Părintele PD Sibiu, Nicolae Nan, face lumină în scandalul adeziunii la PSD a lui Ariton

Cele mai citite

Conflictul PSD – PD-L se ascute la Sibiu. În urma unui interviu acordat în exclusivitate ziarului Sibiu 100%, în care deputatul PSD Ioan Cindrea acuza PD-L de trucarea alegerilor, Ion Ariton, liderul local PD-L, a răspuns acuzaţiilor arătând cu degetul la presupuse manipulări electorale ale PSD în 2008. Bomba a venit de la Gheorghe Suditu, preşedintele PSD al municipiul Sibiu, care într-o conferinţă de presă a fluturat cererea de adeziunea la PDSR (precursorul politic al PSD-ului) a lui Ion Ariton, făcută în 2002, în plin scandal Petrom. Suditu a declarat că Ariton s-a rugat să fie primit la ei în partid, dar a fost refuzat. Actualul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost cercetat în 2002 pentru neglijenţă în serviciu şi fals intelectual de către Codruţa Kovesi, ajunsă între timp prim procuror al României, în cazul unui prejudiciu de peste 7 miliarde de lei vechi adus Petrom Sibiu, fiind însă scos de sub urmărire penală, întrucât nu au fost probe clare de vinovăţie. Prezent la emisiunea Pulsul Adevărului de la Antena 1 Sibiu, Nicolae Nan, membru fondator al PD Sibiu şi preşedintele organizaţiei, a declarat că Ariton a venit în 2002 la el să îi ceară sfatul în scandalul Petrom. Nan a fost de acord cu decizia de atunci a lui Ariton de a se înscrie în PSD pentru a scăpa de ,,probleme”. ,,Nu ştiu de ce a negat. (n.red. semnarea adeziunii la PSD). El avea nişte încurcături atunci la Petrom. Cei de la PSD i-au promis că dacă se duce acolo, ei vor măslui treaba asta. ªi atunci, omul mi-a spus: . I-am spus, dacă te salvează, du-te! ªi acum vor să facă uz de treaba asta. Nu ştiu de ce nu au arătat-o şi nu ştiu de ce nu au legalizat-o, de ce nu l-au primit. (…) Vă spun sincer, că nu am de ce să mint. A venit Bebe Ariton la mine şi mi-a zis şi i-am zis du-te mă acolo că nu e nicio pagubă”, a declarat Nan la Antena 1 Sibiu. Nan a negat şi ipoteza şantajului: ,,Nu ştiu dacă mirosea a şantaj, erau toţi la municipiu şi Ariton şi Cindrea şi Suditu şi erau relaţii prieteneşti”. Călin Blaga

spot_img
spot_img
Ultimele știri

„Fjord”, filmul premiat la Cannes 2026, ajunge la CineGold

„Fjord”, filmul premiat semnat de Cristian Mungiu, în avanpremieră la CineGold pe 13 iunieSibienii au ocazia să fie printre...
Articolul precedent
Articolul următor

Știri pe același subiect