Acasă Blog Pagina 6695

O „profă” genială

Anonimii Sibiului Unii creează în întuneric adevărate opere de artă, alţii schimbă destine sau ajută în tăcere. Sunt oameni obişnuiţi dar care, fără să ştie nimeni, fac în fiecare zi ceva deosebit. Ei sunt Sibiul individual şi special şi-l reprezintă cu toată originalitatea lor. Există pentru fiecare clasă un profesor apreciat şi iubit înaintea celorlalţi. Respectat pentru calităţile sale didactice sau pentru uşurinţa cu care relaţionează cu liceenii. Sunt puţini elevi care nu îl găsesc în şcoala lor dar cu atât mai puţini cei care îl caută la nivel de oraş sau judeţ.

Decanul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”: „La cea de-a treia categorie diferenţele dintre universităţi sunt foarte mari”

Luna acesta, Ministerul Educaţiei a făcut publice rezultatele clasificării universităţilor şi ierarhizării programelor de studii. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Sibiu a primit calificativul de „universitate cu grad de încredere ridicat” şi a fost inclusă în categoria a III-a de specializare. Despre acestă clasificare precum şi despre proiectele de cercetare şi performanţele Facultăţii de Geografia Turismului şi cea de Manangement Turistic şi Comercial aflaţi dintr-un interviu cu decanul şi fondatorul Universităţii, prof. univ. dr.

Mircea Bulboacă:

Mircea Bulboacă este preşedintelele grupului S.C. CON-A S.R.L., una dintre cele mai mari companii de construcţii din ţară. În Sibiu a obţinut contracte pentru construcţia terminalului Aeroportului din Sibiu, a Hotelului Ramada, a construit noul sediu al Bibliotecii Astra, Centrul de Afaceri Sibiu, Centrul pentru patrimoniu din Muzeul Astra Sibiu, iar acestea sunt doar câteva din realizările de referinţă care fac parte din portofoliul CON-A, pentru că 80% dintre lucrările grupului se desfăşoară în ţară. Reporter: Cum caracterizaţi domeniul construcţiilor şi care sunt ultimele tendinţe? Mircea Bulboacă: Construcţiile sunt un domeniu de importanţă pentru economia naţională şi aduc un mare plus de valoare.

Războaiele nevăzute

Stăm cu ochii la televizor să vedem unde mai este vreun conflict armat, dar nu reuşim să vedem războaiele de lângă noi, cele economice, politice ori diplomatice. Nimeni nu cutează să le numească războaie, dar în esenţă asta sunt: un conflict între două sau mai multe naţiuni din diferite motive. Spre exemplu România este în război cu Olanda… economic. După ce guvernul olandez a anunţat că nu ne vrea în spaţiul Schengen, instituţiile noastre, întâmplător, au început să blocheze în vamă toate transporturile de flori, seminţe şi alte produse asemenea din Olanda.

Rareş Macrea:

Săptămâna aceasta Rareş Macrea a fost înlouit oficial din funcţia de subprefect al judeţului, ocupată temporar, de Constantin Morar. Sibiu 100% vă prezintă în exclusivitate un interviu cu Macrea, în care aflăm cum evaluează fostul subprefect activitatea sa şi ce a dus la înlocuirea din funcţie. Reporter: De ce aţi fost demis din funcţia de subprefect? Rareş Macrea: Nu a fost vorba de o demitere, ci de încetarea mandatului exercitat temporar, prin hotărâre de guvern, cu alte consecinţe juridice decât ale unei demiteri. Cu alte cuvinte aşadar, consider că Guvernul a procedat în virtutea prerogativelor sale, efectuând schimbarea persoanelor numite temporar pe funcţia de subprefect.

Cum scăpaţi de şefi în vacanţă?

Perioada de concediu trebuie să fie o ocazie de libertate pentru a trăi la intensitate maximă fiecare moment, de aceea se recomandă a fi tratată nu numai ca pe o perioadă de timp liber, ci ca pe o stare de spirit total prietenoasă, specifică vacanţei. Pentru a putea plonja într-o stare de relaxare maximă, sunt necesare câteva trucuri care vă vor ajuta să scăpaţi de stres şi de şefi, fără a vă pune în pericol locul de muncă. Delegarea sarcinilor Începeţi cel puţin cu două săptămâni înainte de plecarea în concediu să vă faceţi o listă cu urgenţe. Dacă sunteţi implicat în proiecte necesare a fi finalizate până la data plecării, atunci încercaţi să faceţi un efort pentru a le duce la bun sfârşit şi astfel nu veţi da prilej şefilor să vă deranjeze.

Ariton promite: Mediaşul va avea centură ocolitoare la anul

În urma declaraţiilor deputatului PSD Ioan Cindrea făcute săptămâna trecută în ziarul Sibiu 100%, referitor la fraude electorale orchestrate de PD-L, senatorul Ion Ariton, actualmente ministrul economiei, a replicat dur PSD-iştilor acuzând-i pe aceştia de fraude electorale. Mai mult, în războiul declaraţiilor politice PD-L – PSD din judeţul nostru, Ariton a făcut o promisiune: ,,Vreau să anunţ cu acest prilej că îmi asum, pentru următoarea etapă, realizarea centurii ocolitoare a Mediaşului. Am încredere că acolo totul se va desfăşura mult mai repede (lucrările încep în această toamnă (cu o perioadă de execuţie de un an), chiar dacă cei care au încurcat lucrurile la Sibiu au în zonă o organizaţie cu care se mândresc.

Votează pentru siguranţa victimelor violenţei în familie

„ALEG siguranţa”: depăşirea traumei şi cştigarea independenţei economice pentru victimele violenţei domestice şi copiii lor este proiectul depus de asociaţia A.L.E.G. din Sibiu pentru selecţie în cadrul programului de granturi Raiffeisen. 220.000 lei este fondul total pe care Banca Raiffesen este dispusă să îl împartă proiectelor care vor întruni cel mai mare număr de voturi din partea publicului. Bugetul maxim al unui proiect este 22.000 lei. ,,Proiectul pe care sperăm să-l putem implementa cu ajutorul acestor fonduri va asigura timp de 1 an trei servicii importante pentru 15 victime ale violenţei familiale şi copiii lor: consiliere şi asistare juridică, sprijinirea victimei în vederea obţinerii independenţei economice, recuperare după trauma violenţei prin psihoterapie individuală şi de grup”, declară Camelia Proca, director A.

Comiza, un viceprimar cu dosar penal

Viceprimarul oraşului Copşa Mică, Cornel Comiza, a serbat cu alcool din belşug Înălţarea Sfintei Cruci, după care s-a urcat la volanul maşinii. Nu a mers mult şi a lovit cu maşina semaforul din faţa unui compex comercial. ,,La faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că, C. Cornel , pe fondul stării de ebrietate în care se afla (0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat), a pierdut controlul asupra autoturismului şi a lovit cu partea din faţă a acestuia stâlpul de susţinere al unui semafor electric”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu. Viceprimarul Cornel Comiza s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, cu alcoolemie peste limita legală.

Taberele de vară Arapamesu

Pentru copiii care frecventează Centrul de zi ARAPAMESU – Sister Mary Rose Christy – taberele organizate la Bărcuţ (România) şi Fuschl am See (Austria) au fost două evenimente deosebite. În acest an, pe lângă copii din centru, au mai fost invitaţi copii ai unor sponsori sau apropiaţi ai asociaţiei precum şi viitori moderatori tineri care au făcut practică în cadrul centrului pentru a deveni moderatori de tabără sau voluntari. În cadrul taberelor au fost programate jocuri educative, drumeţii, vizite în marile oraşe din zonă. ,,Mulţumim sponsorilor şi companiilor NOERR AG, Rumänieninitiative Dresden Strehlen care s-au implicat şi, nu în ultimul rând, mulţumim moderatorilor români şi germani care au făcut totul pentru copiii noştri în aşa fel încât vacanţa să fie încununată de o tabără de neuitat.

Iohannis şi Bottesch au inaugurat Conferinţa Internaţională de Meteori

Cea de-a 30-a Conferinţă Internaţională de Meteori (IMC 2011) a transformat Sibiul în capitala modială a iubitorilor de meteori. În perioada 15-18 septembrie, 120 de specialişti în astronomie din întreaga lume participă la workshopurile acestui eveniment anual al Organizaţiei Internaţionale de Meteori (IMO) şi vor face predicţii privind apariţia „ploilor” de „stele căzătoare”. „Specialişti de la NASA vor discuta despre „ploaia de meteori anunţată pentru 8-9 octombrie, care se pare că va aduce o «ploaie» de sute de meteori pe oră deasupra Pământului”, ne anunţă Valetin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori.

Tratamentul modern al varicelor membrelor inferioare

Varicele hidrostatice reprezintă acele dilataţii inestetice ale venelor membrelor inferioare, ce sunt din ce în ce mai răspândite şi care apar la vârste tot mai tinere, afectând în aceeaşi măsură ambele sexe, fiind responsabile de apariţia unor complicaţii supărătoare cum ar fi tromboflebita sau ulcerul varicos. Evoluţia în timp a tratamentului varicelor hidrostatice a cunoscut mai multe etape, evoluând treptat şi ajungându-se în zilele noastre la tratamente minim invazive, ce urmează, de altfel, tendinţa întregii chirurgii, pe primul loc fiind confortul pacientului şi, bineînţeles, aspectul estetic.