Din data de 28 octombrie municipalitatea sibiană, prin intermediul Servicului Public de Asistenţă Socială, va începe distribuirea ajutoarelor venite din partea U.E. pentru cea de-a treia categorie de persoane care se încadrează în prevederile legale: persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. Fiecare persoană va primi câte 15 kilograme de făină, urmând ca pentru pachetele de zahăr să se facă o nouă programare (datorită distribuirii primului stoc primit). Prin urmare persoanele care se încadrează în prevederile legale sunt aşteptate pentru ridicarea făinii după cum urmează: Din data de 28 octombrie 2009 între orele 09.
„Open High School” la Colegiul Goga
Echipa SbLUG prezintă pentru prima dată avantajele software-ului liber în Sibiu la Colegiul Naţional „Octavian Goga” în 29 octombrie. Comunitatea locală de utilizatori Linux (Sibiu Linux User Group – SbLUG) a început pe data de 1 octombrie un proiect destinat liceenilor din judeţul Sibiu şi nu numai, sub numele de Open High School care are ca obiectiv promovarea de software liber ca suport educaţional, model de comunitate deschisă şi alternativă la piratarea programelor proprietare. Open High School a debutat în municipiul Mediaş cu Grupul ªcolar Automecanica continuând cu Liceul Teoretic Axente Sever, Grupul ªcolar Tehnic Mediensis şi ªcoala Naţională de Gaz Mediaş.
„Tezaure Umane Vii” prezentat la Paris
Prezentarea Programului a avut loc în data de 15 octombrie în cadrul Conferinţei UNESCO de la Paris. Programul „Tezaure umane vii” a fost prezentat de către reprezentanţii Complexului Naţional Muzeal „ASTRA” – Dana Botoroagă, şefa Secţiei Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA” şi Ovidiu Baron, şeful Serviciului Marketing, Relaţii Practice, Pedagogie Muzeală – în faţa unei asistenţe formate din reprezentanţi ai comisiilor naţionale UNESCO şi din oameni de cultură români şi străini. Au luat parte la manifestare ªerban Ursu, secretarul general al Comisiei Naţionale UNESCO a României, Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei şi Daniela Popescu, vice-preşedinte al Federaţiei Române a Cluburilor UNESCO.
Istoria oraşului nostru: Sibiu
PETER HALLER Despre familia lui Petru Haller se ştie că provenea din Nurnberg. O filieră a familiei se va retrage spre Buda de unde mai târziu vor ajunge în Sibiu. Petru Haller s-a născut la Buda în 1500 unde familia sa dezvolta afaceri de import – export şi financiar – bancare în Buda şi Krakowia. A studiat la Viena de unde va veni la Sibiu în 1526. Averea sa s-a bazat pe diferite arendări precum monetăria din Sibiu (care din primul său an din mandatul de primar va primi de la Ferdinand I de Habsburg, dreptul de a bate monedă). Va investi în minerit, va strânge fonduri din cămătărie, dezvoltând apoi afaceri imobiliare.
Cronică de film
Imaginariul Doctorului Parnassus Scris/Regizat de Terry Gilliam Cu: Heath Ledger, Johnny Depp, Jude Law, Colin Farrel, Christopher Plummer, Tom Waits, Verne Troyer, Lily Cole, Andrew Garfield Gen: Aventură/Fantezie/Dramă Durata: 2h 2 min Doctorul Parnassus conduce o trupă de teatru, dar nu una oarecare, ci una ale cărei spectacole duc publicul în inima imaginaţiei sale. Aici toate visele se îndeplinesc, dar şi coşmarurile pentru cei care au prea multe gânduri necurate. Pentru a obţine acest ,,imaginariu” şi nemurirea Parnassus a făcut un târg cu diavolul, care în schimb a cerut sufletul primului său copil, la împlinirea vârstei de 16 ani.
Candidaţii mici
Cu siguranţă aţi remarcat că sunt 12 candidaţi la preşedinţie, dar doar 4 sunt promovaţi asiduu. Restul tăcere. Oare de ce? Răspunsul este simplu: cei patru au susţinători puternici în spate: partide şi oameni cu bani. Restul au doar dorinţa de a candida şi partide minuscule care îi susţin, majoritatea neparlamentare. ªi uite aşa cei cu bani sunt mediatizaţi ca favoriţi. Dar dacă alesul poporului este printre restul? Suntem puşi în faţa unei dileme de filosofie politică: oare poporul chiar alege sau este manipulat ce să aleagă? Dacă ai bani şi putere ajungi preşedinte, dacă ai doar carismă sau idei bune rămâi în eşalonul doi sau trei.
Începe ASTRA Film Festival, ediţia a 10-a
Sibiul va fi şi în ediţia din acest an invadat de filme. În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie sibienii sunt aşteptaţi la cea de-a X-a ediţie a ASTRA Film Festival. Organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru publicul sibian şi nu numai. „Ne apropiem de unul dintre cele mai importante evenimente culturale din acest an. Îmi ridic pălăria pentru colegii de la ASTRA Film. Au realizat nişte lucruri deosebite. În 20 de ani au adus instituţia noastră spre un nivel din ce în ce mai înalt”, a declarat Ion Valeriu Olaru, directorul CNM ASTRA. De asemenea, directorul a mai apreciat efortul depus de întregul colectiv şi faptul că an de an a reuşit să realizeze din ce în ce mai multe.
4 sportivi sibieni convocaţi la lotul naţional
C.S. Hwarang Sibiu funcţionează ca şi structură sportivă din noiembrie 1997. De atunci şi până în prezent sportivii acestui club au obţinut numeroase medalii naţionale şi internaţionale. În acest an clubul se mândreşte cu nu mai puţin de 10 medalii la campionatele naţionale, 4 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz, mai ales că în urma acestora, 4 sportivi au fost convocaţi la lotul naţional: Roxana Cosară, Alexandru Băila, Radu Neagu şi Florin Birluţ. Primii doi nu au putut răspunde pozitiv la această onoare fiind în clasa a VIII-a şi fiind nevoiţi să-şi împartă timpul de antrenament cu şcoala.
Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural
Departamentul de Conservare – Restaurare al Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu a deschis în data de 27 octombrie, orele 13, în spaţiul expoziţional de la Casa Artelor vernisajul expoziţiei „Conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural”. Expoziţia a urmărit prezentarea monumentelor reconstruite în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, precum şi conservarea şi restaurarea obiectelor pe suport ceramic, lemn policrom, lemn etnografic, metal, pictură tempera, textile, piele ” blană. Tot în cadrul expoziţiei au fost prezentate activităţile din spaţiile de depozitare, investigaţii chimice şi biologice, precum şi lucrări de restaurare efectuate împreună cu studenţii Facultăţii de Conservare – Restaurare.
Băsescu: Opţiunea mea este un guvern PDL-PNL
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că îşi doreşte un viitor guvern format din PDL şi PNL, cu un premier democrat-liberal. Traian Băsescu a explicat că Mircea Geoană face „intoxicări” tipice campaniei electorale, atunci când vorbeşte despre viitorul premier desemnat. Preşedintele României, Traian Băsescu, candidat susţinut de PD-L la alegerile prezidenţiale, a declarat, într-o emisiune la Realitatea FM, că prima sa opţiune este un guvern PDL-PNL, dacă liberalii vor renunţa la pretenţia desemnării primului-ministru. De altfel, şeful statului a reiterat că un guvern PDL-PNL a fost opţiunea sa iniţială şi în 2008, după alegerile parlamentare.
„A reînceput furtul capacelor de canal”

Au venit ploile şi traficul în Sibiu a devenit infernal. Domnule viceprimar, cum este afectat Sibiul de lipsa unei centuri ocolitoare? Virgil Popa: Sibiul pierde pe mai multe planuri prin lipsa unei centuri. Pierdem prin distrugerea străzilor datorită traficului greu, prin reducerea taxelor în zonele poluate de traficul de tranzit. Suntem nevoiţi să facem investiţii pentru a uşura accesul în şi din oraş. Cum pierde Sibiul prin reducerea taxelor? V.P.: Există o hotărâre de consiliu care reduce zonele de impozitare pentru imobilele din traseul traficului greu. Astfel, de la zona 1 sau 2 au fost trecute la zona 3, cu impozite mici.
Cresc taxele şi impozitele cu 20%
Guvernul Boc, înainte de a fi demis a făcut un „cadou” de despărţire tuturor românilor, inclusiv sibienilor: a impus tuturor administraţiilor locale majorări de 20% la taxe şi impozite. Deşi primăria nu avea de gând să-şi crească astfel veniturile, guvernul i-a impus majorări, iar finanţiştii au fost nevoiţi să recalculeze toată grila aferentă. Noile taxe şi impozite au fost aprobate prin hotărâre de Consiliu Local în şedinţa de joi. Specialiştii Primăriei Sibiu au calculat noua grilă de impozitare, în funcţie de directivele guvernamentale şi au stabilit valori noi, care pot fi consultate şi pe site-ul instituţiei sibiu.


