Acasă Blog Pagina 661

Abonamente gratuite pentru elevi în anul școlar 2025 – 2026 pe baza unui card Tursib (zona 0 și zona 1) – depunere cereri începând cu 11 august 2025

Conform HCL 127/2019 elevii care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ acreditate/autorizate din Municipiul Sibiu, indiferent de domiciliu sau elevii care au domiciliul stabil în Municipiul Sibiu, beneficiază de gratuitate la transportul public în zona urbană pe tot parcursul anului școlar (ex: septembrie 2025 – 31 august 2026), pe baza unui card Tursib.

De asemenea, conform HCL 122/2025 elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat cu domiciliul stabil într-un UAT membru ADI (Cristian, Roșia, Poplaca) sau care frecventează o unitate de învățământ de pe raza teritorială a unui UAT membru ADI (Cristian, Roșia, Poplaca), beneficiază de gratuitate la transportul public într-o comună din zona metropolitană și în zona urbană pe tot parcursul anului școlar (ex: septembrie 2025 – 31 august 2026), pe baza unui card Tursib.

Copiii au nevoie de abonament pentru elev începând cu vârsta de 6 ani, până la această vârstă nefiind nevoie de titlu de călătorie.

Abonamentele pentru elevi activate la începutul anului școlar 2024 – 2025 au valabilitate până în data de 31 august 2025, iar dacă doriți să beneficiați în continuare de gratuitate la transportul public din Sibiu și în anul școlar 2025 – 2026 este necesar să solicitați activarea abonamentului.

Solicitările de activare a abonamentelor pentru anul școlar 2025- 2026 pot fi transmise începând cu data de, 11 august 2025, fie fizic la agențiile Tursib, fie online prin intermediul portalului Tursib.

Documente necesare pentru a beneficia de abonament gratuit

· Pentru elevii sub 14 ani: Cartea de identitate a părintelui/reprezentantului legal, certificatul de naștere al elevului și adeverința/carnetul de elev;

· Pentru elevii peste 14 ani: Cartea de identitate a elevului și adeverința/carnetul de elev.

Solicitanţii pot completa solicitarea în două moduri: online prin intermediul portalului Tursib sau fizic la orice agenție Tursib.

Dacă nu doriţi să parcurgeţi paşii online, puteţi solicita emiterea unui card gratuit deplasându-vă personal la agenţiile Tursib, unde trebuie să completaţi cererea şi să prezentați aceleaşi documente. În acest caz, cardul Tursib va fi emis pe loc.

Pentru a evita aglomeraţia în agențiile noastre, vă invităm pe toţi cei care aveți posibilitatea, să depuneţi documentele necesare online.

După obținerea abonamentului acesta se validează la fiecare urcare în autobuz prin simpla apropiere a cardului Tursib de aparatele galbene din autobuze.

Ȋn situația ȋn care ruta parcursă presupune utilizarea a două sau mai multe trasee, rugăm elevii să valideze abonamentul ȋn fiecare autobuz cu care circulă.

Toate abonamentele au un număr nelimitat de călătorii, astfel ȋncât validarea la fiecare călătorie nu afectează ȋn nici un fel valabilitatea abonamentului.

În cazul solicitărilor de emitere transmise online cardul va putea fi ridicat de la agențiile Tursib sau de la secretariatul școlii (în funcție de selecția făcută în momentul completării solicitării).

Solicitările care vor fi completate pentru anul școlar 2025 – 2026 vor determina activarea abonamentelor începând cu data de 1 Septembrie 2025.

Pașii de urmat în cazul completării online a solicitării de emitere/încărcare/reîncărcare a cardului Tursib pentru elevi

Important!

· Vă rugăm să accesați portalul de pe laptop/calculator.

· Conturile pe portal se creează cu adrese de e-mail individuale pentru fiecare CNP.

· Dacă elevul are un card Tursib emis anterior la care nu mai are acces din diverse motive (pierdere, furt, etc) acesta își poate REEMITE cardul doar la agențiile Tursib, NU și online pe portalul Tursib.

· Dacă întâmpinați erori de tipul resetarea paginii după completarea datelor fără ca acestea să fie salvate, vă rugăm să încercați să accesați portalul din alt browser și să reluați pașii de creare cont/încărcare abonament.

Dacă elevul DEȚINE card Tursib, dar NU are un cont portalul Tursib

1. Intrați pe site-ul www.tursib.ro și accesați butonul “Încarcă cardul” din pagina principală;

2. Accesați meniul “Înregistrare” și introduceți datele pentru crearea contului;

*Contul trebuie creat cu CNP-ul și numele copilului pentru care se solicită încărcarea

3. După crearea contului accesați meniul “Logare”;

4. Introduceți datele de conectare și apăsați “Conectare”;

5. Apăsați “+ Adăugare card” și introduceți numărul cardului Tursib din PVC (numărul este inscripționat pe cardul Tursib în partea stângă jos);

6. Completați profilul utilizatorului cu datele necesare (apăsați în partea dreaptă sus pe adresa de e-mail – Profil utilizator);

7. Accesați secțiunea “Emitere/reîncărcare carduri gratuități și reduceri” și selectați “Comandă nouă”;

8. Selectați tipul solicitării “Reîncărcare card”;

9. Selectați instituția (școala în care este înmatriculat elevul);

10. Selectați produsul “Abonament elev” – pentru abonament elev zona urbană / „Zona 1 Abonament elevi” – pentru abonament elev Cristian sau Poplaca / „Zona 1 Roșia Abonament elev” – pentru abonament elev Roșia);

11. Selectați data start abonament;

12. Selectați linia (doar pentru abonamentele metropolitane din Cristian și Poplaca);

13. Introduceți clasa/grupa;

14. Selectați ID-ul cardului (numărul cardului Tursib din PVC care este inscripționat pe cardul Tursib în partea stângă jos);

15. Atașați documentele necesare (C.I, certificat de naștere, carnet de elev);

16. Apăsați “Salvare”;

17. Apăsați “Trimite comanda spre verificare”.

Dacă elevul DEȚINE card Tursib și are cont pe portalul Tursib

1. Intrați pe site-ul www.tursib.ro și accesați butonul “Încarcă cardul” din pagina principală;

2. Introduceți datele de conectare;

3. Accesați secțiunea “Emitere/reîncărcare carduri gratuități și reduceri” și selectați “Comandă nouă”;

4. Selectați tipul solicitării “Reîncărcare card”;

5. Selectați instituția (școala în care este înmatriculat elevul);

6. Selectați produsul “Abonament elev” – pentru abonament elev zona urbană / „Zona 1 Abonament elevi” – pentru abonament elev Cristian sau Poplaca / „Zona 1 Roșia Abonament elev” – pentru abonament elev Roșia);

7. Selectați data start abonament;

8. Selectați linia (doar pentru abonamentele metropolitane din Cristian și Poplaca);

9. Introduceți clasa/grupa;

10. Selectați ID-ul cardului (numărul cardului Tursib din PVC care este inscripționat pe cardul Tursib în partea stângă jos);

11. Atașați documentele necesare (C.I, certificat de naștere, carnet de elev);

12. Apăsați “Salvare”;

13. Apăsați “Trimite comanda spre verificare”.

Dacă elevul NU deține card Tursib și NU are cont pe portalul Tursib

1. Intrați pe site-ul www.tursib.ro și accesați butonul “Încarcă cardul” din pagina principală;

2. Accesați meniul “Înregistrare” și introduceți datele pentru crearea contului;

*Contul trebuie creat cu CNP-ul elevului pentru care se solicită încărcarea

3. După crearea contului accesați meniul “Logare”;

4. Introduceți datele de conectare și apăsați “Conectare”;

5. Completați profilul utilizatorului cu datele necesare (apăsați în partea dreaptă sus pe adresa de e-mail – Profil utilizator);

6. Accesați secțiunea “Emitere/ reîncărcare carduri gratuități și reduceri” și selectați “Comandă nouă”;

7. Selectați tipul solicitării “Emitere card”;

8. Selectați tipul de călător (elev);

9. Selectați unitatea de unde doriți să ridicați cardul Tursib;

10. Selectați instituția (școala unde este înmatriculat elevul);

11. Selectați produsul (“Abonament elev – pentru abonament elev zona urbană / Zona 1 Abonament elevi – pentru abonament elev Cristian sau Poplaca / Zona 1 Roșia Abonament elev – pentru abonament elev Roșia);

12. Selectați data start abonament;

13. Selectați linia (doar pentru abonamentele metropolitane din Cristian și Poplaca);

14. Introduceți clasa/grupa;

15. Atașați documentele necesare (C.I, certificat de naștere, carnet de elev);

16. Apăsați “Salvare”;

17. Apăsați “Trimite comanda spre verificare”.

Dacă elevul NU deține card Tursib și are cont pe portalul Tursib

1. Intrați pe site-ul www.tursib.ro și accesați butonul “Încarcă cardul” din pagina principală;

2. Introduceți datele de conectare;

3. Accesați secțiunea “Emitere/ reîncărcare carduri gratuități și reduceri” și selectați “Comandă nouă”;

4. Selectați tipul solicitării “Emitere card”;

5. Selectați tipul de călător (elev);

6. Selectați unitatea de unde doriți să ridicați cardul Tursib;

7. Selectați instituția (școala unde este înmatriculat elevul);

8. Selectați produsul (“Abonament elev – pentru abonament elev zona urbană / Zona 1 Abonament elevi – pentru abonament elev Cristian sau Poplaca / Zona 1 Roșia Abonament elev – pentru abonament elev Roșia);

9. Selectați data start abonament;

10. Selectați linia (doar pentru abonamentele metropolitane din Cristian și Poplaca);

11. Introduceți clasa/grupa;

12. Atașați documentele necesare (C.I, certificat de naștere, carnet de elev);

13. Apăsați “Salvare”;

14. Apăsați “Trimite comanda spre verificare”.

După efectuarea pașilor comanda și statusul comenzii pot fi vizualizate accesând butonul „Emitere/reîncărcare gratuități și reduceri” -> „Toate comenzile”.

Explicația statusului comenzii din portalul Tursib

• Inițializare – comanda este salvată. ATENȚIE: în acest stadiu comanda nu este transmisă către Tursib (acest lucru se întâmplă dacă după completarea și salvarea solicitării nu a fost apăsat butonul „Trimite spre verificare”);

• Verificare – comanda este transmisă către Tursib, care urmează să verifice documentele încărcate și ulterior să valideze comanda;

• Anulat – operatorul Tursib observă o eroare (explicațiile refuzului le regăsiți la motiv refuz);

• Șters – comanda a fost ștearsă de către utilizator;

• Finalizată – comanda a fost încheiată, cererea de emitere și încărcare/reîncărcare este emisă, iar cardul Tursib a fost încărcat/emis și trimis către locul de ridicare selectat.

După finalizarea comenzii pentru a vedea valabilitatea abonamentului apăsați pe săgeata verde de pe cardul Tursib din pagina principală a portalului.

Dacă cererea este făcută online, cardurile pentru elevi se emit la sediul Tursib și se distribuie copiilor/elevilor săptămânal în locul unde aceștia bifează că doresc să fie distribuite (fie la unitatea de învățământ unde sunt înmatriculați fie la agențiile Tursib). Până la ridicarea cardului Tursib, documentul de călătorie în baza căruia copiii/elevii pot circula cu autobuzele Tursib este mail-ul de confirmare primit în urma transmiterii solicitării. Valabilitatea acestuia este de 15 zile de la data primirii.

Pentru programul actualizat, accesați www.tursib.ro – secțiunea Titluri de călătorie – Canale de achiziție – Agenții.

Dacă aveți nevoie de suport sau întâmpinați dificultăți nu ezitați să ne contactați pe adresa de e-mail [email protected]

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Caravana „Campionii de Mâine” – ediția de vară se apropie de final

ACS Campionii de Mâine continuă să aducă zâmbete, mișcare și energie pozitivă în comunitățile rurale, prin proiectul Caravana Campionilor de Mâine – ediția de vară. Din cele patru acțiuni programate, trei s-au desfășurat deja cu succes, în localitățile Cașolț, Hosman și Roșia, reunind aproximativ 150 de copii din ciclul primar și gimnazial.

Copiii au avut parte de o zi specială, plină de energie, sport, bucurie și prietenie, în care au participat la curse de obstacole, tras de funie și alte activități sportive menite să dezvolte spiritul de echipă, curajul și fair-play-ul. Fiecare participant a primit cadouri oferite cu sprijinul autorităților locale, aducând un plus de entuziasm și recunoștință în ochii celor mici.

„Este normal și firesc să sprijinim sportul, mișcarea și orice inițiativă care aduce bucurie copiilor noștri. Am fost alături de cei 130 de copii din comuna Roșia, care au răspuns pozitiv la inițiativa noastră și a Asociației Campionii de Mâine. Copiii care au participat la acest eveniment, au primit mici cadouri, pentru că fiecare efort merită recunoaștere.
Vrem ca prin astfel de acțiuni să descoperim viitorii campioni, iar pentru cei mai talentați căutăm deja parteneri pentru a le susține cursurile și antrenamentele la sălile de sport din Sibiu. Vă asigurăm că vom continua să investim în viitorul sportiv al comunității noastre”

declară Ioan David, Primarul Comunei Roșia

Scopul Asociației Campionii de Mâine și al acestor evenimente este de a promova sănătatea fizică, de a sprijini dezvoltarea abilităților sociale, de a oferi oportunități egale tuturor copiilor, de a identifica talentele sportive și de a contribui la îmbunătățirea calității vieții comunitare. În același timp, proiectul urmărește dezvoltarea emoțională a copiilor, prin activități care încurajează încrederea în sine, perseverența și respectul reciproc.

„Ne dorim ca toți copiii, indiferent de mediul din care provin, să aibă ocazia să se întâlnească, să facă sport împreună și să simtă bucuria mișcării. Acest proiect este despre sănătate, prietenie și șansa de a construi amintiri frumoase”,

a declarat președintele Asociației Campionii de Mâine, Claudiu Niculciuc.

Mulțumim primăriilor, școlilor și tuturor partenerilor care au sprijinit aceste activități și care au contribuit la transformarea acestui proiect într-un real succes.

Ultima acțiune din ediția de vară a Caravanei va avea loc duminică, 17 august, la Scoreiu, și promite să fie o adevărată sărbătoare a sportului și a comunității.

Ne vedem la mișcare – pentru sănătate, pentru prietenie, pentru viitor!

Acțiunile au fost cofinanțate de Consiliul Județean Sibiu și autoritățile locale.

Hoghilag – parfum de tuberoze și ecoul istoriei din Biserica Evanghelică Fortificată

Hoghilag a strălucit din nou în aceste zile prin unul dintre cele mai frumoase evenimente din județul Sibiu – Festivalul Tuberozelor, ajuns la cea de-a 10-a ediție și care atrage, an de an, tot mai mulți turiști din toată țara și din străinătate.

Organizarea impecabilă poartă semnătura primarului PSD al comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr, care, alături de comunitate, păstrează vie o tradiție de o valoare aparte – cultivarea tuberozelor, adevărat simbol al zonei.

Anul acesta, programul cultural a avut o amprentă deosebită, subliniind și mai mult identitatea locului. Pe lângă tururile organizate în grădinile cu sute de mii de tuberoze înflorite, cei interesați au fost invitați și la Crosul „Inimi și Tuberoze”, un eveniment posibil cu sprijinul Primăriei Hoghilag și Echipei de Inimi. Vizitatorii au fost invitați și la expoziții, ateliere creative și spectacole folclorice menite să pună în valoare frumusețea și patrimoniul Hoghilagului.

Unul dintre momentele remarcabile a fost „Poveste muzicală de odinioară” – o incursiune în perioada interbelică prin muzică și vers, găzduită în Biserica Evanghelică Fortificată din Hoghilag. Actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu au oferit publicului o experiență artistică aparte, acompaniați de Taraful de Oraș.

De asemenea, prezența părintelui Necula a adus un plus de spiritualitate și emoție evenimentului, îmbogățind astfel programul cultural al festivalului.

Felicitări colegului meu, primarul PSD al comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr, pentru efortul susținut și pentru modul în care a reușit să transforme această sărbătoare într-un eveniment de referință pentru județ și pentru întreaga țară!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ați primit noile facturi la energie electrică? Prețurile au explodat pur și simplu

Prețurile la energia electrică au explodat pur și simplu după liberalizarea prețurilor, arată datele Institutului Național de Statistică.

Potrivit INS, în iulie, energia electrică s-a scumpit cu aproape 62% față de luna iunie 2025.

Rata anuală a inflației în România a fost de 7,8% în iulie 2025, comparativ cu aceeași lună din 2024, arată datele Institutului Național de Statistică.

Creșterea abruptă a prețului energiei electrice a fost principalul factor care a influențat inflația din iulie, atât la nivel lunar, cât și anual.

Cele mai mari creșteri față de iunie 2025

Energie electrică: +61,57%

Transport aerian: +7,58%

Alte servicii: +2,65%

Transport interurban: +2,18%

Apă, canal, salubritate: +1,78%

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Evidența Persoanelor: Important pentru sibienii aflați temporar sau permanent în străinătate

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu informează cetățenii județului Sibiu, și nu numai, cu privire la anumite dispoziții legale în materie de stare civilă.

Cetățenii români ale căror acte de stare civilă – naștere, căsătorie, deces – au fost întocmite de autorităţile străine, trebuie să știe faptul că acestea au putere doveditoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.

„Așadar, vom enumera, succint, elementele esențiale care trebuie avute în vedere de către persoanele aflate în astfel de situații, și anume:

-termenul de solicitare a transcrierii este de până la 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autorităţile străine, respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române;

-cetăţenii români aflaţi în străinătate pot solicita transcrierea certificatelor, extraselor de stare civilă sau extraselor multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine, în registrele de stare civilă române de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs şi dacă s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă;

-de asemenea, cererea de transcriere se mai poate face la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor (SPCLEP) sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu/ultimul domiciliu avut în România al titularului sau al solicitantului, după caz.

Începând cu data de 31 martie 2025, cetăţeanul român poate să solicite transcrierea acestor acte la oricare SPCLEP sau primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia situaţiilor privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, când cererea se depune la SPCLEP sau primăria competent/competentă să soluţioneze cererea;

-cererea se face în nume propriu sau prin împuternicit cu procură specială, cu excepţia celor au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română. Pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, transcrierea se solicită de unul dintre părinţi, tutore sau, după caz, de reprezentantul legal, în nume propriu ori prin împuternicit cu procură specială; minorii care au împlinit vârsta de 14 ani solicită transcrierea certificatelor/extraselor de naştere/extraselor multilingve ale actelor de naştere în nume propriu, asistaţi de unul dintre părinţi, tutore sau, după caz, de reprezentantul legal, ori prin împuternicit cu procură specială;

-ranscrierea certificatelor/extraselor/extraselor multilingve de stare civilă se efectuează în străinătate cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare de carieră, iar în ţară cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu/ultimul domiciliu avut în România al titularului sau al solicitantului, după caz, şi avizul conform al şefului serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor;

-este interzisă transcrierea certificatelor de stare civilă/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve al actelor de stare civilă emise de autorităţile străine privind căsătoria dintre persoane de acelaşi sex ori a parteneriatelor civile încheiate sau contractate în străinătate.

De asemenea, cetățenilor români, cărora le-au intervenit în străinătate modificări în statutul civil sau cu privire la nume ori ca urmare a rectificării actelor de stare civilă le revine obligația de a solicita înscrierea în actele de stare civilă române a acestor modificări.

Astfel, vom menționa principalele aspecte pe care persoanele în cauză trebuie să le aibă în vedere, și anume:

-în termen de 6 luni de la înregistrarea în străinătate a modificărilor intervenite, cetățeanul român este obligat să solicite, personal sau prin împuternicit cu procură specială, înscrierea menţiunilor în registrele de stare civilă române;

-cazurile uzuale de modificări în starea civilă ori cu privire la nume sunt: a)stabilirea filiaţiei prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească definitivă şi încuviinţarea purtării numelui; b)contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii; c)căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei; d)adopţie, desfacerea, încetarea sau anularea adopţiei; e)schimbarea numelui; f)deces; g)rectificare acte de stare civilă; h)schimbarea sexului, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; i)regimul matrimonial ales de către soți;

-cererea de înscriere a mențiunilor se depune la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României sau la SPCLEP/primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul pe marginea căruia urmează să se opereze menţiunea;

-cererile privind înscrierea modificărilor produse în străinătate se aprobă după cum urmează: a)de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din cadrul M.A.I. pentru cererile cetăţenilor români aflaţi în străinătate, depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României; b)de către serviciul public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor pentru cererile depuse în ţară şi soluţionate de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăria unităţii administrativ-teritoriale competent/competentă.

Pentru informații referitoare la documentele/înscrisurile necesare pe care persoana îndreptățită trebuie să le prezinte, atât la solicitarea transcrierii, cât și la solicitarea înscrierii de mențiuni din străinătate, recomandăm să se aibă în vedere dispozițiile din cuprinsul Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, respectiv din Normele de aplicare unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobate prin H.G. nr. 255/2024, acte normative modificate și completate ulterior.

Nu în ultimul rând, rugăm să fie avute în vedere și următoarele fapte care constituie contravenţii – sancţionate cu amendă de la 100 lei la 500 lei – la regimul actelor de stare civilă, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sunt considerate infracţiuni, și anume:

a) neprezentarea certificatelor de stare civilă sau a extraselor/extraselor multilingve eliberate de autorităţile străine pentru transcriere în registrele de stare civilă române, în termenul legal;

b) omiterea declarării, în faţa ofiţerului de stare civilă, a unor date referitoare la starea civilă a persoanelor sau declararea lor în mod inexact;

c) nedeclararea modificărilor intervenite în străinătate în statutul civil sau cu privire la nume, în termenul legal”, a transmis Florin Ioan Munteanu, directorul executiv al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Cum va fi vremea în primele zile de toamnă. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Începutul lunii septembrie va aduce temperaturi ușor mai ridicate față de normalul perioadei, transmite ANM în prognoza pe 4 săptămâni.

Săptămâna 11.08.2025 – 18.08.2025

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, iar în rest se vor situa peste cele normale, mai ales în vestul teritoriului.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 18.08.2025 – 25.08.2025

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi deficitare, mai ales în vestul și nord-vestul teritoriului.

Săptămâna 25.08.2025 – 01.09.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi mai ridicate, mai ales în sud-vest.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 01.09.2025 – 08.09.2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Lista liceelor, școlilor și grădinițelor din județul Sibiu care vor fi reorganizate. Câte unități își pierd personalitatea juridică

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a transmis, marți dimineața, lista unităților de învățământ care vor fi reorganizate în județ.

În urma propunerilor făcute de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu aprobarea reprezentanților administrației locale, au fost transmise către Ministerul Educației și Cercetării modificările de rețea școlară determinate de către Procedura privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin O.M.E. nr. 5.197 din 6 august 2025

Pentru U.A.T. Municipiul Sibiu

Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu (devine structură)

Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu (devine structură)

Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Sibiu (devine structură)

Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 17 Sibiu (devine structură) și cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu (devine structură)

Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 37 Sibiu (devine structură)

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 26 Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 19 Sibiu (devine structură)

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 Sibiu (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Sibiu (devine structură)

Pentru U.A.T. Municipiul Mediaș

Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș (devine structură)

Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș (devine structură)

Grădinița cu Program Prelungit „Bucuria Copiilor” Mediaș (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Mediaș (devine structură)

Grădinița cu Program Prelungit „Micul Prinț” Mediaș (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” Mediaș (devine structură)

Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” Mediaș (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” Mediaș (devine structură)

Pentru U.A.T. oraș Avrig

Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Liceul Tehnologic Mârșa (devine structură)

Pentru U.A.T. oraș Cisnădie

Școala Gimnazială Nr. 3 Cisnădie (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie (devine structură)

Pentru U.A.T. oraș Agnita

Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Grădinița cu Program Prelungit Agnita (devine structură)

Pentru U.A.T. comuna Rășinari

Școala Gimnazială „Octavian Goga” Rășinari (unitate cu personalitate juridică) fuzionează prin absorbție cu Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Rășinari (devine structură)

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Catharsis, clubul pasionaților de film, va fi lansat oficial la Mediaș

Miercuri, 13 august, începând cu ora 20:30, grădina sinagogii din Mediaș, de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 43, devine locul-matcă de întâlnire al pasionaților de film, odată cu lansarea oficială a Cineclubului Catharsis.

Acest nou proiect cultural își propune să ofere iubitorilor de cinema din Mediaș un spațiu-refugiu pentru vizionări de film și dialoguri pe marginea acestora, construind astfel o comunitate activă de cinefili și cineaști.

Cineclubul Catharsis va funcționa sub forma unor întâlniri săptămânale sau bilunare, fiecare seară de film fiind dedicată nu doar proiecției propriu-zise, ci și conversațiilor libere dintre curatori și spectatori, în care filmul devine punct de plecare pentru reflecții personale și schimb de idei.

Debutul cineclubului va fi marcat de proiecția producției românești „Cealaltă Irina” (2009), film regizat de Andrei Gruzsniczki, avându-l în rol principal pe bine-cunoscutul actor Andi Vasluianu.

Lungmetrajul-dramă de 90 de minute, premiat atât în țară, cât și în străinătate, propune o poveste despre iubire, pierdere și adevărurile care nu pot rămâne ascunse.

După proiecția în aer liber, publicul este invitat să participe la o discuție liberă, în cadrul căreia să fie împărtășite impresii și interpretări ale temelor abordate în film, precum și ale eventualelor problematici sau dileme care derivă din acestea.

Acest moment de dialog reprezintă esența cineclubului: o întâlnire a ideilor și a perspectivelor, în care experiența cinematografică este completată de schimbul de opinii, de arta conversației.

Cineclubul Catharsis este organizat și găzduit de către Asociația Casa de lângă Sinagogă Mediaș, iar selecția de filme este semnată de curatorul Alessio Dragoș și de Grupul Dilematicii & Co.

Prin intermediul acestui proiect, dorim să oferim publicului local o alternativă culturală de calitate și să sprijinim dezvoltarea unui mediu de dialog critic despre arta cinematografică în Mediaș.

Accesul la eveniment se face în baza unei donații recomandate de minimum 15 lei, sumă care contribuie la susținerea și continuitatea acestui proiect cultural și educațional.

Grupul Dilematicii & Co. este o societate de tineret constituită în decembrie 2024, care își propune să revitalizeze viața culturală a municipiului Mediaș prin activitățile și proiectele sale, susținând și promovând inițiative culturale locale pentru adolescenți.

Dilematicii a debutat în spațiul public local în 20 decembrie 2024 prin realizarea emisiunii radio omonime, de tip podcast cultural, difuzate lunar la Radio Mediaș 88,1 FM și publicate pe platforma Spotify, promovând dialogul de tip masă rotundă cu invitații din studiourile sale și abordând teme și dileme de actualitate din viața socială, culturală și artistică a comunității.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Lucrări pe Valea Oltului. Vor fi restricții de circulația ziua și noaptea

Pe parcursul zilei de marți, 12 august, se lucrează în mai multe zone de pe Valea Oltului, traficul urmând să fie restricționat.

„DN 7 km 199+110 – km 199+410, extravilan Călimănești – lucrări de punere în siguranță versanți, între orele 07:00 – 16:00.

În intervalul orar 08:00 – 15:00, circulația rutieră se închide/deschide în reprize de maximum 15 minute, iar în rest se desfășoară pe 1/2 cale, dirijată de piloți de circulație.

DN 7 km 224+400 – km 224+600, Balota – lucrări de punere în siguranță versanți, între orele 07:00 – 16:00.

În intervalul orar 08:00 – 15:00, circulația rutieră se închide/deschide în reprize de maximum 15 minute, iar în rest se desfășoară pe 1/2 cale, dirijată de piloți de circulație.

DN 7 km 198+000 – km 208+000, extravilan Călimănești – Brezoi – lucrări de reparații asfaltice, între orele 20:00 – 06:00.

Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 cale, dirijată de piloți de circulație”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Zeci de mii de posturi din primării vor fi desființate. Sunt vizați și polițiștii locali

Măsurile privind reforma administraţiei locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând să fie de 2,2 miliarde de lei.

Este declarația făcută de către ministrul Dezoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

„Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică şi la nivel central, acolo sunt tăieri şi la cabinetul prim-ministrului, a vicepremierilor, a miniştrilor, a secretarilor de stat şi aşa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos şi într-adevăr este de peste 6.000 de posturi.

Pe partea de Poliţie Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi.

În total, peste 40.000 de posturi în administraţia locală şi impactul financiar a acestei părţi, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri.

De ce facem acest lucru? Pentru că pe de-o parte trebuie să cresc veniturile autorităţilor locale, ştiind că suntem într-un an greu şi probabil şi anul viitor va fi un an greu.

Adică statul nu va avea posibilitatea de a susţine la un nivel financiar pe care şi-l doresc, altfel, primăriile în activitatea lor.

Şi atunci, pe de-o parte trebuie să creez pârghiile prin care ele îşi încasează veniturile de la cei datornici, despre care am vorbit, şi a doua măsură este de eficientiza structura autorităţilor locale”, a declarat Cseke Attila luni seară, la Antena 3.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Record de amenzi în weekend pe șoselele din județul Sibiu. Mulți șoferi au fost prinși beți la volan

În weekend, polițiștii sibieni au constatat 11 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 38 de permise de conducere, dintre care 5 pentru conducerea sub influența alcoolului și au retras 43 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 330.000 de lei.

În Cisnădie, în timp ce conducea un ATV pe strada Mălinului, un localnic în vârstă de 56 de ani a fost implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că ATV – ul nu este înmatriculat/înregistrat.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Șelimbăr, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octavian Goga, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Vâlcea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea străzii.

Evenimentul s-a soldat doar cu pabube materiale.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Miercurea Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară, condusă pe strada Victoriei, către un bărbat în vârstă de 70 de ani, din județul Brașov.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,73 alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Cârțișoara, polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe DN 7C de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Cârța.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Astfel, la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având acest drept suspendat.

În Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Semănătoarelor de către un sibian, în vârstă de 42 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că autoturismul nu este înmatriculat/înregistrat.

În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Măgurii de către un localnic, în vârstă de 38 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,54 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control o motocicletă condusă pe strada Bisericii de către un localnic, în vârstă de 20 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, cu privire la starea motocicletei, s-a constatat faptul că aceasta nu este înmatriculată/înregistrată. Totodată, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,36 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Astfel, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

În Blăjel, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14A de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în Moșna.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este anulat.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: 3 victime într-un accident rutier pe strada Rahovei din Sibiu

Trei persoane au fost rănite, luni după amiaza, într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe strada Rahovei.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rahovei, dinspre Bulevardul Mihai Viteazu spre strada Semaforului, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Șelimbăr, nu a păstrat distanța regulamentară și a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa, de către un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Cisnădie.

În urma accidentului, 3 persoane au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, tot din Șelimbăr, pasager în autoturismul care nu a păstrat distanța regulamentară, și doi tineri din județul Buzău, de 15 și 23 de ani (băiat și fată), care au fost pasageri în autoturismul condus de către bărbatul de 53 de ani.

Un echipaj SMURD, două echipaje ale Ambulanței Sibiu și o autospecială de stingere au intervenit la acest eveniment rutier.

Echipajul SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a suferit un traumatism la picior.

Echipajul de la Ambulanță a acordat asistență medicală băiatului de 15 ani care a suferit un traumatism minor lombar și unei tinere de 23 de ani, care s-a ales cu un traumatism de coloană cervicală.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.