Acasă Blog Pagina 893

Cenzură în România? Fostul judecător Cristi Dănileț denunță „un abuz grosolan”

Fostul magistrat Cristi Danileț a declarat că este „foarte mirat că Avocatul Poporului nu s-a sesizat din oficiu asupra prevederilor din OUG 1/2025 cu privire la alegerile prezidențiale din 2025”.

Acesta consideră că actul normativ este interpretat de BEC ca interzicând cetățenilor să comenteze politicienii candidați și să spună cu cine votează ori nu.

„Este un abuz grosolan”, a afirmat el.

Danileț susține că „alegerile din 2025 nu sunt noi, ci CCR a spus că sunt cele din 2024 reluate, așadar funcționează aceleași reguli cu privire la campanie, care nu pot fi modificate în cursul acesteia, potrivit standardelor europene”.

El mai afirmă că „campania electorală presupune dezbateri între cetățeni cu privire la candidați. Or, BEC spune că doar politicienii sau agenții lor (numiți ‘actori politici’) o pot face.

Practic, e desființată libertatea de exprimare cu privire la cea mai importantă funcție în stat”.

În plus, Danileț spune că, după ce a citit „zeci de decizii ale BEC privind aceste alegeri”, poate afirma că „niciuna nu e motivată.

Pur și simplu sunt enumerate niște litere și cifre, după care vine verdictul de ‘admis’ sau ‘respins’. Arbitrariul este evident. Or, asta înseamnă că nu mai e vorba de drepturi, ci de abuzuri”.

Reacția vine la câteva zile după ce Biroul Electoral Central eliminarea unei postări publicate pe Facebook de fostul judecător Cristi Dănileț, considerând că aceasta reprezintă campanie electorală nedeclarată, în favoarea lui Nicușor Dan.

Măsura vine în contextul unei postări virale în care Dănileț afirmă deschis că a susținut-o pe Elena Lasconi în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, dar anunță că „el, familia și prietenii” săi vor vota cu Nicușor Dan acum, descriind poziția ca fiind una „rațională” și „împotriva candidaților sistemului politic vechi”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

UTIL: Programul de la Evidența Persoanelor Sibiu în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sărbătorilor Pascale, când Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști au fost declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, Serviciul Public Comunitar de Evidența Persoanelor Sibiu va avea un program restrâns.

Astfel, ghișeele Serviciului Evidența Persoanelor, dar și cele pentru înregistrarea nașterilor și a căsătoriilor vor fi închise.

În schimb cel pentru înregistrarea deceselor va avea program cu publicul doar sâmbătă, 19 aprilie și luni, 21 aprilie, după următorul program:

  • Sâmbătă, 19 aprilie, între orele 9.00-13.00
  • Luni, 21 aprilie, în intervalul orar 9.00-13.00.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Salvatorii sibieni, la un exercițiu de „căutare-salvare canină”

În perioada 15 – 17 aprilie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a organizat un antrenament de ,,căutare-salvare canină” în localitatea Făgăraș, județul Brașov, în colaborare cu Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, Clubul Cainilor Utilitari și Asociația Câini de Salvare Transilvania.

La această activitate au participat câte o echipă canină de la ISU Argeș, ISU Brasov și ISU Sibiu, două echipe canine de la Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, 8 echipe canine de la Clubul Câinilor Utilitari și 5 echipe canine de la Asociația Câini de Salvare Transilvania.

De asemenea, în cadrul sesiunii au participat 4 echipe canine de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență, precum și specialiști ai echipei de căutare-salvare urbană RO-USAR.

„Scenariile tactice au fost concepute pe baza nevoilor operative identificate pe timpul participării la misiunile internaționale în caz de seism, integrând bune practici și lecții învățate din aceste experiențe.

Antrenamentul a fost configurat pe 3 ateliere specializate. Echipele au lucrat în teren, punând în practică scenarii variate, menite să dezvolte abilitățile câinilor de căutare și ale conductorilor, respectiv să îmbunătățească pregătirea și cooperarea în situații critice.

Astfel, prin desfășurarea acestor exerciții comune, ne asigurăm că echipele specializate sunt pregătite să răspundă eficient în caz de urgențe majore, contribuind la salvarea de vieți în cele mai dificile condiții”, a transmis IGSU.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Program liturgic la biserica Spitalului de Pneumoftiziolgie din Sibiu. Meniu festiv pentru pacienți

Pacienții internați în perioada Sfintelor Paști la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu vor avea parte de un program liturgic corespunzător momentelor pascale, la biserica din incinta spitalului, cu hramul „Sf. Nectarie, Sf Ioan Rusul și Întâmpinarea Domnului”, fiind sfințite anafura și vinul ce se vor consuma în prima zi de Paști.

De asemenea, bolnavii vor primi un meniu festiv, din care nu vor lipsi drobul, cozonacul cu nucă și ouăle roșii, astfel încât în zilele de sărbători să aibă parte de cât mai multe momente frumoase.

În plus, datorită bunei colaborări cu Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Sibiu, Mediaș și Turnu Roșu, pacienții vor primi felicitări cu mesaje calde, de Paște, confecționate de către elevi.

Pe parcursul întregii perioade, echipa medicală, prin intermediul Camerei de Gardă, va asigura continuitatea îngrijirilor și va veghea asupra pacienților pentru a le oferi suportul necesar în scopul redobândirii sănătății.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pr. Constantin Necula. Joia Mare, „Pâinea noastră cea de toate zilele”…

Joia Mare este cea mai plină de Evanghelie dintre toate zilele în care Biserica își trăiește tonusul său liturgic. Mai întâi la Liturghie – când preotul pregătește Sfintele din care se vor împărtăși bolnavii și pruncii la Botez, un soi de comuniune între „cei mai mici” din Împărăția lui Dumnezeu – avem o serie de texte evanghelice: Matei 26, 2-20; Ioan 13, 3-17; Matei 26, 21-39; Luca 22, 43-44; Matei 26, 40-75 și 27, 1-2. O împletire de Evanghelii menite să ne apropie de Taina Cinei-Prânz din care curg spre noi toate Liturghiile, cu toată încărcătura lor de Har, Nădejde și Prezență dumnezeiască.

În cadrul episodului liturgic legat de spălarea picioarelor – care este prezent și în Ortodoxie de sute de ani – avem la îndemână Evanghelia de la Ioan 13, 1-11, iar după spălarea picioarelor Evanghelia de la Ioan 13, 12-17. Ele marchează momentul în care Fiul Omului se arată a fi Ebed Yahve – Robul Domnului, aplecându-Se cu smerenie la picioarele Creației Sale pentru a redefini creației primatul slujirii. Iar seara aceasta dispunem în cadrul Deniei de cel 12 Evanghelii ale Sfintelor Pătimiri, 12 fragmente de mare intensitate a unui singur adevăr: Pătimirea Domnului Iisus Hristos.

Iubire dumnezeiască și trădare omenească

Insist asupra acestui fundament evanghelic al Ortodoxiei dintr-o nevoie imediată. Trăirea Ortodoxiei presupune apelul la Evanghelie, fundamentarea în Evanghelie a mărturiei. Nu, nu e pe păreri personale ori pe iritări de moment, nici pe reflecții pe repede înainte. Joia aceasta ne dovedește – a câta oară – că Mântuitorul Hristos ne cunoaște și tot ce a mărturisit vreodată despre pătimirile Sale s-a împlinit. Omul nu ratează niciodată să fie rău, să fie contrar blândeții lui Dumnezeu. Pentru vindecarea noastră de moarte Mântuitorul Se dă pe Sine, ne oferă Trupul și Sângele Său. Nu. Nu un simbol ori un semn, ci o realitate absolută. Trup și Sânge, nu posibil trup și posibil sânge ori probabil trup și probabil sânge. Ci Trup și Sânge într-un realism legat direct de Cruce și Înviere.

Din Foișor se zărește Golgota

Poate de aceea în zile ca acestea, Joia Mare, mă gândesc mereu cât de mult înseamnă cuvintele din Rugăciunea Domnească: „pâinea noastră cea de toate zilele…” și mai ales completarea lor fericită: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri…”. Pâinea cerească fiind astfel legată de iertare. În fond Hristos, la Cină, mănâncă alături de Iuda, cel ce întinge cu El în tingire, iar Petru, verhovnicul cel plin de agerime deseori, care se va da străin la vremea pătimirii, sunt și ei acolo. Poate că învățăm din Evangheliile acestei zile nu doar despre Liturghie, ci și despre faptul că Pâinea cerească se frământă în covata Crucii lui Hristos. Din Foișor se zărește Golgota!

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Marșul Învierii, pentru prima dată (și) în Sibiu

Bisericile evanghelice din Sibiu organizează luni, 21.04.2025, în a doua zi de Paște, evenimentul Marșul Învierii, începând cu ora 14:00.

Marșul Învierii este o tradiție unică în România. Această manifestație interconfesională a început imediat după Revoluția din 1989, în anul 1990, în Timișoara, și a devenit o tradiție de peste trei decenii. Evenimentul a fost inițiat de pastorul Petru Dugulescu în colaborare cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae Corneanu, având ca scop proclamarea în mod public, pe străzile orașelor din România, a Învierii lui Isus Hristos. Manifestarea exprimă credința că Învierea lui Isus este o realitate istorică, nu un mit, și dorește să aducă împreună credincioși din toate confesiunile pentru a proclama un Hristos viu.

De-a lungul anilor, marșul a devenit o manifestare de amploare, adunând sute sau chiar mii de participanți, și a fost recunoscut ca un simbol al dialogului interconfesional și al respectului pentru valorile creștine.  

Premieră pentru Sibiu

Anul acesta, marșul are loc și în Sibiu și urmează traseul Intersecția Strada Nicolae Iorga cu Bdul Mihai Viteazul, Bdul Mihai Viteazul, Calea Dumbrăvii, Piața Unirii și Piața Habermann, unde va fi organizată o slujbă religioasă. La marș vor participa sute de oameni, reprezentând diverse confesiuni creștine din oraș și împrejurimi, dar și din județele limitrofe.

„Sărbătorile pascale reprezintă un bun prilej de cugetare duhovnicească și apropiere de Dumnezeu. În miezul credinței creștine se găsește mărturisirea că Domnul Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, întrupat din fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, jertfă de ispășire pentru păcatele tuturor, îngropat și înviat a treia zi dintre cei morți. Isus s-a înălțat la cer și într-o zi se va întoarce ca să aducă învierea, judecată de apoi și viața veacului viitor. Îndemnăm și invităm pe toți cei care cred în învierea Domnului Isus să ni se alăture în mărturisirea publică a acestei credințe prin participarea la Marșul Învierii. Hristos a înviat!”, a declarat pastorul bisericii creștine penticostale „Emanuel” din Sibiu, Ioan Brie, rectorul Institutului Teologic Penticostal din București.

Marșul Învierii reprezintă o manifestare unică în România, având ca scop proclamarea Învierii Domnului și promovarea unității creștine într-o societate diversă, fiind o tradiție vie și apreciată în peisajul religios și cultural al țării.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Fii vocea celor care nu pot cere ajutor

Donează 3,5% din impozitul pe venit pentru a sprijini persoanele cu dizabilități!

Asociaţia Diakoniewerk Sibiu oferă servicii sociale de peste 150 de ani în Austria și de mai bine de 18 ani în România, aducând speranță și sprijin acolo unde este cea mai mare nevoie: în viața persoanelor vulnerabile.

Prin activitatea noastră, lucrăm în fiecare zi pentru a îmbunătăți calitatea vieții
persoanelor adulte cu dizabilități, vârstnicilor și copiilor aflați în situații de risc, oferindu-le nu doar sprijin, ci și șansa la o viață demnă și integrată în comunitate.

declară președintele asociației

Ce face asociația, concret?

Serviciile sociale licenţiate includ:

  • Locuințe Protejate pentru persoane adulte cu dizabilități – Sibiu
  • Centre de Zi cu specific ocupaţional – Sibiu și Sebeș
  • Consiliere socială și îngrijire la domiciliu – pentru persoane cu dizabilități și vârstnici – Sebeș
  • Centre de zi pentru copii „O șansă pentru școală” – Sebeș și „ACCES” – Dumbrăveni

Prin aceste servicii, oferim oportunități reale de incluziune socială, dezvoltare personală și îngrijire pentru cei care altfel ar fi rămași în marginea societății.

Cum poți ajuta?

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociaţia Diakoniewerk și ajută-i să continue misiunea lor. Nu te costă nimic, dar pentru cei din grija asociației, poate însemna totul.

Completează formularul online:
Link către formularul de 3,5%

Termen limită: 25 mai 2025


De ce să alegi Diakoniewerk pentru donație?

Pentru că suntem alături de oameni, nu doar prin servicii, ci prin prezență, demnitate și respect. Fiecare gest de sprijin înseamnă o ușă deschisă în plus pentru cineva care are nevoie.

reprezentanții asociației

Îți mulțumim că faci parte din povestea noastră de bine.

Dacă poți, te rugăm să descarci, completezi, semnezi şi transmiţi Formularul 230, până la data de 20.05.2025 prin e-mail la adresa [email protected], ori personal sau prin poştă la adresa: Asociaţia Diakoniewerk International,  str. Mitropoliei nr. 28, Sibiu. Click pentru descarcare formular 230

https://pay.galantom.ro/donation_forms/view?id=84x
Poți dona oricând pe site https://pay.galantom.ro/donation_forms/view?id=84x . Cu Formularul 230 e termen limita până în l20 mai 2025

Sibiu 100% susține comunitate și e alături de proiectele care au nevoie de ajutor.

Articole cu subiectul Diakoniewerk

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu, mesaj-surpriză în campania pentru prezidențiale. Cerere pentru doi candidați

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan să se întâlnească și să stabilească un singur candidat, în caz contrar „USL va câștiga”.

Apel către Elena Lasconi şi Nicuşor Dan! Electoratul se îndreaptă rapid către opţiuni politice care în câteva zile vor deveni ireversaibile.

Responsabilitatea pentru ţară vă obligă să vă întâlniţi rapid şi să stabiliţi un singur candidat.

Ştiu că este greu dar trebuie s-o faceţi.

Altfel, riscaţi să menţineţi ţara în mâna USL (PSD – PNL) şi a unor moguli care deţin putere economică şi mediatică şi care prin marionetele lor candidate la prezidenţiale vor să controleze deplin şi justiţia”, a scris joi pe Facebook Traian Băsescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Un Cabernet cu suflet moștenit: Povestea unei crame care a înflorit din tradiție

O vie moștenită de la bunic a devenit baza unei afaceri de familie care produce vinuri naturale, fără chimicale, și cucerește clienții prin sinceritate, tradiție și respect pentru natură.

De vorbă cu Emil Măereanu, rășinăreanul care fructifică roadele pământului și transformă strugurii în vin cu poveste

Într-un colț liniștit al județului Iași, podgoria Cotnari, o moștenire de familie a prins viață și gust.

Totul a început cu un hectar și jumătate de viță-de-vie, lăsat moștenire de bunicul actualului proprietar. O vie care, după cum spune chiar el, „dacă nu o lucrezi un an sau doi, e pierdută”. Așa a început un drum care astăzi se traduce printr-o cramă de familie, Crama Vasile după Trianon, funcțională de peste șapte ani, unde vinul nu este doar un produs, ci o poveste.

„E o afacere de familie. A fost o chemare. Nu puteam să las via să se piardă.”

Cabernet Sauvignon – un soi cu ritm propriu și poveste aparte

Vinurile cramei Vasile după Trianon – magazinele SIMPA

Vinul emblematic al cramei este Cabernet Sauvignon, un soi nobil, cu butași aduși din Franța, care se adaptează perfect solului și climatului local. Spre deosebire de alte vii din regiune, această vie înflorește și se coace mai târziu cu două-trei săptămâni, iar recolta se face pe măsură.

„Culegem separat cabernetul și îl vinificăm tot separat. Nu-l amestecăm cu alte soiuri. Așa păstrăm puritatea gustului.”

Vinul rezultat are o aromă profundă, specifică soiului, cu o textură persistentă care lasă amprenta în memorie, nu doar pe papile.

Un vin curat, fără compromisuri

Unul dintre aspectele care diferențiază această cramă este filosofia clară: vin curat, fără chimicale periculoase sau adaosuri.

„Nu folosim erbicide, îngrășăminte chimice sau aditivi. Stropim doar cu substanțe omologate, iar vinul îl lăsăm la învechit cel puțin un an. Respectăm natura și consumatorul.”

Procesul de vinificare este o îmbinare între tradiție și tehnologie: strugurii sunt culeși manual, zdrobiți într-un utilaj din inox care separă ciorchinii, iar mustul este procesat într-o presă hidraulică. În funcție de durata macerării pe boască, se obține fie un vin rosé, fie un rubiniu intens. Crama produce și cupaje speciale din fetească albă, tămâioasă românească și muscat otonel, în proporții atent alese.

Calitate obținută natural

Vinurile sunt produse durabil, iar calitatea este controlată direct în vie, urmărind conținutul natural de zahăr din must, între 240 și 260 g/kg. Nu se adaugă zahăr, apă sau esențe — doar struguri și timp.

„Oamenii trebuie să știe: vinul adevărat nu se botează. Așa ne-am învățat din bătrâni.”

Clienți mulțumiți și planuri de viitor

Vinurile pot fi achiziționate de la cramă, din magazine locale, iar în curând și online. Clienții sunt, potrivit proprietarului, „foarte mulțumiți”, iar asta s-a reflectat în creșterea cererii și în stabilitatea afacerii. În Sibiu, vinul să găsește în rețeaua de magazine Simpa

Vinul preferat? Tot cabernetul.

Întrebat ce vin preferă personal, răspunsul vine fără ezitare:

„Cabernet Sauvignon. Îți dă o tărie… parcă e medicament. Îți dă putere, te încântă după ce-l bei.”

O moștenire dusă mai departe

Pentru acest producător cu ”rădăcini” în Rășinari, județul Sibiu, vinul nu este doar o afacere, ci o misiune. O datorie față de trecut și o promisiune pentru viitor.

„Cel mai mult îmi place că duc mai departe ceea ce a început bunicul meu. Asta înseamnă să fii producător local.”

Emil Măereanu, producător de vin cu poveste

Vinurile se găsesc în rețeaua de magazine SIMPA, din Sibiu.

Telefonul producătorului: 0744325070

„Big Brother” la Copșa Mică. Peste 70 de camere de supraveghere sunt instalate în oraș

În această săptămână a început montarea unui număr de 74 de camere de supraveghere pe raza orașului Copșa Mică.

Astfel, vor fi instalate un număr de 74 camere de supraveghere, în diferite zone din oraș: în zona unităților de învățământ, pe Drumul National 14 și pe drumurile și aleile secundare din oraș.

Se vor instala camere și în zonele unde se colectează sau se aruncă deșeuri în mod necontrolat.

A fost finalizată și amenajarea centrului de comanda de unde se va supraveghea centralizat tot sistemul.

Prin urmare, în scurt timp, întreg orașul va beneficia de un sistem performant de supraveghere video integrat.

Finanțarea este asigurată de Uniunea Europeană prin PNRR.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Cum a reușit un bărbat să „fenteze” casele self pay dintr-un magazin. Nu faceți ca el

0

Un bărbat din Buzău a decis că e cazul să-și creeze și propriile prețuri la casele self pay, dacă tot își scanează singur produsele.

Bărbatul a mers la Carrefour cu un set de coduri de bare confecționate de acasă și le-a lipit peste produsele achiziționate din magazin.

Omul a reușit să păcălească sistemul, a plătit o sumă infimă și a ieșit cu coșul de cumpărături din magazin.

El a fost însă văzut pe camerele de supraveghere, reprezentanții magazinului au sunat la poliție, iar aceștia l-au prins.

Deocamdată nu se știe dacă este prima dată când bărbatul apelează la această ”șmecherie” sau a făcut-o în mai multe rânduri și acum a fost prins.

„Un bărbat de 52 de ani, din Buzău, ar fi pătruns în incinta societății comerciale și ar fi lipit, peste codurile de bare de pe ambalajele mai multor produse, hârtie autocolantă, ce avea imprimată pe partea din spate coduri de bare confecționate de către acesta, scopul fiind acela de a induce în eroare sistemul de plată al caselor de marcat pentru a achiziționa produsele la prețuri reduse.

După ce ar fi indus în eroare sistemul de plată al caselor de marcat rapide, persoana cercetată ar fi părăsit incinta magazinului, fiind interceptat în proximitate”, a transmis IPJ Buzău, într-un comunicat de presă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Două zile de folclor la superlativ în cadrul Festivalului „Lucreția Ciobanu”. Sibiul devine capitala muzicii populare

Sibiul se pregătește să celebreze din nou muzica populară autentică, tradițiile și valorile folclorice românești prin Festivalul-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreția Ciobanu”.

Evenimentul va aduce în zilele de 28 și 29 aprilie, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, nume de referință ale folclorului românesc, alături de Junii Sibiului, omagiind moștenirea artistică a celei supranumite „Doamna Munților.

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Biletele se pun în vânzare joi, 17 aprilie, ora 9:00, online pe eventbook.ro.

PROGRAMUL FESTIVALULUI-CONCURS „LUCREŢIA CIOBANU” 2025

28 aprilie 2025, ora 16.00 – Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu

· CONCURSUL tinerilor interpreți de muzică populară

Ana-Teodora Anuțoiu – Hunedoara, Georgiana-Mădălina Avădanei – Iași, Delia-Valentina Bertea – Suceava, Andreea Bogdan – Cluj, Mihai-Gabriel Ciobanu – Mehedinți, Maria Daria Costea – Alba, Alexandra Ilinca Din – Argeș, Denisa Gavriluț – Timiș, Maria-Melinda Mitran – Gorj, Cheva Sorin Năstasie – Caraș-Severin, Constantina Cornelia Orleanu – Gorj, Alexandra-Georgiana Pițu – Giurgiu, Sebastian-Mihai Șerban – Mureș, Daniela-Cristina Todor – Alba, Alexandra Vasiloiu – Dâmbovița, Valentin Vădrariu – Caraș-Severin

· SPECTACOL folcloric susținut de: Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”- dirijor Adrian Grecu, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” – dirijor Radu Dinescu

Biletele pot fi achiziționate ONLINE de pe eventbook.ro, la prețul de 40 lei.

28 aprilie 2025, ora 19.00 – Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu

· SPECTACOL FOLCLORIC „POFTIȚI ÎN ȘEZĂTOARE!”

Bianca și Diana Crețu, Alexandru Urs, Ionela Răspop, Natalia Rusu, Cosmin Bîrlan, Lucreția Goagea, Ion Drăgan, Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiță, Nelu Albu, Petronela Popa, Ilie Caraș, Andra Matei, Florin Boita, Roberta Selagea, Paula Medrea, Daria Gâdea, Dan Gâdea, Amina Vintilă și Alina Pinca, Luminița Dejan, Miruna Medrea și Adina Hada, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Răzvan Năstăsescu, Dumitru Teleagă, Gabriela Tuță

Ansamblul folcloric „Ceata Junilor”

Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

Biletele pot fi achiziționate ONLINE de pe eventbook.ro, la prețul de 50 lei.

Abonamentul pentru cele două spectacole folclorice din data de 28 aprilie este de 70 lei.

Spectatorii care vor achiziționa abonamentul pentru ambele spectacole, vor beneficia de o degustare de vinuri oferită de partenerul festivalului, „Cramele Cricova”, în foaierul Centrului Cultural „Ion Besoiu”.

29 aprilie 2025, ora 18.00

GALA LAUREAȚILOR

Alice Ghile, câștigătoarea ediției 2024 a Festivalului „Lucreția Ciobanu”

Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Sînziana și Ioana Ștefan, Izabela Tomița și Gabriel Popescu, Oana Tomoiagă, Bogdan Toma, Oana Bozga, Tudor Furdui Iancu, Dorinel Gavriluț, Bogdan Firu, Adriana și Mariana Anghel, Ilie Medrea, Carmen Popovici Dumbravă, Nineta Popa

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Coregrafia: Theodor Vasilescu și Silvia Macrea; asistent coregraf: Alesea Sas

Biletele pot fi achiziționate ONLINE de pe eventbook.ro, la prețul de 50 lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News