În perioada 30-31 mai 2013 s-a desfăşurat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu cea de-a III-a ediţie a competiţiei „Şcoala MaST-Top”. Competiţia este organizată în cadrul proiectului POSDRU/85/1.1/S/58914 – MaST NETWORKING, Calitate în Dezvoltarea Competenţelor Cheie de Matematică, Ştiinţe şi Tehnologii, Inspectoratul fiind partener în acest proiect.
Valea Târnavelor găzduieşte Zilele Culturale ale judeţului Sibiu
Zilele Culturale ale judeţului Sibiu sunt organizate în perioada 8-9 iunie pe Valea Târnavelor, în localităţile Mediaş, Blăjel, Biertan, Moşna, Şeica Mică, Valea Viilor, Axente Sever, Brateiu, Ighişul Nou, Richiş, Mălâncrav, Micăsasa, Şeica Mare şi Blăjel. Din seria evenimentelor nu vor lipsi nici la sfârşitul acestei săptămâni festivalurile, concertele, circuite turistice organizate la bisericile fortificate, degustări de produse tradiţionale sau parada portului popular.
Lipsă acută de asistenți maternali la Sibiu
Lipsă acută de personal la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Instituția încearcă pentru a treia oară anul acesta să angajeze asistenți maternali însă până acum nu s-a prezentat nimeni. Situația este îngrijorătoare mai ales că numărul cazurilor de abandon a crescut considerabil.
Rezultatele obţinute la simularea bacalaureatului mai slabe faţă de anul trecut
Bacalaureatul de anul acesta ar putea fi „sport extrem” pentru cei care termină liceul. Cel puţin aşa indică notele obţinute de liceeni la simularea acestui examen, care sunt chiar mai mici decât anul trecut. Doar 50, 76% din cei care au susţinut simularea la bac a primei probe au reuşit să ia notă de trecere, faţă de 66,6%, procentul înregistrat anul trecut.
Aproape 13.000 de locuri în grădiniţele sibiene
Din 3 iunie s-a dat startul înscrierilor la grădiniţe pentru copiii care merg prima dată în învăţământul preşcolar. Acestea se vor desfăşura până în data de 21 iunie. Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a afişat pe situl instituţiei un comunicat prin care precizează detaliile etapelor de înscriere. Potrivit acestui comunicat în 25 iunie, ora 15:00 se vor afişa locurile libere după perioada de înscriere. Înscrierile copiilor se fac în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 08:00 – 18:00. Momentan sunt 12.870 de locuri disponibile în grădiniţe.
Red Bull Romaniacs la cea de-a 10-a ediţie
365 de rideri din 40 de ţări vor lua startul, în perioada 2 – 6 iulie, la cea de-a 10-a ediţie a Red Bull Romaniacs. Ediţia din acest an este una aniversară, iar KTM își trimite cei mai buni rideri pentru a putea cuceri prima poziţie a podiumului.
Problema răului, dezbătută la Sibiu
Profesorul Emerit Richard Swinburne (Universitatea din Oxford, Oriel College), va susține la Sibiu în 5 şi 6 iunie 2013 două comunicări pe următoarele teme: „Problema răului” – 5 iunie 2013, ora 17:00, în Aula „Avram Iancu”, a Facultăţii de Litere şi Arte (Bulevardul Victoriei, nr 5-7, Sibiu) şi „Trup şi suflet”, în 6 iunie 2013, ora 17:00 în Aula Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna” (str. Mitropoliei, nr. 20, Sibiu).
Gala Societăţii Civile 2013 şi-a desemnat câştigătorii!
În cadrul celei de-a unsprezecea ediţii a Galei Societăţii Civile, care a avut loc în data de 3 iunie, la Opera Naţională Bucureşti, au fost premiate şi aplaudate cele mai bune proiecte şi programe ale sectorului non-profit şi neguvernamental din România.
Sute de locuri de parcare din centrul Sibiului vor fi rezervate pentru FITS
Municipalitatea a decis închiderea a sute de parcări situate pe străzile din zona centrală a Sibiului în perioada desfăşurării celea de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu. Este vorba despre locurile de parcare de pe străzile Bastionului, dr. Ştefan Stâncă, dar şi Parcarea Teatrului.
Admiterea la Academia de Poliţie: Câte locuri sunt scoase la concurs
Poliţia Română a anunţat că au început înscrierile în instituţiile de învăţământ proprii şi subordonate Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii care pregătesc specialişti pentru MAI.
INTERVIU psih. Denissa Toma/Cum să ne creştem copiii?
Dincolo de asigurarea nevoilor de bază, hrană, adăpost, îmbrăcăminte, atunci când creşti un copil trebuie să îi modelezi şi felul de comportament şi să îl ajuţi, ca părinte, să se dezvolte armonios din punct de vedere psihic. Cum ar trebui să procedăm, ne spune psihologul Denissa Toma.
Puterea copilăriei
„Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”. ( Lucian Blaga – Trei feţe)
Prima mea amintire din copilărie are în centru o aniversare, momentul în care mama îmi pregătea un tort… de biscuiţi, iar eu şi verişorii mei pictam foi în şir cu degetele înmuiate în acuarele.
Amintirile sunt fragmentate, unele dintre ele sunt doar un şir de întămplări apărute în memorie ca nişte diapozitive, fără a exista între ele neapărat un liant temporal. Ceea ce domină însă în amintirile copilăriei mele ţine însă de o anumită stare de entuziasm şi confort lăuntric. Peste toate domneşte liniştea, bucuria şi o inocenţă dezarmantă.
Trecerea anilor a adus alte emoţii, alte bucurii… însă refugiul în vârsta copilăriei a rămas parcă locul în care mă conectez cel mai bine cu sufletul meu, cu valorile care ţin cu adevărat de fiinţa mea.
Acum, ca părinte, sunt tentată să plusez în creşterea copiilor mei pe educaţie, performanţă, creştere corectă şi sănătoasă din punct de vedere fizic şi mental. Pentru asta, uneori sunt dispusă să sacrific multe dintre momentele lor de bucurie, tocmai pentru a-i determina să facă ceea ce canoanele vremii spun că este corect.
Dacă stau însă să mă gândesc, din copilăria mea, pe amprenta sufletească valoroasă, nu am păstrat în memoria amintirilor dragi niciun fel de mâncare sănătoasă, niciuna din poeziile de zeci de strofe pe care mă învăţa bunicul meu, căruia în sat i se spunea „Goga”, tocmai pentru că el însuşi era capabil să recite versuri în şir ale lui Coşbuc, Goga sau Bolintineanu şi, evident, nimic din problemele şi exerciţiile din culegerile de matematică pe care trebuia să le rezolv în vacanţe. Nu neg că toate acestea au fost importante şi, în mod cert, au avut un rol capital în devenirea mea.
N-o să uit însă niciodată cum verile făceam „campionate de sărit coarda” pe caldarâm, cum jucam pe hârtie „X şi 0”, „avioane”, „ţomapant”, cum săream „elasticul” în curtea şcolii, cum la Revelionul din ‘86 am făcut o horă în curtea bunicilor din partea mamei sau fascinaţia cu care la 8 ani adunam scoici pe plaja de la Mamaia.
Pentru că dincolo de educaţie, învăţat, hrană, adăpost, este important să le oferim copiilor noştri emoţie şi veselie. Peste ani, în momentele cheie, ei îşi vor trage seva pentru a merge mai departe din astfel de amintiri. Le vor da putere, îi vor face să simtă că aparţin unei familii, îi vor defini ca identitate unică şi le vor oferi valoare şi încredere în ei înşişi.
Să le permitem copiilor noştri, înainte de toate, să îşi trăiască fericiţi copilăria!


