Acasă Blog Pagina 6526

S-a dat start pentru sezonul turistic

Centrele de Informare Turistică trec de astăzi la programul de vară. Începând din data de 7 mai centrul de informare turistică din Piaţa Mare, precum şi cel din Aeroportul Internaţional Sibiu vor fi deschise conform programului de vară: de luni până vineri între orele 9 şi 20, iar sâmbăta şi duminica între orele 10 şi 18. Acest program va rămâne valabil pe toată perioada sezonului turistic, între 1 mai şi 31 septembrie.

Medieşeni inexistenţi la Tg.Mureş

0

Gaz Metan Mediaş pur şi simplu nu a existat în primul meci al semifinalei campionatului de baschet masculin. Alb-negrii au pierdut fără drept de apel meciul cu formaţia gazdă, BC Târgu Mureş, scor 87-69 (24-11; 19-20; 24-20; 20-18). Astfel, anunţatul echilibru pentru calificare, a fost foarte departe de adevăr în prima partidă.

Programul de funcţionare al Primăriei Municipiului Sibiu în perioada 1-6 mai

Zilele de 1 mai şi 5-6 mai sunt zile nelucrătoare în conformitate cu Codul Muncii. Anul acesta, printr-o hotărâre a Guvernului, zilele de 2 şi 3 mai au fost de asemenea declarate zile nelucrătoare. Prin urmare, activitatea Primăriei Sibiu va fi întreruptă în perioada 1 – 6 mai. 

„Lulu” se întoarce în luna mai pe scena de la Sibiu

 

 

 

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă miercuri, 29 mai și joi, 30 mai, ora 21:00, la Hala Balanța, spectacolul „Lulu” în regia lui Silviu Purcărete. Agenda de spectacole a lunii mai aduce pe scena Teatrului Național din Sibiu producții dintre cele mai diverse. Seria de evenimente va fi deschisă miercuri, 1 mai, ora 19:00, prin prezentarea spectacolului „Platonov” în regia lui Alexandru Dabija.

Tradiția jocului Țuru continuă și în 2013 la Mediaș

0

Prima zi de Paște este o zi mai specială pentru medișenii care locuiesc pe strada Iazului. Tradiționalul joc Țuru este așteptat an de an de toți locuitorii acestei străzi. În această după-amiază a avut loc la sediul Asociației Culturale “Mediașul Nostru”, o conferință de presă cu privire la ultimele pregătiri ale tradiționaluluiu joc Țuru.

“În calitate de organizator a acestui joc care l-am primit moștenire de la strămoșii noștri, sunt pregătit cu tot ceea ce ține de organizare. Aștept cu drag toți medieșenii în număr cât mai mare la acest joc, duminică începaâd cu ora 11:00, ca de obicei pe strada Iazului. Jocul se va desfășura ca și în alți ani fară ceartă sau scandal, pentru că el este de plăcere, de dragoste”, susține Dinu Bănceu, organizatorul acestui joc.

Măsuri preventive pentru menţinerea şi asigurarea ordinii și liniștii publice în următoarea perioadă

0

În perioada 1-6 mai, la nivelul judeţului Sibiu, aproximativ 200 de poliţişti vor fi pregătiţi să acţioneze zilnic, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Astfel, 792 de poliţişti din sistemul de ordine publică, 284 de poliţişti rutieri şi alţi 114 poliţişti din cadrul formaţiunilor de investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme se vor afla în stradă, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

1 mai, restricţii de trafic impuse de competiţii sportive

0

Municipiul Sibiu va fi mâine gazda a două evenimente sportive, respectiv prima ediţie a concursului de ciclism „Criteriul Primăverii” şi Crosul primăverii. Aceste competiţii sportive atrag o serie de restricţii de trafic, după cum urmează:

Participanţii la concursul de ciclism vor pleca, grupat şi însoţiţi de un echipaj al Biroului Rutier Sibiu mâine dimineață începând cu ora 09:30 din faţa Stadionului Municipal, având ca punct de sosire zona Hotel Hilton.

Societatea de salubritate din municipiul Mediaș, prezentă și de 1 Mai

0

Pentru că urmează o perioadă în care locurile de picnic sunt la mare căutare, societatea de salubritate din municipiul Mediaș a hotărât ca în cele mai populate locații destinate activității de picnic să fie amplasate puncte de colectare a deșeurilor.

Astfel, la barajul Ighiș au fost amplasate 3 puncte de colectare a deșeurilor menajere și a celor de hârtie și plastic, iar la Binder Bubi un punct de colectare a deșeurilor menajere și a celor de ambalaje (hârtie, plastic). Punctele de colectare au fost amplasate în cele 2 locații amintite mai sus începând cu ziua de vineri 26 aprilie și până în data de 13 mai.

80 de copii din municipiull Mediaș au primit astăzi cadouri din partea Consiliului Local al Tinerilor

0

Campania umanitară “Hrănește un zâmbet” inițiată de Consiliul Local al Tinerilor a adus astăzi zâmbetul pe buze unui număr de 80 de copii cu o situație materială precară, de la școlile generale din municipiul Mediaș. Aceștia au primit fiecare câte o plasă, conținând produse donate de medieșeni în supermarketurile din oraș.

Municipiul Mediaș desemnat „Luptător“ în competiţia „Oraşul Reciclării“

0

Primarul Mediaşului, Teodor Neamţu, a participat la gala decernării premiilor din cadrul competiţiei „Oraşul Reciclării“. În cadrul acesteia, municipiul nostru a câştigat titlul de „Luptător“ alături de municipiile Zalău şi Sf. Gheorghe. Acestea au colectat separat cele mai multe deșeuri de ambalaje/locuitor.

“Am avut plăcerea de a primi un premiu de excelență în numele municipiului Mediaș, pentru activitatea în domeniul reciclării. Ne bucurăm că suntem printre primele 3 orașe din România în ceea ce privește reciclarea, asta presupune o activitate de colectare selectivă deosebită, lucru care înseamnă un efort în plus din partea operatorului, cetățenilor, dar și a celor care le pasă de curățenia orașului. Am mulțumit în numele Primăriei, dar mai ales în numele locuitorilor acestui municipiu, pentru că practic ei sunt  cei care au contribuit la obținerea acestui premiu”,susține Teodor Neamțu, primarul municipiului Mediaș.

Liga 1: Dinamo București 2-0 Gaz Metan Mediaș

0

Gaz Metan Mediaș a pierdut în această după-amiază partida jucată în deplasare pe Arena Națională împotriva dinamoviștilor. Dacă roș-albii visează iar la Europa dupa această victorie, alb-negrii trebuie să analizeze toate fazele în care au greșit și să se concentreze asupra următorului meci cu Ceahlăul Piatra Neamț. Cele două goluri ale partidei au fost marcate de dinamoviștii  Marius Alexe în minutul 43 și respectiv Andrei Cristea în minutul 83.

Curățenie de primăvară la Copșa Mică

0

Elevii unităţilor de învăţământ gimnazial şi liceal din Copșa Mică au organizat în colaborare cu Primăria, o amplă acţiune de ecologizare a oraşului. Cei peste 350 de elevi organizaţi pe echipe au împărţit oraşul pe zone de acţiune și le-au ecologizat exemplar.

Înarmaţi cu mănuşi, saci menajeri şi multă voinţă, elevii au reuşit timp de două ore, să adune o remorcă  plină cu saci de gunoi. De asemenea, aceștia au dat un exemplu pozitiv tuturor locuitorilor oraşului care, impresionaţi de entuziasmul copiilor le-au sărit în ajutor.