Acasă Blog Pagina 6711

Ioan Deac: Marii producători de autoturisme nu vor spune niciodată că vor avea o scădere de producţie

Compa Sibiu, producătorul de componente auto, se află în topul primilor 100 de exportatori, fiind una din cele patru companii cu capital autohton din clasamentul realizat de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români. Cu o cifră de afaceri de 413 milioane de lei din care 89% reprezintă exporturi, compania condusă de Ioan Deac, a reuşit să treacă de tulburenţele crizei din 2008, dezvoltând un proiect nou cu firma americană Delphi şi ajungând la o înţelegere cu angajaţii pentru diverse programe de lucru pe care alţii în mod normal nu le-ar accepta. Anul trecut a ajuns să aibă cea mai mare cifră de afaceri de după 1990, iar în primele şase luni ale acestui an, a înregistrat o creştere cu 28,5% faţă de acelaşi interval al anului trecut.

Se schimbă votul pentru Parlament

Alegerea parlamentarilor se va face anul viitor, uninominal, într-un tur, fiind vorba despre 300 de aleşi, din care 200 de cştigători ai colegiilor, iar restul de 100 învinşi, locurile urmând să fie distribuite în funcţie de procentele obţinute de partide, apare într-un comunicat Mediafax. Cei 200 de învingători din aceste colegii vor avea mandatul asigurat, eliminând astfel riscul ca un cştigător să rămână acasă în detrimentul unuia de pe locul doi sau chiar trei, aşa cum s-a întâmplat în 2008. La anul, va deveni parlamentar cel care cştigă colegiul, indiferent dacă o va face cu 25% sau cu 90% din voturi.

Părintele PD Sibiu, Nicolae Nan, face lumină în scandalul adeziunii la PSD a lui Ariton

Conflictul PSD – PD-L se ascute la Sibiu. În urma unui interviu acordat în exclusivitate ziarului Sibiu 100%, în care deputatul PSD Ioan Cindrea acuza PD-L de trucarea alegerilor, Ion Ariton, liderul local PD-L, a răspuns acuzaţiilor arătând cu degetul la presupuse manipulări electorale ale PSD în 2008. Bomba a venit de la Gheorghe Suditu, preşedintele PSD al municipiul Sibiu, care într-o conferinţă de presă a fluturat cererea de adeziunea la PDSR (precursorul politic al PSD-ului) a lui Ion Ariton, făcută în 2002, în plin scandal Petrom. Suditu a declarat că Ariton s-a rugat să fie primit la ei în partid, dar a fost refuzat.

Escrocul

Am întâlnit până acum tot felul de tipuri umane provenind din toate categoriile sociale. Dar de curând am avut neşansa să cunosc un anume caracter uman: escrocul. L-am văzut în filme, am citit despre el în cărţi, dar nu credeam să fiu una din victimele sale, alături de multe persoane sus-puse din judeţ. Nu vorbesc de un găinar sau vreun aşa zis şmecher, ci de un escroc profesionist, abil şi înşelător. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte escrocul ca fiind o persoană care înşală pe alţii profitând de naivitatea sau încrederea lor. ªi mare dreptate are dicţionarul! Cât de naivi putem fi uneori, oricâtă experinţă de viaţă am avea.

Continental Automotive Systems: o nouă investiţie de 35 milioane de euro

Continental Automotive Systems, una dintre cele mai importante companii din Zona Industrială Vest, a inaugurat joi, în prezenţa oficialităţilor din Sibiu, lucrările la modulul IV. Compania va investi în acest nou modul 35 de milioane de euro, suprafaţa totală a celor patru module ajungând astfel la 9.400 de metri pătraţi. Ceremonia de inaugurare a inclus discursul lui Oswald Kolb, general manager Continental Automotive Systems, urmată de declaraţiile invitaţilor şi vizita fabricii. Printre cei prezenţi s-au numărat primarul Klaus Werner Iohannis, preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, consulul Germaniei la Sibiu, Thomas Gerlach, rectorul Universităţii ,,Lucian Blaga”, Constantin Oprean.

Atenţie şoferi! La finele anului apar noi sensuri unice pe străzile Andrei ªaguna, Banatului, Dealului, Bulevardul Victoriei

Strada Andrei ªaguna va deveni stradă cu sens unic. Planul prevede circulaţia în sistem de sens unic pe această stradă, pe trei benzi, cu locuri de parcare şi pistă de biciclete pe o parte a acesteia. La intersecţia cu strada Bastionului si respectiv Banatului se va crea câte o insulă care să dirijeze traficul. Din faţa Hotelului Continental Forum se va ieşi obligatoriu la dreapta, pe strada Andrei ªaguna. Străzile Banatului şi Dealului vor deveni străzi cu sens unic. Pe strada Banatului se va circula dinspre strada Dealului spre Bulevardul Victoriei, iar pe strada Dealului se va circula dinspre strada Andrei ªaguna spre strada Banatului.

Chistul sebaceu

Chistul sebaceu este o tumoră benignă epitelială, care se formează prin retenţia secreţiei unor glande sebacee, cărora li s-au obstruat din diferite motive canalele excretoare. Aceste chisturi pot apărea oriunde la nivelul tegumentelor, dar cel mai frecvent la nivelul toracelui anterior şi posterior, feţei, membrelor, la persoanele cu ten seboreic. Când se localizează la nivelul pielii păroase a capului poartă numele de ateroame, şi sunt, în general multiple. Dimensiunile lor pot varia de la 0,5 la câţiva cm, având o creştere lentă şi ireversibilă. Evoluţia lor poate fi staţionară pentru perioade îndelungate, dar cel mai frecvent se complică prin suprainfecţie.

Murim din cauza poluării aerului

Peste doua milioane de oameni mor în fiecare an pe glob în urma unor boli provocate de poluarea aerului, releva un studiu publicat la începutul saptamânii de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Dintre aceste victime, 1,3 milioane mor din cauza poluarii urbane, atât în statele dezvoltate, cât si în cele sarace. Din totalul deceselor anuale, 1,1 milioane ar fi putut fi evitate daca normele în materie de poluare ar fi fost respectate, considera OMS. În multe tari, poluarea atmosferica atinge niveluri periculoase pentru sanatate, cele mai afectate zone aflându-se în statele cu crestere economica rapida, ca India si China, a subliniat Maria Neira, directorul departamentului de sanatate publica si mediu al OMS.

Adeverinţa de asigurat la sănătate se obţine şi pe internet

Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu (CAS) a implementat, conform directivelor naţionale, şi la noi în judeţ posibilitatea emiterii electronice a dovezii calităţii de asigurat la sistemul public de sănătate, până la emiterea cardului electronic de asigurat. Din 26 septembrie, orice sibian poate accesa site-ul instituţiei în vederea obţinerii acestei adeverinţe, la adresa www.cassb.ro – rubrica „Cerere Adeverinţă de asigurat”. Situaţia privind categoria şi calitatea de asigurat va fi verificată în compartimentul de specialitate al CAS Sibiu, iar în maxim 24 de ore de la trimiterea cererii de către contribuabil, acesta îşi poate primi şi tipări ,,Adeverinţa de asigurat” prin accesarea site-ului CAS şi introducerea CNP-ului la rubrica „Eliberare Adeverinţe de asigurat”.

Peste 700 de sibieni muşcaţi de câine anul trecut

725 de sibieni din judeţ s-au prezentat la doctor după ce au fost muşcaţi de animale anul trecut. Din aceştia 564 au necesitat vaccinare. Majoritatea pacienţilor (531) au fost muşcaţi de câini, dar au existat şi persoane muşcate de pisici (20 de cazuri), vaci (9), cai (3) şi şobolani (un caz). Semestrul I al acestui an a înregistrat la centrele antirabice 311 consultaţii, cu 207 persoane vaccinate, în urma muşcăturilor de câini (198), pisici (5) şi câte un caz pentru cal, urs, vulpe şi şobolan. În ultimii ani, România s-a remarcat prin apariţia unor cazuri umane indigene de rabie.

Creste pretul apei

SC APĂ CANAL SA Sibiu anunţă că, începând cu 1 iulie 2011, tarifele pentru apă potabilă şi canalizare se modifică astfel:

Municipiul Sibiu, staţiunea Păltiniş, municipiul Făgăraş, comunele Cristian, Şura Mică şi Şura Mare: apă potabilă – 3,11 lei/mc, canalizare – 1,59 lei/mc.
Ocna Sibiului – apă potabilă – 3,11 lei/mc, canalizare – 1,45 lei/mc.

Tarifele includ TVA 24 % şi sunt aplicabile atât populaţiei cât şi agenţilor economici şi instituţiilor, urmând a se regăsi în facturile emise în luna august, pentru consumurile din luna iulie ac.

Creşterea tarifelor a fost aprobată de către Consiliile Locale ale fiecărei comunităţi amintite, având avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare a Servicilor Publice. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a preţurilor, la data de 1 iulie, atât cu inflaţia cumulată pe ultimul an, cât şi în termen reali, fiind prevăzută în Contractul de Delegare a Serviciului, cât şi clauză în Contractul de Finanţare încheiat între SC APĂ CANAL SA Sibiu şi Minsterul Mediului prin Direcţia Generală pentru Managementul Instrumentelor Structurale, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Sectorial Mediu.
Pentru întreaga arie de operare sunt prevăzute investiţii de 421.453.177 lei,fără TVA, din care 371.804.302 lei finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune şi bugetul de stat, 7.587.846 lei, contribuţia financiară a comunităţilor locale şi 42.061.029 lei, cofinanţare SC APĂ CANAL SA SIBIU prin împrumut BERD, ajustarea tarifelor în raport cu inflaţia fiind condiţie în realizarea proiectului.

 

Începe acţiunea de dezinsecţie şi deratizare

Municipalitatea începe acţiunea de dezinsecţie şi deratizare în Sibiu prin intermediul firme contractate în urma procedurii de cerere de ofertă – SC Coral Impex SRL.

în perioada 14-18 iulie se va efectua dezinsecţia şi deratizarea în toate parcurile şi zonele verzi din municipiu, aparţinând domeniului public. Dezinsecţia şi deratizarea se vor face cu substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii. Municipalitatea recomandă persoanelor cardiace sau astmatice să nu stea în raza de acţiune a aparatelor de pulverizat.

Primăria Municipiului Sibiu adresează sibienilor rugămintea de a supraveghea îndeaproape copiii, pentru a evita venirea lor în contact cu substanţele insecticide. Tot în acest sens, iubitorii de animale sunt rugaţi să ia toate măsurile pentru a preveni intoxicaţiile sau accidentele mortale în rândul animalelor de casă.

Valoarea contractului de deratizare este de 55.000 de lei, iar valoarea contractului pentru dezinsecţie este de 49.600 de lei, sume la care se adaugă TVA.

Pentru informaţii suplimentare cetăţenii pot apela numărul de telefon 0269/208.800 interior 884, dna Felicia Baba.