Acasă Blog Pagina 6878

Audi Q5 – cel mai bun off-road

Cele mai bune automobilele ale anului 2009 au fost selecţionate de peste 150 de jurnalişti independenţi faimoşi din presa auto din Germania, Austria şi Elvetia. Noul Audi Q5 a fost desemnat cştigător la clasa off-road. Premiul a fost decernat la Ingol­stadt, fiindu-i înmânat lui Jörg Felske, directorul de vânzari al AUDI AG din Germania. �Audi Q5 este un SUV performant care combină dinamismul unui sedan sport cu un spaţiu interior deosebit de adaptabil � ideal pentru călătoriile de familie şi vacanţe�, a afirmat acesta despre automobilul cştigător al segmentului off-road.

Audi Q5 – cel mai bun off-road

Cele mai bune automobilele ale anului 2009 au fost selecţionate de peste 150 de jurnalişti independenţi faimoşi din presa auto din Germania, Austria şi Elvetia. Noul Audi Q5 a fost desemnat cştigător la clasa off-road. Premiul a fost decernat la Ingol­stadt, fiindu-i înmânat lui Jörg Felske, directorul de vânzari al AUDI AG din Germania. �Audi Q5 este un SUV performant care combină dinamismul unui sedan sport cu un spaţiu interior deosebit de adaptabil � ideal pentru călătoriile de familie şi vacanţe�, a afirmat acesta despre automobilul cştigător al segmentului off-road.

Zburători pe şenile

Au mai rămas doar câteva zile până la cel mai spectaculos eveniment sportiv al începutului de an în Sibiu. Red Bull 1000 Trials, primul show de free style cu snowmobile din România îi aduce la Sibiu pe cei mai buni free styleri care vor sfida legile fizicii. Între ei şi deţinătorul recordului mondial la săritura în lungime. Organizatorii Red Bull 1000 Trials, competiţie ajunsă la cea de-a treia ediţie, nu s-au lăsat învinşi de capriciile vremii, lipsa zăpezii în Piaţa Mare nefiind un obstacol. Sibiul este al doilea oraş din această parte a lumii, după Moscova, în care show-ul de free style are loc în zona centrală, astfel încât au fost create toate condiţiile.

De la poalele Făgăraşului, până pe vârful Everest

După 12 ani de cucerire a celor mai înalte vârfuri ale globului, în tot atâtea expediţii, alpinistul Teodor Tulpan (Fane) s-a hotărât să arate tuturor cum se vede lumea de sus. Pentru a împărtăşi bucuria escaladărilor, dar şi greutăţile întâmpinate până în vârful munţilor, sibianul a lansat miercuri, 21 ianuarie, la Biblioteca Astra, un DVD dedicat expediţiilor din 1996 şi până la finele anului trecut. Teodor Tulpan este membru voluntar al Asociaţiei Salvatorilor Montani Sibiu, unde activează ca salvamontist. Este instructor de salvamont, alpinism şi ski.

Se caută agricultori în Danemarca şi Marea Britanie

Sibienii care vor să muncească în Danemarca sau Marea Britanie în domeniul agricol sunt asteptaţi să se înscrie în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Înscrierile se fac la sediul AJOFM Sibiu din strada Morilor nr. 51A, la parter, camera 4, zilnic între orele 8:30 � 14:00. În perioada următoare, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împreună cu angajatorii din Danemarca şi Marea Britanie vor stabili programul şi locul de desfăsurare al Burselor. La aceste acţiuni nu pot participa decât persoanele care au dosarul înregistrat în baza de date a AJOFM Sibiu.

Patronii barurilor, amendaţi pentru fumat

Mai mult de jumătate dintre localurile verifcate de inspectorii de la protecţia consumatorului nu respectau normele legate de fumatul în spaţiile publice. Patronii care nu au pus mare preţ pe lege s-au ales cu amenzi de peste 10.000 de lei. În perioada 5-16 ianuarie au fost verificaţi 85 de operatori economici cu 92 de unităţi în tot judeţul. În unele baruri inspectorii au constatat că spaţiile în care era permis fumatul nu erau delimitate şi izolate complet, faţă de restul spaţiului public închis, aşa cum prevede legea sau nu erau afişate indicatoarele de informare. De asemenea, la o parte dintre operatorii economici controlaţi, spaţiile în care era permis fumatul depăşeau 50 la sută din suprafaţa spaţiului public închis, iar ventilaţia nu funcţiona.

Cea mai bună ofertă de mobilă acum şi în Sibiu!

Casa Rusu… poate vă întrebaţi cine şi ce se ascunde în spatele acestui nume. Veti afla foarte curând, pe 1 februarie, când în oraşul d-voastră se deschide magazinul fabricii de mobilă Rus Savitar, un nume binecunoscut până acum pentru comercianţii de mobilă din întreaga ţară şi nu numai. Compania şi-a început activi­tatea în 1994 ca retailer de mobilă, în scurt timp devenind unul dintre cei mai mari importatori şi dealeri de mobilier din România. În 2004, se finaliza centrul logistic de unde se distribuia marfa la peste 200 de magazine din ţară. În 2005, se realizează prima investiţie în activitatea de producţie de mobilier din pal, valoarea investiţiei ajungând la 3,5 milioane euro.

Viitorul Sibiului dezvăluit de Mag Dalen

Realitatea de zi cu zi ne-a rupt de lumea magică. La Sibiu un Mag încearcă să readucă în vieţile oamenilor lumea misterelor prin cărţile de Tarot. Interpretările sale sunt căutate de sibieni pentru a-şi găsi liniştea. Mag Dalen este singurul mag din Sibiu şi printre puţinii din ţară. Lumea internetului este pentru mulţi sinonimă cu ştiinţa şi tehnica. Dar în această lume şi-au făcut loc şi informaţiile despre lumea magică. Am descoperit un blog al unui Mag din Sibiu, care foloseşte cărţile de tarot pentru a interpreta viitorul. Curiozitatea m-a împins să cunosc acest mag sibian şi am stabilit o întâlnire.

Constructorii, pregătiţi să reia lucrările

Constructorii care lucrează la obiectivele de investiţii din Sibiu sunt pregătiţi să reia lucrările la străzi, imediat ce vremea de afară va permite acest lucru, potrivit reprezentanţilor municipalităţii. DPC SA a început lucrările de demolare a imobilului din Piaţa Gării în care a funcţionat firma SC Abel SA. Prima etapă este dezafectarea interioarelor urmând ca după finalizarea acestor lucrări imobilul să fie demolat. SC DPC SA va aduce terenul la nivelul pavajului urmând ca municipalitatea să re­amenajeze această zonă. Lucrările pe strada Kogălniceanu vor continua În paralel, DPC SA efectuează reparaţii ale gropilor şi şanţurilor transversale de pe traseul de trafic greu, DN 1, Calea Dumbrăvii şi Calea Cisnădiei.

Johannis l-a refuzat pe Obama

Primarul Klaus Iohannis a fost invitat să ia parte la micul dejun cu rugăciune oferit de preşedintele american Barack Obama, în data de 5 februarie 2009, însă edilul-şef a spus că nu va da curs invitaţiei. Motivaţia primarului a fost agenda prea încărcată, fără prea multe explicaţii. „Nu merg. E simplu. E o invitaţie la o mare manifestare care se numeşte Ziua Rugăciunii, la care am fost invitat şi din păcate în această perioadă am altceva în program”, a spus Iohannis. Micul dejun cu rugăciune este o tradiţie în istoria Casei Albe, el având loc de peste o sută de ani în prima duminică a lunii februarie, când preşedintele SUA ia masa şi se roagă alături de şefi de state şi de guverne, politicieni, oameni de ştiinţă, oameni de cultură, lideri religioşi, laureaţi ai premiului Nobel şi formatori de opinie.

Complexul Ocna Sibiului � locul ideal de tratament

Staţiunea balneară Ocna Sibiului, beneficiind de un complex de factori naturali ce-i conferă notorietate atât în ţară cât şi în străinatate – ape sărate foarte concentrate, namolul sapropelic, climatul sedativ – este asaltată mai cu seamă în lunile de vara, de mii de oameni care vin să se bucure de tratament şi odihnă într-un cadru natural deosebit de prielnic regenerării forţelor lor fizice şi psihice. Se tratează aici cu rezultate deosebite, o gama largă de boli cum sunt: afecţiuni ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic sau central, afectiuni ginecologice, digestive sau respiratorii.

Pshioză în Art Cafe

Art Cafe le-a pregătit, sâmbătă, 10 ianuarie, clienţilor săi o piesă de teatru de cafenea în limba engleză, scrisă de Sarah Kane, în regia Ioanei Malău, intitulată �4.48 a.m. Psychosis�. Spaţiul cafenelei de pe G-ral Magheru s-a dovedit a fi aproape neîncăpător, sâmbătă seara, pentru spectatorii curioşi să urmărească piesa. Din distribuţia piesei au făcut parte Andreea Marinică, student în anul III la Facultatea de Inginerie �Hermann Oberth�, Mihai Kolcsar, student în anul 1 la Facultatea de Teatru din Cambridge şi Ioana Malău, studentă în anul 3 la Teatrologie.