Municipalitatea scoate „la pensie” o Dacie veche de doar 10 ani, pe motiv că arată necorespunzător, are cauciucurile uzate şi nu mai are acumulator. Daciile nu mai sunt de nasul „Capitalei Bunului Simţ”. Primarul Klaus Iohannis le-a propus consilierilor locali, la finele lunii iunie, scoaterea din evidenţele contabile a maşinii purtând numărul de înmatriculare SB-02-PMS, în urma unei expertize semnate de specialiştii de la Tursib. Fabricată în 1999, maşina s-a aflat în folosinţa Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, iar verificarea tehnică efectuată acum trei săptămâni a arătat că „nu mai corespunde din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, iar repararea sa nu se mai justifică din punct de vedere economic, durata normală de folosinţă fiind depăşită”.
Apoca-lipsa după Boc
Creşterea TVA de la 19 la 24% duce la scumpiri în lanţ. Ziua de 30 iunie a fost cea mai lungă pentru mulţi dintre sibieni. Supermarketurile au fost luate cu asalt. Cozile la benzinării aminteau de vremuri de mult apuse. În acest timp, într-o şedinţă maraton de 9 ore, Guvernul Boc a aprobat ordonanţe după ordonanţe pentru a concedia 59.000 de bugetari, dar şi o serie de biruri şi scăderi de venituri pentru autorităţile locale. Ultimele măsuri guvernamentale aruncă problema crizei economice în ograda administraţiilor locale. ,,Administraţiile locale nu au pârghiile necesare pentru a rezolva criza.
Vine vaccinul anti-tuberculoză
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat un milion de doze de vaccin anti-tuberculoză (BCG) cu ajutorul UNICEF, care vor ajunge în România în maxim 10 zile, a anunţat MS printr-un comunicat transmis marţi redacţiei. UNICEF a anunţat conducerea Ministerului Sănătăţii că urmează să livreze dozele de vaccin BCG la începutul lunii iulie. ,,Începând din luna iulie, se va putea asigura recuperarea la vaccinare a celor aproximativ 60.000 de nou-născuţi din perioada februarie – iunie 2010. De asemenea, vom derula, fără disfuncţionalităţi, vaccinarea tuturor nou-născuţilor din următoarele 6 luni, aşa cum este prevăzut în Programul Naţional de Imunizări” a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.
Bolile respiratorii
Frecvenţa bolilor respiratorii este în creştere atât în Europa cât şi în România şi teritoriul Sibiului. Acestea sunt boli respiratorii acute: viroze, pneumonii, bronşite şi boli respiratorii cronice: astm şi BPOC. În bolile acute prezentarea la medic şi instituirea unui tratament corect duce la o vindecare mai rapidă şi previne apariţia complicaţiilor. ªi mai important este controlul şi urmărirea evoluţiei în astm şi BPOC; dacă pacientul se prezintă la medic în timp util funcţia căilor respiratorii se menţine în limite şi valori normale mai mult timp, iar calitatea vieţii este mult îmbunătăţită.
Case la preţ de criză, care nu sunt construite cu BANII TăI!
Încă mai stai pe gânduri să cumperi o casă în complexul Eva Residence, în apropierea localităţii ªura Mică? Zacaria Developments îţi oferă case la preţ de criză, fără să îţi dea dureri de cap, că poate casa ta nu va fi construită sau conform standardelor. Toate plăţile făcute vor fi depuse într-un escrow account; banii din escrow account sunt în numele cumpărătorului nu pot fi utilizaţi de Zacaria Developments, până când cumpărătorul îşi dă acordul scris că toate obligaţiile asumate de către Zacaria Developments au fost îndeplinite. Dacă cumpărătorul nu este mulţumit, banii sunt în numele lui şi îşi ia banii înapoi.
Ansamblul Rezidenţial Ana ªura Mare II
Aşa cum vă promiteam în numărul anterior, astăzi vom poposi asupra materialelor de construcţii folosite în cadrul proiectului nostru – Ansamblul Rezidenţial Ana ªura Mare. Calitatea începe de la materiale, aici lucrurile sunt fără echivoc, contează producătorul de beton, de cărămidă (tipul şi eficienţa termică a acesteia), de tâmplărie, de materiale pentru finisaje şi izolaţie termică, de învelitori şi accesorii, de instalaţii. De ce Holcim? Pentru că asigură produse de înaltă calitate, obţinute prin tehnologie de ultima generaţie, deţine laboratoare în care sunt testate periodic probele de beton şi una dintre cele mai mari flote de transport.
Rectorul ULBS faţă cu reacţiunea
Rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu a convocat marţi dimineaţa presa sibiană la o conferinţă cu tema „poziţia rectorului cu privire la articolele apărute în presă, care exprimă părerile prof. Corvin Lupu”.
în Sala răcoroasă a Senatului universităţii prof. univ dr. Constantin Oprean a amintit realizările insituţiei ce o conduce în anul 2009 cât şi priorităţile pe acest an. „în perioadă de criză financiară, ULBS a reuşit să plătească toate datoriile, salariile, bursele şi a realizat investiţii pentru întărirea patrimoniului. Am încheiat anul trecut cu un excedent financiar”, a subliniat Oprean. El a insistat că universitatea în 2009 a avut 53,5% din buget, venituri proprii, realizate prin taxe de şcolarizare, programe de cercetare ştiinţifice şi prin cele opt proiecte pe fonduri structurale câştigate. Rectorul a ţinut să precizeze că banii au fost folosiţi pentru burse, salarii şi investiţii. Cele mai importante fiind în 2009 achiziţionarea clădirii Rectoratului, Căminul Hotel de pe Bulevardul Victoriei, mansardarea Facultăţii de Inginerie. „ULBS cred că stă cel mai bine din România la condiţiile de cazare oferite studenţilor”, a precizat Constantin Oprean.
în continuare rectorul a trecut în revistă aprecierile primite de ULBS în 2009 din partea altor insituţii, dar a amintit şi de rapoartele negative făcute publice. „Stăm în coada unui clasament, unde avem o singură stea. Criteriul este dat de numărul de plângeri şi procese penale. Sigur că sunt nemulţumit, dar e o universitate mare şi, ca orice pădure, are şi uscături. Sunt oameni care încearcă să arunce cu noroi şi să întineze imaginea instituţiei. Sunt foarte multe procese, litigii pe rol cu o persoană care a fost profesor la ULBS, cu profesorul Corvin Lupu, şi cu un fost decan căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru plagiat şi pentru fals în acte publice, profesorul Emil Popa. Este vorba de 15 litigii cu profesorul Corvin Lupu şi 9 – cu profesorul Emil Popa. Foarte mult timp se consumă cu aceste procese”, a explicat rectorul Oprean.
în chestiunea acuzaţiilor de promovare a nepotismului în cadrul ULBS Oprean a declarat: „Sunt pentru eliminarea acestor relaţii, dar s-au ridicat jurişti care au spus că din punct de vedere al drepturilor omului nu există o astfel de situaţie. Fiecare poate să lucreze oriunde. în acelaşi timp, eu am susţinut că nu este posibil ca din structurile decizionale să facă parte rude de gradul 1 până la gradul 4, dar nu poţi să interzici copilului tău, care a fost şef de promoţie, să lucreze în aceeaşi instituţie în care tu lucrezi. Eu am două fete care lucrează la Facultatea de ştiinţe Economice, amândouă au fost şefe de promoţie, iar soţia lucrează la Facultatea de ştiinţe Agricole. Fetele au avut şanse să rămână în străinătate, dar au refuzat.”
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este o insituţie de stat cu 27.689 de studenţi. Obiectivele pentru 2010 la ULBS sunt: creşterea calităţii procesului de învăţământ şi în acest sens se vor face investiţii în laboratoarele facultăţilor; restaurarea clădirii rectoratului; construcţia unei săli de sport proprie; motivarea personalului.
Cum te văd ceilalţi pe Internet? Gândeşte înainte să postezi
Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet 2010, Consorţiul Sigur.Info, invită copiii şi tinerii cu vârste între 6 şi 19 ani să participe la concursul naţional „Cum te văd ceilalţi pe Internet? Gândeşte înainte să postezi.”
Pe data de 9 februarie 2010 se sărbătoreşte la nivel european Ziua Siguranţei pe Internet 2010, eveniment desfăşurat anual în peste 50 de ţări sub egida reţelei europene INSAFE – European Safer Internet Network, în cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene în România evenimentul va fi organizat de consorţiul Sigur.info, coordonat de Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Positive Media şi Focus – Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.
Pentru a marca Ziua Siguranţei pe Internet 2010, vor fi organizate două concursuri, la nivel naţional şi, respectiv, la nivel european. La nivel naţional, consorţiul Sigur.info lansează concursul „Cum te văd ceilalţi pe Internet? Gândeşte înainte să postezi„, la care sunt invitaţi să participe copiii şi tinerii între 6 şi 19 ani. Sub coordonarea unui adult, aceştia pot înscrie în concurs proiecte multimedia în care să ilustreze necesitatea protecţiei identităţii pe Internet şi consecinţele nerespectării regulilor de protejare a informaţiilor personale asupra relaţiilor sociale. Competiţia este deschisă atât şcolilor, cluburilor de tineret, cât şi copiilor în mod individual, data limită de transmitere a proiectelor fiind 26 Ianuarie 2010. Regulamentul complet al competiţiei poate fi consultat la adresa http://sid2010.sigur.info.
La nivel european, Insafe va lansa pe data de 1 februarie un concurs similar, intitulat „Think B4 U Post!” şi adresat copiilor cu vârste între 5-11 ani, respectiv 12-15 ani. Concursul va fi deschis atât copiilor, care pot participa individual, cât şi şcolilor, având ca obiectiv conştientizarea rolului pe care îl au copiii în protecţia lor pe Internet. De asemenea, scolile sunt invitate să înregistreze evenimentele pe care le vor desfăşura pentru a marca această zi pe SID Fair, un site dedicat Zilei Siguranţei pe Internet, Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul www.sigur.info .
Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet au ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei online şi a telefoanelor mobile, mai ale de către copii şi adolescenţi, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet. România a participat pentru prima dată la acest eveniment în urmă cu 2 ani, câştigând locul întâi la concursul european „Ziua Siguranţei pe Internet 2008” categoria 5-10 ani, cu proiectul „I’m just a Kid”, realizat de o clasă de 18 copii de la Colegiul Gimnazial Zaharia Boiu din Sighişoara. La ediţia 2009 au fost premiate 9 echipe câştigătoare ale concursului naţional „Familia mea Internaută”, precum şi echipa formată din cinci tineri români, câştigătoare a competiţiei europene „Navighează pe Internet – gândeşte-te la Intimitatea ta”, organizată cu ocazia Zilei Protejării Datelor Personale. (C.B.)
În comă din cauza fostei iubite
Pe fondul consumului de alcool doi bărbaţi din Dumbrăveni s-au deplasat la domiciliul fostei iubite a unui dintre ei. Ajunşi la domiciliul acesteia, bărbatul părăsit a început să lovească în geamurile locuinţei, încercând astfel să o determine pe fată să iasă din casă pentru a sta de vorba cu el. La scurt timp pe poarta casei au ieşit doi bărbaţi care au început să îi lovească pe musafirii nepoftiţi cu un obiect contondent. Prietenul bărbatului îndrăgostit a reuşit să fugă şi a sunat la Poliţie. Agresiunea a avut loc în noaptea de 25 spre 26 ianuarie. „La Unitatea Primiri Urgenţe a fost adus un pacient de 31 de ani, din Dumbrăveni, victima unei agresiuni. Acesta a suferit o contuzie cerebrală şi un hematom subdural, este în comă si se află sub tratament şi supraveghere în cadrul Secţiei Neurochirurgie ATI”, a declarat Raluca Puşcă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei se va stabili încadrarea juridică a faptei. (G.M.)
Modificări ale traseelor Tursib
Pentru a veni în sprijinul călătorilor care folosesc autobuzul A10, a fost aprobată prelungirea acestui traseu prin crearea unei bucle care să colecteze şi călătorii din staţiile de aşteptare SC Compa SA. Astfel, autobuzul 10 îşi va prelungi traseul pe următoarele străzi: Calea Guşteriţei – Strungului – Henri Coandă – Principatele Unite – Oţelarilor – Macaralei – Calea Guşteriţei.
Această prelungire a traseului nu va afecta timpii de aşteptare în staţii şi nu va necesita nici o suplimentare a numărului de autobuze în zonă.
Autobuzele de pe traseul 10 intră în cartierul Reşiţa la orele: 7.02, 7.39, 14.22, 15.19.
Modificări în programul de transport Tursib vor avea loc şi pentru traseul 1. Deoarece itinerariul traseului 1 se suprapune cu traficul greu şi totodată este necesară devierea traseului pentru a ocoli strada Rusciorului, acest autobuz nu se poate încadra în graficul de circulaţie. Astfel, soluţia adoptată constă în suplimentarea numărului de autobuze care deservesc acest traseu, cu păstrarea frecvenţei de trecere prin staţii.
înformaţiile privind modificările operate se pot obţine: în fiecare staţie până la data de 31 ianuarie, la chioşcurile de vânzare a biletelor, dar şi la telverde: 0800 800 586. (C.B.)
Controale la case de schimb valutar şi amanet
în ultimele luni România a devenit o un teritoriu ca în Vestul Sălbatic. Jafurile la bănci, case de schimb valutar şi de amanet se ţin lanţ. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu a demarat în perioada 11 – 21 ianuarie a.c. o serie de controale la societăţile comerciale care deţin şi manipulează valori importante. Au fost verificate 83 de societăţi comerciale, fiind controlaţi şi instruiţi 25 de agenţi de pază. De asemenea, au fost efectuate controale la 61 de case de schimb valutar şi amanet, fiind aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.000 lei, principalele deficienţe constate fiind lipsa dotărilor antiefracţie, respectiv lipsa geamului antiglonţ, a sertarelor de preluare indirectă la ghişeul de schimb, lipsa sistemului de monitorizare şi intervenţie. Au fost verificate şi 3 societăţi specializate de transport valori, fiind efectuate 4 simulări privind intervenţia operativă a acestor societăţi la obiectivele pe care le au în supraveghere. „Aceste activităţi vor fi desfăşurate şi în perioada următoare, în cazul constatării de deficienţe fiind aplicate măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare”, a declarat inspector de poliţie Luciana Balteş, purtător de cuvânt. (C.B.)
Depunerea declaraţiei fiscale pentru clădiri este obligatorie
Direcţia Fiscală din cadrul municipalităţii sibiene reaminteşte tutoror sibienilor, persoane fizice şi juridice, inclusiv instituţii publice, că au obligaţia să depună o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii acesteia (obligaţie prevăzută de artic. 25, alin. 5 din Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal).
Instituţiile publice sunt scutite de plata impozitului de imobile. însă, în cazul clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, obligativitatea depunerii declaraţiei şi a plăţii taxei aferente intră în sarcina concesionarului. Taxa aferentă se calculează în condiţii similare impozitului pe clădiri, conform legii menţionate mai sus.
Formularul tip pentru declaraţie poate fi ridicată de la camera 20 din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, strada Samuel Brukenthal nr. 2 sau poate fi descărcat de pe site-ul www.sibiu.ro – secţiunea Formulare online. Acesta va fi completat şi depus la aceeaşi cameră de luni până joi în intervalul orar 8 – 15, iar vineri între orele 8 – 13.
în cazul în care persoanele care au această obligaţie nu intră în legalitate, ele riscă amenzi cuprinse între 60 – 240 lei în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice între 240 – 960 de lei. (G.M.)


