În mijlocul arhivelor princiare din Neuwied, o cercetătoare originară din Sibiu rescrie, cu pasiune pagini uitate din istoria României.

Numele ei este Silvia Irina Zimmermann, iar munca ei de o viață este dedicată unei personalități aparte: Regina Elisabeta a României, cunoscută lumii literare sub pseudonimul Carmen Sylva. Am avut ocazia de a povesti cu ea despre acasă, copilărie și Sibiu.

„Am deprins şi alfabetul vechi german, „Fraktur”, ceea ce mi-a fost de mare folos mai târziu”

Ați crescut și v‐ați format primii ani de educație la Sibiu. Cum v‐a influențat orașul natal în formarea dumneavoastră intelectuală?

Am avut noroc să mă nasc şi să cresc la Sibiu, un oraș, în care trăiesc oameni de mai multe naționalități, având şi în familia mea română şi membrii sași şi maghiari. Dar cea mai mare influenţă, pe lângă partea românească, a avut-o pentru mine limba germană, pe care am învățat-o în copilărie şi faptul că, româncă fiind, şi urmând școala şi liceul la secția germană, am avut șansa de a cunoaște grație colegilor şi prietenelor din copilărie şi adolescență din comunitatea săsească mai bine viața şi cultura sașilor din Sibiu.

Firește că în primul rând română a fost limba mea de bază, fiindu-mi limba maternă, şi primii care m-au marcat şi m-au îndrumat cel mai mult în viață au fost părinții şi bunicii de la Sibiu.

Bunicul a fost cel care m-a încurajat în pasiunea mea pentru sport, însoțindu-mă în copilărie la antrenamentele de natație, care pe atunci aveau loc la „Baia Neptun”, şi unde pe lângă mușchi, am antrenat îndeosebi ambiția şi perseverența, folositoare şi mai târziu, după ce am părăsit sportul de performanță. Ambii părinți m-au susținut în dorința mea de a învăța limba germană şi de a urma şi școala germană, pentru care le mulțumesc din toată inima. Pe atunci, secția germană era, de fapt, pentru copiii sași, dar mai rămâneau uneori locuri libere în clase, încât erau primiți şi copiii români.

Astfel am mers la o școală tocmai în centrul Sibiului, nr. 15, care pe vremea mea era unde astăzi se află Liceul Goga. De altfel, mai târziu, după absolvirea liceului pedagogic, am fost un an învățătoare chiar la fosta mea școală nr. 15. Dar ideea mea fusese inițial cu totul o ambiție copilăroasă, naivă, căci eu vrusesem să fiu în rând cu prietenele de joacă de pe stradă, care știau germana, pe când eu nu o vorbeam.

Așadar, pentru a urma școala, trebuia să învăț mai întâi limba şi să mă ajute cineva şi pe parcursul primilor ani de școală. Mama a găsit soluția, şi astfel prima mea învățătoare a fost o vecină săsoaică, tare dragă mie (pe care o alintam Jennytante), de la care am învățat nu doar să citesc şi să scriu în germană, ci am deprins şi alfabetul vechi german, „Fraktur”, ceea ce mi-a fost de mare folos mai târziu, la studii.

Un parcurs profesional de excepție

Aţi urmat Liceul Pedagogic, iar apoi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu v‐a fost alma mater. Ce amintiri aveți din acea perioadă? A existat vreun profesor sau mentor care v‐a marcat traseul academic?

Liceul Pedagogic l-am absolvit în 1989, anul care a însemnat şi sfârșitul comunismului. Deci întreaga perioadă de școală am trăit-o în comunism, iar ultimii ani, anii adolescenței mele, au fost marcați de multe lipsuri materiale – aveam cartele de pâine şi alte alimente, dar magazinele erau cam goale şi cozi pretutindeni, iar la școală îmi amintesc că era iarna deseori atât de frig, încât ședeam în paltoane şi ne îngheța mâna pe stilou. Dar la liceul pedagogic a fost o perioadă deosebit de intensă şi frumoasă.

La secția germană dirigintele şi profesorul de muzică pregătea cu noi spectacole de muzică şi dansuri populare germane, pe care le prezentam în satele săsești şi bănățene, de unde aveam colege în clasă. Iar aceste excursii erau minunate! Am avut șansa de a vizita sate şi meleaguri, pe care altfel probabil că n-aș fi avut ocazia să le cunosc şi să le văd cu proprii ochi, iar o priveliște din turnul unei biserici fortificate mi-a rămas în minte ca o icoană prețioasă.

Am avut mai mulți dascăli minunați, de care îmi amintesc cu drag, dar din liceu aș aminti îndeosebi de două profesoare: doamna Almeida Dumitrescu, regretata mea profesoară de engleză, un dascăl excelent care mi-a încurajat pasiunea pentru limba şi literatura engleză şi care a fost de o bunătate extraordinară, şi doamna Rodica Brate, admirabilă profesoară de limba şi literatura română, care mai târziu, spre sfârșitul studiilor mele din Germania, mi-a dat sugestia de a scrie teza de doctorat despre opera integrală a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) – pentru mine un sfat deosebit de valoros.

După absolvirea liceului pedagogic am studiat filologie germană şi engleză la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu timp de doi ani, din 1990 până în 1992, după care, grație unei burse de studii, am urmat studiile la universitatea din Marburg, în Germania, unde am absolvit facultatea de germanistică, anglistică şi istorie a artei în 1996 şi am obținut un doctorat cu o teză despre opera literară a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) în 2003. Iar de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu mă leagă îndeosebi amintirea regretatului profesor universitar Dumitru Ciocoi-Pop, pe care am avut onoarea să-l am profesor la universitate la Sibiu şi pe care îl avusesem dascăl şi în vremea liceului, după moartea profesoarei Dumitrescu.

Îi sunt extrem de recunoscătoare pentru cărțile împrumutate din bogata-i bibliotecă, pentru exigența, perseverența şi pasiunea domniei sale pentru limba engleză şi literatura anglo-americană, pe care a știut să o transmită într-o manieră elegantă celor care au avut norocul de a-i fi student.

„Uneori mă gândesc că Reginei Elisabeta i-ar fi plăcut mai mult să trăiască la Sibiu”

Care erau locurile dumneavoastră preferate din Sibiu în copilărie și adolescență?

Am crescut în casa şi curtea bunicilor (cu un nuc mare în grădină, în care îmi plăcea să mă caţăr în copilărie), într-un cartier liniștit cu multe case şi grădini, între „Valea Aurie” şi parcul „Sub Arini”. Valea de lângă noi şi parcul „Sub Arini” erau cele mai apropiate locuri de joacă şi plimbare.

În adolescență, am străbătut probabil toate drumurile şi potecile parcului cu bicicleta mea. Iarna ne întâlneam mai mulți copii cu sania la derdelușul de la capătul parcului, ori cu patinele la lacul înghețat din vale. Parcul „Sub Arini”, Muzeul Satului (astăzi „Astra”), Centrul vechi, Biblioteca Astra, Muzeul Brukenthal – sunt locurile pe care le-am iubit din copilărie şi tinerețe, de care mă leagă multe amintiri dragi şi pe care le vizitez de fiecare dată când revin cu soțul meu la Sibiu.

Ați dedicat o mare parte din activitatea dumneavoastră cercetării operei literare a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Cum a început această pasiune și ce v‐a atras cel mai mult la această personalitate?

Şi aici Sibiul a fost locul decisiv, unde am descoperit-o pe Carmen Sylva ca subiect de cercetare. Revenind de la studii din Marburg, în vacanța de Crăciun în 1993, am citit un articol despre Regina poetă Carmen Sylva în „Ziarul german pentru România” – şi cum eram în căutarea unui subiect pentru lucrarea de diplomă, m-a uimit să aflu că regina publicase în timpul vieții ei zeci de opere literare în limba germană, la editurile din Germania, şi avusese succes ca scriitoare. Cum acest subiect fusese interzis pe tipul comunismului şi abia după 1990 începuseră să fie republicate unele opere ale reginei în traducere românească, mi s-a părut un subiect demn de interes şi potrivit pentru cercetare şi, poate, reevaluare.

Astfel, când am revenit la universitatea din Marburg, am căutat cărțile reginei şi am găsit o mare parte a lor chiar la biblioteca universității. Am realizat repede că aspectul intercultural este mai interesant decât valoarea literară a operei ei, încât în studiile mele ulterioare despre opera ei am pus accentul îndeosebi pe felul reginei de a folosi literatura în slujba Regatului României, făcând punți între cultura germană şi română. Uneori mă gândesc că Reginei Elisabeta i-ar fi plăcut mai mult să trăiască la Sibiu decât la București, unde societatea era mai francofonă, pe când la Sibiu s-ar fi simțit mai „acasă”, societatea fiind româno-germană.

Dar, în vremea Reginei Elisabeta Sibiul aparținea încă Austro-Ungariei, şi abia după 1918, din perioada celei de-a doua perechi regale a României, Ferdinand şi Maria, Transilvania a fost, în sfârșit, parte a României întregite.

„Îmi place foarte mult Sibiul actual, iar centrul vechi îmi pare mai fermecător şi mai plin de viață decât cel din vremea adolescenței mele”

Cum credeți că este percepută astăzi Regina Elisabeta a României în cultura română și germană? Se simte o redescoperire a operei sale?

După 1990, în România s-au publicat mai multe ediții noi din opera Reginei Elisabeta şi cărți biografice despre ea, la care am contribuit şi eu cu câteva volume: „Regina poetă Carmen Sylva. Literatura în serviciul Coroanei” (ed. All, 2013), „Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta” (ed. Curtea Veche, 2014), ediții noi din opera ei: „Poveştile Peleşului”, „Cuvinte sufletești”, „Povestiri istorice pentru copii”, şi două ediții de scrisori: corespondența perechii regale Carol I şi Elisabeta (tradusă în românește împreună cu Romaniţa Constantinescu, ed. Humanitas, 2 vol. 2020-21) şi corespondența Regelui Carol I cu tatăl său (ed. Corint, 2023).

Cred că între timp este destul de bine cunoscută personalitatea Reginei Elisabeta, fiind numeroase cărți despre ea care se găsesc în librării şi biblioteci. În Germania am publicat între timp peste 20 de volume despre personalitatea Reginei Elisabeta şi despre Curtea Regală în vremea Vechiului Regat (1881-1914), ediții de corespondență şi noi ediții din opera reginelor Elisabeta şi Maria, dat fiind că am iniţiat în 2012 centrul de cercetare „Carmen Sylva” (www.carmensylva-fwa.de) la Arhiva Princiară de Wied din Neuwied, pe care îl conduc onorific. Astfel, am remarcat că şi în Germania, în ultimele antologii de texte literare pentru publicul larg apare şi numele Reginei României mai des, pe când, mai înainte, „Carmen Sylva” lipsea cu desăvârșire.

În ce măsură credeți că influențele culturale germane din Sibiu v‐au pregătit pentru această direcție de cercetare?

Firește că învățând ani de-a lungul anilor limba germană, am îndrăgit tot mai mult cultura germană, iar contactul de timpuriu cu sașii m-a modelat astfel, încât mă simt deopotrivă acasă în ambele culturi, şi iubesc germana şi româna în aceeași măsură. Pentru cercetarea ulterioară, în primul rând cunoașterea limbilor germană şi română, ambele vorbite până în Sibiu, au fost decisive pentru mine, pentru a înțelege textele originale ale ambelor culturi.

Mai reveniți des la Sibiu? Cum vi se pare orașul acum, comparativ cu perioada copilăriei și adolescenței?

Îmi place foarte mult Sibiul actual, iar centrul vechi îmi pare mai fermecător şi mai plin de viață decât cel din vremea adolescenței mele – care pentru mine a însemnat şi anii cenușii de la sfârșitul comunismului (doar că nu știam atunci că va sfârși).

Dar îmi amintesc şi cu melancolie de senzația de „oraș pustiit”, pe care am avut-o în primul an după căderea comunismului, când parcă deodată dispăruse o parte din locuitorii cunoscuți ai Sibiului, atunci când părăsiseră în scurt timp mai mulți sași România, emigrând în Germania. Între timp însă mă bucur când aflu de la prieteni străini, dar şi români, care vizitează pentru prima oară Sibiul, că sunt încântați de el, considerându-l unul din cele mai frumoase orașe ale României. Pentru mine, Sibiul rămâne cel mai frumos.

Dacă ar fi să recomandați unui tânăr sibian pasionat de literatură și istorie un traseu similar cu al dumneavoastră, ce sfat i‐ați da?

Sunt mereu mai multe căi, dar pasiunea ne unește.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.