Acasă Blog Pagina 6737

170 de ani de la înfiinţarea primului Institut de Credit şi Economii din Sibiu

În Sibiu, până în anul 1948, a existat o vie activitate bancară. Aici au funcţionat numeroase bănci, cele mai mari fiind fondate la Sibiu cu capital săsesc, dar şi românesc (Albina). De asemenea, până în anul 1918, a funcţionat şi o sucursală a Băncii Naţionale a Austro-Ungariei (în clădirea în care funcţionează în prezent Consiliul Judeţean). Timp de 20 de ani, până în 1948, a existat şi Banca Comercială Italiană şi Română, cu sediul central la Milano. În anul 1841, din iniţiativa economistului Friederich Michael Herber, s-a înfiinţat prima bancă din Sibiu, cu numele Hermannstädter Allgemeine Sparkasse (Casa Generală de Economii din Sibiu).

S.O.S. Biserica Evanghelică Luterană CA Veseud – Slimnic

Interviu cu Aurel Badiu, autorul „Monografiei Satului Veseud” Reporter: Recent am discutat despre „Monografia Satului Veseud”. Atunci spuneaţi că, după scrierea acestei lucrări, aveţi mai multe mâhniri pe care vreţi să le spuneţi. Aurel Badiu: Da, aşa este, una dintre mâhnirile personale, dar şi ale comunităţii este starea jalnică a Bisericii Evanghelice Luterane CA din Veseud, care este într-o stare avansată de degradare, iar dacă nu se intervine la timp, vom asista curând la prăbuşirea ei. Zidurile au început să se crape, acoperişul este în parte dărâmat, în interior podeaua şi mobilierul s-au distrus din cauza apei de ploaie, iar gardul împrejmuitor nu mai există.

A venit timpul să mai şi recoltăm ce am semănat

Adevăruri despre ZIOS Viktor A. Späck, cunoscutul om de afaceri sibian şi directorul Zonei Industriale Ocna Sibiului (ZIOS), se reorientează în plină criză economică spre businessul parcurile fotovoltaice, ca soluţie la pierderile suferite cu parcul industrial. Despre afaceri, noile speranţe şi planurile de retragere ale fondatorului ZIOS, aflaţi din interviul următor. Reporter: Cum aţi ajuns pe actuala poziţie profesională şi în domeniul în care activaţi în acest moment şi de ce aţi ales acest domeniu? Viktor A. Späck: Sunt sibian, am plecat în 1977 din ţară şi m-am întors în 1990.

Austria a deschis un consulat la Sibiu

Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Michael Schwarzinger, a deschis oficial, la Sibiu, marţi, cel de-al doilea Consulat Onorific Austriac din România, după cel de la Timişoara. La ceremonia din Sala Oglinzilor a sediului FDGR, a participat un număr mare de oficialităţi ale Sibiului. Noul consul onorific, Andreas Huber, va avea rolul de a consilia investitorii austrieci din judeţele aflate în aria sa de responsabilitate, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, de a stabili contacte între Austria şi România şi de a oferi informaţii tuturor cetăţenilor români despre Austria.

Începe regionalizarea României

PDL a demarat procedurile politice pentru reîmpărţirea României în 8 regiuni de dezvoltare cu personalitate juridică. Proiectul schiţat deja în interiorul PDL şi la Guvern urmează să fie trecut prin Parlament în această toamnă, pentru ca, la alegerile locale de peste un an, să se voteze deja noua administraţie locală, cu 8 preşedinţi de consilii regionale şi 8 consilii regionale, informează cursdeguvernare.ro. Fiecare regiune va avea un prefect. Demersul lui Emil Boc pare să mizeze doar pe convingerea partenerilor de coaliţie, pentru că nu va fi nevoie de modificarea Constituţiei, graţie unui truc: noile regiuni de dezvoltare se vor numi tot judeţe, pentru că în Constituţie este prevăzut că România este împărţită pe judeţe, dar nu se specifică numărul lor.

Cui îi este frică de regionalizare?

Clasa politică românească a tras mâţa de coadă ani de zile în chestiunea înfiinţării regiunilor cu personalitate juridică. O cerinţă a Uniunii Europene pentru o mai bună absorbţie a fondurilor, dar şi o necesitate în contextul modern, de reducere a birocraţiei. De ce nu vor politicienii regionalizarea? Simplu: cum mai împart la fiecare patru ani posturi publice pe criterii politice dacă acestea vor fi foarte puţine? Viziunea preşedintelui şi a unei părţi a partidului de la guvernare este de a lucra pe actualele euro-regiuni, 8 la număr, sub numele de judeţe. Confuzia este intenţionată şi are ca scop eludarea modificării Constituţiei, unde se scrie doar că România este împărţită pe judeţe, nu şi câte sunt.

Lucrări şi modificări în trafic

Pe ªoseaua Alba Iulia se reface carosabilului. DPC a început de vineri să frezeze prima bandă de asfalt de pe ªoseaua Alba Iulia, pe tronsonul dintre strada Autogării şi strada E.A. Bielz. Acest tronson al străzii a fost foarte solicitat de traficul de tranzit înainte de darea în folosinţă a centurii ocolitoare. Lucrările de refacere vor fi finalizate în aproximativ o săptămână şi se vor desfăşura alternativ, pe câte o bandă din cele patru. Un sens giratoriu nou la intersecţia Calea Poplăcii – Cristianului. Măsura a fost aplicată pentru fluidizarea traficului într-o intersecţie intens circulată.

Se mută Palatul de Justiţie!

Încep renovările la Palatul de Justiţie din Sibiu, odată cu semnarea în 19 mai a contractului cu firmele cştigătoare a licitaţiei de reabilitare a clădirii: Inspet SA Ploieşti şi Coral Construcţii SRL Bucureşti. Valoarea totală a contractului este de 15,9 milioane lei şi durează 2 ani şi jumătate de la predarea clădirii. Tribunalul şi Judecătoria se mută pentru 30 de luni în clădirea de birouri a fostei fabrici Retezat din Lazaret, str. J.S. Bach, peste drum de fostul Liceu CFR. Fabrica este deţinută de familia Aldea, proprietari şi ai Alcomsib şi Redal. ,,Contractul de închiriere urmează a fi încheiat după expirarea perioadei legale pentru depunerea eventualelor contestaţii şi după aprobarea primită de la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Complexul Memorial Cârţa

Campania Sibiu 100%: Nu uitaţi eroii! Publicaţia Sibiu 100% împreună cu Filiala Sibiu ,,Cultul Eroilor” desfăşoară o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice, şi, mai ales, a administraţiilor publice locale, în vederea păstrării cultului eroilor prin întreţinerea monumentelor existente în judeţ, aşa cum cere şi legea. Cimitirul militarilor germani şi austrieci din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, este situat în spaţiul aferent Bisericii Evanghelice, ambele înconjurate de ziduri ale fostei Mănăstiri cisterciene Cârţa, de confesiune catolică. Mănăstirea (în prezent o ruină) este atestată documentar în jurul anului 1200 şi este considerată de către prestigioşi istorici români şi străini „poarta de intrare în bastionul istoriei timpurii a Transilvaniei medievale, influenţând deopotrivă istoria saşilor, a ungurilor şi a românilor”.

Primari aleşi din prima în 2012

Camera Deputaţilor a decis marţi, în calitate de cameră decizională, cu 174 de voturi „pentru”, 110 voturi „contra” şi trei abţineri modificarea legii privind alegerile locale. Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj. Primar va fi aleasă persoana care întruneşte cele mai multe voturi, indiferent de numărul de alegători prezenţi la vot. Opoziţia a criticat decizia, deşi, iniţial, mulţi parlamentari PSD au semnat proiectul de lege. ,,Ca să înţelegeţi mai bine ce înseamnă această decizie trebuie să înţelegeţi că Sibiul nu l-ar fi avut pe Iohannis niciodată primar! Dacă această lege era valabilă acum 11 ani, primarul nostru nu ar mai fi cştigat alegerile.

Se aleg directorii!

Consiliul Judeţean Sibiu a scos la concurs 4 posturi de director pentru instituţiile subordonate. Astfel la CNM Astra un singur candidat, actualul director interimar Valeriu Olaru şi-a depus candidatura. La ªcoala Populară de Arte şi Meserii, competiţia pentru postul de director se va da între Pinca Alina Angelica, Bucur Mirel Vasile, Popa Comăniciu Rodica şi fostul prezentator la ştirilor Realitatea Tv, Nechit Radu. Lupta cea mare se dă pentru conducerea Bibliotecii Judeţene Astra unde 7 candidaţi râvnesc titlul de director: Frunzescu Ioana, Bucătaru Laura, Tileagă Cosmin, Borş Silviu, Andriescu Bogdan, Lotrean Elena şi Bogdan Ioan.

Copilul mic şi exprimarea iubirii

La vârsta de 1-2 ani, verbalizarea emoţiilor este dificilă. Aşadar, cum îşi exprimă cei mici iubirea? Modul cel mai clar este prin solicitarea sau oferirea îmbrăţişărilor şi a săruturilor. Nu vă temeţi că aceste dovezi de iubire vor răsfăţa copiii şi mai ales nu-i respingeţi. Cei mici au nevoie să ştie că sunt iubiţi şi că iubirea lor este primită. O altă dovadă a iubirii faţă de părinţi este prilejuită de plecarea de acasă sau de întoarcerea acestora. Dacă sunteţi pregătiţi de plecare iar copilaşul vă împiedică (vă aduce jucării, umple scutecul, varsă ceva pe covor etc.