Codruța Vulcu, fondatoarea Artmania, ne povestește despre drumul parcurs de festival în cei 20 de ani de existență, de la o idee îndrăzneață la un reper pe scena culturală românească și europeană. Un interviu despre viziune, provocări, educație culturală și o pasiune neclintită pentru muzică.

Artmania a devenit un reper pe scena românească. În 2006, când ați pornit acest proiect, era într-adevăr nevoie de un festival rock clasic în România?

Absolut! În 2006, când am lansat festivalul – deși ideea s-a născut chiar mai devreme, spre finalul lui 2003-2004, 2005 – nu se întâmplau prea multe lucruri în România. Nu existau multe festivaluri în zona antreprenorială, privată. Era, parcă, Peninsula la Târgu Mureș, dar s-a închis între timp. Era, efectiv, nevoie de un festival dedicat muzicii rock, rock progresiv, atât în România, în general, cât și în Sibiu, în mod particular.

Pionierat feminin într-o lume a bărbaților

Festivalul rock este o zonă dominată, de regulă, de bărbați, de la organizatori, la artiști. Cât de confortabil v-ați simțit în acest mediu? Ați vrut cumva, dintotdeauna, să aduceți o perspectivă nouă, feminină?

Nu știu dacă am gândit neapărat așa. Primul meu concert organizat a fost Nightwish, la Sala Palatului, în 2004. Aveam 23 de ani când am discutat cu ei, eram studentă la master la Academia de Arte, cu o specializare pe Artă, Muzică, Literatură și Fotografie. Nu a fost un plan strategic să demonstrez ceva. În perioada aceea, călătoream mult, pe banii părinților, cu autocarul, prin Germania. Vedeam foarte multe evenimente și festivaluri acolo și îmi doream să se întâmple și la noi așa ceva.

Când ai 23 de ani, ești visător, ți se pare că totul este posibil. Acest „se poate orice” m-a determinat să fac lucrurile fără un plan prestabilit de a arăta că și femeile sau fetele tinere pot. Am avut, de asemenea, norocul să fiu crescută de părinți care m-au încurajat întotdeauna și nu am simțit niciodată vreo limitare pentru că sunt fată. Din contră, am fost setată că dacă muncești, dacă înveți, poți să faci orice.

Și, din fericire, am plecat cu această mentalitate din familie. Cred că sunt și un exemplu că se poate. Mi-ar plăcea mult să existe mai multă educație în rândul tinerilor și fetelor tinere în direcția asta, să știe că există modele de succes care au reușit fără să facă neapărat compromisuri, doar prin muncă și dedicație. Pe termen lung, cred că munca, determinarea și integritatea sunt cele care câștigă.

Lecții din trecut și viziunea pentru viitor

Au trecut 20 de ani de la început. Dacă ar fi să vă întoarceți în timp și să vă priviți la 23 de ani, ce sfat i-ați da tinerei Codruța, având experiența de astăzi?

Acum, când mă uit în spate, îmi dau seama câtă inconștiență și nebunie a existat. Între timp, din experiență, din școli și cursuri urmate, înțelegi de fapt cât de complex este sistemul muzical și evenimentele. Atunci nu știam nimic și am învățat pe parcurs, mergând la cursuri la Londra, în Germania, în Olanda, pentru a mă perfecționa și a înțelege industria.

Plecând din perspectiva de acum, parcă mi-ar fi frică să fiu eu cea de acum 20 de ani. În același timp, uitându-mă în spate, regăsesc exact acel entuziasm și acea pasiune pe care mi-aș dori să le aibă toți tinerii. Ce aș vrea să facem mai bine, noi, cei din generația mea sau chiar cei mai în vârstă, este să oferim noilor generații posibilitatea de a-și păstra acest entuziasm și dorința de a crea, dar să creăm și un sistem în spate care să-i învețe. Noi am învățat în câmpul muncii. Ar fi ideal să creăm un sistem și să transmitem informația atât la nivel de educație formală, cât și de know-how din industrie, astfel încât ei să aibă baza pe care noi nu am avut-o și să vină doar cu plusvaloare creativă și cu entuziasmul vârstei, care, din păcate, se uzează cu timpul.

Implicare în educația culturală: Rock Talk School of Rock

Cine ar trebui să-și asume acest rol de a educa noile generații? V-ați asumat cumva acest rol? Simțiți că ați creat un cadru în această direcție?

Chiar anul acesta, înțelegând situația destul de dramatică din țară la nivel de educație, am lansat proiectul Rock Talk School of Rock, cu ocazia celei de-a 18-a ediții și a 20 de ani de la lansarea proiectului. Cu ajutorul partenerului principal, Kaufland, oferim abonamente la un preț special, de 150 de lei, pentru elevi de liceu, studenți și masteranzi până în 25 de ani. Vrem să facilităm accesul la evenimente culturale, unde vorbim de o muzică mult mai complexă, rock progresiv, care nu e cea mai simplă muzică pentru tineri. Astfel, le oferim posibilitatea să experimenteze și altceva, nu doar entertainment simplu.

Am lansat și un parteneriat „Pune mâna pe chitară„, prin care încurajăm accesul tinerilor și copiilor la chitariști și toboșari faimoși care vin la Artmania. Sâmbătă, de exemplu, va avea loc o întâlnire între Nuno Bettencourt (Extreme) – unul dintre cei mai mari chitariști ai lumii, care recent a cântat 17 piese în ultimul concert al lui Ozzy Osbourne – și câțiva dintre acești tineri. Vrem să fie o inspirație pentru ei, deoarece muzica rock, mai ales cea progresivă, presupune foarte multă muncă pentru a ajunge la excelență.

Deci va fi ca un atelier deschis?

Exact! Este un proiect pe care l-am lansat acum, dar pe care îl vom păstra la toate edițiile Artmania. Este vital să facem ca a asculta muzică complexă să devină din nou cool, mai ales pentru tineri. În prezent, există o influență puternică a zonei trap sau hip-hop, iar mulți copii care vin dintr-o altă zonă muzicală se simt ușor marginalizați. Vrem să scoatem în față modele care arată că și într-o altă zonă muzicală există acel „coolness” pe care ți-l dorești la 15 ani și pe care noi îl înțelegem.

Provocările începutului: inconștiență, curaj și sprijin nebănuit

Acum 20 de ani, înainte de prima ediție, care a fost cea mai mare temere a dumneavoastră și cum ați reușit, având în vedere că mergeați pe drumuri necunoscute?

Da, chiar de la prima ediție am avut bilete în Piața Mare, lucru care nu se întâmpla în mod normal. Toate evenimentele de atunci erau gratuite. Am solicitat primăriei acordul pentru a avea acces în baza biletelor. A fost o mare revoluție în oraș. La prima ediție am avut deja peste 6.500 de spectatori, ceea ce a fost un lucru foarte bun.

Eram niște tineri fără să fi avut neapărat finanțe. Îmi aduc aminte că împrumutasem de la bunica, nici nu mai știu, câteva mii de euro și o rugasem să nu-i spună lui tata că am nevoie de bani pentru festival. Vin dintr-o familie de ingineri, bunicul era medic. Când am venit acasă și am spus că mai fac și festival, a fost un șoc destul de mare. Am avut sprijinul lor, cred că uneori și din frică, venea tata cu mine la comisiile de avizare. El, fiind inginer, mă întreba: „Măi, copilă, și eu ce să spun acolo?”. I-am zis: „Lasă, tati, vino, pentru că tu ești așa mai grizonat și arăți un om serios”. Aveam atunci 24 de ani. Și suntem acum 20 de ani mai târziu, el în continuare vine și ne susține la eveniment. Practic, Artmania a pornit dintr-o nebunie și cei din jurul nostru, oameni maturi, ne-au susținut.

Îmi amintesc, ca o picanterie, că la momentul respectiv se renova Piața Mare și am rugat firma de construcții să ne lase să vindem bilete și să facem acreditări din containerele lor. Așa a început festivalul. O temere mare… cred că înțelegeam și mult prea puțin din industrie ca să am temeri mari. Dar simplu nu a fost, pentru că toată lumea se întreba: „Ok, și concret, ce faceți aici? Cine e în spate?”. Lumea nu a crezut atât de mult că sunt niște studenți în spate, au crezut, nu știu, poate vreo conspirație.

Uneori e mai ușor să crezi un scenariu nereal decât să crezi că realitatea este mult mai simplă și că de fapt, cei din față eram niște studenți care am pornit festivalul. Pentru autorități a părut atât de incredibil încât ne-au aprobat. Am avut și avantajul, venind din zona artelor, de la o universitate de artă și grafică, că cel puțin planurile noastre de amplasament erau impecabile.

Artmania și impactul asupra Sibiului: o economie sustenabilă și o comunitate adevărată

Care este proporția publicului Artmania? Localnici, turiști, străini? Cum a evoluat segmentarea de-a lungul anilor și cum o percepeți acum?

Din perspectiva orașului, cred că este foarte bine că avem aproape 95% din public venit din afara orașului. La nivel turistic, acesta este un plus. Ce mi-ar plăcea mult mai mult, și aici am reușit să facem un parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga pentru ca studenții să aibă acces la abonament cu 150 de lei, este să fie mult mai mulți sibieni. Fiind sibiancă, mi-ar plăcea să fie mult mai mulți tineri din Sibiu care să participe. Poate uneori nu ești neapărat fan Mike Portnoy sau Nuno Bettencourt, dar la un preț foarte mic ai ocazia să vezi în orașul tău, fără costuri suplimentare de transport, avion, cazare, niște legende din zona muzicală rock.

Anul trecut, spre exemplu, am avut Korn. Korn, în Europa, cântă la o capacitate de 50-70 de mii de oameni, fiind headliner la Download Festival, Nova Rock, Rock Am Ring. Ei vin aici pentru că, având în vedere și amplasamentul în Piața Mare din oraș, Artmania a câștigat un renume în zona artiștilor, că este cool și cult să mergi la Artmania. Și asta ne bucură. Reușim să obținem formații la prețuri mult mai bune decât ar cânta pe scene din Europa, tocmai pentru că e un festival atipic, într-o piață foarte frumoasă, cu un concept care ține și de artă, nu doar de muzică. Din perspectiva asta, m-aș bucura să fie mult, mult mai mulți sibieni care să vrea să vadă, să cunoască, să fie expuși unei forme diferite de artă și cultură în propriul oraș. Nu neapărat că sunt super fan Dream Theater, dar am accesul mult mai facil, și cred că expunerea la diversitate ne poate îmbogăți cultural și interior.

Ce capacitate are Piața Mare? Câți oameni au intrat?

În Piața Mare intră, conform normelor de siguranță, 8.000 de persoane. Este o piață mică din perspectiva unui festival cu nume precum Korn sau Dero Totten Hosen, care în Germania cântă pe stadioane. Dar tocmai asta ne permite să discutăm altfel cu artiștii și, în același timp, să păstrăm evenimentul la nivel de festival boutique, lucru pe care ni-l dorim. Nu vrem să mutăm Artmania în câmp, n-ar fi nici neapărat în avantajul orașului, pentru că avantajul orașului cu Artmania în Piața Mare este că toți acești turiști vin în oraș, se cazează la hotel, mănâncă la restaurantele din oraș, cumpără de la magazine. Dacă Artmania ar fi în câmp, ar cumpăra dintr-un ecosistem închis. Aici, dincolo de consumul din interiorul festivalului, consumul celor 7.000 de oameni care vin din afara orașului intră în economia locală.

Spectatorii de la Romaniacs, sunt interesați de ARTmania, având în vedere că evenimentele se suprapun uneori?

Seara vin și de la Romaniacs la festival, dar noi avem un public dedicat, care își ia bilete în avans și vine efectiv să vadă formațiile. Artmania, dincolo de faptul că este un festival boutique – am câștigat premiul în 2019 pentru Best European Small Festival, evenimente de până la 10.000 de oameni pe zi – se bucură de un public meloman, un public care ascultă muzică. La Artmania nu vine lumea să fie „instagramabilă” sau să pună ceva pe TikTok. Sunt oameni care vin să asculte o tobă, o chitară, o compoziție și știu cine a compus, cine a produs piesa, albumul. Acesta este un public frumos, un public pe care orice oraș și-l dorește, pentru că este dispus să investească în pasiunea pe care o are, dar și să cheltuie pentru pasiunea respectivă, ceea ce, pentru un oraș turistic și de turism cultural, este exact ceea ce e bine să fie.

Comunitatea locală vede Artmania de dincolo de gard, dar cei care intră sunt atenți la sunet și la formații. Ascultătorul de Dream Theater nu o să se uite din afara gardului, el vrea să fie acolo, să fie în raport cu sunetul și cu boxele într-o poziționare corectă și să fie împreună cu comunitatea de care este foarte puternic legat.

Provocările finanțării și viziunea pe termen lung

Ați avut destul de multe discuții legate de faptul că la Artmania există bilete, spre deosebire de alte evenimente gratuite. De ce ați ales această abordare?

Noi nu avem finanțare de la primărie, deci nu suntem pe agenda culturală, avem finanțare zero. Plătim exact ca toți operatorii, metrul pătrat de ocupare a domeniului public. Dacă avem terase, se calculează metrul pătrat și plătim pe fiecare zi, exact ca orice alt operator din Sibiu. Dincolo de asta, din fiecare bilet, taxa locală este de 1%. La toate încasările pe care le-am avut anul trecut, de exemplu, am plătit 1% taxă locală. Deci, dincolo de faptul că nu avem finanțare de la primărie și plătim domeniul public, noi, suplimentar, plătim 1% din toate biletele vândute într-o taxă locală. Nu primim nimic, dar contribuim suplimentar față de cei care au acces gratuit.

Cum explicați lucrul ăsta? Nu solicitați voi sau nu vă dau ei?

Există această restricționare: dacă ai în Piața Mare accesul în baza biletelor, nu poți aplica pentru finanțare pe agenda culturală. Finanțarea de 350.000 de lei a primăriei, care se dă în proiectele culturale, din perspectiva Artmania, nu acoperă nici măcar 50% din onorariul headliner-ului. Deci, nu putem vorbi de a susține un eveniment cu numele pe care Artmania le aduce dintr-o finanțare publică.

Aici cred că ar trebui să existe un dialog mult mai amplu în spațiul public, mai ales pentru sibieni, legat de faptul că evenimente gratuite vs. evenimente cu bilet – nu există eveniment gratuit. Orice eveniment, chiar dacă este gratuit, este plătit de cineva. Fie că îl plătim noi, ca sibiancă și firma este în Sibiu, prin taxele date primăriei, fie că se plătește prin contribuția fiecărui cumpărător de bilete. Aici e o analiză care ar trebui să fie făcută: în ce măsură este oportună cheltuirea banului public pentru o agendă și în ce context, care este returnul acelei investiții, pentru că gratuit nu există. Tot sibianul plătește, dar sub o altă formă.

Din perspectiva mea de om care studiază management cultural și politici publice, cred că uneori este mai interesant ca autoritatea publică, locală sau centrală, să investească în infrastructură culturală pe care privatul nu neapărat și-o poate permite, să investească în zona de pepinieră culturală, adică să creeze hub-uri pentru tineri, zone de repetiții, centre culturale în care tinerii din Sibiu să aibă acces la o chitară, la o tobă, la un spațiu, la studiouri de înregistrări. Poate nu integral finanțate de primărie, dar pot fi proiecte de ajutoare de stat date operatorilor din sectorul privat. Astfel, susține ecosistemul cultural care produce plusvaloare sau investește în zona de tineri și, în același timp, susține infrastructura culturală pe care privatul nu și-o permite.

Dacă statul, în țările „sănătoase” din punct de vedere cultural, investește în infrastructură și în tineret, deasupra vine sectorul privat cu zona creativă concurențială și aduce plusvaloare. La nivel de strategie, aici ar trebui poate o analiză mult mai amplă asupra acestui beneficiu. Dacă Sibiul nu ar fi mult mai avantajat să aibă niște săli de spectacole chiar din zona asta antreprenorială, pe care oamenii să le poată închiria.

Dacă nu ar fi mai în avantajul orașului să existe 3-4 studiouri, dacă nu ar fi în avantajul orașului să se dea burse de creație, în care eu, ca autoritate, să spun: „Dacă tu vii și îți înregistrezi albumul în orașul Sibiu, eu cofinanțez, aduc niște producători de la Londra”. Atunci s-ar putea ca în Sibiu să vină foarte multe formații din România care să-și înregistreze albumele. Prezența lor aici creează efervescență culturală, alți artiști află că se poate întâmpla lucrul ăsta aici și s-ar putea ca pe termen mediu și lung, orașul să fie mult mai în câștig, atât financiar, cât și din perspectiva plusvalorii culturale pe care o aduce.

Pentru că, de fapt, dacă nu creezi această efervescență culturală pe tot ciclul de creație, în acest moment Sibiul face strict import. Avem evenimente în care importăm din exterior, le desfacem, dar noi nu producem. Este exact ca la balanța comercială pe import-export. Dacă tu doar imporți și nu exorți, atunci, la un moment dat, macro-echilibrul este pierdut.

Deci este un „unpacking cultural”?

Exact. Aceasta ar fi o definiție foarte bună. Un ciclu cultural într-un oraș și într-un ecosistem ar trebui să existe mult mai multă intervenție prin a susține producția culturală în oraș, nu doar desfacerea. La nivelul agendei culturale, în acest moment se finanțează strict desfacerea, iar asta, într-un ecosistem, nu este sustenabil.

Dacă eu, ca stat, educ tânărul, studentul, copilul și societatea că trebuie să plătească pentru artă, trebuie să plătească pentru cultură – dar nu că mă plătește pe mine, Codruța de la Artmania, sau plătește Dream Theater – nu. E normal să plătească persoana. El investește în propria lui dezvoltare interioară, emoțională, intelectuală și culturală. El investește în el. Nu în mine. Iar actul cultural oferă experiență, oferă trăire, oferă o perspectivă diferită asupra lumii.

Practic, asta trebuie să încurajăm noi: tinerii să caute, să fie dispuși să investească în ei, nu doar să investească într-un iPhone, într-o pereche de Adidas. Din păcate, s-a creat o distorsiune în care dacă îmi cumpăr ceva pentru mine, e pentru mine, dar dacă citesc o carte sau mă duc la un concert, cumva îl susțin pe celălalt. Nu, investiția este tot în tine. Și printr-o politică publică aplicată incorect, se distorsionează scara de valori. Este o chestie de educație de mic copil, o educație care doar prin politici publice se poate schimba.

Sunetul, creierul și viitorul muzicii rock în Sibiu

Mai este un lucru, de asta merită o temă complet separată de discuție: lipsa înțelegerii la nivelul societății în general și, spre exemplu, a părinților în mod particular, asupra modului în care sunetul modelează structura neuronală a copilului. Creierul nostru este format din diverse impulsuri pe care le primim: din vizual, din ceea ce citim și înțelegem, din raționamentele pe care le facem, dar și din sunet. Cu cât structura este mai simplă, cu atât conexiunile sunt mai rudimentare.

Se vorbește mult prea puțin despre sunetul și muzica din jurul nostru și la ce expunem copiii. Cu cât melodia, armonia și ritmul sunt mai complexe într-o piesă, cu atât la nivel de percepție se dezvoltă o structură neuronală mult mai complexă pentru a putea percepe și desluși. Exact cum în literatură se scrie cu vorbe, muzica este un limbaj, și se vorbește foarte puțin despre asta.

Pentru un oraș deja fidelizat în jurul câtorva genuri muzicale, cum ar fi jazz, muzică populară, muzică clasică, cum vedeți poziționarea muzicii rock în Sibiu?

După 20 de ani de festival, cred că rock-ul și mai ales rock-ul progresiv este asociat cu orașul Sibiu, și mă bucură acest lucru. Mi-ar plăcea să reușim să facem mult mai multe evenimente și pe stadion, aici, în Sibiu.

Ați făcut demersuri?

După ce s-a finalizat stadionul, a fost un an de succes la Artmania, după care a venit COVID-ul, a început războiul, a venit criza economică, criza politică. Și parcă după COVID suntem din criză în criză. O investiție în concerte pe stadion presupune foarte multă colaborare la nivelul autorității, pentru că ea trebuie să facă parte dintr-o strategie mult mai amplă. Eu cred că dacă spui pe agenda reușești să faci lucrul ăsta și să fii și prima care face așa ceva pe stadion. Ne dorim, mai ales că Sibiul trebuie să continue pe această politică culturală în care dezvoltă evenimente de calitate și într-un fel de nișă. Este un burg destul de mic, nu are o posibilitate de absorbție pe mass market, și cred că ar trebui cumva gândit ca oraș cultural pe calitate, nu neapărat pe cantitate.

Aceasta raportat la câte locuri de cazare există, la posibilitatea de parcare și de absorbție în zona centrală și la nivel de stadion. Dar dacă se face o politică integrată în care toate autoritățile să aibă un plan structurat pentru următorii 3-5 ani, cu planuri foarte clare distribuite între organizatori, cred că real putem fi un oraș care să prezinte calitate și calitate constantă, nu doar cu diverse hopuri. Și pe o platformă integrată, comunicată la nivel european: în Sibiu, din mai până în septembrie, poți găsi evenimente de la concerte până la festivaluri de calitate.

Cred că în timp am putea dezvolta o piață, mai ales că avem și avantajul unui aeroport care să faciliteze accesul facil pentru 3-5 zile, un long weekend pentru oameni care vin să vadă niște concerte. Dar asta se poate face doar în parteneriat cu primăria. Am aflat cu bucurie că se scrie o nouă strategie pe 10 ani. Firmele care au câștigat vin din zona privată, antreprenorială a turismului, și am mare încredere că zona muzical-culturală poate asigura un aflux foarte mare de oameni, tocmai pe zona de calitate, nu de cantitate.

Atmosfera Artmania

Cum contribuiți la atmosfera festivalului? Mi-ați spus că nu puneți neapărat focus pe zona de interior, dar totuși există ceva specific?

Încercăm ca întotdeauna în interior lucrurile să fie foarte bine organizate, avem întotdeauna o tematică la nivelul graficii, lucrăm cu desenatori și graficieni care în fiecare an ne desenează alte personaje. Aceste personaje, în curând, într-un an, un an și ceva, vom lansa un joc și o aplicație. Este o călătorie a acestor personaje prin Sibiu, iar de-abia la final vor înțelege…

Deci, nu e „afară-i vopsit gardul și înăuntru-i leopardul”? La voi, gardul are o culoare specifică, verde, dar înăuntru e ce ați propus prin grafică, nu e leopard?

Ha, ha! Înăuntru este efectiv toată grafica festivalului și încercăm să organizăm astfel încât să fie frumos și să fie în fiecare an o nouă tematică, dar din aceea aș vorbi. Și ca oamenii să aibă acces la zona de baruri, de toalete, la activări. Partenerii fac diverse activări și jocuri inclusiv pentru copii și tineri, pentru că până în 12 ani accesul este gratuit. Astfel, rockerii care erau tineri ca noi acum 20 de ani, acum vin cu copii, foarte mulți dintre ei, iar unii au deja copii atât de mari încât le spun: „Hai, nu mai veniți, stați voi acasă, că ne ducem noi!”.

Pe parcursul poveștii voastre, ați văzut Artmania ca un rol de modelare în cultura rock, v-ați asumat rolul ăsta sau ați preferat să-i lăsați pe alții să modeleze și voi să vă faceți proiectul an de an?

Cred că Artmania a făcut un fel de pionierat în zona aceasta și a asumat de multe ori formații îndrăznețe, pe care poate mulți nu le-ar fi adus pentru că n-ar fi fost neapărat la zona de succes comercial imediat. Uneori e mai simplu să aduci niște formații calitativ mai jos decât am țintit noi. Dar cred că echipa din spatele Artmania, fiind o echipă de pasionați de muzică, a ținut întotdeauna la produsul muzical de calitate.

Cât de mare e echipa și cum e stratificată?

Nu suntem foarte mulți, sunt câțiva colegi care lucrează, sigur, lucrează și la alte proiecte, că noi mai avem multe alte proiecte, nu doar festivalul. Artmania, nu știu câți sibieni știu asta, dar a fost în spatele organizării slujbei de pe Câmpia Libertății, a Vizitei Papei Francisc. Organizatorul pe vizită, pe partea operațională logistică și directorul de eveniment am fost eu. Ceea ce nu știu câtă lume știe, pentru că întotdeauna eu spun așa: „De la heavy metal la Papă!”, adică este pe tot spectrul. Am fost contractați de Biserica Greco-Catolică de la Blaj pentru a organiza evenimentul. Am fost directorul de proiect, am coordonat toată partea de organizare operațională, având pe partea de securitate o coordonare militară, care a fost în strânsă colaborare cu noi.

Deci echipa e compactă?

Este compactă. Silviu Scrop, cred că e un nume destul de cunoscut în Sibiu, noi facem împreună Artmania de la prima ediție din 2006. Adică suntem 20 de ani, tot așa ne uităm uneori la poze și zicem: „Aoleu, cum arătam noi atunci, vai de capul nostru, ce tineri eram!”.

Moștenirea Artmania

Ce moștenire aspirați să lăsați prin acest eveniment?

Peste 20 de ani s-ar putea să zic și altceva, dar acum, ce mă bucur ca sibiancă este că am ajuns 20 de ani mai târziu să fim în continuare tot aici, să fim un eveniment reprezentativ pentru piața din România, să fim un eveniment reprezentativ în piața europeană, cu credibilitate, cu respect din partea altor evenimente. Și să fim, practic, 20 de ani mai târziu, tot aici, iar uitându-ne în spate la toate numele aduse, să zicem: „Wow, n-aș fi crezut vreodată că vin la Sibiu!”. Și acest lucru mă bucură.

Am avut o discuție internă cu colegii, având în vedere că sunt 20 de ani de la lansare, dar aceasta este ediția 18 (două ediții am avut pauză cu pandemia), dacă mai continuăm și ce ne-am dori pentru următorii 20 sau 18 ani, când anii trec și peste noi. Cred că pentru toți din echipă, care am crescut împreună cu acest eveniment, ar fi să reușim, atât cu Artmania, cât și în comunicarea publică și în colaborarea cu autoritățile, să creștem mult mai mult această zonă de pepinieră culturală pentru tineri.

Mi-ar plăcea ca generația care vine – avem foarte mulți voluntari, 160-170, iar părinții sunt super încântați să-i trimită în aceste programe educaționale – să fie crescută. Colega noastră care coordonează departamentul de voluntari spune că încercăm, în aceste câteva zile sau cât durează pregătirea (o lună), să-i învățăm pe tineri și pe copii altceva decât îi învață școala formală. Îi învățăm cum să interacționeze cu publicul, să vadă că nu toată lumea este drăguță, nu toată lumea dialoghează într-un mod civilizat și cum să se confrunte cu situațiile astea, pentru că în viața reală nu au neapărat un șef ierarhic sau colegi care să îi sprijine și în felul acesta să învețe mult mai multe.

Concluzia întregii echipe este că, ajungând la o anumită vârstă, ne-ar plăcea să investim mult mai mult în această componentă și să ne luptăm, sau să creăm un parteneriat, atât cu primăria, cu Consiliul Județean, cât și poate cu Ministerul, tocmai pentru a înțelege rolul acestei educații în generația tânără.

Relația cu administrația locală

Cât de apropiată este administrația locală de eveniment? De regulă invitați oficialitățile, spre exemplu pe doamna primar? A fost vreodată la Artmania?

Da, doamna primar întotdeauna vine. Nu știu dacă neapărat, cred că a fost și la câteva ediții în timpul festivalului, dar întotdeauna vine dimineața sau la prânz, când avem amplasamentul gata. Aproape în fiecare an am făcut o plimbare prin eveniment, evenimentul încă nu era deschis, explicându-i cum a fost gândit, cum a fost conceput și cumva să se asigure că lucrurile sunt în acord cu ceea ce trebuie.

Provocările din spatele cortinei

În spatele succesului Artmania există, cu siguranță, provocări imense. Chiar îmi spuneați înainte să intrăm în birou că anul acesta este un pic mai greu. Ce a fost cel mai dificil și cum ați reușit să treceți peste? Artmania începe mâine, nu-i așa?

Ce a fost cel mai complicat, un lucru pe care foarte puțini oameni îl cunosc, este că noi, având evenimente pe bilet, plătim foarte multe taxe pe bilet. Foarte puțină lume înțelege că din acest bilet – care costă de la 150 la 550 de lei, în funcție de categorie, și care se mai găsesc încă la punctele de acces sau pe site-ul festivalului – se plătesc, înainte de a începe orice cheltuială pe eveniment, o mulțime de taxe.

Până de curând, TVA-ul era 9% la bilete, dar de la 1 august (n.r. 2024) va fi 21% – pe acesta nu-l prindem anul acesta, ci la anul. Dar dincolo de asta, avem taxă locală 1% (în Sibiu este 1%, în general e 2%, ceea ce ne încurajează cumva), Crucea Roșie 1%, timbru muzical 5%, drepturi de autor 4% și taxă de patrimoniu 2%. Practic, când adaugi toate aceste taxe, mai ales la momentul în care TVA-ul va fi 21%, ajung undeva la peste 40% taxe pe venit. Nu cred că există sector taxat în halul acesta pe venit. Noi plătim aceste taxe și nu am cheltuit nici măcar un leu din ele, ceea ce nu este sustenabil.

Și asta încercăm acum, prin Asociația Organizatorilor AROC de la București, unde sunt președinte, să dialogăm cu Guvernul. Nu putem pune 40% taxe dintr-un bilet înainte să facem orice; nu este sustenabil, nu există. Dincolo de asta, se mai creează o distorsiune și mai mare în piață. Artmania este un eveniment fără finanțare de la primărie, dar este și singurul eveniment care dă 1% taxă locală. Adică, noi nu luăm bani, dar contribuim prin simplul motiv că avem cumpărători care sunt dispuși să plătească. Nu cred că trebuie să penalizăm antreprenoriatul, inițiativa privată și cumpărătorul care este dispus să finanțeze el evenimentele culturale.

Un alt exemplu este taxa de patrimoniu. Admitem că suntem într-o zonă centrală și beneficiem de frumusețea pieței. Dar același impact îl are și un alt eveniment care este gratuit. Eu plătesc 2% din toate veniturile din bilete taxă de patrimoniu, dar sunt singura care plătește această taxă. Pe când în Sibiu, dincolo de Artmania, se mai întâmplă alte o sută de evenimente, cofinanțate de primărie, care nu plătesc taxă de patrimoniu. Deci, tot Artmania plătește taxa de patrimoniu, iar ei nu plătesc nici taxa locală, nici Crucea Roșie, nici timbru muzical, nimic. Și atunci întrebarea este: de ce penalizezi doar antreprenoriatul? De ce penalizezi doar investiția privată? Pentru că o descurajezi.

Acest lucru nu se întâmplă de acum; sectorul antreprenorial tot încearcă să se lupte, să creeze cumva o echitate în piață. Statul ar trebui să încerce să faciliteze. Eu nu spun că nu trebuie susținute evenimentele cu acces gratuit, dar poate trebuie susținute anumite nișe. Nu trebuie susținut neapărat consumul de entertainment, în general, din banii statului. Este corect să susții evenimente de tipul baletului, operei, unde poate nu există anvelopa de public care să cumpere. Dar asta este o investiție într-o strategie, pentru că statul trebuie să aibă o investiție astfel încât să existe un balans între muzica electronică, muzica rock, muzica cultă, muzica clasică, muzică… încât să creeze un balans și zonele care nu sunt sustenabile, dar totuși oferă calitate, eu în ele să investesc.

Dar în ele să investesc, nu să fac concurență operatorului privat printr-o cofinanțare și după aceea tot pe privat să pun presiune. Pentru că, până la urmă, la un moment dat, ajung și eu să spun: de ce ne mai chinuim atât? Scădem calitatea muzicală, nu mai aducem Korn, Dream Theater, Die Toten Hosen și Nightwish, aducem și noi ca restul. Punem food truck-uri, totul e gratuit, 20% găsim din privat, dar nu ne mai chinuim cu bilete, cu altele, pentru că formațiile costă foarte mult. Bugetul Artmania pentru artiști este undeva la peste 400.000 de euro, bani care trebuie să vină de undeva. Și atunci, practic, ce se face prin tipul ăsta de politică – dar nu e doar o problemă a Sibiului, este o problemă națională – este că scădem nivelul evenimentelor, concurăm privatul și, deasupra, alții supra-taxează. De asta noi cumva stagnăm la nivelul respectiv. Ar fi interesant ca publicul să înțeleagă nivelul acesta de taxare, pentru că el cumva trebuie modificat.

Poate ar fi mai corect la nivelul Institutului Patrimoniului și Ministerului Culturii să se spună: „Domnule, se susțin evenimente în zona centrală, punem o taxă pe locație.” Suntem de acord. Noi, românii, avem o problemă cu reabilitarea patrimoniului și eu sunt de acord că trebuie susținut segmentul respectiv. Dar el nu poate fi susținut doar de sectorul antreprenorial.

Poate dacă se țin evenimente în Piața Mare, ar fi corect și echitabil, pentru că toată lumea este în Piața Mare, să existe o taxă de, nu știu, 1.000 de lei pe zi, 500 de lei pe zi pe eveniment. Pentru că sarcina fiscală și presiunea financiară care se pune pe un operator privat cum este Artmania s-ar distribui pe mai mulți și ar încuraja poate și mai mulți ca mine să facă evenimente în care să aducă ei bani, să aducă investiții încât să fie sustenabil. Și sunt convinsă că dacă la nivel național s-ar face un studiu, o contribuție mai mică, fixă, de la fiecare, ar colecta mult, mult mai mulți bani decât colectarea pe câțiva operatori care sunt cumva niște haiduci care fac și ei și se chinuie să facă pe bilete.

Pasiune, leadership și siguranța publicului

Cât este pasiune și cât este business în Artmania?

Artmania cred că este mai degrabă pasiune, în mod particular. Este cumva proiectul meu de suflet. Noi am fost responsabili și pentru vizita Papei. Eu personal am coordonat închiderea și deschiderea Capitalei Culturale de la Timișoara, am fost directorul de evenimente mari în Capitala Culturală, am făcut City Celebration. Chiar de aici plecăm luni, după ce predăm Piața Mare, pentru City Celebration de la Timișoara. Avem și alte concerte, facem managementul pentru concertele Alternosfera. Deci, avem, să zicem, un full-time job într-o altă zonă din zona cultural-muzicală, și cred că mai degrabă este pasiune și un proiect de suflet.

Într-o perspectivă pesimistă, ce te-ar determina să spui stop joc Artmania? Poate aceste taxe care nu se opresc niciodată?

Din punctul meu de vedere, aceste taxe, dacă nu se corectează în termen foarte scurt, fac proiectul destul de nesustenabil. Adică, efectiv, trebuie cumva să clarificăm, pentru că altfel noi avem două opțiuni: trebuie să scădem din calitatea formațiilor. Și atunci, decât să facem un eveniment ca oricare altul, fără o plusvaloare reală culturală pentru oraș, mai bine nu-l mai facem. Iar la 40% pe venit este aproape imposibil să fie sustenabil pe termen lung. Există deja discuții la nivelul guvernului, pentru că noul guvern nu a fost niciodată conștient de toate aceste parataxe și a aflat și a constatat din partea sectorului privat care este situația. Și eu cred că se va regla, pentru că nu poți să taxezi cultura mai mult decât orice sau cultura antreprenorială.

Ce înseamnă pentru tine leadership-ul în contextul unui proiect de o asemenea anvergură și ce lecții ai învățat despre conducerea unei echipe de-a lungul timpului?

Nu cred că există eveniment sau festival în care doar managerul sau directorul să conteze. În 2020, în ianuarie, am câștigat la European Festival Awards „Award for Excellence and Passion”, un premiu care premiază persoana, nu neapărat proiectul, după ce un an înainte Artmania câștiga premiul pentru cel mai bun festival. Lucrul pe care l-am spus atunci la premiere este că e de fapt un premiu care nu e un premiu al meu, ci un premiu al echipei, pentru că nu există director de eveniment care să fie mai bun decât este echipa lui.

Încă de la început ți-ai dat seama de treaba asta sau pe parcurs?

Și la început, dar pe parcurs am învățat că poți gândi lucrurile cât vrei de bine, dacă nu ai oameni care știu ce fac, este imposibil să fii în fiecare loc în același timp. Și depinzi de acești oameni care își fac treaba impecabil de bine. Practic, asta spun: echipa este esențială, fără echipă nu există evenimente de succes. Este imposibil să fii în fiecare loc, să întinzi fiecare banner, să tragi fiecare conexiune de curent. Depinzi de foarte, foarte mulți oameni. Și de asta sunt un puternic susținător al lucrurilor în echipă, atât la nivel de implementare, cât și la nivel de concept. Pentru că fiecare avem viziuni diferite și percepții diferite asupra realității, și cu cât dialogăm și comunicăm între noi pe diverse teme, cu atât poate e și un proiect mai bun.

Te văd foarte liniștită, dar totuși vreau să te întreb cum supraviețuiești presiunii unui eveniment și cum îți revii pentru următoarele proiecte. E un consum totuși?

Cu siguranță este un consum și sunt câteva lucruri. Cred că lucrurile vin din experiență și din… există cumva un fel de anduranță creată, ca sportivii de performanță care au tot tras până cumva s-au obișnuit cu anduranța de care ai nevoie. În același timp, cu cât faci evenimente mai mari, înțelegi că lucrurile… Adică, Artmania e un eveniment de suflet, dar este totuși un eveniment boutique. Noi am lucrat cu toată echipa la evenimente mult mai mari, cum spuneam, Vizita Papei sau deschiderea-închiderea Capitalei Culturale, unde nivelul publicului este de zeci de mii de oameni. Spre exemplu, la Vizita Papei, spațiul de eveniment pe care am lucrat avea 109.000 de metri pătrați. Practic, era imposibil să mergi dintr-o parte în alta, aveai echipe zonale care lucrau pe zone și care coordonau diversele zone. Și cumva ne-am obișnuit.

În același timp, eu întotdeauna am o singură filozofie în evenimente și asta comunic întotdeauna tuturor echipelor cu care lucrez, chiar și celor formate nu neapărat din oameni care au mai lucrat în zona de evenimente: singurul lucru care real, real contează, dincolo de calitatea evenimentului, și pentru care mie îmi este teamă, este siguranța participanților. Doar acolo întotdeauna trebuie să ai focusul, să te asiguri, dincolo de formațiile bune, că publicul este în siguranță, că serviciile de ordine își fac treaba, că gardurile sunt amplasate, că spațiile de evacuare sunt respectate conform planului. Le verificăm direct eu, șeful firmei de pază, șeful firmei de producție, pentru a ne asigura că ești pregătit pentru orice scenariu. Și în evenimente întotdeauna încerci să pregătești lucrurile cât se poate de bine, dar ca și în viață, uneori pot apărea fie o vreme rea, fie o situație neprevăzută și este singurul lucru care real îmi creează o zonă de teamă.

Focusul pe siguranță și filozofia asta au venit încă de la început sau a fost un eveniment care ți-a declanșat totul?

Întotdeauna am avut cumva o preocupare în zona aceasta, dar parte din echipa Artmania a fost în Colectiv. Câțiva dintre ei au și murit atunci, câțiva dintre ei vin în continuare la eveniment și lucrează, dar sunt arși – adică, dacă îi întâlniți, o să vedeți că sunt încă arși. Adi Rugină a fost directorul nostru de producție de la prima ediție, de la primul eveniment pe care l-am făcut. A fost șeful nostru de producție și pentru toată echipa a fost un eveniment traumatizant și foarte greu.

Cred că cel puțin cei din echipă care am fost sau am trăit Colectivul, la modul drama prin care au trăit colegii noștri și ceilalți participanți, te face să nu vrei să-ți asumi niciodată niciun fel de risc. Și asta este un lucru pe care îl transmit tuturor. Știu că l-am transmis și în Capitala Culturală și în orice alt context. Atâta timp cât lumea de multe ori se panichează, poate uneori nu ajunge o formație, poate uneori nu iese neapărat un banner exact cum ți-ai fi dorit, eu întotdeauna spun: „Toate măsurile de ordine sunt în regulă, totul este… Atâta timp cât siguranța publicului nu este, sau a organizatorilor, a oricărui om, nu este pusă în pericol, nu avem nicio problemă.” În rest sunt doar păreri, doar frici care se pot rezolva, pentru că, într-un context mai amplu, ele de fapt nu contează. Și asta încerc să transmit echipei: „Stați liniștiți, asta să fie singura noastră preocupare și acolo încercăm să nu facem niciodată rabat.”

Sfat pentru tineri și viziunea pe termen lung a Artmania

Ce sfat ai da unui tânăr sau unei tinere care visează să pornească un proiect ambițios, poate chiar un festival?

Să studieze. Să studieze cât mai mult, pentru că în acest moment există enorm de multă informație atât la nivel de strategie culturală, cât și la nivel de crowd control, crowd safety, producție, și efectiv să învețe.

Acum ne uităm spre viitor. Care e cea mai îndrăzneață direcție pentru Artmania în următorii ani?

Cred că am spus puțin mai devreme. Sunt două-trei direcții. Una, mi-ar plăcea foarte mult să ne axăm pe tineri, zona de tineret. Doi, lansarea proiectelor pe stadion. Și trei, mi-ar plăcea să ne reîntoarcem în spațiile mai mici. Artmania avea în trecut, înainte de pandemie, avea și scenă în curte la Muzeul Brukenthal. A concertat acolo Peter Hammill de la Van der Graaf Generator, am avut concert pe scaun, Daniela Kaye în evenimentul din Curtea Muzeului Bruckenthal și așa mai departe.

Ah, ok. Deci nu era pe power?

Codruța Vulcu: Nu, era strict pe pian. Adică a fost o cu totul altă zonă. Noi nu am tăiat acele evenimente, le-am tăiat pentru că ele erau finanțate practic din veniturile din scena mare, și cum costurile de producție au crescut, toate costurile au crescut, Piața Mare nu mai putea absorbi atât de mult și veniturile sau cheltuielile pentru alte locații secundare. Mi-ar plăcea foarte mult să reușim să reintroducem aceste scene de nișă, pentru că erau niște scene de excelență. Nu erau de masă, dar erau de excelență.

Sibiul ascultă rock!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.