După emoțiile de la Limba Română, absolvenții de liceu de la profilul umanist au susținut astăzi, 1 iulie, proba obligatorie a profilului la Istorie. Subiectele din acest an nu au adus surprize, respectând cu strictețe structura anilor precedenți, iar nivelul de dificultate a fost unul mediu spre ușor. Profesorii de specialitate din județul Sibiu confirmă că elevii care s-au pregătit constant au toate șansele să obțină note mari.
Nicio cerință atipică
Profesorul Ionuț Popa, care predă la „Constantin Noica” și „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, a concluzionat rapid după afișarea cerințelor că examenul a fost unul fără capcane.

„Subiectele sunt accesibile, ușoare. Elevii care s-au pregătit ar trebui să obțină note mari. Nu există nicio cerință atipică, nicio problemă cu grad ridicat de dificultate”, a precizat acesta.
Întrebat despre exercițiul legat de formularea unui punct de vedere de la Subiectul al II-lea – o cerință notată cu 10 puncte, unde baremul este foarte strict, iar elevii pierd deseori punctaje prețioase – prof. Ionuț Popa a explicat că anul acesta textul a fost foarte clar:
„Aceasta este una dintre cele mai dificile cerințe pentru elevi, în general. În cazul de față, lucrurile sunt foarte simple, răspunsul corect necesitând abilități elementare de înțelegere a unui text”.
Prof. Ionuț Popa
Atenția la detalii și utilizarea corectă a conectorilor, cheia spre punctajul maxim

La rândul său, prof. Petre Din de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig, subliniază că subiectele de anul acesta se încadrează perfect în nota generală a anilor trecuți, fără a avea un grad sporit de dificultate.
„Am rezolvat subiecte asemănătoare la clasă cu elevii, fără a întâmpina dificultăți majore. Structura primelor două subiecte vizează identificarea corectă a răspunsurilor care se află, în mare parte, în cele două surse și care necesită doar atenția sporită a elevului”, a explicat prof. Petre Din.
Dascălul atrage însă atenția că au existat și câteva cerințe care au testat cunoștințele aprofundate ale elevilor, dincolo de simpla înțelegere a textului de pe foaie. Este vorba despre cerințele 6 și 7 de la Subiectul I, respectiv cerința 6 de la Subiectul al II-lea. Mai mult, o atenție deosebită din partea corectorilor va fi acordată logicii argumentării: „O atenție deosebită o reprezintă utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia”, punctează profesorul din Avrig.
„Istoria comunismului” i-a salvat pe elevi la eseul final
Subiectul al III-lea, eseul istoric, a vizat anul acesta regimul comunist din România. Potrivit prof. Petre Din, acesta este punctul din lucrare care face cu adevărat departajarea între candidați, însă generația curentă a beneficiat de un atu important.
„Subiectul 3 este cel care valorifică cel mai mult potențialul cognitiv al fiecărui elev, limbajul istoric al formulării răspunsurilor, cronologia evenimentelor și elaborarea argumentului istoric. Tematica subiectului trei, care se focalizează pe regimul comunist, s-a bucurat și de avantajul studierii unei noi discipline școlare, „Istoria comunismului în România”, fapt care consider că i-a ajutat pe elevi în rezolvarea acestui subiect”, a conchis prof. Petre Din.
În concluzie, examenul de la Istorie din această sesiune se anunță a fi unul cu rezultate favorabile pentru candidați, subiectele clare și introducerea noilor materii de specialitate la clasă facilitând obținerea unor note de excelență.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



