Doi tineri din Sibiu au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile pentru înşelăciuni pe piaţa forţei de muncă. Cei doi bărbaţi, în vârstă de 36 şi 26 de ani, postau anunţuri în presă, unde promiteau locuri de muncă în străinătate, pretinzând plata unui avans de 200 de lei. După ce primeau banii, cei doi nu mai puteau fi contactaţi.
ProLanguage, excelenţă în predarea limbilor străine
7 ani de experienţă 77.000 ore de curs 700 de cursanţi Peste 90% rată de promovabilitate teste Despre noi Cu o experienţă de peste 7 ani în dezvoltarea şi implementarea programelor de formare în domeniul limbilor străine, ProLanguage este furnizorul celei mai variate game de cursuri de limbi străine din Sibiu, organizând atât cursuri corporate pentru cele mai mari companii şi brand-uri de renume, cât şi cursuri deschise, pentru adulţi şi copii. Ne-am dezvoltat în timp ca Centru de Excelenţă pentru învăţarea Limbilor Străine, pentru a răspunde la cât mai multe necesităţi în acest domeniu: învăţare (cursuri şi programe de formare personalizate, cursuri pentru examene şi certificări internaţionale (Cambridge, LCCI, DELF/DALF, Goethe Institut), evaluare (testare şi examinare), dar şi traduceri.
Schi şi săniuş la Arena Platoş
Un nou sezon pentru schiori, snowboarderi, dar şi pentru cei ce doresc să se bucure de zăpadă pe sănii a început la Arena Platoş. Sibienii şi turiştii au la dispoziţie cinci pârtii dotate cu patru instalaţii de transport pe cablu, o pârtie specială pentru sănii, cu o lungime de 900 de metri, un centru de închirieri, şcoală de ski şi snowboard şi cu un apres-schi construit după modelul austriac, dublat de un cort de evenimente în care funcţionează restaurantul. „Sunt mulţi sibieni care nu schiază, nu se dau cu snowboardul, dar ar vrea să petreacă o zi amuzantă în aer liber, în zăpadă.
O femeie singură
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 15 decembrie, de la ora 17:00, spectacolul „O femeie singură”, după un text de Dario Fo şi Franca Rame. Piesa a fost adaptată de actriţa Ioana Crăciunescu şi va fi pusă în scenă la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor. Din anii ’60 până-n anii 2000, peisajul condiţiei feminine s-a schimbat. S-ar putea crede că valul feminist a dat la o parte machismul şi a frânt orice iniţiative ale adepţilor dominaţiei masculine. Totuşi, declaraţiile foarte serios făcute privind realitatea acestui subiect arată că violenţa nu a pierdut nimic din realitatea sa.
15-21 decembrie 2012
Sâmbătă, 15 decembrie Piaţa Ţărănească Transilvania, orele 8:00-14:00, parcare Sala Transilvania Expoziţia „Animale de poveste”, iulie-decembrie 2012, ora 10:00, Muzeul de Istorie Naturală Expoziţia „Descoperiri în pinacoteca Muzeului Naţional Brukenthal: 2007-2012”, decembrie – 1 martie 2013, ora 10:00, Palatul Brukenthal Spectacol de teatru, „O femeie singură”, ora 17:00, Sala Studio, Casa de Cultură a Sindicatelor Concert de colinde şi cântece de Crăciun, „O lume polifonică: Let it snow!”, ora 19:00, Piaţa Mare Spectacol de teatru, „Crăiasa zăpezii”, după H.
Campania Credem în tine s-a încheiat grandios
Campania „Credem în tine”, lansată de „Asociaţia Umanitară Alexandra Nanu” – AUAN împreună cu Asociaţia Internaţională de Tineret „Become”, s-a încheiat sâmbătă, 8 decembrie, cu un grandios şi inedit eveniment artistic. Este vorba despre concertul susţinut de Radu Nechifor, Sebastian Stan şi Magic Band, precum şi de invitaţii: Luana Prodea, Neluţu Hordobeţ şi formaţia „Junetrip” din Cluj Napoca. „Ne-am dorit foarte mult şi am şi reuşit să oferim participanţilor la concert, desfăşurat cu casa închisă, o seară minunată, ce va rămâne de referinţă pentru următorii ani.
Creşă de maximă siguranţă
Copil legat de pătuţ la creşă?
Se intră cu cartelă, iar părinţii nu au acces decât în holul creşei, pentru a-şi lua copiii acasă. Conducerea Creşei Nr. 6 din Sibiu spune că a luat aceste măsuri pentru a evita riscul îmbolnăvirilor, însă tatăl unei fetiţe, care a reuşit să se furişeze în camera unde copiii dormeau, susţine că a văzut micuţi legaţi de gratiile pătuţului. Asistenta – şefă a creşei spune că este singura reclamaţie primită de când lucrează, de 13 ani, şi că nimic nu este adevărat. La această creşă şi-a dus până de curând copiii şi actualul prefect al Sibiului, care ne-a declarat că are numai cuvinte de laudă pentru personalul şi condiţiile din această creşă.
O mărturisire făcută de părinţii unei fetiţe, care a mers timp de trei zile la Creşa Nr. 6 din Sibiu, a stârnit o adevărată isterie printre părinţi, după ce aceştia au povestit pe internet ce li s-a întâmplat fetiţei lor la creşa de pe strada Oituz din Sibiu. ,,Am dus fetiţa la creşă de marţi, 06.09. 2011. În prima zi am zis să o las la program scurt, a fost ok, nu a plâns deloc când am lăsat-o şi am fost foarte încântată. De miercuri am zis să o lăsăm şi să doarmă. Când am lăsat-o dimineaţa, a fost un dezastru. Eu ştiu că toţi copiii fac la fel, e normal, intrarea în comunitate e foarte grea pentru ei. La ora 15.00 soţul meu a mers să o ia acasă. Toată lumea cred că ştie că părinţii nu au acces în camerele unde ei se joacă sau unde dorm. Pe hol, nici urmă de educatoare… Într-o cameră nişte copilaşi dormeau, iar din altă cameră alţi copii se auzeau plângând, printre care şi fetiţa noastră. Atunci, nefiind nimeni acolo, soţul meu a intrat în acea cameră… Surpriză, şoc, de neimaginat! Vreo 10 copilaşi erau în pătuţuri diferite, dar toţi erau legaţi de o mână de gratia pătuţului. Soţul meu a fost atât de şocat, că efectiv a rămas fără cuvinte. Atunci a venit o doamnă şi a întrebat: ,,După cine aţi venit?” şi l-a scos afară rugându-l să aştepte aducerea fetiţei. Toată plânsă şi foarte speriată, având numele scris pe mână cu un pix aproape fără pastă şi cu un semn de panglică care arăta a legătură. El a rămas şocat în continuare, dar doamna de acolo deja plecase la alt copil care s-a trezit şi probabil pe care urma să îl mute în cealaltă cameră unde cred că îl lega… De atunci fiica mea plânge non-stop. Eu am renunţat deja să o duc la creşă doar după 3 zile de chin”, povesteşte mama fetiţei. Aceasta îndeamnă părinţii să cerceteze bine tot ce se întâmplă cu copiii lor.
„Dacă îi ducem la creşă nu înseamnă că îi scoatem în ciurdă la păscut!”
Amalia, o altă mămică, spune că şi ea are un copil care merge la aceeaşi creşă şi, că de câteva zile, încearcă să descopere cauza unui comportament bizar: ,,Înainte de a-l lăsa la creşă la program scurt (până la 12) mergea singur la culcare, se băga singur în pătuţ şi nu aveam probleme legate de culcare. Acum, nu mai vrea să doarmă singur în pătuţ, nici vorbă să se mai bage singur să se culce, vrea să doarmă doar împreună cu mine. Vreau să merg să întreb personalul care ar trebui să aibă grijă de copiii noştri în timpul în care noi îi lăsăm în colectivitate, să aflu motivul refuzului”. Pe de altă parte, alţi părinţi spun că nu pot crede aşa ceva şi că sunt foarte mulţumiţi. Chiar şi prefectul Sibiului, Horaţiu Răcuciu a avut numai cuvinte de laudă: ,,Copilul meu a fost foarte bine îngrijit aici (n.red. Creşa nr 6.). Şi eu şi soţia avem numai cuvinte de laudă pentru personalul de acolo căruia vreau să îi mulţumesc pe această cale. Am transferat copilul la o altă creşă, tot de stat, deoarece acolo merge şi fratele lui, deci nu am ales una privată.”
Reporterul Sibiu 100% a fost în vizită la această creşă incognito, dându-se drept o mamă interesată să-şi înscrie copilul. Nu a avut voie să viziteze creşa, însă i s-a spus să facă o cerere, pe lista de aşteptare fiind atunci 15 copii. Am vorbit şi cu câţiva părinţi, care ne-au spus că sunt mulţumiţi, dar că nu ştiu exact ce se întâmplă înăuntru, ei nefiind lăsaţi decât în hol ca să-şi preia copiii. În rest, am descoperit o creşă curată şi ordonată, atât cât s-a putut vedea. Cei care-i cunosc pe părinţii reclamanţi spun că-i cred pe cuvânt, deoarece îi ştiu ca nişte oameni muncitori şi serioşi şi nu văd motivele pentru care să fi inventat o asemenea poveste. Nici Elena Tarcea, asistenta-şefă a creşei, nu-şi poate imagina care au fost motivele acestor afirmaţii. Mai mult, Tarcea crede că reacţia mamei a fost foarte întârziată şi că, dacă într-adevăr şi-ar fi văzut fetiţa cu urme de legătură, ar fi venit să facă scandal pe loc. ,,Acuzaţiile verbale aduse în data de 12.09.2011 de părinţii fetiţei Sonia S. nu sunt adevărate şi, mai mult, ştirbesc prestigiul personalului şi al creşei. Doresc să menţionez că părinţii au venit şi mi-au adus aceste acuzaţii la 4 zile (luni, nr.red.) de la aşa-zisa întâmplare, ultima zi de frecvenţă a fetiţei la creşă fiind în data de 8.09. 2011. Personalul creşei, deşi puţin ca număr, se străduieşte să asigure condiţii cât mai bune din toate punctele de vedere copiilor care frecventează creşa”, a declarat pentru Sibiu 100% coordonatoarea Creşei nr. 6. În urma reclamaţiei verbale s-a făcut o anchetă internă, însă Elena Tarcea spune că nu au ieşit la iveală cele afirmate de părinţii Soniei. Creşele de stat din Sibiu sunt în directa subordine a unui serviciu din cadrul Primăriei. Şefa serviciului, Voichiţa Roman, sesizată de reporterii Sibiu 100%, a demarat şi ea propria anchetă în acest caz, dar concluziile furnizate nu confirmă acuzele părinţilor. Direcţia Protecţia Copilului şi-a declinat competenţa în acest caz, pe motiv că nu au fost sesizaţi în scris de părinţi.
Concluzia?
Ce s-a întâmplat la Creşa nr. 6 din Sibiu rămâne un mister, deocamdată. Dacă părinţii fetiţei au dreptate, ceva nu este în regulă acolo. Dacă şefa creşei are dreptate, înseamnă că părinţii mint, şi atunci se pune problema motivaţiei acestora, fiind persoane respectate la locul de muncă şi în comunitate. În acest caz, adevărul este greu de decis printr-o anchetă de presă, cât timp reclamaţiile sunt doar verbale şi pe internet, nu oficiale făcute instituţiilor abilitate.
Analfabeţii Sibiului, lecţii pentru o viaţă normală
„A doua şansă” şi „Frecvenţa redusă” sunt două programe şcolare în spatele cărora stau scrise poveşti. Poveşti creionate fie de neputinţa zilelor noastre, de lacunele sistemelor care guvernează, fie de cruzimea unei alegeri în care trebuie să decizi şi să renunţi. Abandon şcolar, neputinţă, indiferenţă, dar şi voinţă de a schimba ceva, fără a spune că este prea târziu. Cea mai înaltă măsură a valorii o dai, de fapt, în timpul confruntărilor la care te supune viaţa. Fie că este vorba despre obţinerea carnetului de şoferi, fie despre un salariu mai mare, 127 de oameni au decis că pot să-şi acorde o a doua şansă.
S-a încheiat Sibiu Baroc Update
Punct final pentru proiectul SIBIU BAROC UPDATE, după ce s-au încheiat cele 18 luni în care acest proiect finanţat din fonduri structurale a fost pus în practică în oraşul de pe Cibin. Peste 50 de evenimente culturale diverse au fost reunite sub egida Sibiu Baroc Update, cofinanţarea acestora fiind asigurată din bugetul local. Anul baroc a debutat cu un concert la Filarmonica Sibiu şi o serie de proiecţii 3D inedite pe Sala Thalia. Pe parcursul anului s-au succedat evenimente cu tradiţie în Sibiu, cum ar fi Festivalul Internaţional de Teatru, Sibiu Jazz Festival, Festivalul Huet.
Elevii cu spirit ecologist au fost premiaţi
Proiect finalizat, elevi premiaţi şi mult spirit ECO. Competiţia şcolară „Sibiul Reciclează” şi-a premiat cştigătorii într-un cadru festiv, plin la propriu de avântul şi energia preşcolarilor din judeţ. Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Sibiu”, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi implementat de Consiliul Judeţean Sibiu, a ajuns la final. În cadrul campaniei de informare şi conştientizare a proiectului, a fost organizat conscursul şcolar „Sibiul reciclează”, desfăşurat în perioada septembrie-decembrie 2012.
Distribuirea făinii şi zahărului, amânată până după Sărbători
Sibienii care nu şi-au ridicat încă ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană pot face acest lucru abia după sărbători. Serviciul Public de Asistenţă Socială a suspendat temporar distribuirea ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene între 21 decembrie şi 7 ianuarie. Până în prezent au ridicat aceste alimente aproximativ 45% dintre beneficiari, adică 4.638 din cele 10.346 de persoane înscrise pe listele municipalităţii. Distribuirea alimentelor a început la data de 19 noiembrie, fiind distribuite 10 din cele 11 alimente. Din 7 ianuarie 2013 va reluată distribuirea ajutoarelor către beneficiari, după orarul obişnuit, de luni până vineri între orele 9 şi 15, din depozitul situat în curtea laterală a complexului Ambient, situat pe ªoseaua Alba-Iulia, la nr.
Mediaş
Bugetul Municipiului Mediaş s-a suplimentat pentru 2012 În acest an, medieşenii au beneficiat de sume suplimentare intrate în bugetul Municipiului. Astfel, Primăria Mediaş a suplimentat săptămâna aceasta bugetul local cu peste 150.000 lei. Marea majoritate a acestei sume a fost obţinută din finanţarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului de amenajare a parcului Izvorul Dorului. Sponsorizările pentru diverse acţiuni culturale au contribuit şi ele la suplimentarea veniturilor. 24.000 lei au provenit din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu, datorită influenţelor modificării sumei TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.


