Acasă Blog Pagina 693

Lovitură după Titularizare. Ministrul Educației spune că e posibil să nu fie încheiate contracte noi de muncă

Un număr de 13.553 de candidați au obținut note peste 7 la Titularizare, acesta însemnând că se pot angaja pe perioadă nedeterminată.

Ministrul Educației, Daniel David, spune că este posibil să nu se încheie noi contracte de muncă.

„Contractele de muncă în vigoare sunt protejate. S-ar putea să nu încheiem unele noi. Nu știu. Acum avem concursul de titularizare.

Trebuie să vedem câți au luat nota peste șapte, câte posturi de titularizare vor fi acoperite, câți au luat peste cinci și pot fi suplinitori”, a spus Daniel David pentru Vorbitorincii.

Condiția pentru angajarea într-o unitate de învățământ pe o perioadă nedeterminată este ca profesorii să ia cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Condiția este obligatorie, dar nu garantează și obținerea postului sau catedrei de titular, adică pe termen nedeterminat.

„Anul acesta procentul celor care au obținut note peste 7 la Titularizare este de 43,52%.

Înscrierile pentru examen s-u făcut înainte ca noua lege să intre în vigoare. Aceasta prevede mărirea normei de predare din această toamnă cu două ore.

Asta înseamnă distribuirea cel puțin a orelor de la plata cu ora (PCO) către profesorii titulari, potrivit explicațiilor oficiale de până acum”, anunță stiripesurse.ro.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Comercianții din zonele Bâlea Lac, Bâlea Cascadă, Valea Avrigului și Cârțișoara, luați la întrebări de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, au desfășurat o acțiune specifică, pentru verificarea legalității operatorilor economici din zone turistice și parcuri tematice.

„În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat 26 de operatori economici, din zonele Cârțișoara – Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, și Valea Avrigului – Porumbacu de Jos.

Activitățile desfășurate au vizat verificarea legalității privind folosirea caselor de marcat fiscale, în vederea evidențierii încasărilor, precum și respectarea normelor sanitar-veterinare referitoare la comercializarea alimentelor.

Pentru abaterile constatate în urma controalelor efectuate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 72.000 de lei, conform OUG 28/1999 privind obligativitatea caselor de marcat fiscale, pentru fapte precum:

nerespectarea obligației de a folosi casele de marcat fiscale pentru evidențierea încasărilor;

-nerespectarea normelor sanitar-veterinare privind comercializarea alimentelor (condiții depozitare, etichetare, marcare data producției și termen de valabilitate, condiții expunere la vânzare).

Totodată, a fost ridicată suma nefiscalizată de 558 de lei.

Alte 11 sancțiuni contravenționale cu avertisment au fost aplicate conform OUG 42/2004, pentru nerespectarea condițiilor privind manipularea, etichetarea și depozitarea corespunzătoare a produselor alimentare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Isabela Brad.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Tâlhari sibieni, reținuți de polițiști. Au bătut un tânăr care a fost transportat la spital

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut doi sibieni, în vârstă de 21 și 22 de ani, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

Polițiștii au stabilit în urma cercetărilor că miercuri dimineața, în jurul orei 10.30, în timp ce se aflau pe strada Uzinei din municipiul Sibiu, cei doi au bătut un tânăr de 20 de ani, din Rășinari, și ar fi încercat să fure de la acesta suma de aproximativ 6500 de lei, pe care o avea asupra sa.

Ulterior, cei doi sibieni au fost depistați de către polițiști pe strada Constituției și conduși la sediul Poliției Municipiului Sibiu.

„Ca urmare a agresiunii suferite, tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii celor doi tineri pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Isaleba Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Post disponibil la Apă Canal

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru:  SECTOR MĂRGINIME – SĂLIȘTE Mașinist la mașini pentru terasamente -1 post

Cerințe:

  •  permis conducere categ. C, E, sau minim categoria Tr.;
  •  experiență în domeniu minim 3 ani.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de e-mail [email protected] sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 05.08.2025. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916 (int.117 sau 166).

“Equilibrum Fest Summer” – trei zile dedicate stilului de viață sănătos

0

Sub motto-ul SĂNĂTOS ÎȚI STĂ MAI BINE!, cel mai complex târg-festival de stil de viață sănătos din țară, a traversat 7 dintre orașele României, iar la finalul lunii iulie revine la Sibiu cu ediția de vară a festivalului, Equilibrum Fest Summer.

În perioada 25 – 27 iulie, Sibiul găzduiește Equilibrum Fest Summer, ediția estivală a festivalului Equilibrum Fest. Evenimentul este dedicat unui stil de viață sănătos și echilibrat și este organizat de către Asociația Echilibru Minte Corp Spirit. Festivalul va avea loc în Parcul Sub Arini, pe zona verde din fața stadionului, și promite o experiență completă pentru minte, corp și spirit.

„Sănătos îți stă mai bine! În natură!” este motto-ul sub care se desfășoară această ediție, invitând participanții să se reconecteze cu natura și cu propriul echilibru interior într-un cadru prietenos, verde și plin de energie pozitivă.

Ce oferă Equilibrum Fest Summer:

  • Standuri cu produse bio, suplimente naturale și cosmetice organice;
  • Clase de sport, nutriție sănătoasă, yoga;
  • Sesiuni de terapii, evaluări, testări, wellness;
  • Zone de relaxare și reconectare cu natura;
  • Foodtruck-uri cu mâncare sănătoasă;
  • Sucuri naturale și bere artizanală locală;
  • Activități dedicate întregii familii, inclusiv jocuri de societate;
  • Activități variate pentru copii în limbile română, germană și engleză;
  • Workshopuri interactive cu invitați speciali și experți din domeniul sănătății și dezvoltării personale.

Conceput din dorința de a crește gradul de informare a publicului larg asupra acestui vast domeniu al sănătății, Equilibrum Fest invită publicul să petreacă trei zile în compania specialiștilor în domeniu, să descopere și să experimenteze secretele unei vieți sănătoase și echilibrate prin sport, nutriție, medicină, terapii complementare, suplimente nutritive, cristale și multe altele.

Festivalul este o ocazie perfectă de a petrece timp de calitate în aer liber, de a descoperi branduri sustenabile, metode de îngrijire naturală și practici pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

„Ne dorim ca participanții să plece de la festival inspirați, relaxați și cu instrumente concrete pentru a trăi mai sănătos și mai armonios. Este mai mult decât un eveniment – este o stare de spirit.” – declară organizatorii Equilibrum Fest.

Mai multe detalii despre expozanți și ateliere sunt disponibile pe www.equilibrumfest.ro sau pe pagina de Facebook Equilibrum Fest.

  • Locație: Parcul Sub Arini, Sibiu – platoul dintre Stadion și Hotel Silva
  • Perioada: 25 – 27 iulie 2025
  • Acces: Gratuit

Mai multe detalii despre expozanți și ateliere sunt disponibile pe www.equilibrumfest.ro sau pe pagina de Facebook Equilibrum Fest.

Coduri Portocaliu și Galben de caniculă, vijelii și grindină în județul Sibiu

Județul Sibiu se află, începând de astăzi și până sâmbătă sub Cod Portocaliu și Galben de caniculă și instabilitate atmosferică.

Codul Galben de instabilitate atmosferică este valabil astăzi între orele 12 și 22.

În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

De vineri dimineața de la ora 10 până sâmbătă dimineața la ora 10 va fi în vigoare un Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat.

Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Va fi caniculă în Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, nord-estul Munteniei și în Dobrogea continentală.

Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 și 21 de grade

Potrivit ANM, până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul și parțial în centrul țării.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Atac dezlănțuit al Rusiei în Odesa

Oraşul port Odesa, din sudul Ucrainei, a fost vizat în noaptea de miercuri spre joi de un nou atac masiv cu drone al Rusiei.

Potrivit autorităților, au fost lovite mai multe infrastructuri civile, între care principala piaţă Privoz – emblema oraşului – unde au loc foc mai multe pavilioane, precum şi mai multe monumente de arhitectură din centrul istoric, înscris în patrimoniul UNESCO, relatează postul de televiziune ucrainean TSN, relatează Agerpres.

Autorităţile locale au anunţat trei răniţi după atacul de noaptea trecută, pe care au caracterizat-o drept „infernală”, indicând că este doar un bilanţ provizoriu.

„Piaţa Privoz arde în Odesa!”, a transmis la primele ore ale dimineţii Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă din Ucraina, ale cărui echipe locale se aflau deja la faţa locului, încercând să stingă incendiile declanşate în mai multe pavilioane comerciale ale pieţei imense.

În urma atacului rusesc, a fost puternic avariat un bloc rezidenţial de nouă etaje. Au rămas fără adăpost persoanele care locuiau între etajul cinci şi opt. Erau în flăcări apartamentele de etajele cinci şi şase ale uneia dintre scări, conform imaginilor transmise de TSN.

„Există riscul prăbuşirii structurilor de rezistenţă. Echipele de salvare au evacuat 33 de persoane şi au salvat altele cinci, blocate în apartamentele lor”, se arată în comunicatul Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă.

Potrivit guvernatorului regiunii Odesa, Oleg Kiper, mai multe incendii au fost declanşate în oraş ca urmare a atacului, care a afectat mai multe clădiri rezidenţiale, un centru comercial şi o benzinărie.

Potrivit lui Kiper, dronele ruseşti au provocat, de asemenea, daune patrimoniului arhitectural şi istoric din centrul oraşului, aflat sub protecţia UNESCO.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Muzeele, teatrele și bibliotecile vor fi închise în weekend-uri. Se va întâmpla din toamnă

András Demeter, ministrul Culturii, a anunțat miercuri seară, la Digi24, că teatrele, muzeele și bibliotecile din țară urmează să fie închise în weekenduri, începând din toamnă.

Măsura vine în contextul reglementărilor privind acordarea zilelor libere și plata sporurilor pentru munca în zilele de repaus săptămânal.

Ministrul a fost întrebat dacă și teatrele și muzeele din țară vor fi închise în weekenduri începând din toamnă.

„Și teatre și muzee și biblioteci, cam peste tot. Asta este prevederea în dreptul general, în dreptul muncii.

Singura diferență este că în acest contract colectiv de muncă, în articolul 46 alineatul 1, s-a introdus un element în plus.

Anume, faptul că dacă în perioada celor 90 de zile prevăzute de legislație, nu se poate acorda liberul corespunzător acelor ore sau zile lucrate, atunci încep să curgă banii”, a precizat András Demeter.

„Este vorba de un cumul de sporuri, 15%, 35%, care se mai dublează și ajungem până la 125% sau 225%, în funcție de situație.

Ei bine, eu am tras doar un semnal de alarmă pentru ca toți managerii, indiferent de zonă, de domeniu, să aibă în vedere, în primul rând, prevederile legale, în al doilea rând, acest element din contractul colectiv de muncă, care spune că peste 90 de zile vor trebui să aibă bani la dispoziție, ceea ce n-au, dar în momentul în care discutăm noi, va mai apărea o soluție.

Anume, articolul 313 din acel act normativ, și pachetul de măsuri care a fost educat prin asumarea răspunderii de către guvern, stipulează încă o dată că zilele libere se acordă și nu se vor plăti”, explică András Demeter.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Weekend spectaculos în Muzeul Astra: Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica utilitară în cultura urbană sibiană

Muzeul ASTRA organizează în perioada 25 – 27 iulie 2025, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de țară, Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica utilitară în cultura urbană sibiană.

Proiectul dezvoltă un concept inovator de abordare a ceramicii utilitare în cultura urbană sibiană din perspectivă științifică și practică.

Ce cuprinde programul:

25 iulie 2025, ora 17.00, va avea loc Conferința Ceramica utilitară în cultura urbană sibiană, o dezbatere desfășurată în cadrul atelierelor interactive, cu participarea specialiștilor în domeniul ceramicii utilitare, olarilor și publicului larg.

Invitații vor discuta despre utilitatea ceramicii transilvănene în cultura urbană sibiană, despre modalitățile actuale de revitalizare a centrului de la Ocna Sibiului, tehnica de lucru, eficiența în utilizare, componenta resurselor utilizate și durabilitatea acesteia.

Pe parcursul celor trei zile organizatorii propun o experiență vizuală și funcțională coerentă, care să reflecte valorile ceramicii utilitare contemporane și să contribuie la starea de confort și receptivitate a participanților, astfel am creat o zonă interactivă, numită Foto Corner, care explică într-un mod atractiv parcursul de prelucrare și creație de la bucata de lut la produsul finit reprezentat de obiecte ceramice și un spațiu interactiv: Secrete din atelierul olarului – punct de dialog între public și specialist și/sau olar.

25 – 27 iulie 2025, orele 10.00 – 19.00, 33 de meșteri olari din România, Republica Moldova și Ungaria vor susține ateliere interactive de promovare a ceramicii

25-27 iulie 2025, între orele 11.00 – 13.00, respectiv 15.00-17.00 vor avea loc ateliere interactive și demonstrative de olărit și ateliere experimentale de modelare a lutului și de decorare a ceramicii.

Atelierele sunt concepute în așa fel încât să conducă la schimbul de experiență între olarii aparținând diferitelor centre de producere a ceramicii. Atelierele sunt organizate pentru publicul larg în cadrul târgului de ceramică.

26– 27 iulie 2025, orele 12.00 – 14.00, se vor organiza două ateliere demonstrative de prezentare a servirii mesei în familie în cultura urbană sibiană, cu degustare pentru publicul vizitator, susținute de Organizația Patronală Horeca Sibiu.

Începând de anul acesta Muzeul ASTRA și Caiete de Rețete lansează în cadrul evenimentului „Frumos.Ceramic.Folositor”, proiectul Povești din Casă și Lut.
Acesta propune o documentare etnologică interdisciplinară care explorează conexiunile dintre universul artei ceramice și patrimoniul cultural imaterial prezent în casele noastre – în rețetele de familie, în obiectele folosite zi de zi și în poveștile care le însoțesc. Scopul principal al proiectului este de a evidenția modul în care obiectele ceramice se integrează în viața cotidiană, în memoria afectivă a locuirii și în obiceiurile care definesc spațiul domestic.

Pe baza rețetelor culese în ultimii ani, Muzeul ASTRA va edita o nouă ediție digitală a cărții Povești din bucătăria olarului. Aceasta va fi completată cu rețete culese și degustate de-a lungul ultimului deceniu.

Obiectivele proiectului: creșterea gradului de apreciere și utilizare a vaselor ceramice tradiționale; stimularea activităților și a producției de artă populară tradițională; încurajarea utilizării de către public a obiectelor realizate din materiale naturale, sustenabile, prin tehnici tradiționale nedăunătoare sănătății; dezvoltarea unei noi pentru paleta de servicii turistice a orașului Sibiu.

„Tematica acestei ediții aduce în prim plan centrul de ceramică de la Ocna Sibiului. Proiectul pune în valoare patrimoniul material și imaterial deținut de olarii din România, Republica Moldova și Ungaria, buni cunoscători ai tehnicilor tradiționale de olărit și modelare a lutului.

Proiectul îi provoacă pe olari să părăsescă zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piață și să se documenteze în colecțiile muzeale pentru a realiza o ceramică de calitate după modelul unor centre inactive astăzi (experimentând chiar tehnici de lucru și de decorare vechi, de cele mai multe ori necunoscute), pe specialiști să abordeze colecțiile vechi și să le readucă, cu rigoare științifică, în actualitate.

Vizitatorii au ocazia să cunoască atât tehnologia de producere a vaselor de ceramică, experimentând faze lucru cât și povestea implicațiilor utilitare ale ceramicii. Târgul Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica utilitară în cultura urbană sibiană este o experiență culturală unică, generatoare a unui nou produs cultural pe harta orașelor europene care promovează meșteșugurile tradiționale în contextul turismului cultural-gastronomic.

Dacă doriţi să cunoaşteţi ceramica utilitară, să aflaţi de ce e bine să gătim în vase de lut, care sunt olarii care au realizat vase frumoase, bine arse, în care mâncarea îşi păstrează în întregime gustul natural, vă invităm în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului”, a declarat dr. Karla Roșca, șef secție Expoziții pavilionare Muzeul ASTRA.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Un asteroid se apropie de Pământ. Are dimensiunea Turnului din Pisa

Un asteroid de mărimea Turnului din Pisa va trece în apropierea Pământului luni, 28 iulie, potrivit unei avertizări emise de NASA.

Obiectul spațial are o lungime estimată de aproximativ 64 de metri și va trece la o distanță de aproximativ 632.000 km de planeta noastră – puțin mai departe decât orbita Lunii, informează Daily Mail.

Deși specialiștii spun că asteroidul nu reprezintă un pericol pentru Pământ, obiectul spațial denumit 2025 OW este cel mai mare dintre cele cinci corpuri cerești aflate în apropiere de planeta noastră în perioada imediat următoare.

Două dintre ele, cu dimensiuni cuprinse între 30 și 60 de metri, vor trece joi, 24 iulie, la peste 1,6 milioane de kilometri, iar un altul mai mic va trece sâmbătă.

Deși nu este un „ucigaș de planete”, un asteroid de această dimensiune ar putea provoca pagube locale semnificative dacă ar pătrunde în atmosferă deasupra unei zone populate, cu posibilitatea de a sparge geamuri sau de a produce avarii structurale minore.

Totuși, asemenea asteroizi tind să explodeze în atmosferă din cauza frecării și presiunii intense.

2025 OW se deplasează cu o viteză estimată la aproximativ 75.000 km/h, o valoare tipică pentru asteroizii care ajung în apropierea Pământului.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: „Exorcizare” la Dumbrăveni. O mamă își „eliberează fiica de demoni”/UPDATE: Minora a fost preluată în regim de urgență de DGASPC Sibiu

UPDATE: „Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu a fost sesizată cu privire la cazul unei minore din localitatea Dumbrăveni, care era supusă unui ritual de exorcizare de către mama sa.

În urma intervenției și evaluării efectuate de specialiștii DGASPC Sibiu s-a decis instituirea măsurii de protecție specială pentru minoră, respectiv măsura plasamentului în regim de urgență.

Minora a fost preluată în cadrul unui serviciu social din structura DGASPC Sibiu și va beneficia de toate serviciile necesare: psihologice, medicale, sociale, educaționale, în vederea recuperării și reabilitării”, a transmis Liliana Agârbiceanu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un videoclip cu o femeie care îşi supune fiica unui procedeu de „exorcizare” a devenit viral şi a stârnit controverse.

Potrivit celor care au distribuit imaginile, incidentul a avut loc în localitatea sibiană Dumbrăveni.

Femeia apare ținând în mână o Biblie în timp ce își supune fiica unor practici de „eliberare de demoni” sau exorcizare.

Mai multe persoane dintre cele care au vizionat filmulețul de peste opt minute au cerut intervenția urgentă a autorităților. În imagini se poate observa cum fetița plânge în hohote și se supune celor cerute de mama ei pe un ton agresiv.

În videoclip se vede cu fetița plânge în hohote, în timp ce femeia rosteşte rugăciuni. Clipul a fost distribuit pe 21 iulie pe platforma de divertisment TikTok, dar şi pe Facebook.

Organizația „Copiii statului eșuat” a postat clipul miercuri seara.

„Filmarea a stârnit reacţii în rândul internauţilor, mulţi dintre aceştia catalogând episodul ca fiind «abuziv». Femeia apare ţinând în mână o Biblie în timp ce îşi supune fiica unor practici de «eliberare de demoni» sau exorcizare”, au transmis reprezentanţii organizaţiei.

Fata care apare în imagini şi plânge are în jur de 14-15 ani. Autorităţile locale au transmis că femeia nu este la primul incident de acest fel.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu s-a autosesizat, iar Poliţia Dumbrăveni a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.

Reacția DGASPC Sibiu

„În data de 22.07.2025, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a fost sesizată cu privire la materialul video ”minoră chinuită și supusă la ritual de exorcizare de către mamă”, apărut în mediul online, respectiv pe pagina de socializare TIK-TOK.

Ținând cont de situația semnalată, rele tratamente aplicate minorului, conform legislației în domeniu, în prezent se desfășoară ample acțiuni de verificare și soluționare favorabile situației minorei, împreună cu reprezentanții Poliției Orașului Dumbrăveni.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu dezminte informațiile apărute în mass-media națională și locală, conform căreia situația minorei era cunoscută la nivelul instituției.

Aceste informatii aduc prejudiciu imaginii DGASPC Sibiu si a angajatilor instituției”, a transmis DGASPC Sibiu.

SURSĂ FOTO și VIDEO: Facebook.com/Copiii Statului Eșuat

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Tragedie: Un fost jucător al Voinței Sibiu a murit la 36 de ani. Lui Caius Lungu i s-a făcut rău pe stradă

Caius Lungu, fotbalist care a evoluat la Voința Sibiu, a murit la doar 36 de ani, după ce i s-a făcut rău pe stradă.

Echipajul SMURD al ISU Banat a intervenit miercuri, la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdăneștilor, unde bărbatul a fost găsit după ce i s-ar fi făcut rău. Caius Lungu a fost găsit, în jurul orei 9, în stare gravă.

Potrivit polițiștilor, medicul de gardă al unei unități medicale a sesizat autoritățile cu privire la cazul unui pacient adus în stare critică.

Deși personalul medical a aplicat manevrele de resuscitare, pacientul a fost declarat decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă ancheta pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.

„Cu profund regret am aflat vestea trecerii fulgerătoare în neființă a fostului nostru jucător, Caius Lungu, care a evoluat cu dăruire în tricoul Voinței Sibiu.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor apropiați.

Odihnească-se în pace!”, a transmis Voința Sibiu pe Facebook.

Și Ripensia Timișoara, club la care a evoluat Caius Lungu, a transmis un mesaj pe pagina oficială de Facebook.

„Cu profundă tristețe, clubul Ripensia Timișoara anunță trecerea prematură în neființă a fostului nostru jucător, Caius Lungu, la doar 36 de ani.

Caius a fost un om dedicat fotbalului, un coleg apreciat și un component valoros al echipei noastre. Pierderea sa fulgerătoare ne îndurerează profund, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia lui, către cei dragi și către toți cei care l-au cunoscut.

În aceste momente de durere, ne exprimăm întreaga compasiune și susținere.

Ripensia Timișoara îi va păstra mereu amintirea vie și îi va onora contribuția pe teren și în afara lui.

Odihnește-te în pace, Caius”, au transmis timișorenii.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.