3188 de elevi din județul Sibiu au absolvit clasa a VIII-a și susțin în aceste zile examenele din cadrul evaluarii naționale, pentru admiterea în clasa a IX-a. Dintre aceștia 1142 sunt din municipiul Sibiu. Acești elevi au la dispoziție 3948 de locuri în liceele din județ, pentru a le ocupa în fucție de rezultatele pe care le obțin la aceste examene.
Din 1 iulie, teatrul se întoarce în fosta Capitală Culturală Europeană
Fosta Capitală Culturală Europeană se va transforma din nou, de la 1 iulie, într-o scenă de teatru, pentru Sibiu International Fringe, prima manifestare de acest gen din România, care aduce în acest an trupe din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare. Astfel, 25 de trupe şi peste 150 de participanţi vor susţine 42 de reprezentaţii în 8 spaţii de joc, asta după ce, luna iunie a fost marcată la Sibiu de Festivalul Internaţional de Teatru, cel mai important festival al artelor spectacolului din ţara noastră.
Se întrerupe apa în cartierul Gușterița și în zona Piața Crișan
Locuitorii din cartierul Gușterița rămân miercuri, 26 iunie, fără apă, din cauza unor lucrări de cuplare a noii rețele de distribuție a apei potabile pentru locuitorii străzii Anatole France. Potrivit SC Apa-Canal, alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru consumatorii de pe Calea Gușteritei ( între „Balanța” și Râul Cibin) și din cartierul Gusterita, între orele 9 și 13. Pe străzile adiacente vor fi înregistrate scăderi de presiune.
PDL Mediaş strânge semnături pentru un proiect menit să vină în sprijinul educaţiei
Partidul Democrat Liberal din municipiul Mediaş şi-a propus să strângă semnături pentru un proiect menit să vină în sprijinul educaţiei. Practic, aceştia îşi doresc introducerea în constituţie a unei prevederi clare, cu privre la banii alocaţi anual de Ministerul Educaţiei. Această iniţiativă se desfăşoară la nivel naţional, iar iniţiatorii şi-au propus strângerea a 200.000 de semnături.
Un bărbat de 37 de ani din Mediaş a sfârşit sub roţile unui tren
Un bărbat în vârstă de 37 de ani şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui tren, în această dimineaţă. Nenorocirea s-a produs pe calea ferată, la ieşire din municipiul Mediaş spre Aţel. În jurul orei 02:30 un echipaj SMURD l-a transportat pe acesta la spital, însă a refuzat să intre la Compartimentul de Primire Urgenţe.
Rusalii cu zăpadă
Sute de turiști din toate colțurile țării au petrecut Rusaliile la Bâlea Lac. Mulți dintre ei au fugit doar de caniculă înt-un loc mai răcoros însă au avut parte de o surpriză de proporții, au găsit zăpadă. Alții au știut însă că iarna nu se dă dusă așa ușor de la munte și și-au luat cu ei și schiurile.
Remediul pentru caniculă se găsește la Ocna
Remediul pentru caniculă se găsește la Ocna. Sute de sibieni dar și turiști care nu au ajuns încă la mare s-au bucurat din plin de apa sărata a lacurilor de la Ocna Sibiului dar și de soarele generos numai bun pentru un bronz perfect.
Medicul de la Casa de Pensii acuzat că lua șpagă a fost condamnat la închisoare
Medicul de la Casa de Pensii din Sibiu acuzat că lua șpagă de la pensionarii de invaliditate a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Adrian Ienea, în vârstă de 40 de ani, detașat de la Brașov la Sibiu, a fost prins în flagrant la sfârșitul lunii februarie în timp ce lua mită de la două persoane chiar în cabinetul său. Medicul nu se afla atunci la prima abatere, în rândul oamenilor era de notorietate faptul că trebuiau să se prezinte la cabinet cu cel puțin 50 de euro, însă suma putea crește până la 300 de euro.
O elevă din Mediaş a luat locul IV la Olimpiada Internaţională de Limbă, Literatură şi Spiritualitate Românească
De-a lungul timpului, în municipiul Mediaş au existat numeroase persoane care au făcut cinste oraşului de pe Târnava Mare. Fie că a fost vorba despre educaţie, fotbal, arta plastică sau muzică, fiecare medieşean a reprezentat cu mândrie şi demnitate domeniul ales. De aceasta dată, este vorba despre Francesca Buta, elevă a Şcolii Naţionale de Gaz Mediaş, care a obţinut locul patru la Olimpiada Internaţională de Limbă, Literatură şi Spiritualitate Românească. Competiţia s-a desfăşurat la Oradea, iar Francesca s-a clasat a 4-a dintr-un total de 90 de elevi din România, Moldova, Serbia şi Ucraina.
Zonă de picnic „Izvor”, pentru copşeni
Comunitatea locală din Copşa Mică are începând de astăzi un nou motiv de bucurie. Reprezentanţii municipalităţii au finalizat lucrările zonei de picnic „Izvor”, aceasta putând fi utilizată de amatorii de petrecere a timpului în aer liber. Edilul-şef al oraşului, Daniel Tudor Mihalache, îşi exprimă speranţa că persoanele care vor alege să utilizeze facilităţile din zona de picnic, vor respecta regulile de funcţionare, nu vor distruge obiectele de mobilier (foişoare, toaleta, cişmea, grătare) şi vor adopta un comportament decent.
Dezbatere publică pentru stabilirea sensurilor unice din Vasile Aaron

Locuitorii din cartierul Vasile Aron sunt solicitați să își exprime părerile pentru stabilirea sensurilor unice în perimetrul delimitat de străzile Semaforului și Vasile Aaron. Pe site-ul primăriei a fost postat proiectul de reconfigurare a traficului, sugestiile din partea locatarilor fiind aşteptate la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.
Ana Maya, magia pianului la 8 ani
Ana Maya Brumar este, la cei 8 anișori ai săi, unul dintre cei mai buni pianiști ai României, la categoria ei de vârstă. Cu nenumărate premii obținute, demonstrează la fiecare concurs la care participă că, în ciuda vârstei fragede, munca, seriozitatea și perseverența completează perfect bucuria de a face ce-i place. Ana Maya tocmai a terminat clasa a II-a a Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, secția germană și pe lângă muzică iubește baletul, teatrul și animalele. Una dintre cele mai mari și recente realizări este faptul că a fost finalistă la competiția internațională „Jeunesses International piano Competition – Dinu Lipatti”, competiție la care au participat 144 de tineri pianiști, din 40 de țări, cu vârste cuprinse între 6 și 30 de ani.


