Klaus Iohannis vrea schimbarea legii incompatibilităților. Primarul Sibiului a explicat că este necesară modificarea legii ANI, nu pentru că se consideră incompatibil ci pentru că legea este inadecvată. Iohannis susține că nu poate tirmite un „om de paie” să reprezinte comunitatea în consiliile de administrație ale societăților publice.
330 locuri de muncă pentru şomerii sibieni
Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă peste 300 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 250 sunt diponibile în Sibiu, alte 16 slujbe sunt pentru Agnita şi 15 pentru Cisnădie, în timp ce în Mediaş sunt disponibile doar 8 locuri de muncă vacante.
Mai multe gospodării din Sibiu au fost inundate
Inundații pe mai multe străzi din Sibiu. Ploaia torențială din cursul nopții a făcut ravagii în gospodăriile oamenilor. Apa le-a intrat în subsoluri dar și în locuințe și au fost nevoiți să ceară ajutorul pompierilor.
Președintele a promis că își va ridica titlul de cetățean de onoare al Sibiului
Traian Băsescu a promis că își va ridica titlul de cetățean de onoare al Sibiului acordat în anul 2007. Șeful statului a declarat că îl va lua când va avea ocazia să vină la Sibiu.
Un bărbat din Sibiu a fost arestat pentru șantaj sexual
Un bărbat de 42 de ani din Sibiu a fost reținut cu focuri de armă de polițiști pentru șantaj sexual. Bărbatul le-a cerut unor rude 1000 de euro pentru a nu divulga o relație extraconjugală mai veche. Polițiștii au organizat un flagrant pentru a-l prinde pe șantajist însă pentru că acesta a încercat să fugă oamenii legii au fost nevoiți să tragă 10 focuri de armă.
Traian Băsescu a făcut baie de mulțime la Jina
Traian Băsescu a făcut baie de mulțime la Jina. Președintele a plecat de la mare special pentru a participa la festivalul „Sus pe muntele din Jina”. Șeful statului a petrecut, duminică, aproape 2 ore în mijlocul localnicilor, s-a fotografiat cu aceștia și a primit și câteva cadouri.
Mare petrecere la Fiii Satului Boian
Moment de mare sărbătoare astăzi la Boian. Localnicii dar şi cei din zonele învecinate au sărbătorit a 5-a ediţie a Sărbătorii Fiilor Satului, eveniment care îmbină tradiţiile satului, muzica şi cântecul popular. Petrecerea a debutat cu un spectacol folcloric susţinut pe scena amplasată în centrul localităţii, după care cei prezenţi şi-au delectat auzul cu melodiile interpretate de Simi Deac, Luminiţa Bejan, Ina Tudoran, Lorena Filipescu, Narcisa Luncan Şimon, Ioan Dancu şi Ana Munteanu.
Accident grav la Bârghiș, un tânăr a murit și 7 au fost răniți
Accident grav pe drumul județean 106, la intrarea în localitatea Bârghiș. Un tânăr de doar 20 de ani a murit iar cei 7 prieteni ai săi cu care se afla în mașină au fost răniți. Tânărul a pierdut controlul volanului, s-a izbit într-un cap de pod după care mașina s-a răsturnat. Cei 8 tineri erau băuți și se întorceau de la o petrecere.
Victor Ponta a rămas spectator la raliu după ce s-a rupt planetara la mașină
Victor Ponta a rămas spectator la Raliul Sibiului. Premierul și Titi Aur nu au mai putut participa la proba specială de pe circuitul de motocros din cartierul Ștrand după ce mașina lor de deschidere a traseului a avut o problemă tehnică. Victor Ponta a profitat însă de faptul că s-a aflat pe margine și l-a susținut pe Edwin Keleti, fostul său partener de concurs.
Absolvenții școlilor militare au locuri de muncă asigurate
Absolvenții școlilor militare au locuri de muncă asigurate. Declarația îi aparține primului ministru Victor Ponta care a participat la ceremonia de absolvire a studenților de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Băcescu” din Sibiu. Premierul i-a asigurat pe tinerii sublocotenenți că vor fi angajați în structurile Ministerului Apărării Naționale.
Guvernul a împărțit egal: la Brașov Direcția Regională a Finanțelor iar la Sibiu cea Antifraudă
Guvernul a decis ca la Brașov să fie Direcția Regională a Finanțelor Publice însă pentru ca împărțeala să fie corectă, Sibiul va avea Direcția Regională Antifraudă. Prezent la Sibiu, primul ministru Victor Ponta a spus că reorganizarea ANAF nu va duce la disponibilizări dar se vor da teste de integritate iar „unii vor rămâne pe afară”.
Salariu minim de 1.000 lei și maxim de 7.000 de lei pentru bugetari
Victor Ponta le-a explicat primarilor din județul Sibiu cum ar trebui să arate viitorul sistem de salarizare în sistemul public. Salariul minim ar trebui să fie de 1.000 de lei iar salariul maxim nu va depăși 7.000 lei. Asta după ce la începutul întâlnirii cu primarii și directorii instituțiilor deconcentrate, primarul Klaus Iohannis i-a spus primului ministru că funcționarii publici au salarii prea mici.


