Acasă Blog Pagina 769

FOTO: Sibianul fără permis și beat care a lovit 4 mașini, inclusiv autospeciala de poliție, a fost arestat preventiv

Tânărul din Sibiu beat și fără permis care a provocat un accident cu 4 autoturisme și un rănit a fost arestat preventiv.

Astfel, față de tânărul în vârstă de 27 de ani, din municipiul Sibiu, reținut la data de 24 noiembrie, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Vă reamintim faptul că luni dimineața, în jurul orei 5:00, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe strada Horia din municipiul Sibiu.

Din primele verificări efectuate a rezultat că în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, un sibian în vârstă de 27 de ani nu ar fi oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea până pe strada Horia, unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

„Ulterior, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat în autospeciala de poliție care se afla în urmărirea acestuia, iar autoturismul parcat a fost proiectat într-un stâlp de iluminat și un alt autoturism parcat.

În urma accidentului rutier, un tânăr de 23 de ani, pasager in autoturismul condus de sibian, a suferit vătămări corporale ușoare și a fost transportat la spital.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că sibianul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicala unde i s-au recoltat probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

Traficul în zonă a fost îngreunat timp de aproximativ 30 de minute”, a spus, luni, Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO: Premieră medicală absolută la Sibiu. O salină va fi amenajată la Spitalul de Pneumoftiziologie

Spitalul de Pneumoftiziologie se află în prezent în proces de amenajare a unei camere saline terapeutice menite să sprijine recuperarea și îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților cu boli respiratorii.

Spațiul are o suprafață de 21 de metri pătrați și este integrat în incinta unității medicale, cu respectarea standardelor actuale cu privire la haloterapie și terapiile complementare destinate sistemului respirator.

„Investițiile în dezvoltarea infrastructurii spitalului nostru, pe care le facem împreună cu administrația județeană, reprezintă o prioritate constantă, iar amenajarea camerei saline este unul dintre proiectele prin care ne dorim să diversificăm serviciile oferite pacienților și să le punem la dispoziție metode complementare de susținere a sănătății respiratorii.

Modernizarea continuă a spațiilor medicale și introducerea unor facilități noi, precum această salină, reflectă dezideratul nostru de a crea un mediu terapeutic modern, sigur și adaptat nevoilor actuale ale pacienților.

Credem cu tărie că investițiile în dotări și tehnologii, precum și profesionalismul echipei medicale contribuie direct la creșterea calității actului medical”, spune Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Camera salină include:

•Placarea pereților cu sare naturală, cu rol în crearea unui microclimat asemănător mediului din minele de sare;

•Cărămizi de sare dispuse estetic și funcțional, pentru a contribui la ionizarea aerului și la crearea unei atmosfere benefice sistemului respirator;

•Sistem audio pentru meloterapie, care va asigura un mediu relaxant, ce susține atât confortul pacienților, cât și efectele terapeutice ale ședințelor de haloterapie.

Amenajarea camerei saline are ca obiectiv principal sprijinirea pacienților cu afecțiuni respiratorii, precum astm, bronșită cronică, BPOC sau alte patologii pulmonare.

„Amenajarea camerei saline în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie reprezintă o investiție importantă în calitatea serviciilor pe care le oferim pacienților noștri.

Haloterapia este o metodă complementară recunoscută pentru beneficiile sale asupra aparatului respirator, iar integrarea acestui tip de terapie în spital ne permite să creăm un mediu controlat, sigur și benefic pentru persoanele cu afecțiuni pulmonare.

Ne dorim ca pacienții noștri să aibă acces nu doar la tratamente medicale moderne, ci și la terapii de recuperare care pot îmbunătăți confortul respirator, pot reduce episoadele de exacerbare și pot accelera recuperarea.

Camera salină, dotată cu placări din sare naturală, cărămizi de sare și un sistem audio pentru meloterapie, va contribui la crearea unui ambient terapeutic complet.

Considerăm că această inițiativă va aduce un plus semnificativ în parcursul de tratament al pacienților și va susține misiunea noastră de a oferi îngrijire specializată la cele mai înalte standarde”, a precizat dr. Lavinia Danciu, directorul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Haloterapia este cunoscută pentru potențialele efecte pozitive, precum:

•reducerea congestiei pulmonare și curățarea plămânilor

•îmbunătățirea respirației;

•reducerea inflamațiilor la nivelul căilor respiratorii;

•fluidificarea secrețiilor bronșice;

•creșterea gradului de confort și relaxare pe durata tratamentului

Lucrările sunt în desfășurare, iar finalizarea și darea în folosință a camerei saline, după ce va fi autorizată sanitar, vor fi anunțate public.

Valoarea contractului este 149.800 lei (TVA inclus), fondurile fiind alocate de Consiliul Județean Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Încă 16 autobuze electrice și modernizarea străzii Salcâmilor. Bani europeni pentru transportul din Sibiu

Primăria Sibiu a semnat marți, 25 noiembrie, contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru a unui nou proiect dedicat modernizării transportului public din Sibiu.

Valoarea proiectului este de 121,81 milioane de lei din care 110,86 milioane lei vor fi din fonduri europene nerambursabile, iar restul de 10,95 milioane de lei din bugetul local, reprezentând cheltuielile neeligibile și contribuția Municipiului Sibiu la cheltuielile eligibile.

Cele 16 autobuze electrice noi care vor fi achiziționate vor intra pe traseele de transport din Municipiul Sibiu.

Un număr de 10 autobuze vor fi de mari dimensiuni, având 18 metri lungime, celelalte 6 fiind de 12 metri. Acestea vor fi dotate modern, cu sisteme pentru ventilație, încălzire și răcire, sisteme de supraveghere video, hot spot-uri WiFi și sisteme de numărare a călătorilor.

Împreună cu mijloacele de transport, se vor achiziționa și următoarele dotări:

-10 stații de încărcare a autobuzelor, din care 2 stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă.

-6 automate stradale pentru eliberarea și încărcarea titlurilor de călătorie

-sisteme de informare a călătorilor în cele 16 autobuze și în 6 stații Tursib

Modernizarea străzii Salcâmilor va fi o lucrare de mare amploare pentru amenajarea acestui drum în lungime de 2,1 km, intervențiile incluzând:

-Modernizarea carosabilului prin amenajarea cu asfalt

-Amenajarea de trotuare pentru deplasarea pietonală în siguranță

-Crearea unei piste pentru biciclete în dublu sens

-Instalarea unui sistem de iluminat public modern, alcătuit din 54 de stâlpi, cu corpuri eco-eficiente, conectate la sistemul de telegestiune

-Amenajarea rețelei de canalizare pluvială și a tubulaturii subterane pentru cablajul de telecomunicații.

În perioada 2024 – 2025, Primăria Sibiu a realizat pe strada Salcâmilor noile rețele de apă și canalizare, o investiție în valoare de 2,8 milioane de lei în pregătirea modernizării drumului.

“Am obținut resursele financiare pentru această nouă investiție în transportul public astfel că urmează să inițiem procedura de achiziție a încă 16 autobuze electrice dedicate traseelor din Municipiul Sibiu.

Creștem astfel confortul, în speranța că și mai mulți sibieni vor alege autobuzul în locul mașinii pentru deplasarea în oraș.

Proiectul include și modernizarea străzii Salcâmilor, cale de acces de pe strada Ceaikovski spre Complexul pentru agrement și ecoturism Gușterland, procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor fiind deja inițiată, a spus primarul Astrid Fodor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sfârșit de noiembrie cu ateliere la Animă Astra Sibiu

0

Sfârșitul de toamnă anunță și finalul programului Animă ASTRA, cu o serie de ateliere interactive și scenarii educative. 

PROGRAMUL COMPLET AL ATELIERELOR

Gospodărie de olar, Găleșoaia, județul Gorj

Atelier de confecționare și de ardere a ceramicii utilitare
Vineri – Duminică (28–30 noiembrie)
11:00–16:00

Zona Târgului de Țară

 Ateliere de muzică tradițională & Paradă de costume și dans
 Experiențe culturale autentice cu artiști și artizani din Republica Moldova

  • arta interpretării la instrumente arhaice
  • demonstrații live
  • ateliere interactive pentru vizitator

Vineri – Duminică (28–30 noiembrie)
11:00 – 16:00

Târgul de Țară
Ateliere de confecționare a instrumentarului casnic și agricol folosit în grădina urbană

Ateliere de dulgherie și tâmplărie
Scenarii educative: Muzică și dans
Sâmbătă – Duminică (29–30 noiembrie)
11:00–16:00

Școala din Ticera
Învățătorul de la țară

Sâmbătă – Duminică (29–30 noiembrie)
11:00–16:00

Gospodăria de țesător de straie vâltorite, Săpânța, Maramureș
Gospodărie–atelier de dogar, Nereju, Vrancea
Gospodărie–atelier de olar, Horeu, Vâlcea
Biserica din Dretea
Gospodăria de morar ucrainean
, Letea, Tulcea

Casă cu poveste

Sâmbătă – Duminică (29–30 noiembrie)
 11:00–16:00

ANIMĂ ASTRA 2025 este un proiect cultural cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

E dovedit: Nu folosiți prea mult TikTok și Instagram pentru că duce la degradarea creierului

Folosirea excesivă a platformelor TikTok și Instagram poate duce la degradarea creierului, arată datele unui studiu recent.

Astfel, cu cât o persoană vizionează mai mult conținut de scurtă durată, cu atât performanțele sale cognitive sunt mai slabe în ceea ce privește atenția, ceea ce înseamnă că îi este mai greu să se concentreze.

Fenomenul este cunoscut sub numele de „brain rot”. Conceptul este definit de Dicționarul Oxford ca „presupusă deteriorare a stării mentale sau intelectuale a unei persoane, ca urmare a consumului excesiv de materiale online banale sau lipsite de provocare”.

„Studiul subliniază impactul negativ asupra sănătății mintale, inclusiv creșterea stresului și anxietății, în contextul consumului unui astfel de conținut video.

Conținutul de scurtă durată se întâlnește cel mai des pe TikTok și Instagram.

Un alt studiu, care a analizat impactul inteligenței artificiale asupra funcției cognitive, a constatat că studenții care utilizau ChatGPT pentru a scrie un eseu prezentau o activitate cerebrală mult mai redusă și erau incapabili să își amintească o singură propoziție scrisă”, scrie tvrinfo.ro.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO: Este Ziua Z. Sute de oameni sunt duși la audieri de mascați

Polițiștii și procurorii DIICOT fac miercuri 150 de percheziții în 30 de dosare penale care vizează destructurarea unor grupări infracționale implicate în trafic de droguri, pornografie, trafic de minori și criminalitate informatică.

Potrivit DIICOT, procurorii, polițiștii și jandarmii fac 150 de percheziții domiciliare și vor pune în aplicare peste 240 mandate de aducere.

Acțiunile vizează destructurarea unor grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de minori și criminalitate informatică.

Anchetatorii urmăresc să obțină probe privind activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate, în scopul tragerii lor la răspundere penală, și să identifice bunurile susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

„Perchezițiile care vor fi efectuate în cursul zilei de astăzi vizează obținerea de probe privind activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate, în scopul tragerii lor la răspundere penală și identificării bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, Poliția Română și D.I.I.C.O.T. vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, transmite Poliția Română.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Permisul categoria B mai ușor de obținut? Reguli noi pentru șoferi

Senatorii au adoptat, în urma reexaminării cerute de președinte, proiectul de lege care modifică Ordonanța privind circulația pe drumurile publice.

Noile prevederi aduc facilități pentru tinerii care dețin permis B1, dar introduc și condiții suplimentare de experiență pentru extinderea categoriilor de motociclete.

„Prin excepţie, persoanele care deţin permis de conducere categoria B1, obţinut la vârsta de 16 ani sau 17 ani, sunt exceptate de la susţinerea probei teoretice pentru obţinerea permisului de conducere categoria B, cu condiţia de a fi acumulat o experienţă de minimum un an în conducerea unui vehicul din categoria B1 şi de a îndeplini celelalte condiţii prevăzute de lege”, prevede actul normativ adoptat, scrie Agerpres.

În forma anterioară adoptată de Parlament în luna iunie şi trimisă la promulgare, proiectul nu prevedea condiţia de experienţă de minimum un an.

De asemenea, „persoanele care au obţinut permisul de conducere pentru categoria A1 şi solicită obţinerea categoriei A2 sau A sunt exceptate de la susţinerea probei teoretice, dacă, în cazul obţinerii categoriei A2, au acumulat o experienţă de minimum doi ani în conducerea unei motociclete din categoria A1, respectiv dacă, în cazul obţinerii categoriei A, au acumulat o experienţă de minimum doi ani în conducerea unei motociclete din categoria A2″.

Celelalte condiţii prevăzute rămân aplicabile, mai prevede actul normativ.

În acest sens, faţă de prevederile adoptate anterior de Parlament, a fost introdusă condiţia de experienţă de minimum doi ani.

Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ilie Bolojan: Măsurile luate de Guvern în ultimele luni au fost corecte. A venit confirmarea europeană

Comisia Europeană nu va propune, deocamdată, suspendarea fondurilor europene datorită măsurilor adoptate în această vară.

Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a transmis marţi că, datorită măsurilor fiscale adoptate vara aceasta, situaţia din România s-a îmbunătăţit, iar Comisia nu va propune, deocamdată, suspendarea fondurilor europene, ceea ce confirmă că măsurile luate de Guvern în ultimele luni au fost corecte şi au început să dea rezultate, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

„Astăzi am primit un semnal foarte important de la Comisia Europeană, care confirmă că măsurile luate de Guvern în ultimele luni au fost corecte şi au început să dea rezultate.

Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a transmis astăzi că, datorită măsurilor fiscale adoptate vara aceasta, situaţia din România s-a îmbunătăţit, iar Comisia nu va propune acum suspendarea fondurilor europene.

Comisia confirmă că acţiunile noastre au fost eficiente. Procedura de Deficit Excesiv rămâne suspendată – adică România nu intră în sancţiuni.

Deficitul începe să scadă şi tendinţa se menţine în următorii ani. Creşterea cheltuielilor este ţinută sub control şi rămâne aproape de plafonul recomandat.

Continuăm investiţiile finanţate din fonduri europene”, a scris Ilie Bolojan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Cum a rămas un „bizon” fără permis după ce a fost la un pas să spulbere o mamă și copil pe trecere. „Am completat formularul, nici nu am mers la poliție”

Un „bizon” din trafic care a fost la un pas să spulbere o femeie și copilul ei pe trecerea de pietoni a rămas rapid fără permis de conducere.

Un formular completat pe site-ul Poliției Române a fost suficient pentru ca un șofer care a pus în pericol o mamă și copilul ei pe o trecere de pietoni să rămână fără permis timp de 60 de zile.

O femeie a povestit pe rețelele sociale că se afla împreună cu copilul ei pe o trecere de pietoni în momentul în care un șofer ar fi ignorat total obligația de a acorda prioritate.

„Acum o săptămână eram împreună cu copilul angajați în traversare. Văd că vine un bizon lansat, se uită la noi, ne vede și trece efectiv prin fața noastră. Niciun gând să oprească”, a spus femeia, citată de Ziare.com.

Inițial, femeia nu a dorit să facă mare caz, însă faptul că era împreună cu copilul a determinat-o să completeze formularul.

„Dar pentru că eram cu copilul am decis să fac pentru prima dată în viața mea sesizare la poliție.

Două minute maxim mi-a luat să completez. Am trecut numărul mașinii, locul și ora la care s-a întâmplat”, a mai spus femeia.

După câteva zile, femeia a primit un mesaj din partea autorităților privind rezultatul verificărilor.

„Am primit răspuns că cererea a fost soluționată. În urma analizării camerelor din zonă i s-a reținut permisul pentru 60 de zile și amendă.”

Nu a fost necesar să vin să dau declarații, să fiu chemată în calitate de martor sau alte bătăi de cap. Agentul a soluționat tot doar în urma petiției mele și a constatării în baza camerelor din zonă”, a mai spus femeia.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Ministrul Rogobete are în plan reclasificarea spitalelor: „Nu toate spitalele trebuie să ofere toate tipurile de servicii”

Daniela Arnăutu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a anunțat că are în plan reclasificarea spitalelor. Decizia este una crucială pentru sistemul sanitar românesc.

Rogobete a explicat, la Timișoara, unde a vizitat șantierul Centrului de Arsuri Grave, că măsura nu vizează închiderea spitalelor, ci este menită să pună capăt haosului administrativ și să faciliteze accesul pacienților la servicii medicale, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății spune că „gândirea sovietică” ne-a adus în impas

Alexandru Rogobete a mai apreciat că actuala organizare a unităților medicale este una învechită și afectează atât personalul, cât și funcționalitatea sistemului sanitar.

„Nu toate spitalele trebuie să ofere toate tipurile de servicii. Cu această gândire sovietică am ajuns acum în situaţia în care avem multe unităţi sanitare care nu îşi pot acoperi gărzile, care nu au toate specialităţile, care nu oferă, de fapt servicii, pacienţilor, cee ace generează nemulțumiri. Noi nu am reuşit în ultimii zece ani, în unele zone, să creştem accesul oamenilor la servicii de sănătate”, a mai afirmat Rogobete.

România are 8 categorii de spitale, tarifate diferit

Ministrul Rogobete a mai declarat că, în acest moment, în România există opt categorii de spitale publice, fiecare cu reguli și sisteme tarifare diferite, ceea ce complică inutil activitatea medicală.

„Ideea de bază este una simplă, de a simplifica lucrurile cât se poate de mult. Vom avea spitale de importanţă strategică, adică acele spitale care au infrastructura necesară pentru a putea răspunde unei catastrofe, de exemplu, pentru a putea extinde capacitatea ATI, capacitatea blocului operator, capacitatea de intervenţie în caz că ne întâlnim cu victime multiple. Sunt acele spitale care pot oferi toate tipurile de servicii medicale de urgenţă”, a precizat ministrul Sănătății.

Prin reclasificarea spitalelor, autoritățile sanitare doresc reducerea categoriilor la patru, în loc de opt, câte există în prezent, dar fără a desființa unități medicale, ci doar a le reașeza în sistem.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Parchetul Curții de Apel București a respins proiectul reformei pensiilor magistraților. România riscă să piardă 231 milioane euro

Daniela Arnăutu

Procurorii de la Parchetul Curții de Apel București au respins proiectul reformei pensiilor magistraților. Mai mult, procurorii Curții de Apel București solicită și Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să dea aviz negativ pe acest proiect.

Potrivit comunicatului transmis marți, 25 noiembrie 2025, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii, în Adunarea Generală ce a avut loc luni, 24 noiembrie, au dat, în majoritate, aviz negativ proiectului de reformă a pensiilor magistraților. De asemenea, se mai precizează că procurorii au cerut și CSM să dea aviz negativ.

CSM, ședințe cu procurorii și judecătorii, înainte de a da avizul

În acest scop, CSM a convocat, luni şi marţi, adunări generale ale procurorilor şi judecătorilor, pentru consultări legate de avizul pe care urmează să-l dea pe proiectul de reformă al pensiilor magistraților.

După consultări, CSM va decide ce aviz va da acestui proiect.

Termenul prevăzut de PNRR este 28 noiembrie

Termenul pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile speciale este pe data de 28 noiembrie 2025. Dacă nu se va încadra în acest termen, România riscă să piardă 231 de milioane de euro, ban ice urmau să vină prin PNRR.

Proiectul privind reforma pensiilor magistraților a fost pus în procedura de transparență decizională săptămâna trecută, dar CSM are termen de 30 de zile să de aviz pe el.

Ce prevede reforma pensiei magistraţilor

Potrivit proiectului de reformă a pensiilor magistraților, acestea vor fi în cuantum de 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă.

De asemenea, vârsta de pensionare va deveni 65 de ani, dar tranziția se va face gradual, vreme de 15 ani, începând de la 1 ianuarie 2026.

La rândul lor, magistraţii spun că-și doresc ca pensile lor să fie cam la același nivel cu utlimul salariu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

O dronă rusească, ce a survolat trei județe, s-a prăbușit în Vaslui. Moșteanu: „Avioanele nu au tras, deși au avut permisiunea să o facă”

0

Daniela Arnăutu

O dronă rusească a căzut marți, 25 noiembrie 2025, în județul Vaslui. Autoritățile cred că este aceeași dronă ce a fost urmărită, marți dimineață, de patru avioane militare. Potrivit ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, drona nu avea încărcătură explozivă, iar avioanele de luptă, românești și germane, ridicate de la sol să o urmărească aveau permisiunea să tragă asupra ei, dar nu au făcut acest lucru.

Drona rusească a zburat deasupra a trei județe: Galați, Tulcea și Vrancea și este pentru prima oară când o dronă a intrat atât de mult pe teritoriul României.

Locuitorii din cele trei județe pe deasupra cărora a zburat drona rusească au primit mesaje RO-Alert.

„Avioanele au avut permisiunea de a angaja, dar piloții au decis să nu tragă. Am o să discut cu piloții germani care au fost în misiune. Voi vedea raportul misiunii. Probabil, analizând potențialele daune colaterale pe care le-ar putea face trăgând cu armament deasupra teritoriului României, au ales să nu angajeze”, a declarat Moșteanu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI