultatea de Teologie Ortodoxă, precum şi la Liceul „Ioan Lupaş” din Sălişte cea de-a VIII-a ediţie Masterclasses, curs internaţional de măiestrie instrumental-dirijorală. Este vorba despre o inițiativă a Ligii culturale „România-Franţa” din Sibiu, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic de a valorifica prestigiul european al maeştrilor plecaţi de pe aceste meleaguri şi care se oferă să îndrume anual pe tinerii care activează în domeniul muzical.
Iohannis: Nu vor mai exista evenimente cu gard în spațiile publice
Primarul Sibiului a anunțat că în spațiile publice din municipiul Sibiu, în special în Piața Mare și în Piața Mică nu vor mai fi organizate evenimente la care să se vândă bilete. Iohannis s-a arătat nemulțumit de amplasarea gardurilor despărțitoare, montate de organizatori, care după părerea sa împart sibienii în două categorii: „unii care plătesc și unii care se uită peste gard”.
Doctorul Conrad Murray va fi liber și vrea să practice din nou medicina
Doctorul Conrad Murray, condamnat la patru ani de închisoare în 2011 pentru vina de a fi precipitat moartea lui Michael Jackson, în iunie 2009, va reveni la o viață normală mai devreme decât s-a prevăzut, scrie Agerpres. El va fi eliberat pe 28 octombrie. Doctorul speră să iasă din atenția presei un timp, dar vrea să își recapete dreptul de a practica medicina. Își dorește să lupte împotriva revocării sale în Texas și California.
Un șofer a căzut cu mașina într-o groapă nesemnalizată. Firma răspunzătoare a fost amendată
O firmă de construcții din Sibiu a fost amendata de poliție cu 1680 de lei, pentru că a lăsat o groapă, de aproape un metru adâncime, în carosabil, pe strada Malului, nesemnalizată, potrivit Agerpres. Din această cauză, în noaptea de miercuri spre joi, un șofer a intrat cu mașina în acea groapă și a fost nevoie de intervenția unei mașini de tractare pentru a fi scoasă. Șoferul a scăpat teafăr, însă mașina are nevoie de reparații serioase, pentru că a nimerit cu toată partea din față în craterul din asfalt.
Accident grav pe DN1, lângă Mohu. Doi tineri au ajuns în stare critică la spital
Accident grav azi noapte pe Drumul Naţional 1, în aropiere de localitatea Mohu. Şoferul unui bolid de lux, în vârstă de doar 21 de ani circula cu viteză pe ploaie torenţială. Acesta a pierdut controlul volanului, s-a rotit de mai multe ori pe şosea după care a fost lovit de un microbus de marfă şi proiectat într-un parapet. În urma impactului, atât şoferul maşinii cât şi prietenul său, în vârstă de 23 de ani, care se afla pe locul din dreapta au fost grav răniţi.
„Familia mea, pe scurt” și „Cântece pentru un muzeu” joi, 17 octombrie la ASTRA FILM FESTIVAL
Festivalul ASTRA FILM prezintă joi, 17 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu două documentare din categoria „Made in Romania”.
„Familia mea, pe scurt” regizat de Elena Borcea va fi proiectat joi, de la ora 17:00, în Sala Săucan.
Documentarul de scurtmetraj este realizat de o adolescentă de 16 ani din Bârlad şi a participat la Festivalul de Film de la Cannes, în cadrul secţiunii Short Film Corner. Filmul este o încercare a Elenei de a descoperi ce influenţă a avut Fabrica (Întrepinderea de Rulmenţi Bârlad) asupra familiei ei.
Crucea Roșie, Filiala Sibiu a dus alimente persoanelor vârstnice, vulnerabile, din județul Sibiu
În cadrul Crucii Roșii, Filiala Sibiu există Serviciului de Îngrijire la Domiciliu a Persoanelor Vârstnice, serviciu înființat în anul 2011 printr-o finanțare primită de la Guvernul Spaniei, respectiv Comunidad de Madrid.
La acest serviciu sunt înscriși peste 40 de vârstnici din Sibiu, vârstnici care se confruntă cu o situație financiară precară precum și cu o stare de izolare socială.
Deși Crucea Roșie, Filiala Sibiu nu a reușit să obțintă finanțare pentru a plăti și anul acesta salariile celor 5 îngrijitoare la domiciliu, care asigurau îngrijiri gratuite celor 40 de beneficiari, serviciul este în continuare activ și este derulat de voluntarii Crucii Roșii Sibiu care îi vizitează pe unii dintre vârstnici.
Crucea Roșie Filiala Sibiu le trimite aestora periodic alimente strânse prin programul ” Banca de Alimente”.
O altă modalitate de susținere a persoanelor în vărstă înscrise la Crucea Roșie, Filiala Sibiu este prezența cursantelor de la cursul de Ingrijitori Vârstnici la Domiciliu, în timpul orelor de practică, la domiciliul vârstnicilor și oferirea de ajutor voluntar pentru diversele sarcini domestice: ajutor la cumpărături, socializare, vizite la medic, ajutor în efectuarea menajului.
Crucea Roșie Filiala Sibiu vă invită să susțineți acest serviciu prin donații sau sponsorizări în contul
RO 21 RNCB 0227 0360 6293 0001, deschis la Banca Comerciala Română.
Totodată puteți paricipa la cursurile noastre de prim ajutor premedical, de ingijitori vârstnici la domiciliu precum și la cursul de babbysitter, toate acestea fiind sursele noastre de finanțare pentru activitatea umanitară derulată în județul Sibiu.
Crucea Rosie Romana, înfiintată in 1876, este o organizatie neguvernamentală de interes national, avand ca misiune prevenirea si alinarea, în mod impartial a suferintei umane în orice împrejurare, fără nicio discriminare bazată pe cetatenie, nationalitate, rasă, sex, religie, varstă, apartenentă militară, socială sau politică. Principalele domenii de activitate sunt: promovarea valorilor umanitare, pregătirea si interventia în cazul unui dezastru, promovarea sănătătii si asistenta persoanelor la nivel comunitar.
Peste 80 de sibieni au fost alături de organizația E.M.M.A., pentru „valul de lumină”
În seara de 15 octombrie, Sibiul a fost prins în “valul de lumină” care a cuprins mai multe orașe din țară. La ora 19.00, aproximativ 80 de sibieni au fost prezenți, în ciuda vremii ploioase în curtea bisericii Înălțarea Domnului de pe b-dul Mihai Viteazu. Ei au aprins simultan lumânări, pentru a marca Ziua Internațională a Comemorării Bebelușilor și Copiilor, zi dedicată memoriei copiilor plecați în lumea de dincolo. Evenimentul este organizat și susținut de organizația E.M.M.A. .
Festivalul Studențesc de Modă și Design Vestimentar „Be Creative”
Casa de Cultură a Studenților din Sibiu în parteneriat cu Agenția de Modele Cleopatra Models organizează, în perioada 18-19 octombrie, cea de-a doua ediție a Festivalului Studențesc de Modă și Design Vestimentar „Be Creative”. Derulat sub formă compeţiţională, festivalul-concurs de creație vestimentară invită în lumina reflectoarelor colecții semnate de studenţi şi tineri absolvenți ai universităților de profil din întreaga țară.
BPA crește riscul de avort cu până la 80%. Atenție la bonurile de casă și recipientele de plastic
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Stanford din California au arătat că femeile care au un nivel ridicat de bisfenol A în sânge prezintă cu 80% mai multe riscuri de a suferi un avort spontan, informează Mediafax. Bisfenolul A (BPA) este o substanţă care se găseşte în recipientele de plastic, bonuri de casă şi ochelari de soare, iar ftalaţii sunt prezenţi în lacul de unghii, produse de machiaj, deodorante şi şampon.


