Acasă Blog Pagina 6495

Fotbaliştii medieşeni vor pleca duminică în Ungaria

0

Alb-negrii au încheiat prima parte a pregătirii de la Mediaş, iar duminică vor pleca în Ungaria. Antrenorul Gazului Metan, Cristian Dulca, a susţinut astăzi o conferinţă de presă la stadionul municipal din oraş, în care a vorbit despre modul în care fotbaliştii s-au pregătit, despre noul preparator fizic venit, italianul Paolo Potocnik, dar şi despre amicalele pe care echipa le va disputa în cantonamentul din Ungaria.

Mediaşul este partener alături de alte 5 oraşe în cadrul proiectului „Jewel”

Casa Gazelor Naturale din municipiul Mediaş a găzduit astăzi prima întâlnire de lucru în cadrul proiectului „Jewel”. Au participat reprezentanţii celor  5 oraşe partenere, din Italia, Bulgaria, Croaţia, Albania şi Grecia. Acest proiect european are ca obiectiv general intensificarea progresului de intregrare teritorială, economică şi socială în Sud Estul Europei şi de a contribui la creşterea gradului de coeziune, stabilitate şi competitivitate a ariei eligibile prin dezvoltarea de parteneriate transnaţionale şi acţiuni commune în domenii de importanţă strategică.

Nicoleta Todirișcă, „De religie să nu mă întrebe cineva, că nu mai termin.”

Nicoleta Viorica Todirișcă este un copil special care a reușit, la fel ca în pilda ei preferată, cea a Talanților, să-și descopere darul dat de Dumnezeu și să-l fructifice. Chiar dacă este țintuită într-un scaun cu rotile de un diagnostic necruțător și nu-și poate folosi mâna dreaptă, ea este olimpică națională la religie și, dând dovadă de o ambiție de neclintit, luptă să urmeze cursurile Colegiului Național Octavian Goga. La 16 ani are vise greu de dărâmat și o forță interioară care o ajută să se remarce și să fie apreciată. Așa sunt oamenii călăuziți de credință.

Alex Dragoman și … Judo, arta care te formează ca om

0

Pentru Alex, judo este ca a doua lui natură. A descoperit acest sport  încă de când avea 4 ani, iar astăzi este multiplu campion național și un important competitor internațional. A adunat în palmares peste 40 de medalii la acest sport. Antrenat de Andreea Ionaș, fostă campioană europeană la judo, și sprijinit de colegi, prieteni, familie și nu în ultimul rând de profesorii de la Facultatea de Științe din cadrul ULBS, cărora le mulțumește, Alex continuă să dea tot ce are mai bun în competiții.  

De la 1 iulie, scumpiri la apă și gaz

Tarifele pentru apă și canalizare vor crește de la 1 iulie cu 7 procente. Astfel locuitorii din Sibiu, Făgăraș, Cisnădie, Ocna Sibiului, Păltiniș, Șelimbăr, Cristian, Șura Mică, Șura Mare, Poplaca și Racovița, vor plăti pentru un metru cub de apă 3, 45 de lei, față de 3,2 lei, iar pentru canalizare 1,95 de lei/mc, în loc de 1,67 de lei.

Concertul „Potpuriuri muzicale“ se mută de la Muzeul Brukenthal la Sala Thalia

Concertul „Potpuriuri muzicale“ programat duminică 30 iunie 2013 în Curtea Muzeului Naţional Brukenthal la ora 19,30 se va desfăşura la Sala Thalia, Din cauza prognozei meteo nefavorabile.

Adrian Besoiu a demisionat din CJ

Adrian Besoiu a demisionat joi din funcția de consilier județean din partea Partidului Social Democrat, după ce a fost ales președinte al Consiliului de administrație al Drumuri și Poduri SA.

5 elevi sibieni vor studia în Franța

5 elevi sibieni ai Colegiului Agricol „D. P. Barcianu” vor pleca începând cu luna septembrie să studieze în Franța următorii 3 ani de liceu. Acest fapt este posibil datorită unui parteneriat încheiat în anul 2007 între Colegiul Agricol sibian și un liceu din Franța.

3 minori medieşeni sunt cercetaţi pentru furt de biciclete şi trotinete

În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Mediaş în vederea identificării autorilor mai multor furturi de biciclete şi trotinete din curţi, anexe şi scări de bloc, au fost identificaţi în cursul zilei de ieri trei minori suspectaţi de săvârşirea acestor fapte. În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că cei trei minori cu vârstele cuprinse între 11 şi 17 ani, sunt suspectaţi de săvârşirea a opt furturi de biciclete şi trei furturi de trotinete, fapte comise în cursul lunii iunie, în municipiul Mediaş.

Proiectul “Roadele compostului” iniţiat de Eco-Sal Mediaş, a ajuns la final

Operatorul de salubritate Eco-Sal din municipiul Mediaş a desfășurat în perioada septembrie 2012 -iunie 2013 proiectul “Roadele compostului”, destinat copiilor din grădinițele medieșene dar și cadrelor didactice. Proiectul a constat în informarea cadrelor didactice asupra modalităţilor de obţinere a compostului şi a iniţierii copiilor în ceea ce priveşte cea mai bună modalitate de reutilizare a deşeurilor biodegradabile.

Pericol de inundații pe râul Olt

Hidrologii au emis joi după-amiază o nouă atenţionare de inundaţii, valabilă până vineri la orele 18:00, în 11 bazine hidrografice şi afluenţii Oltului superior şi mijlociu. Potrivit prognozei hidrologice, se instituie Cod Galben privind depăşirea Cotelor de atenţie, începând din data de 27 iunie 2013, ora 15:00, pe afluenţii Oltului mijlociu din judeţele Sibiu şi Vâlcea.

Au început lucrările de reabilitare a infrastructurii în satul aparţinător Mediaşului, Ighişul Nou

Veste excelentă pentru locuitorii satului aparţinător Mediaşului, Ighişul Nou. Astazi au demarat lucrările de reabilitarea a infrastructurii în totalitate. Practic, după finalizarea lucrărilor,  beneficiarii vor avea  o reţea de apă potabilă şi canalizare nouă dar şi un sistem rutier pus la punct. Graficul de lucrări este planificat să se realizeze în 18 luni, după care vor urma 60 de luni de mentenanţă, în care constructorul va asigura toate lucrările pe sistem şi anume: de dezăpezire, de salubritate stradală, marcaje rutiere şi orice tip de defecte care pot apărea în acest interval.