Cea de-a 30-a Conferinţă Internaţională de Meteori (IMC 2011) a transformat Sibiul în capitala modială a iubitorilor de meteori. În perioada 15-18 septembrie, 120 de specialişti în astronomie din întreaga lume participă la workshopurile acestui eveniment anual al Organizaţiei Internaţionale de Meteori (IMO) şi vor face predicţii privind apariţia „ploilor” de „stele căzătoare”. „Specialişti de la NASA vor discuta despre „ploaia de meteori anunţată pentru 8-9 octombrie, care se pare că va aduce o «ploaie» de sute de meteori pe oră deasupra Pământului”, ne anunţă Valetin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori.
Tratamentul modern al varicelor membrelor inferioare
Varicele hidrostatice reprezintă acele dilataţii inestetice ale venelor membrelor inferioare, ce sunt din ce în ce mai răspândite şi care apar la vârste tot mai tinere, afectând în aceeaşi măsură ambele sexe, fiind responsabile de apariţia unor complicaţii supărătoare cum ar fi tromboflebita sau ulcerul varicos. Evoluţia în timp a tratamentului varicelor hidrostatice a cunoscut mai multe etape, evoluând treptat şi ajungându-se în zilele noastre la tratamente minim invazive, ce urmează, de altfel, tendinţa întregii chirurgii, pe primul loc fiind confortul pacientului şi, bineînţeles, aspectul estetic.
Criza afectează şi dinţii!
În perioada 12-30 septembrie 2011 se desfăşoară ,,Campania de informare a populaţiei privind sănătatea orală”, având mesajul: ,,Obiceiuri sănătoase pentru dinţi sănătoşi”. În Sibiu sunt afişate postere, distribuite pliante, au loc discuţii interactive, lecţii teoretice şi demonstraţii practice la clasele de elevi, susţinute de către specialişti şi studenţii Asociaţiei Hipocrates Sibiu. Dacă merg sau nu sibienii la dentist, ne spune unul dintre specialişti, medicul stomatolog Adrian Bobeş. Reporter: Vin sibienii să-şi facă un simplu control sau apelează la stomatolog doar când au probleme dentare grave? Adrian Bobeş: Deoarece calitatea serviciilor medicale a crescut, pacienţii înţeleg pe deplin efortul medicului în rezolvarea problemelor dentare şi realizează importanţa deosebită a controlului profilactic.
Creşă de maximă siguranţă
Copil legat de pătuţ la creşă? Se intră cu cartelă, iar părinţii nu au acces decât în holul creşei, pentru a-şi lua copiii acasă. Conducerea Creşei Nr. 6 din Sibiu spune că a luat aceste măsuri pentru a evita riscul îmbolnăvirilor, însă tatăl unei fetiţe, care a reuşit să se furişeze în camera unde copiii dormeau, susţine că a văzut micuţi legaţi de gratiile pătuţului. Asistenta – şefă a creşei spune că este singura reclamaţie primită de când lucrează, de 13 ani, şi că nimic nu este adevărat. La această creşă şi-a dus până de curând copiii şi actualul prefect al Sibiului, care ne-a declarat că are numai cuvinte de laudă pentru personalul şi condiţiile din această creşă.
Ruxandra Hanea: O educaţie bună ne ajută să trăim o viaţă liniştită
Oamenii din spatele companiilor de succes din Sibiu Ruxandra Hanea este trainer şi consultant în resurse umane, iar în 2001 şi-a înfiinţat la Sibiu, propria companie de consultanţă în domeniul managementului resurselor umane, H&H Consulting. În prezent, compania lucrează cu zeci de clienţi, de la companii din domeniul industriei la cele de servicii, de la furnizori de energie la formatori în educaţie. Despre resurse umane cu Ruxandra Hanea, în interviul următor. Reporter: Cum caracterizaţi domeniul în care profesaţi şi care sunt ultimele tendinţe? Ruxandra Hanea: Pentru mine domeniul este fascinant pentru că îmi dă posibilitatea să contribui la dezvoltarea oamenilor şi organizaţiilor cu care lucrăm.
Ligia Cuciorovschi şi Petre Manu – Făuritorii de campioni
Fosta atletă de performanţă Ligia Cuciorovschi şi profesorul antrenor Petre Manu, sunt doi dintre cei cinci profesori de la Catedra de atletism din cadrul Clubului Sportiv ªcolar ,,ªoimii”, care încearcă şi reuşesc să ridice atletismul sibian pe trepte de prestigiu. Cei doi formează o echipă puternică, bazată pe experienţă, încredere şi tenacitate, iar rezultatele din 2011 stau mărturie. Ambii au avut parte de schimbări majore. Ligia a renunţat la sportul de performanţă, pentru a se dedica predării acesteia, iar prof. Manu a trecut de la lucrul cu seniori de top mondial, la cel cu copii de 10-11 ani.
Trend Vision 2011 Lumina
100% pentru tine! Unul din trendurile care şi-au lăsat puternic amprenta în rândurile noastre în acest an este trendul ,,lumina”. După cum ne spune şi denumirea, este unul foarte luminos, ce promovează culorile deschise şi care pune în valoare frumuseţea, feminitatea. Din punct de vedere al părului, forma este dată de tunsori puternice, moderne, futuriste, lungimea maximă fiind la nivelul maxilarului, iar bretonul, care este nelipsit, dă eleganţă datorită ştiinţei senzoriale şi a perfecţiunii. Culorile pe păr sunt blonduri colorate, metalice: auriu, argintiu, roze, cupru iar alăturarea lor dă senzaţia de sofisticat.
La 16 ani pe Mont Blanc
Într-o ţară împărţită între piţipoance, beizadele şi „creierele” care îşi iau bacalaureatul şi pleacă să studieze în străinătate, îşi mai fac loc timid şi tinerii extraordinari din jurul nostru. Într-o ţară plină de clişee şi dezamăgiri, Cătălin Vasilescu, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş, reprezintă una dintre acele puţine insule de originalitate care ies la suprafaţă printre peliculele grase de prostie, lene şi oportunism ce acoperă spaţiul unde ne încăpăţânăm să ne trăim zilele. Mare fan al lui Bear Grylls La doar 16 ani, Cătălin Vasilescu a urcat pe vârful masivului Mont Blanc din Munţii Alpi (4.
30 de ani la volan
În lungile noastre plimbări cu autobuzele oraşului, privim arareori pe cei care ne conduc pe străzile întortocheate, pline de maşini la primele ore ale dimineţii sau tăcute şi întunecate, târziu în noapte. Ne preocupă mai mult idei precum a ajunge la timp, a ne composta biletul sau de a ocupa un loc bun, la fereastră. Între monotonele opriri în staţii, pe drumul zilnic care nu le oferă aproape nicio surpriză, şoferii de autobuze sunt cei care asigură siguranţa şi promptitudinea călătoriilor noastre. Aceştia parcurg cu răbdare fiecare zonă a Sibiului, privind în ochi zeci şi zeci de oameni, cunoscând fără doar şi poate pulsul unui oraş, care depinde de minutele, orele, zilele şi anii pe care ei le petrec la volan.
Simplitatea profundă a lui Vlad Nancă
Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) Simplitatea profundă a lui Vlad Nancă În expoziţia „Drumul” de la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, artistul Vlad Nancă se îndepărtează de critica social-politică pe care se axau lucrările sale până nu demult, încercând să exploreze valenţele poetice ale artei conceptuale. Unele lucrări tot din social îşi trag seva, însă spaţiul public, în care se află ceea ce vedem cu toţii, se apropie de spaţiul privat până la suprapunere.
România, gazda ediţiei internaţionale a festivalului IMAGINE
Festivalul şi concursul de muzică live IMAGINE a luat prin surprindere Sibiul, la începutul lunii, prin energia şi talentul tinerilor muzicieni, iar organizatorii ne promit încă de acum o ediţie extraordinară pentru anul viitor. Motivul este simplu: România va fi gazda Festivalului Imagine Internaţional, ediţia 2012. Am stat de vorbă cu Andra Muşat, managerul proiectului şi membră a organizaţiei coordonatoare a evenimentului la nivel naţional, „Asociaţia ELITE ART Club UNESCO”, care ne anunţă că decizia celor de la Jeunesses Musicales International, organizaţia fondatoare a proiectului, va ridica la un alt nivel spectacolul, dar şi forţele angrenate în organizarea lui.
Ioan Cindrea: PD-L este artizanul fraudei electorale
Ioan Cindrea, deputat PSD pentru judeţul Sibiu şi candidatul Uniunii Social Liberale la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, ne vorbeşte despre comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, despre acuzele ministrului muncii referitoare la acordarea frauduloasă a ajutorului pentru încălzire de primăriile din judeţul nostru şi despre ce nu se gestionează bine la C.J. Sibiu. Reporter: Credeţi că există pericole în comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare? Ioan Cindrea: Nu este vorba de pericole. Noi, cei de la PSD şi de la USL, am spus clar, că recomandările democratice în toată lumea sunt de a separa cele două alegeri.


