Acasă Blog Pagina 965

FOTO/VIDEO: Traficul între Sibiu și Mediaș a fost supravegheat din elicopter

Duminică, pentru monitorizarea modului de respectare a normelor de circulație rutieră de către participanții la trafic, polițiștii Serviciul Rutier Sibiu au beneficiat de suportul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație, într-o acțiune derulată pe DN 14, Sibiu – Mediaș.

În aproximativ 60 de minute, 5 șoferi au fost surprinși în timp ce depășeau neregulamentar, în total fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.075 de lei.

Dreptul șoferilor de a conduce autovehicule pe drumurile publice a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.

„Sfătuim participanții la trafic să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să nu uite că riscurile nerespectării acestora pot fi ireparabile.

Polițiștii rutieri din întregul județ continuă activitățile în scopul creșterii gradului de disciplină în rândul participanților la trafic și reducerii riscului rutier, prin verificarea respectării normelor de circulație pe drumurile publice, efectuarea de acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente negative și luarea măsurilor legale față de cei care pot pune în pericol siguranța rutieră”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Pr. Constantin Necula. Ortodoxia care ne cheamă

O singură chemare: Urmează-mi! (Ioan 1.43). De veacuri aceeași. Fără prea multe explicații. Sufletele curate urmează pe Hristos fără să teoretizeze sau să ceară filozofii. Aud glasul Lui. Trăiesc din chemarea aceasta schimbându-și viața. Nu mai admit ura ca fundament al vieții. Și nici idolatrizarea lui Dumnezeu cu prețul des-Întrupării lui Hristos Domnul.

Chemarea e fundamentală împlinirii. În viața cotidiană se educă, se cheamă vocație ori chemare pentru o profesie. Și uneori e „pe viață și pe moarte”. În cotidianul unui creștin ea capătă valoare de Cruce. Iar un creștin care cunoaște lucrarea Duhului știe că pe Cruce te urci singur. Dar te dau jos alții. Și uneori te aruncă pe jos. Pentru că această chemare pe care Domnul ne-o face poartă cu sine și Patimă și Răstignire și Moarte.

O singură chemare: Urmează-mi! Fără niciun manual de folosință altul decât Evanghelia. Vestea Bună a acestei chemări. Pe care numai Întruparea Lui o face posibilă. Numai acesta ne îngăduie să o „developăm” și să o așternem în icoană. Cu singura condiție, unică și suficientă, să-i facem din chemare prioritate. Să-L auzim. Ca apoi să-L ascultăm. Și Filip cel din Betsaida și Nathanael „interogativul” – „din Nazaret poate fi ceva bun?” (Ioan 1. 46) – ne descoperă cele două căi ale credinței. Aceea prin ascultare și aceea prin gândirea mărturiei aproapelui.

Cine vă mai spune că Bisericii îi aparține clișeul „crede și nu cerceta”, dați-i să citească acest pasaj de Scriptură. Interogat ca Mesia de către Nathanael, Domnul Hristos îi răspunde ca Dumnezeu. Un amănunt. Atât de intim în viața tânărului rabin din Betsaida, încât nici astăzi nu știm la ce s-a referit Domnul când i-a spus că l-a văzut pe când era sub smochin.

Smochin ca semn al sicarului, revoluționarul iudeu cu un cuțit asemănător frunzei de smochin? Copilul ascuns cândva de părinți de furia soldaților lui Irod într-o umbră de smochin? Locul lecturii unui text din Tora (Lege) ori Neviim (profeți) care-i vorbea despre Venirea lui Mesia care, în fond, era dinaintea lui? Nu știm. Cert este că Domnul Hristos, Dumnezeu Întrupat, nu vorbește urechilor celor ce-i cheamă și pentru oricare dintre „cei chemați” are modalitatea Lui de a-i cere urmarea. Urmarea lui Hristos înseamnă, pentru Ortodoxie, viața în Hristos. Mai mult, cert, decât „mimarea” lui Hristos ori caricaturizarea Lui.

Urmează-mi. Înseamnă „vino pe Cruce alături de Mine”! Creștinismul nu este nicicum comod. Realitatea acesta au descoperit-o Apostolii, ucenicii lor, ucenicii ucenicilor lor… Este în miezul de Duh al Bisericii o succesiune apostolică a acestei chemări. Hristos Domnul cheamă pe Filip, Filip cheamă pe Nathanael… E momentul să ne împlinim această chemare prin propovăduirea lui Hristos la cei din apropierea noastră. Cei care aud, dar nu ascultă, care cred, dar numai până la vremea încercării, care amestecă valoarea chemării lui Iisus Hristos cu tot felul de vocalize religioase.

Hristos nu e vocal, nu strigă, nu Își înalță Sieși osanale. Știe foarte bine Cine este. De aceea chemarea lui este intimă, suavă până la transparență. Și cere bun simț, frățietate și cuprinderea în inimă a chemării. E chemare la Cruce. Și la Înviere. Precum întregul Post Mare ne învață. Urmând lui Hristos, trecem prin valea plângerii și a morții ca niște biruitori.

Haidem să ne bucurăm de chemarea Lui! Nazarineanul nostru plin de Iubire.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO/VIDEO: 50 de insule ecologice vor fi amenajate în Mediaș

Edilul șef al Mediașului a semnat două contracte de furnizare a Insulelor Ecologice Digitalizate cu societatea care va asigura livrarea, montarea si instalarea în amplasament a echipamentelor necesare pentru Insulele Ecologice, contracte în valoare de 3.406.018 lei, cu TVA.

Proiectul „Construirea de insule ecologice digitalizate în Municipiul Mediaș, județul Sibiu“, este implementat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), componenta 3 – Managementul Deșeurilor, Subinvestiția I1.B – Construirea de insule ecologice digitalizate.

În mod concret, începând din luna aprilie a acestui an vor fi înființate și dotate un total de 50 de insule ecologice în municipiul Mediaș, de tip 1 și 2, după cum urmează:

-TIP 1 – 23 de insule ecologice supraterane digitalizate cu 5 containere de câte 1,1 mc pentru toate cele 5 fracții (biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton)

-TIP 2 – 27 de insule ecologice supraterane compuse din 5 containere supraterane staționare proiectate si fabricate conform standardelor europene în vigoare, cu capacități diferite pentru cele 5 fracții: biodegradabil (între 2 mc și 3 mc), rezidual (între 2 mc și 3 mc), sticlă (între 2 mc și 3 mc), plastic și metal (între 3 mc și 5 mc), hârtie și carton (între 3 mc și 5 mc).

Fiecare insulă ecologică amenajată în municipiul Mediaș va deservi minimum 200 de locuitori sau apartamente, astfel fiind asigurate prin finanțare și câte 200 de cartele de acces pentru fiecare dintre acestea.

De asemenea, insulele ecologice vor fi protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, mod GSM pentru transmisie date, bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare pentru toate UAT-urile beneficiare.

Insulele de tip 1, supraterane încasetate vor fi amenajate în următoarele locații: 1 Decembrie nr. 14 intersecție cu str. Grădinarilor, Aleea Buziaș nr. 2, Aleea Buziaș nr. 5, Aleea Eforie nr. 10, Aleea Eforie nr. 12, Aleea Eforie nr. 4, Aleea Eforie nr. 6, Str. Avram Iancu nr. 36, Str. C. I. Parhon nr. 2, Str. C. I. Parhon nr. 4, Str. C. I. Parhon nr. 6, Str. Câmpeni nr. 2 intersecție cu str. Calafat, Str. Christian Schesaeus nr. 1-3, Str. Cluj nr. 6, Str. Fântânele nr. 14, Str. Govora nr. 2 intersecție cu str. Nucului, Str. I. C. Brătianu nr. 3, Str. Lucian Blaga nr. 30, Str. Sibiului nr. 29 intersecție cu str. Gravorilor, Str. Sibiului nr. 36, Str. Sibiului nr. 60, Str. Sondorilor nr. 1-3, Str. Tineretului nr. 6.

Insulele de tip 2, supraterane cu containere staționare, vor fi amplasate după cum urmează: Aleea Sovata nr. 1-3-5, Aleea Tomis nr. 3, Str. 1 Decembrie nr. 16, Str. Avram Iancu nr. 18, Str. Blajului nr. 21, Str. Blajului nr. 8, Str. Calafat nr. 2, Str. Cluj nr. 9 intersecție cu Aleea Tomis, Str. După Zid nr. 15, Str. Iuliu Maniu nr. 1, Str. Iuliu Maniu nr. 7, Str. Lotru nr. 9, Str. Luncii nr. 1, Str. Lupeni nr. 1, Str. Michael Weiss nr. 6 (lateralul Hotelului Central), Str. Milcov nr. 7, Str. Păltiniș nr. 9, Str. Petroliștilor nr. 6 (parcare), Str. Sadu nr. 4, Str. Sebeș nr. 10, Str. Sibiului nr. 35 intersecție cu str. Rubinului, Str. Sibiului nr. 46-48, Str. St. L. Roth nr. 20-22, Str. Tineretului nr. 7, Str. Turda nr. 13, Str. Turda nr. 14, Str. Vaslui nr. 1-3.

„Am semnat astăzi două contracte pe fonduri europene nerambursabile, de aproximativ 3.000.000 de lei.

Scopul acestor contracte este de a înlocui toate punctele de depozitare a deșeurilor din oraș, fie că vorbim de hârtie, metal, sticlă, rezidual sau biodegradabil.

Lucrările vor începe în luna aprilie și vor dura aproximativ patru luni de zile.

Astfel, pot să spun că o altă promisiune pe care am făcut-o în campania electorală va fi onorată”, a precizat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Prăpăd în România din cauza incendiilor de vegetație. Un om a murit, mii de hectare au fost distruse

Incendiile de vegetație din România au dus la moartea unei persoane și rănirea altor două, între care un pompier.

Raed Arafat a anunțat că incendiile de vegetație din județele Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Alba, Bistrița-Năsăud și Vâlcea au dus la moartea unei persoane și rănirea altor două, între care un pompier.

În cadrul unei conferințe de presă pe tema incendiilor de vegetație, Raed Arafat a declarat că, doar în primele opt zile ale lunii martie, incendiile au devastat 4.600 de hectare, iar în ultimele trei zile, numărul focarelor a ajuns la 300.

Acesta a precizat că aceste incendii “nu pot fi puse pe seama temperaturilor ridicate sau a fulgerelor, ci sunt, în majoritate, rezultatul unor acțiuni intenționate, din partea unor oameni care fie s-au obișnuit să facă acest lucru de mult timp, fie unii îl fac intenționat, pentru a curăța câmpurile”.

„Am avut un deces al unei femei, în județul Maramureș; în județul Vâlcea, la Zătreni, avem o persoană rănită cu arsuri, de 54 de ani, iar la Caraș-Severin, un pompier a fost rănit după prăbușirea unei crengi, dar se află în stare stabilă”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat în MAI a mai precizat că au fost aplicate amenzi cu un total de 43.000 de lei: “5.000 de lei în Alba, 18.500 în Hunedoara, 1.500 în Caraș, 3.000 în Maramures și altele”, dar că toți cei responsabili nu au fost încă găsiți.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Razii ale polițiștilor sibieni în județ. Sute de persoane au fost verificate

În noaptea de 8/9 martie, între orele 22-6, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii accidentelor de circulaţie.

În urma activităților desfășurate de poliţişti în trafic, au fost controlate peste 520 de autovehicule și legitimate peste 570 de persoane.

Totodată, polițiștii au efectuat 490 de testari cu aparatele alcooltest și drugtest, dintre care 5 cu rezultate pozitive (4 alcool și 1 la substanțe psihoactive).

„În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale (conducere sub influența alcoolului, neportul centurii de siguranță, defecțiuni tehnice), au fost reținute 10 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Polițiștii sibieni sunt prezenți în continuare pe drumurile publice din județ și acționează permanent pentru menținerea unui climat rutier sigur”, precizează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

FOTO: Un preot a mers la locuințele oamenilor pentru a-i convinge să-și sterilizeze pisicile și câinii

Preotul Caesar de la Parohia Micșunești din județul Ilfov îndeamnă localnicii să-și sterilizeze câinii și pisicile în această lună.

Împreună cu membri ai Protecției Animalelor, acesta a mers din poartă-n poartă în comuna Nuci pentru a promova o campanie gratuită de sterilizare, programată pentru zilele de 11 și 14 martie.

„A mers cu noi, din poartă în poartă, şi le-a spus oamenilor că trebuie să îşi castreze câinii. Noi am făcut flyere, el a făcut afişe mari şi le-a lipit în puncte-cheie.

Acolo unde a văzut animale, s-a aplecat. Le-a luat în braţe, le-a oferit o mângâiere. Le-a vorbit cu voce caldă.

La Nuci, viaţa satului e parcă desprinsă din cărţile vechi. Oameni cu probleme multe, unii n-au nici telefoane să sune să se programeze.

O grămadă de câini în lanţ, o grămadă de animale ale nimănui. După informarea asta, venim cu soluţia”, informează cei de la Protecţia Animalelor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

RAPORTOR LOCAL. Premieră în Sibiul democratic. Etnicii maghiari au ajuns în vârful administrației locale

Moment istoric pentru etnicii maghiari din Sibiu. Pentru prima dată după Revoluția din 1989, în Sibiul democratic, comunitatea maghiară din Sibiu a reușit să impună un membru de-al în conducerea administrației locale. Astfel, de mai bine de o săptămână, fostul deputat Zacharie Benedek este unul dintre cei doi subprefecți ai Sibiului, alături de fostul pesedist Florian Giubega. În fapt, sibianul Zacharie Benedek este primul etnic maghiar care deține unul dintre cele mai importante posturi de conducere din administrația locală sibiană, în speță triada Primăria Sibiu – Consiliul Județean – Prefectură.

În perioada Sibului democratic de la Revoluție încoace, etnicii maghiari au încercat să ajungă la conducerea principalelor instituții ale guvernării locale, însă fără sorți de izbândă. Drumul a fost unul destul de anevoios, în condițiile în care în județul Sibiu principalul fief al comunității maghiare este în zona Mediașului, unde, în urmă cu mai mulți ani, chiar au dat un viceprimar al municipiului din rândul etniei.

În schimb, în municipiul Sibiu și în jurul acestuia, reprezentarea etnicilor maghiari este destul de mică, nesemnificativă pentru politica locală, în sensul că UDMR nu a avut nici măcar un consilier local în Consiliul Local Sibiu până acum. Mai mult, populația maghiară din județul Sibiu este cu mult sub cea din județe precum Harghita, Covasna, Cluj sau Bihor. Tocmai din cauza acestui fapt, până în 2016, niciun etnic maghiar din județul Sibiu nu a putut să candideze pe un loc eligibil, adică unul care să-i garanteze un loc de parlamentar, pe listele UDMR, pentru Camera Deputaților sau Senat, chiar dacă UDMR Sibiu a depus liste pentru Parlamentul României. Au existat chiar rânduri de alegeri parlamentare în care comunitatea maghiară a trebuit să aleagă între reprezentanții mai multor formațiuni politice ale etnicilor maghiari din Transilvania.

Primul care a spart acest ghinion al maghiarilor sibieni în ceea ce privește susținerea intereselor comunității la nivel național în cadrul UDMR este tot actualul subprefect Zacharie Benedek, care în ultimele două legislaturi parlamentare a fost ales deputat în județele Harghita și Covasna, 2016-2020 și 2020-2024. Acesta a reușit prin profesionalism și lobby să-și facă loc pe listele UDMR pentru Camera Deputaților. Zacharie Benedek nu a reprezentat în Parlament doar interesele locuitorilor din Harghita și Covasna, ci și pe ale sibienilor în general, dacă este să vorbim de susținerea pentru construcția noului spital, a autostrăzii Sibiu – Pitești sau pentru alte investiții majore ale Sibiului. Zacharie Benedek a candidat și în toamnă pentru un post de deputat în județul Sibiu, dar nu a obținut scorul necesar.  

Până acum, funcția cea mai importantă deținută în administrația locală sibiană a fost deținută de Franscisc Torok, care timp de 12 ani a fost directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, și la un moment dat în cărți pentru a ajunge și el subprefect la începutul anilor 2000, dar fără succes, rămânând în afara jocurilor politice.

Așadar, după 35 de ani, etnicii maghiari au reușit, în sfârșit, să impună un reprezentant în conducerea administrației locale sibiene. Este o premieră pentru județul Sibiu, în general, în condițiile în care administrația locală sibiană a fost condusă, după 1990, doar de etnici români și sași. Așteptăm să vedem prestația noului subprefect maghiar al Sibiului și, în general, ca reprezentant al comunității maghiare, în contextul nilor provocări ale județului Sibiu, economice, sociale și culturale.        

Urmărește Sibiu 100% în Google News

VICTORIEEE! FC Hermannstadt a câștigat cu Rapid la ultima fază

FC Hermannstadt a câștigat la ultima fază, scor 1-0, partida disputată sâmbătă seara pe Municipalul sibian.

Giuleștenii au avut prima ocazie a partidei în minutul 3. Borza a centrat excelent la bara a doua, dar reluarea lui Gojkovic s-a dus pe lângă poartă.

10 minute mai târziu, Rapid a cerut penalty, după ce mingea reluată de Ignat cu capul a lovit un adversar. Arbitrul a lăsat jocul să continue.

Sibienii au replicat în minutul 34. În urma unui contraatac, Goncalves a șutat, dar portarul oaspeților a prins cu siguranță.

Un minut mai târziu, Biceanu a primit de la Balaure la 10-11 metri de poarta lui Aioani, a șutat, dar portarul Rapidului a reținut balonul.

Rapid a avut prima oportunitate a reprizei secunde, în minutul 57. Micovschi a centrat pentru Burmaz, însă lovitura de cap a atacantului sârb s-a dus mult peste.

FC Hermannstadt a avut la rândul ei o oportunitate în minutul 68. În urma unei combinații, Ioanis Stoica a pătruns în careu și a șutat din stânga, însă Aioani a prins mingea.

Sibienii au avut o ocazie uriașă în minutul 69. Murgia l-a lansat excelent pe Goncalves, iar acesta din urmă a rămas față în față cu Aioani, care a respins cu piciorul stâng în ultimul moment.

Sibienii au dat lovitura în ultimul minut al prelungirilor. Neguț a profitat de o greșeală în defensiva Rapidului făcută de Ignat și a șutat imparabil, reușind unicul gol al partidei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Aproape 1.500 de sesizări împotriva candidaturii lui Călin Georgescu

Aproape 1.500 de sesizări împotriva candidaturii lui Călin Georgescu au fost depuse la BEC.

La Biroul Electoral Central au fost depuse aproape 1.500 de sesizări împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la președinția României.

Potrivit unor surse, alte câteva sute de contestații și sesizări au fost depuse împotriva candidaturii lui Nicușor Dan.

Duminică la ora 18 va avea loc ședința BEC în care se va decide dacă vor fi validate sau invalidate aceste candidaturi.

Totodată, se va discuta despre candidatura de Crin Antonescu, pentru că acesta urmează să depună oficial dosarul mâine, la ora 13.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Peste 70% din bugetul Mediașului merge la investiții. Când va fi aprobat

Mai bine de 70% din bugetul pentru acest an al Mediașului va fi distribuit către investiții, anunță edilul șef al municipiului.

După dezbaterea publică a bugetului, primarul Gheorghe Roman spune că mare parte a banilor vor merge la investiții, dar și în sprijinirea cluburilor sportive, asociațiilor, fundațiilor și susținerea transportului public pentru vârstnici.

Bugetul Mediașului va fi discutat într-o ședință extraordinară a Consiliului Local în ziua de 17 martie.

„Am avut în această săptămână dezbaterea pe proiectul de buget al municipiului Mediaș pe anul 2025, estimăm un buget de aproximativ 352 de milioane de lei, iar în mare parte sumele vor fi distribuite către investiții și lucrări de reparații și de întreținere, în procent de peste 70 %.

Ne propunem de asemenea să continuăm să susținem activitatea cluburilor sportive, a asociațiilor și a fundațiilor din municipiul Mediaș.

De asemenea, așa cum am promis la finalul anului trecut, am inclus în proiectul de buget susținerea transportului gratuit pentru persoanele vârstnice din municipiul Mediaș.

Voi convoca pentru data de 17 martie, ora 14, o ședință extraordinară a Consiliului Local Mediaș pentru aprobarea acestui buget„, spune primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ALERTĂ MEDICALĂ: Medicamente FALSIFICATE pe piața din România care poartă eticheta Antibiotice Iași

Compania Antibiotice Iași anunță că persoane neidentificate, care își atribuie în mod fals calitatea de medic, oferă spre vânzare medicamente sau suplimente alimentare falsificate, având eticheta Colagen Proactiv.

”Laboratorul Farmaceutic nr. 3 Antibiotice Iași” este menționat, în mod de asemenea fals, drept producător.

Mențiunile de pe eticheta produsului sunt: „Colagen Proactiv. Conținut: Colagen hidrolizat de proveniență animală (rechin) 20g, acid hialuronic, Vitamina C, biotină. Monodoză 25 ml: 1 fl/zi”.

Într-un mesaj postat pe facebook, Antibiotice Iași avertizează publicul și personalul medical că acest produs este falsificat, cu o proveniență necunoscută și nu trebuie utilizat sub nicio formă.

Antibiotice Iași va sesiza autoritățile competente pentru identificarea persoanelor implicate și aplicarea sancțiunilor legale, se mai precizează în mesajul companiei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Discount special pentru alergătoare de 8 Martie, la Urme Pe Play

Astăzi, de Ziua Internațională a Femeii, organizatorii competiției de trail running Urme Pe Play anunță un discount special pentru alergătoare.

Primele 100 de femei care se înscriu la una dintre curse beneficiază de o reducere de 25%, folosind codul GirlsArePLAYful2.

Evenimentul promovează alergarea în natură și își propune să crească numărul participanților de sex feminin. Anul trecut, 35% dintre cei prezenți la start au fost femei, iar organizatorii doresc să crească acest procent.

Taxa de înscriere nu include tricoul competiției, însă acesta poate fi achiziționat separat.

Urme Pe Play este o competiție destinată tuturor celor pasionați de alergare montană, indiferent de nivelul de experiență, și oferă participanților ocazia de a se bucura de trasee spectaculoase și de spiritul comunității.

Urmărește Sibiu 100% în Google News