Acasă Blog Pagina 817

Jumătate dintre români ar fi de acord cu suspendarea președintelui. Popularitatea lui Nicușor Dan, în scădere

Aproape jumătate dintre români ar susține într-o anumită măsură suspendarea președintelui Nicușor Dan, arată datele unui sondaj CURS.

În contextul discuţiilor recente despre posibila suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, sondajul arată că 49% dintre respondenţi ar susţine, într-o anumită măsură, această idee, în timp ce 41% se opun iar 10% nu au o opinie.

„Mai exact, 22% declară că susţin puternic suspendarea, 27% o susţin într-o oarecare măsură, 22% se opun într-o oarecare măsură, iar 19% se opun puternic.

Datele arată că subiectul generează o polarizare semnificativă a electoratului, cu o uşoară predominanţă a celor favorabili demersului„, transmite casa de sondare.

Sondajul a testat și intenția de vot a românilor în acest moment.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, 35% dintre români ar vota cu Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR), 24% cu Partidul Social Democrat (PSD), 15% cu Partidul Național Liberal (PNL), 10% cu Uniunea Salvați România (USR) și 7% cu Partidul Oamenilor Tineri (POT).

POT a crescut față de cercetarea anterioară, ajungând la 7%, consolidându-și poziția în rândul electoratului tânăr și al votanților neafiliați politic.

UDMR și SOS România sunt cotate fiecare cu câte 4%, iar alte formațiuni însumează 1%.

Cercetarea a fost realizată în perioada 14-26 octombrie. Sondajul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1036 de respondenți adulți, prin interviuri față în față, la domiciliul acestora.

Eșantionul a fost probabilist, multistadial și stratificat, iar marja maximă de eroare este de ±3% la un nivel de încredere de 95%.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Situație de urgență: Camioane cu apă potabilă din rezervele statului, trimise în județele Dâmbovița și Prahova

Daniela Arnăutu

A început distribuirea de apă potabilă, din rezervele statului, în județele Dâmbovița și Prahova, după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat această măsură, duminică, 30 noiembrie 2025.

De asemenea, CNSU a probat și instituirea de măsuri urgente, destinate sprijinirii populației afectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă în mai multe localități din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.

De ce au rămas 13 localități fără apă potabilă

„Măsura vine ca urmare a scăderii semnificative a nivelului apei în acumularea Paltinu, determinată de pregătirile pentru lucrări hidrotehnice la baraj, precum şi a turbidităţii ridicate cauzate de fenomenele hidrologice. Aceste condiţii au condus la întreruperea alimentării cu apă potabilă în 13 localităţi din Prahova şi o localitate din Dâmboviţa, afectând peste 107.000 de locuitori”, a transmis CNSU.

50000 de litri de apă potabilă ajung duminică seara în zonele afectate

„În această seară, peste 50.000 de litri de apă potabilă îmbuteliată, în flacoane de 2 litri, din rezerva de stat, vor ajunge în zonele afectate de întreruperea alimentării cu apă potabilă din județele Prahova și Dâmbovița.

Am aprobat și semnat hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență în vederea distribuirii apei.

Mâine, în prima parte a zilei, vor ajunge încă 150.000 de litri.

Distribuirea acestora va fi coordonată de prefecții județelor, în colaborare cu autoritățile locale și inspectoratele pentru situații de urgență.

Vom suplimenta cantitățile în zilele următoare, până la restabilirea alimentării cu apă.

Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea locuitorilor afectați.

Este nevoie să tragem învățămintele necesare, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

După reluarea cât mai urgentă a alimentării cu apă, cei care au generat această criză în aval de acumularea Paltinu trebuie să răspundă pentru neajunsurile create”, a scrie premierul Ilie Bolojan, într-o postare pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

FOTO: Situația devine dramatică la Sibiu. FC Hermannstadt – Oțelul 1-3

0

FC Hermannstadt a înregistrat al cincilea meci consecutiv în Liga I, după 1-3 pe teren propriu cu Oțelul Galați. Sibienii au evoluat din minutul 12 cu un jucător mai puțin.

„Oțelarii” au avut prima mare ocazie a partidei în minutul 3. Din câțiva metri, Andrezinho a ratat șutul, iar Muțiu a reținut balonul.

FC Hermannstadt a primit o lovitură grea în minutul 12. În urma unui fault în careu, înaintea unui corner, centralul partidei a fost chemat la monitorul VAR, iar arbitrul Gabriel Mihuleac l-a eliminat pe Selimovic după ce și-a lovit un adversar.

La faza imediat următoare, în minutul 14, în urma unui corner, Oroian a centrar perfect, iar Karo s-a înălțat și a înscris.

Gălățenii au reuțit egalarea îm minutul 38. Andrezinho i-a așezat cu pieptul mingea lui Paulinho, iar acesta l-a învins pe Muțiu.

Oțelul a mai avut o ocazie în minutul 41, când Conrado a încercat să centreze, dar mingea a căzut pe transfersală.

Tot oaspeții au fost aproape de gol în minutul 43, când Pedro a șutat din afara careului, iar Muțiu a respins în corner.

Oțelul Galați a început în forță și repriza secundă. Pedro a șutat de la distanță în minutul 54, dar Muțiu a respins peste transversală.

Golul doi al oaspeților a venit în minutul 57. Paulinho i-a trimis balonul în fața porții lui Andrezinho, iar acesta a marcat fără probleme.

În minutul 68, Oțelul a primit o lovitură de la 11 metri. Pedro a șutat din interiorul careului, Antwi a blocat mingea cu mâna, iar arbitrul a acordat penalty pentru gălățeni.

Conrado Holz a șutut perfect de la 11 metri și a înscris pentru 3-1.

Prima situație a formației sibiene din repriza secundă a venit în minutul 78, când Luca Stancu a șutat din afara careului, însă mingea s-a dus peste poartă.

Jair ar fi putut reduce din handicap în minutul 83 dintr-o lovitură liberă, dar portarul oaspeților a respins în ultimul moment în corner.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

FOTO/VIDEO: Un angajat Cindrelul-Junii Sibiului a murit pe Valea Oltului. Mesajul Silviei Macrea

Un sibian în vârstă de 41 de ani a murit, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs pe Valea Oltului, pe raza comunei Budești.

Șoferul autoturismului, un bărbat de 41 de ani, din Sibiu, ar fi suferit un accident vascular în timp ce se afla la volan, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, lovind un parapet.

Șoferul a fost resuscitat la fața locului, însă dn păcate, u a putut fi salvat, fiind declarat decesul de către cadrele medicale prezente la eveniment.

Sibianul decedat în urma evenimentului activa în cadrul Cindrelul – Junii Sibiului.

„Dragul nostru prieten și copil frumos, Arpy,

Ți-am cântat de trei ori „La mulți ani”, te-am văzut fericit, înconjurat de prieteni și de iubire, bucurându-te de cadouri și de momentele simple, dar pline de viață.

Și acum… ai plecat. De ce? Cum? După doar câteva ore?

Ne va lipsi energia ta, zâmbetul tău, bucuria cu care ne întâmpinai mereu. Ne va lipsi sprijinul tău, bunătatea și dragostea ta sinceră.

Nu te vom uita niciodată, suflet bun!

Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți așeze zâmbetul printre stele”, a scris Silvia Macrea, managerul Centrului Creației Junii Sibiului pe Facebook.

SURSĂ FOTO/VIDEO: seintamplainvalcea.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

DNA a „decapitat” una dintre cele mai mari organizații PNL din România

O anchetă de proporții a DNA a „decapitat” conducerea organizației locale și județene a Partidului Național Liberal Brașov.

Aproape toți liderii importanți ai organizației PNL Brașov sunt fie în arest preventiv, fie sub control judiciar în marele dosar „Mită pentru funcții la Compania Apa Brașov”.

Deocamdată, printre puținii care au scăpat este chiar președintele CJ Brașov și al organizației județene PNL, Adrian Veștea, dar surse apropiate anchetei susțin că toate firele duc de fapt către acesta și este doar o chestiune de timp până ce procurorii vor face legăturile.

Cine este cercetat în dosarul DNA

Liviu Cocoș prim-vicepreședinte al PNL Brașov, managerul companiei, este în arest.

Carmen Ferghete Țop (PNL), fostă șefă a Consiliului de Administrație (Control judiciar)

Todorică Șerban (PNL), vicepreședinte al Consiliului Județean și președinte al Asociației de Dezvoltare Intracomunitară în Domeniul Apei (ADIDAJ) Brașov (Control judiciar)

Liviu Dragomir (PNL), consilier tehnic al managerului Companiei Apa, Mirela Suciu, fosta șefă a Departamentului de Resurse Umane (Control judiciar)

Cătălin Burudușa, managerul companiei gălățene Ewora Resurse Umane, care care a selectat atât conducerea Companiei Apa, cât și cea a Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (Control judiciar)

Ce spune DNA

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 534/VIII/3 din 19 septembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 30 octombrie 2025, față de inculpatul ȘERBAN TODORICĂ CONSTANTIN, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 20 martie 2024 – 18 septembrie 2025, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Șerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a doi membri ai Consiliului de Administrație ai Companiei Apa Brașov SA (Cocoș Liviu și Țop Ferghete Florentina Carmen, inculpați în cauză) cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor gestionate de companie.

Pentru obținerea acestui deziderat, inculpatul l-ar fi angajat în cadrul ADIDAJ Brașov (autoritatea tutelară a Companiei) pe Dragomir Liviu, pe care mai apoi l-ar fi numit președinte al comisiei de selecție a membrilor.

Ulterior, inculpatul Șerban Todorică Constantin, în mod direct și indirect, ar fi exercitat acțiuni de menținere a controlului asupra activității Companiei Apa Brașov SA și prin vicierea procedurii de selecție a directorului general al companiei, funcție ocupată, în cele din urmă, în mod nelegal, de inculpatul Cocoș Liviu.

Pentru desfășurarea procedurii, ar fi fost încheiat, prin cumpărare directă, un contract având ca obiect achiziția de servicii de recrutare a unui expert care ar fi conlucrat pentru a îndeplini scopul infracțional și care ar fi efectuat întreaga selecție.

Prejudiciul reținut, până la acest moment, este de 65.561,5 lei, reprezentând plata indemnizației directorului general în lunile iulie și august 2025, precum și onorariul expertului desemnat pentru selecția directorului general.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Șerban Todorică Constantin trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite funcțiile de președinte și vicepreședinte CJ Brașov, precum și pe cea de președinte al ADIDAJ Brașov, în exercitarea cărora a săvârșit infracțiunea.

Inculpatului Șerban Todorică Constantin i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, transmite DNA.

Potrivit procurorilor, pe 26 martie 2025, Compania Apa Brașov SA a încheiat prin cumpărare directă cu EWORA RESURSE UMANE SRL, un contract având ca obiect achiziția unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecție și recrutare a candidaților pentru pozițiile de director general și director economic în cadrul Companiei Apa Brașov SA, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011.

În acest context, în cursul lunii martie 2025, suspectul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi promis expertului independent B.C., ce acționa inclusiv în numele și interesul SC Ewora Resurse Umane SRL, care urma să deruleze procedura de selecție a directorului general al societății, foloase necuvenite constând în atribuirea în viitor a altor contracte de achiziție publică, în schimbul alegerii suspectului pentru ocuparea funcției de director general.

Totodată, în perioada mai – iunie 2025, cu ocazia derulării procedurii de selecție a directorului general al Companiei Apa Brașov SA și în baza promisiunii inițiate în luna decembrie 2024, suspectul Cocoș Liviu, în calitatea menționată anterior, i-ar fi dat suspectului Dragomir Liviu foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul Compania Apa Brașov SA, în schimbul influenței pe care cel din urmă, în considerarea funcției deținute, de reprezentant al A.D.I.D.A.J. în cadrul Consiliului de Administrație al Companiei Apa Brașov SA, o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceștia ca, prin încălcarea atribuțiilor lor de serviciu, să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în funcția de director general al companiei respective.

Suspectul Dragomir Liviu a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuțiile și salariul ar fi fost stabilite conform cerințelor sale.

De asemenea, în cursul lunii iunie 2025, suspectul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar al Companiei Apa Brașov SA, i-ar fi dat suspectei Țop Ferghete Floriana Carmen, în calitatea menționată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul Companiei Apa Brașov SA pe un post pentru care nu deținea calificarea necesară și care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca suspecta Țop Ferghete Floriana Carmen să îl selecteze și ulterior să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în postul de director general al SC Compania Apa SA Brașov.

În realizarea demersului infracțional, suspectul Cocoș Liviu ar fi fost ajutat de suspecta Suciu Mirela care:

– ar fi asigurat executarea tuturor cerințelor formulate de suspectul Cocoș Liviu cu privire la procedura de numire și de efectuare a selecției de către expertul B.C.;

– ar fi participat fără drept la interviurile organizate de suspectul B.C., pentru a-l susține pe suspectul Cocoș Liviu, în vederea desemnării acestuia în funcția de director general;

– ar fi întocmit actele de angajare ale suspectului Dragomir Liviu, la cererea directă a suspectului Cocoș Liviu;

– ar fi stabilit, la indicațiile suspectului Cocoș Liviu, care este cuantumul salariului acordat suspectului Dragomir Liviu, precum și prevederile din fișa postului.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO: Nicușor Dan a fost întrebat dacă îl desemnează premier pe Călin Georgescu. Președintele a izbucnit în râs

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat duminică ce s-ar întâmpla în cazul în care premierul Ilie Bolojan ar pleca de la Palatul Victoria.

Șeful statului a izbucnit în hohote de râs, atunci când a fost chestionat dacă l-ar desemna prim-ministrul pe Călin Georgescu.

„Nu există această alternativă, nu trebuie să ne lansă în speculații. Pentru moment există o coaliție, un guvern sprijinit de Parlament”, a indicat apoi Dan.

„Pe cine vedeți că l-ar putea înlocui? Ar fi Călin Georgescu o variantă?”, a fost mai departe chestionat șeful statului, moment în care acesta a izbucnit în râs, împreună cu mai mulți reprezentanți ai presei.

„Nu există această alternativă, nu trebuie să ne lansăm în speculații. Pentru moment există o coaliție, un guvern sprijinit de Parlament”, a conchis președintele României.

SURSĂ VIDEO: hotnews.ro

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Schimbare radicală în tratamentul COVID-19. Pacienții își vor produce singuri anticorpii de care au nevoie

Un nou tratament, bazat pe ADN, ar putea revoluţiona modul în care organismul se apără împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă Covid-19.

Un studiu clinic de fază I a testat o terapie experimentală denumită DMAb (anticorp monoclonal codificat în ADN), care foloseşte plasmide sintetice – mici fragmente de ADN sintetizate în laborator – ce conţin instrucţiunile genetice pentru producerea anticorpilor capabili să neutralizeze SARS-CoV-2, conform News.ro.

Terapia a fost administrată prin injecţie intramusculară la 44 de voluntari sănătoşi cu vârste între 18 şi 60 de ani.

Cercetătorii au utilizat două tipuri de anticorpi codificaţi genetic, AZD5396 şi AZD8076, livraţi separat prin injectare, urmate de o scurtă stimulare electrică (electroporare) menită să faciliteze pătrunderea ADN-ului în celule.

Studiul a urmat o schemă de creştere progresivă a dozelor pentru a stabili doza maximă care poate fi administrată în siguranţă.

Rezultatele au arătat că platforma DMAb este sigură şi bine tolerată, fără reacţii adverse grave legate de produs. Cele mai frecvente efecte au fost minore: disconfort sau roşeaţă locală, care au dispărut rapid.

Din cei 44 de participanţi iniţiali, 39 au finalizat monitorizarea completă, întinsă pe 72 de săptămâni.

O observaţie esenţială a fost absenţa anticorpilor îndreptaţi împotriva DMAb în organism, ceea ce sugerează că sistemul imunitar nu a perceput terapia ca pe o substanţă străină.

În plus, anticorpii generaţi prin această metodă au rămas activi pe întreaga durată a studiului, adică mai bine de un an şi jumătate, ceea ce reprezintă o performanţă semnificativ superioară anticorpilor monoclonali tradiţionali, care îşi pierd eficienţa după câteva luni.

Terapia cu anticorpi monoclonali (mAbs), folosită anterior în combaterea Covid-19, presupune administrarea de proteine fragile care necesită condiţii stricte de refrigerare şi transport.

În schimb, terapia DMAb nu necesită depozitare la rece, deoarece materialul genetic care codifică anticorpii poate fi păstrat şi transportat cu uşurinţă, iar organismul însuşi produce anticorpii după administrare.

Această tehnologie ar putea avea aplicaţii mult dincolo de recenta pandemie de Covid-19, oferind o platformă adaptabilă pentru combaterea altor infecţii virale sau chiar a unor boli cronice.

Deşi terapia DMAb se află încă în etapele timpurii de evaluare şi nu a fost aprobată pentru utilizare clinică, rezultatele acestui prim studiu demonstrează că metoda este sigură şi poate fi aplicată cu succes în practică.

Cercetarea a fost publicată recent, în revista Nature Medicine, şi reprezintă un pas important către o nouă generaţie de terapii experimentale care utilizează ADN sintetic pentru producerea anticorpilor, care ar putea transforma radical modul în care medicina previne şi tratează bolile infecţioase.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

EDITORIAL. Fobia Ucrainei față de limba română. Și de români

La Sibiu, începând cu anul 2022, funcționează o școală uncrainiană, înființată de Asociația „Sus inima”. Pentru anul 2024-2025, planul de învățământ prevede clasele I-IX, cu predare în limba ucriniană.

De altfel, în România există atât școli cu predare în limba ucraineană, cât și hub-uri educaționale și programe de sprijin pentru elevii ucraineni care învață în sistemul de învățământ românesc. Acestea din urmă au crescut în număr, ajungând la zeci de mii de elevi în februarie 2025, dintre care mulți sunt înscriși ca „audienți” (ascultă lecțiile fără a susține examenele românești) sau direct în învățământul românesc. 

Există școli unde limba ucraineană este limba de predare, în special în județele cu comunități ucrainene tradiționale. Exemplele includ: Arad (Școala Gimnazială Târnova și structurile sale), Botoșani (Școala Gimnazială nr. 1 Cândești și Grădinița nr. 3 din Rogojești), Caraș Severin (Liceul Tehnologic Decebal din Caransebeș), Maramureș (Școala Profesională din Poienile de sub Munte), Satu Mare (Școala Gimnazială „Gellert Sandor” din Micula), Suceava (Școala Gimnazială Breaza și Școala Gimnazială Moldova Sulița), Timiș (Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Banloc), Tulcea (Școala Gimnazială Murighiol) etc. 

Pe lângă școlile tradiționale, s-au înființat hub-uri educaționale pentru a sprijini elevii ucraineni, cum ar fi cel deschis la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București în 2022. 

În aceeași vreme, numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, Ucraina, vor fi desființate începând cu 1 septembrie 2027, în urma unei reorganizări a sistemului de învățământ aprobată de Consiliul Regional Cernăuți. Noua rețea educațională prevede funcționarea a doar patru licee cu predare exclusivă în limba română – în orașul Cernăuți și în localitățile Hliboca, Ostrița și Herța –, precum și a nouă licee mixte.

În prezent, în regiune există 32 de licee, dintre care 20 sunt românești și 12 mixte. Decizia a fost luată în pofida opoziției comunității românești din regiune, care acuză încălcarea dreptului etnicilor români de a învăța în limba maternă. Profesorii atrag atenția că această reformă va avea efecte pe termen lung asupra identității culturale. Reprezentanții comunității românești vorbesc despre o încălcare a Constituției Ucrainei și a dreptului fundamental la educație în limba maternă, garantat de convențiile internaționale privind drepturile minorităților. Parte din oficialitățile române au luat atitudine, inclusiv președintele Nicușor Dan declarînd că o astfel de decizie nu e deloc binevenită și că ea nu se va aplica.

Problema etnicilor români din Ucraina e una mereu ignorată de clasa politică din România, atunci când nu e de-a dreptul ascunsă sub preșul impertinenței. Nu spun că încă din vremea invaziei Crimeii de către ruși, primii trimiși pe front au fost etnicii români și maghiari. Nici că bisericile românești sunt închise și interzise rând pe rând. Nici măcar că limba română a fost mereu cenușăreasa multiculturalității lingvistice. Nici nu m-aș obosi să mă încumet să fac amintire de Canalul Bâstroie sau de dronele (avioanele) picate, unele din ele de proveniență „frățească”.

Fac mențiunea necesară că a semnala nesimțirea autorităților ucrainene față de românii din Bucovina de Nord nu e în niciun caz sinonim cu simpatia putinistă. Nu poți simpatiza cu un măcelar dezaxat și criminal de război frustrat cum e Putin. Însă nici nu pot înțelege abnegația și perseverența lui nenea Zely de a decima sistematic etnicii români. Și, mai ales, nu pot tolera lașitatea și lipsa coerentă de reacție a autorităților române care dăruiesc cu ambele mâini tot ce li se cere Ucrainei, fără o minimă și de bun simț negociere a respectării principiilor constituționale privind politicile minoritare etnice în Europa. Ucraina se screme spasmotic să intre în Europa. Când, în fond, ar trebui mai întâi să iasă din propriile monstruozități comportamentale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Ce frumoși erau românii!

Demni, liniștiți, curați, luminoși, cu lacrimi de bucurie în ochi, strânși unu într-altul, pregătiți  de aspra nevoință de a sta ore lungi în picioare, nemișcați, înfruntând frigul cu căldura inimii, pregătiți de supremele virtuți creștine: îndelunga răbdare, buna cuviință și iertarea vrăjmașilor. Căci da, au trecut pe lângă ei – apărați de garduri, abulici, aroganți și fără urmă de rușine –  vrăjmașii ortodoxiei și ai neamului românesc.

Amintiți-vă că până nu demult numai pronunţându-i numele – Catedrala Mântuirii Neamului –  şi era de ajuns să se încreţească pielea pe spinarea trădătorilor de ţară, să ţiuie urechile turciţilor care ţucă imineii la înalta poartă (care acum, în secolul douăzecişiunu, se numeşte întâmplător Bruxelles), iar politically „corecţii” care se cred pe sine dumnezei să vadă roşu înaintea ochilor.

De ce oare? Pentru că „proiectul de ţară” al acestei gloate – care a vândut poporul român pe 3o de firfirei, l-a răstignit, după ce l-a dezbrăcat de toată avuţia naţională, l-a îngropat în datorii şi-şi freacă mâinile de bucurie că l-a ucis – este descreştinarea!!! Şi iarăşi de ce? Pentru că poporul român este greu de ucis atâta vreme cât se află în Biserica luptătoare a lui Hristos aici pe pământ, iar în Biserica Sa biruitoare din cer stau la Liturghia cosmică şiruri de străbuni apărători de neam şi ţară şi de dreapta credinţă strămoşească. Şi ei ştiu asta şi au turbat în jigniri profunde la adresa a tot ce constituie temelia identităţii noastre naţionale, le-a fost și le este și acum frică de moarte că această naţiune va învia. Căci la Dumnezeu totul este cu putinţă, nu-i aşa?

Şi iată că s-a înălţat Catedrala Mântuirii Neamului și se sfinţeşte! Au intrat într-însa mai întâi batjocoritorii și nu poporul. Dar nimeni nu i-a huiduit! Căci românii se aflau în ospeție la Dumnezeu, așa că i-au îngăduit! Peste încă o generație lista invitaților „speciali” va fi fiind oale și ulcele, dar contrafortul Catedralei, România profundă, va fi tot aici, pe locul ei pe care i  l-a hărăzit Dumnezeu încă de la facerea lumii.

Desigur, nu se putea să  scăpăm de comentarii, dezbateri și „de ce”-uri care să dezbine lumea ca de obicei. Adică de ce au fost poftiți nominal pe scaunele comode din interior toți potrivnicii națiunii și ortodoxiei? Poate pe principiul strategic că e bine pe dușmani să-i ții aproape? Poate urmând cuvintelor lui Hristos care spune că n-a venit în lume să-i cheme pe drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință? Sau poate pentru a se vedea așa cum sunt, prea mici pentru un popor atât de mare prin perseverența sa creștinească? Nu știm. Înțelepciunea bisericii vine de la Hristos și nu de la oameni!

Demni, liniștiți, curați, luminoși, cu lacrimi de bucurie în ochi românii știu că fiecare pătrățică de mozaic din icoane este bănuțul văduvei, lumânărică de lumânărică duse la altar la Sfintele Liturghii, donații din dragoste de biserica strămoșească, bănuți rupți din cei albi puși de-o parte pentru zile negre de românul de rând. Iar „subvențiile” cu care „după război mulți viteji se arată”, cum spune un vechi proverb românesc, sunt tot ai noștri, impozite plătite cu onestitate și la timp.  

Se împlineşte astfel o promisiune pe care poporul român – copleşit, ca toate popoarele, de grozăvia primului război mondial din istoria omenirii – a făcut-o lui Dumnezeu, că dacă va ieşi întreg din această încercare, va ridica drept mulţumire o Catedrală a Mântuirii Neamului. Domnul a împlinit partea Lui imediat: în pofida tuturor vicistitudinilor, România a ieşit din război nu numai întreagă, ci întregită! Românilor, însă, le-au trebuit 1oo de ani să-şi ţină partea lor de promisiune. Mai greu, dar tot au reuşit!  

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Pr. Constantin Necula. A murit săracul… A murit și bogatul… (Luca 16. 19-31)

Pilda aceasta Domnul o rostește în contextul parabolelor despre Împărăția Cerurilor. De astă dată un tablou de viață descrie o realitate legată de viața veșnică. Un bogat și un sărac. Adică noi. Un bogat ce se credea mai mult decât era – dovadă purpura și vizonul care nu sunt strecurate de Luca la întâmplare aici – și un sărac înveșmântat în bube-lins de câini. Opusul oricărei vieți socotite de noi normale.

Unul se visa rege israelit – vizonul ori senator roman – purpura nefiind alta decât un oarecare bogat dintr-o oarecare ierarhie locală. Neînțelegând că și într-un caz și într-altul era mai puțin liber decât săracul din ale cărei bube se hrăneau căinii. Că haina libertății e mai degrabă sărăcia decât bogăția opulentă și plină de sine. Dovada pe care ne-o acordă Mântuitorul în context este că nesătulul și doritorul de cariere este supus morții asemeni celui aflat în afara oricărei cariere.

Ceea ce propune povestea spusă de Mântuitorul este o desprindere din aroganța oricărui om care crede, real, că s-a ajuns. Crede mai degrabă în nemurirea lui decât a sufletului său. Un soi de mumificare în bogăție. Să fim cinstiți. Aici semănăm cel mai mult cu bogatul acesta. Și la lipsa lui de milostivire. La aroganța de a nu vedea omul în nevoi. Dacă suntem atenți recunoaștem că omul nostru, săracul Lazăr, nu era unul de nevăzut. Nu aveai cum să nu-l vezi. Ci pur și simplu numai reaua credință putea da cecitatea la suferința lui. Bogatul aici pierde șansa unei așezări alături de Lazăr în sânul lui Avraam. Nu se făcuse vecin cu săracul din timpul vieții.

Ultima parte a parabolei ne arată nu doar diferența dintre cei doi protagoniști, ci și că bogatul și mort se crede pe poziții de putere. Negociază. Cere un soi de derogare de la normă pentru că el se crede încă în poziția celui care poruncește. Care are ce negocia. Răspunsul vine sincer și direct. Ceea ce avea necesar pentru suflet fusese oferit – îndrăznesc a scrie „gratis”- de Dumnezeu. Nu era investiția lui, deci nu o socotea averea sa. Și noi cădem în capcana bogatului acestuia. Neatenți. Credem că numai ce am obținut prin noi înșine este averea noastră și nu vedem, nicicum, darurile lui Dumnezeu ascunse în darurile a ceea ce numi „al nostru”.

Așa e cu sănătatea ori cu surâsul, cu liniștea dimineților ori frumusețea apusurilor care ni se strecoară în irișii noștri obosiți de muncă. Așa e cu somnul ori trezirea, cu veselia copiilor prinși în larma vieții cu șotiile lor pline de istețime ori cu tăcerea lor serioasă dinaintea icoanelor. Aici e bogăția care nu o vedem  și care oricât de mare ne-ar fi averea nu poate fi nici cumpărat și nici vândut. Pentru că în toate acestea este El, Cel care nu Se cumpără și nici nu Se vinde. Și nici nu negociază mântuirea noastră. O făptuiește cu moartea pe moarte călcând și nouă, uneori morți în aroganțele noastre, ne dăruiește viața prin mila Lui. Moise și profeții ne-o spun, Hristos a dovedit-o. El este Mesia.

Prăpastia care se căscase între sânul lui Avraam și iad nu poate fi trecută fără Crucea Lui. Puntea iertării născută din Puntea Întrupării, care este Nașterea. Clopotele zvonesc a Betleem. Să învățăm împreună lecția Casei Pâinii. Să dăruim pâine celor fără casă și să găzduim în dragostea noastră pe Hristos. Raiul e de pregătit din viață, nu de negociat după plecare în veșnicie!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Justiție. 8 din 10 români își asumă rolul de avocat. De ce își verifică singuri documentele juridice și ce riscuri ignoră?

78% dintre români au avut de verificat documente juridice în ultimele 12 luni, însă o majoritate covârșitoare (77%) o fac pe cont propriu, fără ajutor specializat.

  • 60% dintre respondenți consideră o platformă de analiză juridică automată drept „foarte utilă”
  • Confidențialitatea datelor (40%) rămâne cea mai mare reținere în adoptarea unei soluții digitale de analiză a contractelor

Într-un context tot mai digitalizat, dar cu o nevoie acută de claritate juridică, un nou studiu realizat de MKOR arată că, deși românii se confruntă constant cu documente legale, majoritatea le analizează pe cont propriu, creând o oportunitate semnificativă pentru soluțiile tehnologice de suport. Studiul a fost realizat la inițiativa ImmoSafe, startup-ul românesc care a dezvoltat o platformă digitală menită să sprijine consumatorii în înțelegerea și evaluarea riscurilor din documentele pe care le semnează.

Cercetarea relevă o realitate complexă: 78% dintre români au avut de verificat cel puțin un document legal în ultimul an, dar 77% dintre aceștia au ales să se bazeze exclusiv pe propriile cunoștințe, în timp ce doar 9% au apelat la un avocat.

Majoritatea românilor sunt proprii avocați

Datele studiului arată că interacțiunea cu documentele legale nu este un eveniment rar, ci o constantă în viața românilor. În medie, o persoană verifică 6-7 documente anual. Frecvența este una ridicată: 27% dintre respondenți evaluează acte legale cel puțin o dată pe lună, iar alți 21% o fac o dată la 2-3 luni.

În ciuda acestui volum, se observă o reticență clară în a apela la servicii specializate. Pe lângă cei 9% care consultă un avocat, 11% apelează la un notar, în timp ce 8% se bazează pe sfaturile unui contabil. O soluție la îndemână pentru 11% dintre români este să ceară ajutorul unui prieten cu cunoștințe juridice. Această tendință de „auto-servire” legală, deși riscantă, deschide ușa pentru soluții tehnologice care pot oferi un prim nivel de siguranță și claritate.

Soluțiile tech prind teren: 60% văd utilitatea unei platforme de analiză

În fața acestei nevoi, platformele de analiză automată a documentelor sunt percepute ca o soluție extrem de valoroasă. 60% dintre români consideră o astfel de platformă „foarte utilă”, în timp ce alți 27% îi atribuie o utilitate medie.

Principalele motive pentru care ar adopta o astfel de tehnologie sunt de natură practică:

  • Rapiditate și confort (verificare fără programări sau deplasări) – 42%
  • Accesibilitate 24/7 – 32%
  • Claritate (ajută la o mai bună înțelegere a riscurilor și clauzelor) – 29%
  • Costuri reduse comparativ cu un specialist – 22%
  • Verificare preliminară înainte de a consulta un avocat – 20%
Avocat Alexandru Suciu, Decanul Baroului Sibiu

Avocat Alexandru Suciu, Decanul Baroului Sibiu: „Cu siguranță IA nu va putea înlocui cu totul factorul uman”

„Lipsa unei culturi juridice care se manifestă prin neînțelegerea importanței și a efectelor unui act juridic e cauza pentru care românii își verifică singuri documentele juridice, e de părere Decanul Baroului Sibiu, Avocat Alexandru Suciu. Totodată, acesta consideră că o conduită corectă este aceea în care consulți un specialist înainte de a avea vreo problema și nu doar ulterior.

La întrebarea Ce denotă studiul: lipsa de încredere în sistemul juridic sau costurile aferente?, avocatul sibian menționează: „⁠Nu cred că este vorba de lipsa de încredere în sistemul juridic, ci pur și simplu lipsa de cultură juridică. Probabil că cele mai multe persoane nu conștientizează riscurile semnării unui act, ale cărui efecte nu le înțeleg. Accesul la un avocat este foarte ușor de realizat în zilele noastre, iar costurile sunt dictate de piață. Cum în prezent numărul avocaților depășește cu mult cererea de servicii juridice, costurile unei consultații sunt accesibile”.

De asemenea, Alexandru Suciu crede că motivul principal pentru care ar trebui să ne adresăm specialiștilor în domeniu e acela că un minim de efort în consultarea unui specialist înainte de a semna un act scutește persoană de nenumărate probleme și costuri pe care le va suportă dacă consulta specialistul doar post-factum.

În ceea ce privește digitalizarea în domeniul juridic, avocatul sibian atrage atenția: „Din păcate tot mai multe persoane consideră că inteligență artificială le oferă răspunsuri la probleme și se bazează pe informațiile accesate în acest mod. La fel că și în domeniul medicinei, în drept nu contează informația primită, ci modul cum este interpretată informația. Inteligența artificială oferă informația, însă aceasta trebuie interpretată și confirmată de specialiști în domeniu. Sistemul judiciar se află la începuturile erei digitalizării, se fac progrese, însă cu siguranță IA nu va putea înlocui cu totul factorul uman. Judecățile de valoare sunt circumstanțiate unor criterii subiective ale cazului, iar tiparele oferite de IA nu sunt tot timpul aplicabile”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

VIDEO: Luca, fiul Laurei „Nordis” Vicol: Trimiteți-vă părinții la muncă. Eu port geci de 5.000 de euro, voi nu

0

Luca Vicol, fiul avocatei și politicienei Laura Vicol, a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale după o serie de declarații arogante publicate pe TikTok.

Într-un mesaj adresat celor care îl critică, tânărul și-a apărat stilul de viață luxos într-un mod provocator și i-a îndemnat pe cei care îl critică pentru stilul său de viață luxos să își trimită părinții la muncă.

„Luca, iar te îmbraci în geci de 5000 de euro. Luca, iar faci așa și așa. Păi, bă fraților, familia mea a muncit. Trimiteți-vă părinții la muncă. De ce nu faceți și voi asta?”, a spus fiul Laurei Vicol, adăugând că nu-l deranjează criticile și că își permite să spună orice „pentru că are bani”.

„La finalul zilei, eu stau la Monaco, voi nu. Eu port geci de 5000, voi nu. Dacă faptul că mă înjurați vă face să vă simțiți mai bine, eu mă bucur”, a mai spus tânărul.

Familia Vicol este vizată de anchete penale. Soțul Laurei Vicol, omul de afaceri Vladimir Ciorbă, și mai mulți administratori ai grupului de firme Nordis sunt urmăriți penal într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 75 de milioane de euro.

În luna februarie, 11 persoane, printre care și Laura Vicol, au fost reținute pentru constituirea unui grup infracțional organizat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007