Acasă Blog Pagina 6859

Abuzurile contra libertatii presei in Republica Moldova trebuie sa inceteze

Deputatul PDL, Raluca Turcan condamna abuzurile din Republica Moldova. „Ca presedinte al Comisiei pentru Cultura, Arte si Mijloace de Informare în Masa din Camera Deputatilor a Parlamentului României, am ramas stupefiata de modul în care televiziunea publica de la Chisinau, împreuna cu celelalte mijloace publice de informare în masa, au reflectat aceste evenimente – si în special demonstratiile politice din ziua de 7 aprilie de la Chisinau. Consider ca acoperirea mediatica a institutiilor de presa mentionate a fost profund partinitoare si manipulatoare, dovedind caracterul lor neliber, de anexe ale administratiei comuniste a presedintelui Voronin.”
Reluca Turcan crede ca „Libertatea mass-media este întotdeauna unul dintre testele-cheie pentru judecarea libertatii politice într-o tara. Libertatea de expresie prin mass-media este o componenta esentiala a democratiei. Nu pot exista alegeri libere si corecte fara o presa libera, fara ca opinii politice diferite, opuse chiar, sa poata ajunge în egala masura la public.”
Deputatul PDL sustine oficial „România, ca tara membra a Uniunii Europene si tara prietena a poporului Republicii Moldova, sustine libertatea mass-media în tara vecina si cere administratiei comuniste a presedintelui Voronin sa înceteze abuzurile contra libertatii presei – indiferent ca e vorba de institutii de presa publice sau private. Republica Moldova are nevoie de o presa libera, de reflectarea impartiala a evenimentelor politice, de acces egal al Puterii si Opozitiei la canalele mass-media.”

Program special de Paste

Posta Româna anunta ca subunitatile postale din întreaga tara vor functiona, în perioada sarbatorilor pascale, conform urmatorului program:

Sâmbata, 18 aprilie – program normal de sâmbata;
Luni, 20 aprilie – toate subunitatile postale vor fi închise

Monica Tatoiu, la Sibiu

Pe 10 aprilie, Monica Tatoiu, directorul general Oriflame România a fost prezenta la Sibiu. Cu acest prilej i-a invitat pe sibieni sa ia parte la „Ziua Portilor Deschise”, organizata la Casa de Cultura a Sindicatelor. Doamna Monica Tatoiu a precizat ca scopul principal al acestei întâlniri a fost acela de a comunica cu publicul sibian. Pe lânga acesta vizitatorii au putut fi initiati în universul firmei de cosmetice pe care Monica Tatoiu o detine, un univers al frumusetii, sanatatii si al succesului.
Prima întâlnire de acest gen a avut loc la Bucuresti. La întâlnirea cu jurnalistii sibieni, Monica Tatoiu a fost extrem de deschisa si degajata. Ne-a împartasit tainele succesului sau personal si ale companiei pe care o conduce. Si nu în ultimul rând sfaturi despre viata în general. Ne-a povestit cum ea le ofera angajatilor sai masaj, coafor si servicii de îngrijire personala.”în perioada de criza oamenii devin debusolati, au nevoie de o oaza în care sa se regaseasca pe ei însisi, de elementele care-i definesc în spatiu, de capacitatea de a se reflecta în cât mai multe persoane. De aceea trebuie sa te vezi cu oamenii”. De asemenea ne-a marturisit ca ea nu crede în marketing, nici în cultivarea relatiilor pe Internet, în networking. De aceea a si venit la Sibiu. Sa poarte un dialog cu oamenii. Mi-a marturisit ca o sa-si aminteasca momentul în care a stat de vorba cu mine pe banca din fata Casei de Cultura, ca astfel de momente sunt importante în viata pentru ea.”Viata noastra este facuta din momente marunte, care ne fac sa fim diferiti. De aceea mi-am zis, hai sa plec în tara! Sa simt ce se întâmpla în tara. Motivul: sa ne coafam, sa ne machiem, sa vedem împreuna un stand de haine. Nu am vazut femeie care sa nu zâmbeasca la auzul acestor lucruri.”, a spus Monica Tatoiu, directorul Oriflame România.
Nu a mai fost de 6-7 ani la Sibiu si ne-a declarat ca pe ea nu a afectat-o criza. Asta pentru ca în perioda de criza, spunea ea, cresc vânzarile la doua produse: la ciocolata si la cosmetice.
Sibienicele au avut parte de machiaje gratuite, manichiura, masaje si alte tratamente cosmetice gratuite. Pe lânga rasfat si relaxare, vizitatorii, atât barbati, cât si femei au avut posibilitatea sa testeze ultimele inventii ale specialistilor în cosmetica, si sa beneficieze de discounturi la achizitionarea produselor.
Un alt punct de atractie al proiectului l-a constituit prezenta Fundatiei „Noi citim”, proiect demarat de compania Monicai Tatoiu, împreuna cu noua edituri românesti, în 2007. Misiunea fundatiei este încurajarea lecturii prin moduri diversificate. O modalitate de crestere a apetitului pentru lectura este posibilitatea de achizitie a titlurilor de ultima ora, la preturi fara adaos. 
Urmatoarele orase în care se va desfasura evenimentul sunt: Constanta, Timisoara, Baia Mare si Cluj.

Seminar Euro Comunitatea Medicala la Sibiu

Revista trimestriala de sanatate Euro Comunitatea Medicala a deschis vineri, 10 aprilie, seminarul cu titlul „Contributia sectorului privat în dezvoltarea si modernizarea furnizarii serviciilor medicale”. La deschidere au participat dr. Vasile Cepoi, ministrul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri, Constantin Nita, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din România, Ovidiu Nicolescu si secretarul de Stat al Ministerului Sanatatii Publice, dr. Cristian Anton Irimie.
Medicina în sistem privat, un concept privit cu reticenta sau chiar neincredere acum 15 ani, începe sa prinda un tot mai consistent continut, atat cantitativ, cat si calitativ. „Principalele probleme sunt lipsa calitatii medicale si insuficienta resurselor. Problemele pot fi rezolvat folosind noi resurse. Sistemul privat poate îmbunatati sistemul medical. în lipsa unei strategii a sistemului de sanatate s-a facut o distributie aleatoare, inegala în plan privat, care corespunde doar unor nevoi”, a declarat dr. Vasile Cepoi. O alta problema dezbatuta în cadrul seminarului a fost aceea de a gasi raspunsuri la înrebarea „Care sunt obiectivele pentru dezvoltarea serviciului medical?”.
Ministrul Constantin Nita a evidentiat faptul ca stie care sunt problemele cu care se confrunta IMM-urile si ca încearca sa le sprijine, mai ales pe timp de criza cum suntem acum. ”Stim problemele cu care se confrunta IMM-urile. Doua sunt lipsurile: lipsa de finantare si lipsa de cerere. Dat fiind ca nu mai exista cerere pe piata, statul area obligatia sa creeze aceste cereri. E nevoie de masuri administrative care sa stimuleze cererea si oferta. Au fost alocate 10 miliarde de euro”, a sustinut ministrul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri. Ministrul a mai declarat ca încearca sa sprijine si firmele din România pentru ca acestea sa mearga si in exteriorul tarii. Pentru creditare, IMM-urile pot apela la Banca Transilvania sau la BCR, având posibilitatea ca pe un an de zile sa dea banii înapoi. Urmând ca pe viitor sa poata apela si la CEC BANK si Exim Bank fie pentru proiecte, fie pentru credite ce pot fi luate.”încercam sa atragem si bancile, sa le determinam sa renunte la profiturile foarte mari. Rezervele sa intre in economia nationala. Sa se reduca taxele fiscale si parafiscale. Nici vestea impozitului forfetar nu ar trebui sa sperie pe nimeni. Impozitul are rolul sa simplifice, prin scaderea numarului de controale. Insist pe simplificarea aceasta. în acest fel omului de afaceri i se da posibilitatea sa respire”, a mai declarat ministrul.  

Georgeta Mandrean

Drepturile pacientilor in vizorul Parlamentului European

Parlamentul European va supune la vot in cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg de saptamana viitoare propunerea de directiva a Comisiei Europene cu privire la drepturile pacientilor în materie de asistenta medicala transfrontaliera. Aceasta directiva isi propune sa ofere cadrul juridic necesar pacientilor din statele membre pentru a beneficia de asistenta medicala intr-un alt stat si a fi rambursati in tara lor.

Deputatii din Comisia pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara (Comisia de fond pe acest raport) au subliniat ca aceasta propunere se refera strict la pacienti si la mobilitatea acestora in spatiul UE, respectand competentele nationale privind organizarea si implementarea serviciilor medicale. Scopul directivei este sa simplifice modalitatea de rambursare a cheltuielilor medicale efectuate intr-un alt stat membru.

Ioan Hambasan, eurodeputat roman din Sibiu, saluta propunerea de directiva a Comisiei Europene cu privire la drepturile pacientilor în materie de asistenta medicala transfrontaliera. „Venim in ajutorul pacientilor asigurandu-le in timp ce calatoresc aceleasi drepturi de care ar beneficia in tara. Aceasta directiva va facilita cooperarea intre statele membre in domeniul asistentei medicale” a declarat Ioan Hambasan, membru al Comisiei pentru piata interna si drepturile consumatorului, comisie ce a intocmit un raport de aviz privind directiva.

Christos a inviat!

Redactia Sibiu 100% va doreste sa petreceti un Paste Fericit alaturi de familie si cei dragi! Hristos a inviat!

Grădiniţa nr. 8 mutată de Primărie

Jickeli Carl Friedrich şi Krasser Hans Udo sunt noii proprietari ai clădirii în care funcţionează Grădiniţa nr. 8 din Sibiu, din strada Hochmeister nr. 11. Clădirea a fost retrocedată şi trebuie predată acestora până în data de 30 octombrie. Consiliul Local Sibiu a aprobat plata chiriei în suma de 2.303 lei către Jickeli Carl Friedrich şi Krasser Hans Udo pentru perioada 22 septembrie – 30 octombrie. „În urma analizării oportunităţii, fie a încheierii unui contract de închiriere pentru imobilul în cauză, fie o eventuală mutare a celor trei grupe de copii într-un alt spaţiu disponibil, s-a optat pentru a doua variantă fiind mai avantajoasă din punct de vedere economic”, se arată în argumentul hotărârii de Consiliu Local prin care Grădiniţa nr.

Părintele Părăian, alături de îngeri

Ultima zi a lunii octombrie a fost ziua în care credincioşii şi-au luat rămas-bun de la părintele Arhimandrit Teofil Părăian de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, după ce acesta s-a stins din viaţă în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Clinic Judeţean din Cluj-Napoca. Părintele avea 80 de ani. Slujba de înmormântare a fost oficiată de 100 de preoţi. Trupul părintelui a fost înhumat în cimitirul mânăstirii. Duhovnicul suferea de septicemie, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală şi bronhopneumonie. Părin­tele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 în satul Topârcea, din apropierea Sibiului şi şi-a dedicat aproape întreaga viaţă Domnului.

ASTRA Film pentru cei mici

Încă de la primele ore ale di­mineţii în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor s-au adunat zeci de copii, veniţi cu mic cu mare să vadă filmele realizate special pentru ei de ASTRA Film Festival (AFF). Rânduri, rânduri, grupaţi pe clase, în mare parte veniţi de la şcolile din judeţ, cei mici au umplut sala mare a Casei de Cultură. Însoţiţi de învăţători sau de părinţi, micuţii s-au arătat extrem de interesaţi. Pentru a se recunoaşte între ei, în îmbulzeala creată la intrare, unele învăţătoare au ţinut în mână o foaie de hârtie cu numărul şcolii din care făceau parte.

Sibiu şi Takayama au semnat memorandum-ul de parteneriat

La începutul lunii octombrie, primarul Sibiului Klaus Iohannis a fost prezent în oraşul Takayama din Japonia, cele două oraşe manifestându-şi dorinţa de a se înfrăţi, în baza bunelor relaţii pe care cele două oraşe au reuşit să le formeze. Ambasadorul României în Japonia, domnul Aurelian Neagu, l-a însoţit în această vizită pe primarul Klaus Iohannis. Semnarea memorandum-ului de parteneriat a avut loc în data de 9 octombrie. Prin acesta, primarul Sibiului şi primarul oraşului Takayama, domnul Mamoru Tsu­chino, au convenit să promoveze schimburile dintre cele două oraşe în domeniul artei, al culturii, al sportului, al turismului şi al economiei şi să sprijine cooperarea dintre cetăţenii celor două oraşe, în scopul unei mai bune cunoaşteri şi al intensificării relaţiilor de prietenie.

Eu cu cine votez?

Sibiu 100% vă prezintă cei 12 candidaţi la preşedinţia României. Alegerea vă aparţine.

Stiri

Avem Ecomuzeu! Ecomuzeul Moşna a fost inaugurat în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene în 17 octombrie. Situat, într-o casă tradiţională, ecomuzeul prezintă elemente ale meşteşugurilor locale. „Toţi cei care vor vizita această localitate şi localităţile din împrejurimi vor avea posibilitatea să intre în strânsă legătură cu oamenii locului. Vorbim aici de meşteşugari, de tot ceea ce înseamnă tradiţii locale”, declară Ionel ªotropa, directorul şcolii generale din Moşna. Proiectul Ecomuzeul Regional Sibiu a luat fiinţă în toamna anului 2006, fiind unul dintre cele 217 proiecte ale Programului Sibiu – Capitală Culturală Europeană, 2007.