Tot mai des aud prin oraş vorbele grele şi urâte la adresa maşinii Dacia. Cele clasice, sută la sută româneşti, adică 1300, 1310. De la copiii de grădiniţă până la directori, toată lumea desconsideră Dacia. ,,Asta e maşină?!”. Fiind unul din puţinii proprietari a unui model clasic de Dacia din Sibiu, îmi aud vrute şi nevrute în trafic, chit că maşina merge bine. De unde această ură naţională faţă de un produs românesc? Părerea generală, exprimată colorat, este că Dacia e o maşină depăşită, care merge rău şi nu este comodă. Culmea e, că, acum 20 de ani, părinţii aceloraşi români care înjură azi Dacia, visau la acest autoturism, pe care nu-l puteau avea, decât respectând lunga listă de aşteptare ce se întindea pe ani de zile.
Aniversare 3 ani Sibiu 100%
Am ajuns la 3 ani! Săptămânalul Sibiu 100% este mereu prezent în casele locuitorilor din municipiul Sibiu. De doi ani am început să fim citiţi şi în judeţ. Sibiu 100% rămâne, conform auditării BRAT, săptămânalul local cu cel mai mare tiraj din România. Acum în 67.000 de exemplare color. Mulţumim! Acesta este primul cuvânt care ne vine în minte acum la ceas aniversar. Mulţumim tuturor cititorilor noştri. Prin dumneavoastră ziarul are valoare şi putere la noi în comunitate. Mulţumim colaboratorilor! Cu ajutorul lor, ziarul Sibiu 100% aduce informaţii de interes larg şi prezintă oameni deosebiţi din judeţ.
Explozia unei case pe strada Anatole France
E.ON Gaz vinovat în cazul Duminică noaptea, locuitorii de pe strada Anatole France din Lazaret au crezut că a venit sfârşitul lumii. O explozie masivă la 12 noaptea i-a scos din case pe toţi oamenii. Casa de la nr. 4, abia se mai ţinea în picioare. Peretele dinspre stradă era complet distrus, iar o femeie urla în flăcări. Proprietara clădirii, o femeie de peste 70 de ani, ce locuieşte în aceeaşi curte, în casa din spate, nu are asigurare pe casă. Femeia de 42 de ani arsă la mâini, picioare şi cap va necesita transplant de piele. Ea era chiriaşă în casă. După acest incident nefericit, au ieşit la iveală mai multe informaţii care acuză E.
Administrarea polenului
În administrarea polenului trebuie să ţinem cont de mai multe aspecte. Dacă nu avem (sau nu ştim că avem) nicio afecţiune, ci dorim să-l consumăm datorită aportului de nutrienţi de înaltă calitate, atunci putem să consumăm zilnic o linguriţă, dimineaţa pe stomacul gol, cu un pahar cu apa (plată, de fântână sau de izvor) cu 2-3 picături de zeamă de lămâie (ce are rolul de a sparge exina – învelişul grăunciorului de polen) sau cu un suc natural de fructe. Mulţi oamenii au alergii la polen. Trebuie să ştiţi că majoritatea alergiilor la polen sunt date de „polenul aeropurtat”, polenul anaemophil (polenul purtat de vânt) şi nu de polenul procesat de albinuţe.
La Sibiu se fac consultaţii gratuite
De Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului Compartimentul Clinic Dermato-Venerologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, coordonat de conf. univ. dr. Maria Rotaru, participă şi în acest an la acţiunea naţională intitulată Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului (EuroMelanoma Day). Campania, ajunsă în România la cea de-a şasea ediţie, se va derula în data de 18 mai şi are drept scop prevenirea şi depistarea precoce a leziunilor pigmentare maligne şi premaligne cutanate. „Acţiunea este una de sensibilizare a populaţiei cu privire la importanţa diagnosticării precoce a cancerului de piele şi în special a melanomului.
Donaţie de 15.000 de euro
Clubul Rotary Sibiu, împreună cu Clubul Rotary Het Westland din Olanda au inaugurat miercuri investiţia făcută împreună la Secţia de Neurologie Pediatrică a Spitalului de Psihiatrie ,,Gheorghe Preda” Sibiu. 950 de metri pătraţi ai secţiei au fost acoperiţi cu linoleum special în valoare de peste 15.000 de euro, pentru a spori condiţiile de igienă ale secţiei. Sponsorii au fost răsplătiţi cu Diplome de Excelenţă, realizat de copii. (C.B.)
Misterele arhivei din beci
Centrul Sibiului e plin de secrete – casele de aici păstrează între zidurile lor istorii demult uitate, uşi ascunse, pivniţe tăcute, picturi şi decoruri aproape străvezii, vechi de sute de ani, necunoscute de majoritatea locatarilor. La o privire mai atentă, ştergând praful de pe amintiri, îndepărtând cărămizi şi măturând straturi de pământ, misterele se dezvăluie încet-încet. Ca într-un puzzle perfect, istoria oraşului e rescrisă cu fiecare renovare. Casa Parohiei Evanghelice din Piaţa Huet ascunde şi ea urmele a sute de ani de istorie. În timpul lucrărilor de reamenajare a pivniţelor acesteia efectuate luna trecută, arheologii au descoperit vechea lor folosinţă, câteva urme de ferestre, un fost cuptor, dar şi mai multe bârne de lemn pictate.
Prima Evadare, o competiţie murdară” la propriu
Prima Evadare, competiţia de mountain bike cu cel mai mare număr de participanţi din România, s-a dovedit a fi în acest an una destul de dificilă şi din punct de vedere tehnic. Ploile de sâmbătă, 7 mai, au transformat radical traseul, astfel că duminică cicliştii au avut parte de o competiţie plină de noroi. Echipa ProCycling Geiger Team din Sibiu s-a prezentat la startul acestei competiţii cu 14 rideri, unul singur abandonând imediat după start din cauza unor probleme tehnice. Aceştia au reuşit trei clasări pe podium: Lucian Logigan – locul 3 la categoria 19-29 de ani, Francisc Sarosi – locul 2 la categoria +40 de ani, Anda Curuta – locul 2 la categoria fete.
,,Cupa ALMA – Virgil Lăcătuş”
În data de 1 iunie are loc la Sibiu prima ediţie a turneului ,,Cupa ALMA -Virgil Lăcătuş”. Competiţia se desfăşoară începând cu ora 9 la baza sportivă Luceafărul. ,,Printre echipele participante anul acesta se numără, bineînţeles, echipa Clubului Sportiv Alma, Clubul Sportiv ªcolar ªoimii Sibiu, dar şi echipe din Sebeş, Alba şi Mureş. Această competiţie se desfăşoară în memoria fostului mare antrenor sibian Virgil Lăcătuş, care, din nefericire, s-a stins din viaţă în urmă cu 1 an. Pentru început am ales ca această competiţie să fie una naţională urmând ca la anul, la cea de-a doua ediţie, să invităm şi cluburi din străinătate precum Bubamare Sarajevo, Mezobereny Budapesta şi altele.
Secretul sănătăţii
Menţinerea permanentă a unei stări normale de sănătate este o probă dificilă, pe care, fiecare dintre noi trebuie să o trecem zilnic. Cel mai important aspect în această ecuaţie este responsabilitatea fiecăruia. Există o legătură foarte strânsă între un stil de viaţă normal şi longevitate. S-a dovedit prin diferite studii că durata vieţii unei persoane este direct influenţată (pozitiv) de unele aspecte precum: menţinerea unei greutăţi normale, renunţarea la fumat, prevenirea unei boli, renunţarea la alcool, somn 7-8 ore/noapte, alimentaţie diversificată şi nu în ultimul rând, exerciţiul fizic.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal are maşină nouă
De duminică, 8 mai, Asociaţiile Judeţene de Fotbal sunt mai bogate, la propriu, cu circa 11.000 de euro, aceasta fiind suma la care este evaluat automobilul Hyunday primit ,,cadou” din partea Federaţiei Române de Fotbal. FRF a chemat toţi preşedinţii asociaţiilor judeţene la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, iar înainte de a începe lucrările Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal au fost distribuite cele 42 de automobile de serviciu, câte unul pentru fiecare preşedinte de Asociaţie Judeţeană de Fotbal. Maşinile au fost predate preşedinţilor Asociaţiilor Judeţene de Fotbal de către preşedintele FRF Mircea Sandu.
100% pentru tine!
Dacă vrei să devii fotomodel, trebuie să te arăţi aşa cum eşti, să ai încredere în unicitatea imperfecţiunii tale. Pusă într-o lumină bună, tocmai această imperfecţiune va atrage atenţia celorlalţi. Aici se află deosebirea esenţială între persoană şi personalitate. Probabil că îţi este greu să găseşti singură un asemenea „defect” fotogenic, dar nu uita că există fotografi profesionişti care au înţeles bine acest secret. E adevărat că nu sunt mulţi. Nu e suficient un aparat performant sau un studio foto încărcat cu accesorii. În primul rând e nevoie de un dialog real, de o comunicare sinceră şi profundă între tine şi fotograf, pentru ca împreună să găsiţi miza vizuală a unui experiment estetic.


