Noul manager, dr. Ovdiu Luca, deşi de nicio lună în funcţie, a pornit un amplu proces de modernizare la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu. A schimbat centralele vechi, vestiarele vor fi înlocuite în decembrie, totul cu sprijinul sponsorilor atraşi. „Aveam o centrală stricată şi una care necesita reparaţii săptămânal, aşa că le-am înlocuit pe amândouă şi acum e în sfârşit cald în sediu. De asemenea, am primit de la o firmă 65 de foi de pal, pe care o altă firmă, tot sub formă de sponsorizare, le va transforma în dulapuri, pentru că fişetele metalice utilizate de personal chiar trebuie schimbate”, a explicat Luca.
Echipa de volei Feminin CSM Sibiu luptă pentru Liga 1
CSM Sibiu, echipa de volei feminin, a pierdut pe teren propriu în faţa echipei SCM U Craiova, cu scorul de 1-3 (24-26, 14-25, 25-23, 19-25) la seturi. Meciul a contat pentru etapa a V-a a Diviziei A1. Deşi pe început de meci echipa antrenată de Gherghiţă Marius părea că ştie ce face, situaţia a fost întoarsă de oaspete, sibiencele fiind învinse fără drept de apel. Următoarele meciuri ale echipei se vor desfăşura în etapa a VI-a, în deplasare cu contracandidata pentru rămânerea în Liga 1, SCM CSU Argeş Volei Piteşti, în data de 3 decembrie şi acasă cu echipa CSM Lugoj, duminică, 11 decembrie. (R.B.)
CSU Voinţa, de la şcoală la cumpărături
Cei de la CSU Voinţa şi-au propus serios să promoveze echipa şi fotbalul sibian. După ce săptămâna treută au vizitat două şcoli generale din Sibiu şi le-au arătat elevilor câte ceva din secretele fotbalului, de ziua naţională a României au asaltat mai multe locaţii din Shopping City Sibiu. Cu această ocazie, Grigore şi compania au împărţit autografe şi au participat la o şedinţă alături de suporteri. Au fost împărţite şi invitaţii la meciul cu Universitatea Cluj în speranţa unui stadion plin. Acţinea din Shopping City s-a desfăşurat sub sloganul „Toată lumea la meci” şi a fost pusă la cale în ideea apropierii sibienilor cât mai mult de CSU Voinţa şi fotbalul din prima ligă.
Consulatul Austriei la Sibiu te provoacă la competiţie!
Iubitorii sporturilor de iarnă se vor putea bucura în curând de o nouă competiţie. Consulatul Austriei la Sibiu organizează în data de 11 februarie 2010, începând cu ora 10:00, prima ediţie a „Cupei de ski a Consulatului Austriei la Sibiu”. Competiţia va avea loc pe pârtia de la Arena Platoş şi va fi o invitaţie pentru toţi cei care iubesc sporturile de iarnă. (R.B.)
Consiliul Judeţean aşteaptă proiecte culturale
Depunerea proiectelor culturale care vor face obiectul procedurii de selecţie pentru cofinanţare prin Agenda culturală a Consiliului Judeţean Sibiu pe anul 2012, se va face până la data de 30 decembrie 2011, ora 13:00, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni al instituţiei. Ghidul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi culturale nonprofit de interes general împreună cu anexele aferente, se găseşte pe site-ul Consiliului Judeţean Sibiu www.cjsibiu.ro, la rubrica ,,Informaţii utile”, secţiunea ,,Agenda cultural – sportivă”, ,,Agenda culturală pe anul 2012 – Ghid de eligibilitate”.
Piaţă cu produse tradiţionale, sprijinită de francezi
Prima piaţă cu produse tradiţionale şi eco va fi deschisă anul viitor în mijlocul celui mai mare muzeu în aer liber din România – Pădurea Dumbrava Sibiului, cu sprijinul financiar al unei organizaţii non-guvernamentale din Franţa. Investiţia este de 110.000 de euro, aproape 90.000 reprezentând o sponsorizare din partea unei organizaţii non-guvernamentale franceze, a anunţat, într-o conferinţă de presă, directorul Complexului Naţional Muzeal Astra, Valeriu Ion Olaru. Piaţa va avea suprafaţă de 3-4.000 de metri pătraţi, cu 14 standuri speciale, sculptate în lemn. Ineditul îl reprezintă bucătăria care va fi amplasată în mijlocul pieţei, unde, pe rând, fiecare producător va putea să prepare mâncăruri specifice româneşti, după reţete tradiţionale şi numai cu bucate eco.
De ce cred că nu vor mai exista state naţionale
Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) În preajma Zilei Naţionale a României, reprezentanţii minorităţii maghiare au cerut eliminarea sintagmei „stat naţional” din Constituţie. Acest lucru nu a iscat în spaţiul public o dezbatere reală, obiectivă, cu argumente, ci replicile care au zburat de la unii la alţii nu au depăşit orgoliile, naţionalismul şi găselniţele şmechereşti, care le produc mare plăcere românilor de obicei, zicându-şi în sine „Ai văzut ce i-a zis-o?”.
Rotarienii aduc Speranţă prin artă
Club Rotary Sibiu şi Club Rotaract Sibiu în colaborare cu Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda“ vernisează luni, 5 decembrie, orele 17.00, la Galeria Mare a Primăriei Sibiu (str. Samuel Brukenthal, nr. 2-4, intrare din Piata Mare), expoziţia de pictură, desen, ceramică şi articole decorative, ,,Sperantă prin artă”, ediţia a IV-a. Lucrările sunt realizate în Atelierul de Ergoterapie din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda“. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 5-15 decembrie 2011. Banii strânşi în urma vânzării lucrărilor vor fi donaţi spitalului pentru ajutorarea la reinserţia psihosocială, creşterea abilităţilor sociale, dezvoltarea relaţiilor interumane, reabilitare socială şi vocaţională şi continuarea realizării lucrărilor”.
Cazul Clătităriei Loulou: Cu afacerea mea nu am nicio şansă să îmi desfăşor activitatea în Sibiu
EXCLUSIV: Vânzătorii ambulanţi şi chioşcarii nu sunt toleraţi la Sibiu Principiul de bază al capitalismului spune că orice afacere, de la cea mai mică, până la cea mai mare, este binevenită pentru că aduce prosperitate celor ce o întreprind, dar ajută şi la îmbogăţirea comunităţii. Ica şi Marc Pomat sunt un cuplu româno-belgian care au ţinut cu dinţii de Sibiu şi au încercat să dezvolte afaceri de familie aici pe principiul occidental. După ani de luptă cu birocraţia, piedicile din partea autorităţilor locale şi ,,vânătoarea” practicată de organele de control, cei doi au decis să vândă tot şi să plece definitiv în Belgia.
Allegria – blocuri pe hârtie
Visul de a fi proprietarul unei locuinţe e acompaniat mereu de entuziasmul căutării locaţiei perfecte, de emoţia semnării contractului şi de multitudinea de planuri de amenajare. Fiecare cumpărător trece prin agitaţia ce precede un astfel de pas important. Din dorinţa de a alege cea mai bună ofertă, în goana întocmirii actelor, puţini sunt cei care se gândesc că visul lor se poate spulbera. Se întâmplă atât de rar şi parcă mereu altora, unor necunoscuţi care nu au analizat suficient faptele, nu au fost atenţi la semnarea actelor sau, pur si simplu, „au avut bani de aruncat”.
SUCCES: Este mândria fiecărui inginer care mă anunţă că şi-a văzut cabina pe un motostivuitor sau un alt utilaj
Interviu cu managerul firmei Fritzmeier Engineering Srl, ing. Radu Vasiu: Dacă în 1990 nimeni nu mai miza pe ingineri, iar facultăţile de profil nu mai erau la modă în favoarea altora, după 20 de ani se dovedeşte că inginerii sunt cheia succesului pentru majoritatea firmelor sibiene. Radu Vasiu este exponentul unei generaţii de ingineri sibieni care a ştiut să profite la maxim de cunoştiinţele dobândite pentru a se face remarcat pe piaţa muncii internaţionale. Numele lui Radu Vasiu se leagă de o firmă puţin mediatizată din Sibiu, Fritzmeier Engineering, parte a concernului german Fritzmeier, renumit la nivel mondial pentru producţia de cabine pentru maşini industriale.
Mai puţini porci, mai multe capre
Sibienii din tot judeţul s-au orientat spre creşterea oilor, caprelor şi albinelor, în detrimentul porcilor, bovinelor şi cabalinelor. Direcţia de Statistică Sibiu a făcut publice rezultatele provizorii de la Recensământul Agricol 2010 pentru judeţul nostru. Datele arată o scădere cu 23% a numărului de persoane care lucrează în agricultură. ,,Sunt surprins de aceste cifre. Mi se par mari”, a remarcat Francisk Török, inspector-şef ITM Sibiu în cadrul Colegiului Prefectural ţinut marţi, unde au fost prezentate datele de la recensământul agricol. El a precizat că în judeţ lucrează aproximativ 100.


