






Accident grav sâmbătă noapte pe Drumul Judeţean 1. Un bărbat de 44 de ani şi fiica sa în vârstă de 13 ani au murit într-un tragic accident petrecut în afara localităţii sibiene Apoldu de Sus, iar soţia şi fiul său de 18 ani au fost grav răniţi, după ce un TIR a intrat în maşina în care se aflau. Potrivit poliţiştilor sosiţi la faţa locului, nefericitul eveniment s-a petrecut în jurul orei 03:00, fiind implicate un autoturism înmatriculat în Dâmboviţa, în care se afla o familie ce se întorcea din concediu şi un TIR înmatriculat în Argeş care circula dinspre Sibiu spre Alba.
Sfârşit tragic pentru un medieşean care a plecat de acasă la distracţie, însă niciun moment nu s-a gândit că o să fie ultima dată când o să-şi vadă familia. Bărbatul în vârstă de 52 de ani a participat în urmă cu câteva ore la o nuntă într-un local din municipiul Mediaş, insă în toiul petrecerii, în timp ce dansa, i s-a făcut rău şi a căzut pe jos, sub privirea soţiei cu care era insoţit la nuntă. Nuntaşii prezenţi au sunat de îndată la 112 şi un echipaj de prim ajutor a ajuns la locul faptei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit astăzi avertizarea de cod galben de caniculă pentru mai multe judeţe din ţară, printre care se află şi Sibiul. Noua avertizare este valabilă sâmbătă în 15 judeţe din ţară, unde se vor înregistra temperaturi de 35 de grade, iar sâmbătă noapte şi duminică, în vest, centru şi nord vor fi averse, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.
Societatea de apă-canal din municipiul Sibiu anunţă întreruperea furnizării apei potabile la intersecţia străzilor Constituţiei-9 Mai, marţi 13 august 2013, între orele 08:00-20:00. Reprezentanţii societăţii spun că vor fi efectuate lucrări de montare vane pe reţeaua DN600 iar din acest motiv vor fi afectate mai multe străzi, după cum urmează:
Acţiunile desfăşurate în cursul zilei de ieri de poliţiştii sibieni pe linia nerespectării regimului legal de viteză, au dat roade. Au fost ridicate în vederea suspendării 4 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale.
Jurnaliştii sibieni l-au intrebat pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, astăzi în cadrul conferinţei săptămânale de presă cum răspunde sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate către Parchet, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese. Primarul Sibiului şi în acelaşi timp prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, spune că nu pledează în nici un fel şi mai mult decât atât susţine că este în perfectă legalitate.
Prilej de bucurie pentru iubitorii artelor tradiţionale. În acest weekend, la Sibiu, se va desfăşura cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Tradiţiilor Populare în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Un număr de aproximativ 200 de creatori din întreaga ţară se vor întrece în a-şi demonstra măiestria în artele tradiţionale, organizate în şapte secţiuni tematice, după cum urmează : arte religioase, literatură populară, arte muzicale, arte coregrafice, arte plastice tradiţionale, arte mecanice şi artă culinară.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se confruntă în această perioadă cu alte probleme legale. Agenţia Naţioanală de Integritate cere Parchetului să îl cerceteze pe primarul din Sibiu pentru conflict de interese, în cazul unui contract semnat în decembrie 2010, din postura de primar al municipiului, cu SC Tipografia Honterus SRL, deţinută de Forumul Democrat al Germanilor, al cărui preşedinte era.
În cursul zilei de astăzi, 8 august 2013, poliţiştii rutieri desfăşoară ample acţiuni pe linia nerespectării regimului legal de viteză. Acţiunile se desfăşoară în sistem „cascadă”, fiind folosite toate aparatele de supraveghere şi măsurare a vitezei de deplasare (aparate radar) din dotare. Poliţiştii rutieri vor monitoriza întreaga reţea de drumuri naţionale din judeţul Sibiu, precum şi municipiile Sibiu şi Mediaş.
Veşti cât se poate de bune pentru viitorii şoferi medieşeni. Prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, a răspuns pozitiv invitaţiei lansată de parlamentarii medieşeni Viorel Arcaş şi Gheorghe Roman, participând miercuri după-amiază la sediul municipalităţii medieşene la o serie de discuţii cu reprezentanţii şcolilor de şoferi din municipiul de pe Târnava Mare.
Trei autoturisme au fost implicate în această după-amiază într-un eveniment rutier petrecut pe Drumul Naţional 14, care face legătura între municipiul Mediaş şi Sibiu. În apropiere de Localitatea Agârbiciu, în timp ce două autoturisme erau oprite la semaforul care semnalizează lucrările de reabilitare care se desfăşoară la drum, şoferul celui de-al treilea autoturism nu a văzut şi frânat la timp şi a lovit prima maşină, care la rândul ei a lovit primul autoturism aflat la semafor.