PDL Mediaş strânge semnături pentru un proiect menit să vină în sprijinul educaţiei

Cele mai citite

Partidul Democrat Liberal din municipiul Mediaş şi-a propus să strângă semnături pentru un proiect menit să vină în sprijinul educaţiei. Practic, aceştia îşi doresc introducerea în constituţie a unei prevederi clare, cu privre la banii alocaţi anual de Ministerul Educaţiei. Această iniţiativă se desfăşoară la nivel naţional, iar iniţiatorii şi-au propus strângerea a 200.000 de semnături.

“Dorim strângerea de 200.000 de mii de semnături la nivel naţional, pentu a cere ca la modificarea constituţiei să introducem în mod express prevederea potrivit căreia în bugetele anuale să se acorde un minim de 5% din PIB, specific, direct către educaţie. Acest gest politic sperăm să aibă un impact direct şi clar pentru România, pentru o periodă de mai mulţi ani care va urma din momentul introducerii în constituţie. Considerăm că această măsură este o garanţie pentru famili, elevi şi profesori, a faptului că regulile nu se vor mai schimba de la an la an şi o astfel de prevedere ar asigura sistemului o finanţare constantă, binenţeles venită pe nişte obiective clare”, susţine Florin Neag, vicepreşedinte PDL Mediaş.

Publicitate

 

 

 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cabinetul surpriză al lui Eugen Tomac: numele propuse pentru conducerea României

Eugen Tomac a făcut publică formula finală a Guvernului pe care intenționează să o supună votului de învestire în...

Știri pe același subiect