Acasă Blog Pagina 6593

Radu Ilioi, performanţă desăvârşită în echitaţie

0

Radu Ilioi este unul dintre cei mai cunoscuţi jockey din România. De aproximativ 9 ani, concurează pentru CSM Sibiu, iar palmaresul său este impresionant. Un sportiv de calibru, cu valoare pentru Sibiu şi pentru România. Raluca Buduşan Radu Ilioi s-a născut într-o familie de iubitori şi crescători de cai în Târgu Neamţ. Practic dragostea şi respectul pentru aceste animale nobile s-au născut odată cu el. La marginea oraşului său natal, într-un loc numit „Dumbrava”, se află un depozit de cai. „La 11 ani am mers la acest depozit. Aşa a început totul.

1 din 4 pentru CSU Sibiu

0

De 4 jocuri a avut nevoie CSU Sibiu pentru a obţine prima victorie din acest campionat. Galben-albaştrii s-au impus pe teren propriu cu 93-87 (28-26, 12-15, 25-24, 28-22) în faţa lui BCM Piteşti. Este primul succes al sibienilor din ultimele 4 partide disputate contra argeşenilor. A fost un joc foarte echilibrat, decis în minutele de final ale ultimului sfert, după 3 nivele rezultatul fiind egal 65-65. Faţă de celelalte meciuri, când echipa lui Petricevici nu putea marca nici 70 de puncte, sâmbătă seara, atacul a funcţionat la perfecţie. Sasha Gruev a fost cel mai bun marcator, cu 21 de puncte, 7 pase decisive şi 4 recuperări, ajutat de Knudson (19 pct.

Promedica24, angajări sigure şi legale în străinătate

0

Promedica24 este leader pe piaţa din Europa în ceea ce priveşte serviciile de îngrijire şi de asistenţă pentru clienţi individuali, dar şi pentru instituţii. Până în prezent are 22 de filiale în toată Polonia, o retea desfăşurată de parteneri regionali în Germania şi 2 filiale în România, dintre care una în Sibiu. Prin Promedica24 au plecat deja peste 10.000 de persoane, care nu au ezitat să le acorde înceredere. Rep: Cine este şi ce face Promedica24? Promedica24: Promedica24 este o companie internaţională care şi-a început activitatea în anul 2004, drept răspuns la cererea de servicii medicale şi de îngrijire în creştere care este legată de procesul de îmbătrânire a societăţii din Europa de Vest.

Satul în care nu mai locuieşte nimeni

Odată plin de viaţă, satul Mighindoala, aparţinând de comuna ªeica Mare, a rămas acum doar o poveste frumoasă în sufletele oamenilor care au învăţat să trăiască, să râdă şi să iubească în inima unui loc sălbatic, de o frumuseţe copleşitoare. Ramona Găină Până la Mighindoala urci greu, prin pădure sălbatică, cu căruţa sau, în timpuri moderne, cu o maşină îndrăzneaţă de teren. În satul care număra odată aproximativ 200 de locuitori şi care avea două şcoli şi două biserici, săsească şi românească, nu mai locuieşte acum nimeni. „Satul nostru, maică, a fost ca o dumbravă, aşa era de frumos cât am fost eu fetişcană”.

Consiliul Judeţean şi o firmă privată pregătesc forţa de muncă

Laslea ªomerii cu indemnizaţie şi cei neindemnizaţi, persoanele angajate, dar care sunt în căutarea unui loc de muncă, persoanele cu dizabilităţi şi tinerii proveniţi din centrele de plasament care nu urmează o formă de învăţământ superior sunt în atenţia Consiliului Judeţean pentru a urma cursuri de pregătire profesională. Acest demers se încadrează în proiectul strategic promovat de actuala conducere a Consiliului Judeţean privind „Facilitarea pregătirii profesionale prin cursuri de calificare şi recalificare şi reducerea şomajului în judeţul Sibiu”.

Comunicat de presă

Sibiu, 17 octombrie 2012
 
Referitor la  comunicatul de presă MediaSind cu privire la neînţelegerile din interiorul redacţiei ziarului Sibiu 100%, din data de 15.10.2012, în calitate de director al ziarului infirm veridicitatea informaţiilor publicate.
MediaSind a distribuit presei informaţii neverificate, fără a discuta cu ambele părţi implicate , aducând grave prejudicii de imagine ziarului Sibiu100%.
Domnul Călin Blaga, în calitate de redactor şef al ziarului Sibiu100%, nu a respectat un ordin de serviciu transmis prim e-mail, a şters e-mailul respectiv, nerecunoscând primirea lui chiar şi la prezentarea dovezilor intrărilor de pe serverul de email.

Sălişte, Avrig şi Biertan, prinse într-un program american

Ambasada SUA şi Fundaţia Heritas din Sibiu a lansat, zilele trecute, la Avrig, un program inovator pentru comunităţile urbane şi rurale din România. Proiectul este finanţat de către Ambasada SUA la Bucureşti şi implementat de către Fundaţia Heritas, succesoarea Proiectului de cooperare româno-german „Reabilitarea centrului istoric Sibiu”. Finanţatorul proiectului, Ambasada SUA la Bucureşti, a fost reprezentată de Robert Gate­house, consilier pe probleme economice. Printre invitaţi s-au numărat primarul John Callahan (oraşul Bethlehem, Pennsylvania SUA) şi Stewart Sarkozy-Banoczy de la Departamentul de Stat al Locuinţei şi Dezvoltării Urbane SUA.

765 de şomeri cu studii superioare

7.587 este numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie în rapoartele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Rata şomajului înregistrează astfel o valoare de 4,07%., ceea ce înseamnă că numărul şomerilor înregistraţi a crescut cu 95 de persoane faţă de sfârşitul lunii august, o creştere cu 0,05 puncte procentuale. În raport se arată că în Sibiu este înregistrat un număr de 3.046 de persoane, iar din numărul total de şomeri, 765 de persoane sunt cu studii superioare. Din păcate, cei mai mulţi şomeri, 1.810, au vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, urmaţi de 1.

Elevii sibieni şi-au ales reprezentanţii

Elevii liceelor sibiene şi-au ales, în perioada 15-19 octombrie 2012, repezentanţii. Astfel, în cadrul alegerilor organizate pentru Consiliul ªcolar al Elevilor (CªE), aceştia au avut ocazia de a-şi alege în mod democratic, prin vot direct, colegii care îi vor reprezenta timp de un an. Judeţul Sibiu se află şi anul acesta în topul judeţelor cu cele mai multe candidaturi. Peste 100 de elevi din întreg judeţul au candidat pentru a deveni vocea colegilor lor. Elevii aleşi au rolul de a-şi reprezenta colegii în relaţie cu conducerea şcolii, de a le apăra acestora drepturile de care beneficiază prin calitatea de elev şi de a organiza acţiuni şi activităţi pliate pe nevoile şi interesele reale ale elevilor pe care îi reprezintă.

Tradiţiile şi produsele din ţara Oltului, la mare căutare

Racoviţa Ediţia din acest an a Festivalului „Produse şi tradiţii în ţara Oltului” s-a bucurat de o participare numeroasă, mai ales că şi vremea a ţinut cu organizatorii, în speţă de Primăria Racoviţa şi Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „ţara Oltului”. Pe întreaga durată a zilei de duminică, participanţii au avut la dispoziţie un program diversificat. Au putut asista la un adevărat regal folcloric al zonei, pus în scenă de formaţiile artistice locale, au vizitat standurile cu produse tradiţioanale ori s-au putut delecta privindu-i la lucru pe meşteşugarii şi artiştii locali.

Seniorii, sărbătoriţii toamnei la BRD

0

BRD Sibiu şi-a premiat, în 22 octombrie, cu ocazia prezentării ofertei „BRD Senior” şi a promoţiei dedicate pensionarilor care au decis să-şi încaseze pensia într-un cont BRD, cel mai vârstnic client. Este vorba de Geratimusz Morar, de 96 de ani, Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Sibiu, client al Sucursalei judeţene Sibiu. Premiul oferit a fost în valoare de 1.500 de lei, însă Geratimusz Morar a ales să refuze premiul, considerând că nu merită acei bani şi că sunt mulţi alţi oameni care s-ar putea bucura cu adevărat de ei. A rugat ca banii să meargă către acei oameni.

Complexul Naţional Muzeal ASTRA pregăteşte micii meşteşugari

0

În perioada august – decembrie 2012, se derulează proiectul „Sprijinirea dezvoltării artistice a tinerilor prin activităţi muzeale în Municipiul Sibiu”, organizat de Asociaţia IMC Progess Iaşi, Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Asociaţia ªtiinţifică MARIS Mureş şi Complexul Muzeal Moldova Iaşi. Un număr de 96 de tineri, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, sunt antrenaţi în activităţi desfăşurate în zona de animaţie culturală din cadrul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Au fost alcătuite grupuri de lucru, pe trei teme specifice meşteşugurilor şi tradiţiilor culturale româneşti: pictură, prelucrarea tradiţională a lemnului, ceramică şi olărit.