Acasă Blog Pagina 970

Data de la care în România se întoarce foaia

1 August. Iată data de la care în România se întoarce foaia! Da, exact ca atunci când ai terminat un capitol și dai pagina ca să treci la următorul.

Este pragul între o Românie rezonabilă, cea de până acum, cu toate belelele ei și o Românie absurdă, cea viitoare –  bineînțeles, dacă bunul Dumnezeu nu rânduiește altfel –, cu baiuri mari, drame și tragedii pe care onor guvernul va fi bucuros să le provoace. Nu e nimic nelalocul său în această afirmație. Citiți istoria colonialismului în lume și veți înțelege mecanismele de însclavizare a popoarelor de către marile puteri, pentru a le exploata munca și resursele confiscate prin abuz. Cum credeți că s-au clădit marile imperii?

Și dacă puterile coloniale au primit cu timpul un șut în fund în Africa, India sau Orientul îndepărtat doar nu era să se reorienteze spre Marte sau Venus! Ca o pleașcă le-a picat în farfurie desprinderea țărilor est-europene din lagărul comunist stăpânit de sovietici. Țări naive, precum România, care îi aștepta pe americani încă de la sfârșitul războiului mondial, când ne-au trădat în funcție de interesele lor de moment.

Ce să se știe face Franța, Anglia, Germania, reduse de la dimensiuni coloniale la granițele lor naturale de împrejurările istoriei, dacă nu să amușineze noua pradă est-europeană. Nu vorbim de toți, numai de noi, că bun titlu a găsit scriitorul Radu Theodoru pentru una din multele lui cărți admirabile: România ca o pradă.

Mai întâi am fost naivi, apoi fraieri, ca într-un final să se împuieze pe spinarea națiunii române un purcoi de lipitori care au înțeles repede că dacă din pozițiile înalte în care s-au aburcat prin șpăgi, cumetrii și prostituție morală vând străinilor hulpavi țara în care s-au născut, neam de neamul lor va avea mațele pline!

Îmi aduc aminte de bunica mea, o țărancă de o demnitate de român și creștin desăvârșită, ca toți românii care mi-au îmbucurat copilărie cu omenia și frumusețea sufletelor lor. Două sunt învățăturile care mi-au rămas de la ea: „Să nu te aliezi niciodată cu neam străin împotriva neamului tău!” Și „Găurica prin care trece sufletul de aici în veșnicie e atât de fină, încât și pielea de pe tine o lași aici!” De luat aminte!

Acum realitatea românească este cu totul alta. Țara e colonie franco-austriacă, dreptatea umblă cu capul spart, Constituția este anulată, minciuna stă cu „regele” la masă, aroganța și disprețul față de popor sunt norme de conduită, devalizarea, sărăcirea și alungarea românilor din țară sunt comandamente europene, iar acestui neam greu de ucis i se caută sistematic forme tot mai sofisticate de neantizare.

Și iar și iar îmi aduc aminte de cuvintele părintelui Iustin Pârvu: „Românii numai uniți și întorși la Hristos vor face față vremurilor care vor veni!”

Din păcate, nici vorbă, nici de una, nici de alta.

Întreb și eu în jurul meu: „ce veți face când se va întoarce foaia? „De la buncăre în munți, retrageri la țară în casele bunicilor, plecări definitive în străinătate, sau – generația căruntă – reluarea tehnicilor de strâns cureaua de pe vremea lui nea Nicu, am primit tot felul de răspunsuri INDIVIDUALE! Fiecare se gândește la el și nimeni la o rezistență națională. Dar pentru asta îți trebuie umor, curaj și un ideal, unitate și organizare. Ia nu mai cumpăra nici un produs alimentar străin și să vezi cum se schimbă foaia și la capitolul „otrava din farfurie”. Și câte alte năstrușnicii nu se pot inventa. Ce fain să fii pietricica din bocancul sistemului! Dar nu singur, ci împreună, toți!

Că de întoarcerea la Hristos… Deși știm toți că fără El nimic nu putem face!

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Călin Georgescu, în mijlocul sinistraților. Clopote trase în localitate și sarmale împărțite oamenilor

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost prezent vineri în localitatea Broșteni, grav afectată de inundații.

Acesta fost întâmpinat de susținători și însoțit pe tot parcursul vizitei de bodyguarzi. Potrivit Antena3 CNN, sosirea sa, în jurul orei 10:10, a fost marcată de scandări și aplauze, iar din boxe s-a auzit marșul prezidențial.

Georgescu a făcut baie de mulțime, a intrat într-o curte pentru a ajuta la îndepărtarea noroiului, în timp ce soția sa, Cristela Georgescu, a împărțit sarmale localnicilor. Atmosfera a fost una festivă, în ciuda contextului dramatic din zonă.

Potrivit G4Media, clopotele bisericii din Broșteni au fost trase în semn de întâmpinare la sosirea lui Călin Georgescu, aflat în vizită în localitatea afectată de inundații.

Georgescu a fost surprins de camerele de filmat în timp ce participa activ la curățarea unei gospodării: a folosit o lopată și o găleată pentru a scoate noroiul, alături de alți localnici, murdărindu-și hainele în timpul acțiunii.

În paralel, soția sa, Cristela Georgescu, s-a implicat în distribuirea ajutoarelor. A oferit porții de sarmale sinistraților, din care a gustat și Călin Georgescu.

SURSĂ FOTO: gandul.ro

SURSĂ VIDEO: Monitorul de Suceava

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

CSC 1599 Șelimbăr începe un nou sezon de Liga 2. Încotro: play-off sau play-out?

CSC 1599 Șelimbăr este singura reprezentantă a județului în Liga 2 în acest sezon. Liga 2, ediția 2025-2026, sezonul cu numărul 86 al eșalonului secund, revine în acest weekend. Echipa șelimbăreană va debuta în deplasare, sâmbătă, de la ora 11, la Oradea, împotriva lui FC Bihor, partidă transmisă în direct de Digisport și Primasport.

În acest sezon, echipa șelimbăreană nu mai are gânduri de play-off, după ce în sezonul trecut a fost aproape la limită de a ajunge în neplăcuta postura de a disputa barajul pentru rămânerea în Liga 2. Șelimbărenii se află la cel de-al patrulea sezon în Liga 2, perioadă în care dacă ar fi avută licență și forma de organizare potrivită, în sezonul trecut ar fi jucat în Liga 1. Dar acum acest deziderat a rămas doar un vis și este greu de crezut că în acest sezon echipa condusă de localnicii Ioan Luca și Eugen Beza se va putea bate cu șanse reale la un loc de play-off.

Dar asta nu înseamnă nu ar putea fi din nou surpriza Ligii 2, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu două sezoane în Liga 2. Totuși, echipa este în construcție și formare, iar în această vară a fost un du-te-vino în ceea ce înseamnă plecările și achizițiile de fotbaliști. S-a investit mult în tineri. Un exemplu în acest sens este împrumutul internaționalului de tineret U19, Răzvan Călugăr, semifinalist cu Naționala U19 la Campionatul European U19, găzduit în această vară, de România. Fundașul stânga este împrumutat de la FC Hermannstadt. Totodată, în ultima partidă de pregătire, CSC 1599 a pierdut, în deplasare, la Simeria, cu Corvinul Hunedoara, scor 2-3.

FC Bihor Oradea promite ca, la al doilea sezon consecutiv în Liga 2, să depășească clasarea de anul trecut din play-out. Pe de altă parte, CSC Șelimbăr a arătat, în ultimele două stagiuni, antiteză: play-off în 2023-2024, play-out și grija retrogradării până spre final în 2024-2025. Și în acest sezon echipa va evolua acasă pe stadionul din Șelimbăr. Motivul este lipsa de respect a Companiei Naționale de Investiții față de suporterii locali, în condițiile în care construcția stadionului este tergiversată de ani buni. Din păcate, în sezonul regulat, CSC 1599 va juca în deplasare partidele cu CSA Steaua, CS Dinamo și Corvinul Hunedoara. Dacă aceste partide ar fi avut loc, la Sibiu, pe noul stadion Municipal, atunci veniturile clubului ar fi fost rotunjite serios. 

Lupta din fotbalul mic

CFC Argeș a câștigat stagiunea trecută și a primit trofeul de campioană. FK Csikszereda a urmat-o în Superligă, promovând în premieră pe prima scenă a fotbalului românesc, pe când Metaloglobus București s-a impus în barajul de menținere/promovare în fața celor de la Politehnica Iași. Sezonul 2024-2025, primul cu 22 de formații la start, a avut 6 nou-promovate pentru a ridica numărul de echipe de la 20: CSM Focșani, Metalul Buzău, CS Afumați, Unirea Ungheni, FC Bihor Oradea și Câmpulung Muscel.

Dintre acestea, ilfovenii din Afumați au fost cel mai bine clasați la finalul sezonului regular (poziția 10), dar sub Metalul Buzău în urma disputării meciurilor din grupele de play-out (buzoienii au terminat pe locul 2 în Grupa A). În acest sezon, CS Gloria Bistrița, CS Tunari, CS Dinamo, Olimpia Satu Mare și FC Bacău au statut de nou-venite din Liga 3 în Liga 2 Casa Pariurilor. Cine reușește să răstoarne calculele hârtiei și să se claseze cât mai sus? Sepsi OSK a fost ultima oară „la matineu” în sezonul 2016-2017 când, după 71 de puncte în 34 de etape și locul 2, sub Juventus Coletina (actuala Daco-Getica), a promovat în primul eșalon.

Au urmat sezoane de primă divizie încununate chiar și cu prezențe în preliminariile competițiilor europene. Mai mult, covăsnenii și-au trecut în palmares două trofee de Cupa României (2022, 2023) și două Supercupe ale României (2022, 2023), precum și o finală disputată și pierdută la limită cu FCSB în 2020. La Iași, Politehnica avut sezoane bune și mai puțin bune în ultimii ani, încununate cu o prezență în Europa, dar și retrogradări și promovări. Moldovenii au picat din Superligă la capătul sezonului recent încheiat, 2024-2025, dar au în palmares un titlu de campioană a Ligii 2 Casa Pariurilor în 2022-2023.

Cine luptă pentru play-off? 

Cu siguranță va fi o luptă încinsă pentru locurile de play-off. FC Voluntari a pierdut dramatic la loviturile de departajare în barajul de menținere/promovare în Superligă în dauna campioanei eșalonului din sezonul 2023-2024, Unirea Slobozia. Retrogradată la „matineu” în vara lui 2024, ilfovenii vor lupta mai mult ca sigur pentru locurile fruntașe și revenirea în elită. Steaua București a fost, de la promovarea din Liga 3 în 2021, una dintre cele mai constante formații.

Astfel, cu o singură excepție când a jucat în play-out, „militarii” au fost o forță redutabilă în play-off-ul Ligii 2. Corvinul Hunedoara, cu meciuri europene anul trecut, disputate la Sibiu, în play-off în sezonul 2023-2024, s-a „mulțumit doar” cu câștigarea grupei A din play-out-ul stagiunii trecute. Diferența dintre hunedoreni și contracandidate în această fază a competiției a fost vizibilă, motiv pentru care Corvinul poate fi o pretendentă serioasă la play-off pentru ediția 2025-2026. Sezon nou, ambiții și mai mari pentru ACSM Reșița. „Rossonerii” din Banat au jucat foarte bine în sezonul regular, însă odată cu calificare în play-off, rezultatele n-au fost cele scontate.

Totuși, experiența acumulată sezonul trecut dă încredere băieților lui Flavius Stoican pentru o nouă calificare în această fază a competiției. Metalul Buzău, calificată în fazele eliminatorii ale Cupei României din sezonul trecut, va petrece al doilea sezon al său în eșalonul secund. La Slatina, CSM-ul, unde antrenor este Claudiu Niculescu, fostul antrenor al șelimbărenilor în stagiunea istorică din urmă cu două sezoane, revine cu ambiții mari în noua stagiune, pe când Ceahlăul Piatra Neamț, cu siguranță, vrea să își depășească condiția sezonului trecut chiar dacă din lot nu mai fac parte, printre alții, jucători de bază precum Mark Țuțu sau Laurențiu Brănescu.

Din 2019 în Liga 2, Concordia Chiajna a încercat, an de an, să revină în prima ligă, dar fără succes. Ilfovenii intră, astfel, în al 7-lea sezon de ligă secundă consecutiv. În ceea ce le privește pe CSC Dumbrăvița și Câmpulung Muscel, retrogradate sportiv, dar rămase din cauza locurilor vacante, principalul obiectiv pare a fi salvarea de la căderea în Liga 3 și pentru noul sezon. Unirea Ungheni, nou-promovată anul trecut, s-a salvat fără prea mari griji de la retrogradare. Ba chiar a fost cea mai în formă echipă din campionat la începutul lui 2025, iar, in extremis, „clopoțeii” play-off-ului păreau a bate la ușă. N-a fost să fie și, după o vară cu schimbări la club, formația din Ungheni a devenit ASA Tg. Mureș.

La ce să ne așteptăm? Vom vedea. O echipă care a ținut afișul în această vară a fost Chindia Târgoviște. Salvată de la retrogradare în urma unui baraj cu CSC Dumbrăvița câștigat spectaculos, cu o „remontada” demnă de Barcelona, formația din Târgoviște pare, la prima vedere, că se va metamorfoza în noul sezon, potrivit analizei frf.ro. Cu achiziții ce au constat în jucători cu experiență în prima ligă, o schimbare de management la club și o prezentare de echipament la Turnul Chindiei, formația din județul Dâmbovița promite, la prima vedere, o nouă față în noul sezon. 

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Lucrări de cuplare la rețeaua de apa potabilă a străzii Trifoiului din Șelimbăr

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că, luni, 04.08.2025, vor fi efectuate lucrări de cuplare a noii conducte de distribuție apă potabilă, PE 110, a străzii Trifoiului din Șelimbăr, pe fondul lucrărilor de modernizare derulate de Primăria Șelimbăr pe această stradă.

Lucrările sunt programate a se derula între orele 09.00 – 14.00, iar urmare a manevrelor ce vor fi efectuate, în intervalul orar menționat se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă pentru abonații ce locuiesc pe următoarele străzi: str. Fragilor, Aleea Gării, str. Trifoiului nr. 67 – 73.

Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziție apă de utilizare menajeră, prin intermediul unei autocisterne ce va fi staționată pe str. Trifoiului, lângă Căminul de bătrâni.

La reluarea alimentarii cu apaă sunt posibile modificări ale turbiditatii apei furnizate.

Rugam abonații să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă.

Relații suplimentare pot fi obținute la Call Center Apa Canal Sibiu – tel.0269/962 si tel.0269.222777.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO: Scandal mare într-un oraș din România. Drapelul Rusiei a fost arborat lângă cel al Ucrainei

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a cerut Primăriei Tulcea să dea jos steagul Rusiei, arborat lângă Muzeul de Artă, alături de drapelele altor patru state.

Un val de indignare s-a stârnit la Tulcea, după ce drapelul Federației Ruse a fost arborat în plin centru al orașului, în fața Muzeului de Artă, alături de steagurile altor patru state, inclusiv cel al Ucrainei – țară aflată de peste trei ani sub agresiunea militară rusă.

Decizia autorităților din Tulcea de a arbora steagul Rusiei a fost luată în urma „unui proiect de restaurare și reabilitare a două clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea, incluse în circuitele turistice regionale, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR 2007–2013), a declarat pentru Libertatea Paul Tocanie, șef serviciu în cadrul Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-dobrogean – Muzeul de Artă și Casa Avramide.

Același reprezentant al Muzeului de Artă din Tulcea a declarat că, la momentul aplicării proiectului, „politica Uniunii Europene încuraja recunoașterea contribuției comunităților locale la promovarea patrimoniului cultural”.

Astfel, „au fost arborate lângă Muzeul de Artă din Tulcea steagurile Ucrainei, Rusiei, Turciei și Greciei, reprezentând comunitățile istorice ale acestor etnii”, potrivit sursei citate.

„Având în vedere legislația în vigoare privind arborarea drapelului național, se constată că, în acest caz, nu este întrunită niciuna dintre condițiile care permit arborarea drapelelor altor state.

Totodată, este inacceptabil ca autoritățile naționale sau locale să arboreze steagul unei țări agresoare, care poartă un război brutal de agresiune, neprovocat și nejustificat, împotriva unui vecin suveran”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Ce ajutoare primesc sinistrații din județele Suceava și Neamț. Guvernul a stabilit sumele

Premierul Ilie Bolojan a convocat o ședință extraordinară de Guvern, vineri, de la ora 12, pentru adoptarea măsurilor de sprijin necesare persoanelor afectate de inundațiile din Suceava și Neamț.

În urma inundațiilor devastatoare din județele Suceava și Neamț, produse în perioada 27–28 iulie 2025, Guvernul României, prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a decis acordarea unor ajutoare financiare de urgență.

Conform Hotărârii CNSU nr. 22/31.07.2025, familiile ale căror locuințe au fost afectate vor primi:

-15.000 de lei (aproximativ 3.000 de euro) pentru locuințele afectate în proporție mai mică de 75%,

-25.000 de lei (puțin peste 5.000 de euro) pentru locuințele afectate în proporție de peste 75%, dar care nu sunt distruse total.

-30.000 de lei (aproximativ 6.000 de euro) pentru locuințele complet distruse.

Pentru familiile persoanelor decedate, suma acordată este, de asemenea, de 15.000 de lei.

Fondurile vor fi asigurate în bugetul Ministerului Muncii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Potrivit Asigurătorilor Împotriva Dezastrelor Naturale, puțin peste 20% dintre sinistrații din Suceava și Neamț au asigurare obligatorie pentru locuința lor, în caz de dezastru natural.

Persoanele asigurate pot primi până la 20.000 de euro despăgubiri. Din păcate, restul victimelor vor avea nevoie de sprijin ca să-și refacă locuințele.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

ULTIMA ORĂ: Se oprește alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din Sibiu

Pentru cuplarea noilor conducte la sistemul de distribuție este necesară sistarea alimentării cu gaz duminică, 3 august, pe mai multe străzi din Sibiu.

Reabilitarea sistemului de distribuţie a gazelor naturale este necesară pentru menținerea şi îmbunătățirea alimentării cu gaz şi a operării sistemului de distribuţie în condiții de siguranţă.

De aceea, an de an, Delgaz Grid investește sume considerabile în modernizarea și reabilitarea rețelelor pe care le are în administrare.

Investiţia, în valoare de circa 1,5 milioane de lei, a vizat înlocuirea conductelor de gaze naturale de presiune medie de pe străzile Dorobanților, H. Coandă și Triajului pe o lungime de peste 1,3 km.

„Pentru cuplarea noilor conducte este necesară sistarea alimentării cu gaz duminică, 3 august, între orele 07.00-16.00, la consumatori de pe străzile: Ștefan cel Mare, H. Coandă, Podului, Cartiere Bavaria 1 și 2, Dorobanților.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegere”, a anunțat Delgaz Grid.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Justin Timberlake a anunțat de ce boală suferă. A afectat turneul superstarului inclusiv în România

Cântărețul american Justin Timberlake a confirmat, într-o postare pe Instagram, că a fost diagnosticat cu boala Lyme, după ce, în ultimele luni, fanii și presa l-au acuzat de lipsă de energie și prestații slabe pe scenă.

Pe parcursul turneului, cântărețul a fost criticat de fani, mai ales după concertul de la Electric Castle din România, unde show-ul a durat cu 45 de minute mai puțin decât era anunțat. Publicul a acuzat lipsa de energie și faptul că vocea artistului era acoperită excesiv de înregistrări.

În mesajul său, Justin Timberlake a explicat că experiența turneului a fost „cea mai solicitantă din punct de vedere fizic” și, în același timp, „cea mai emoționantă și satisfăcătoare”.

Artistul a dezvăluit că, în timpul spectacolelor, s-a confruntat cu dureri nervoase intense, oboseală extremă și stări de rău, simptome care i-au fost explicate abia după diagnosticarea cu boala Lyme.

„Nu o spun ca să-mi plângeți de milă, ci pentru a aduce puțină lumină asupra a ceea ce am îndurat în culise.

Am decis că bucuria pe care mi-o aduce muzica depășește stresul temporar pe care îl resimțea corpul meu. Mă bucur că am ales să merg mai departe”, a precizat fostul membru al trupei NSYNC.

SURSĂ FOTO: PRO TV

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Se oprește alimentarea cu apă în Gura Râului

Apă Canal Sibiu S.A. informează că luni, 4 august, în intervalul orar 8-16, alimentarea cu apă potabilă va fi sistată în comuna Gura Râului, cu excepția următoarelor străzi, unde alimentarea cu apă va fi menținută: Jenune, Ulița Tomii, Pe Părău, Părăul Muntelui, Văii, Calea Roșie, Râului, Morii și Strada Principală până la Calea Roșie.

Se va interveni pentru devierea conductei de distribuție DN200 PEHD, întrucât aceasta se suprapune cu conducta de fontă existentă, fapt care împiedică realizarea procesului de relining prevăzut pe acel tronson.

Lucrările vor fi executate de către S.C. AQUA SERV S.R.L., în cadrul Contractului de Lucrări CL7 – „Aducțiuni apă brută Gura Râului, Aducțiune Săliște-Tilișca”.

Pentru a asigura necesarul minim de apă pe durata întreruperii, vor fi puse la dispoziția populației, cisterne cu apă.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:

Call Center – tel. 0269 962

Dispecerat – tel. 0269 222 777

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare. Intervenția este necesară pentru continuarea modernizării infrastructurii de alimentare cu apă în zona dumneavoastră.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Spectacol în Piața Mare din Sibiu: „Cântecele Munților” îi aduce pe Ștefan Bănică jr, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu și Junii Sibiului

Vineri, 1 august, Parada Portului Popular va întoarce privirile tuturor vizitatorilor centrului sibian, prin coloratura costumelor tuturor ansamblurilor participante la cea de-a 50-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”.

Muzica și dansul vor face spectacol pe tot bulevardul Nicolae Bălcescu, până în Piața Mare, începând cu ora 18:00.

În cadrul festivalului, în 1, 2 și 3 august, diversitatea folclorului țărilor participante va răsuna în Piața Mare.

Debutul acestor spectacole va fi scris prin cântece și jocuri românești, îmbinate cu alte stiluri muzicale, care vor genera o poveste muzicală energică și vie pentru miile de spectatori.

Vineri, 1 august 2025, Codruța Rodean și Bogdan Cioranu, doi mărturisitori ai Mărginimii Sibiului prin cântecele cărora le dau glas împreună, sunt sărbătoriți într-un spectacol gândit de Silvia Macrea, ca semn al prețuirii și încrederii pe care o acordă generațiilor tinere, care înaintează cu succes în lumea folclorului românesc, prin calitate, seriozitate și consecvență.

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va îmbrăca în haină de sărbătoare toată această poveste a frumosului, ducându-ne mai întâi spre lumea fascinantă a ciobanilor din Mărginimea Sibiului, apoi purtându-ne în diferite cadre muzical-coregrafice, răspunzând unor provocări care vor transforma noțiunea de „show” în realitatea unui spectacol deosebit.

Concertul aniversar al tinerilor artiști sibieni este posibil cu finanțarea oferită de sponsorii: Aral, Dicosib Prod, Petroil Invest, Trh Invest, Unic Invest Construct și Petroyl Oil.

Invitați în distribuția acestui spectacol vor fi artiștii Nineta Popa, Olguța Berbec și Remus Novac, Paul Ananie, Andreea Haisan, Traian Stoiță și Grupul „Anghelos”, Virginia Irimuș, Bogdan Toma, Angelica Flutur, Daria Gâdea și Radu Dinescu, Daniel Pop, Dan Limbășan, Ana Limbășan, Ana Duminică, Alexandru Brădățan, Oana Bozga, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Ciprian Pop, Nicu Mâță, Cătălin Iancu, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici și Vlăduța Lupău.

Invitatul special al serii va fi Ștefan Bănică Jr., care ne va purta, alături de Codruța Rodean, Bogdan Cioranu și Junii Sibiului, spre ritmurile fascinante ale muzicii rock-n-roll.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

FOTO/VIDEO: Surpriză mare. Cum au fost întâmpinați primii pasageri ai zborului Sibiu-Viena pe aeroport

În această dimineață a decolat de pe Aeroportul Internațional Sibiu primul din cele 6 zboruri operate de Wizz Air spre Viena.

Momentul a fost marcat spectaculos, printr-un moment susținut de dansatorii de la Sibiu Dance Academy și Dance Gymnastics ULBS.

„Dimineața de 1 August a început în pași de dans la Aeroportul Internațional Sibiu!

Am sărbătorit cu eleganță lansarea primului din cele 6 zboruri noi operate de Wizz Air. Prima destinație …Viena!

Mulțumim dansatorilor noștri Petra Luiza Maria, Frățilă Alexandru-Rareş, Guță David Cristian, Isabela Haiduc , Mate Patricia-Medeea, Mocanu Mihai și Preda Marius, care fac parte din trupele de dans: Sibiu Dance Academy și Dance Gymnastics ULBS, care au adus farmecul vienez la Sibiu cu un vals plin de grație chiar în terminal, oferind astfel o experiența inedită pasagerilor de pe primul zbor Sibiu – Viena operat de Wizz Air.

Zborul W4 3823 a decolat oficial din Sibiu spre capitala Austriei – iar noi le urăm tuturor pasagerilor zbor lin și plin de descoperiri!

De acum, ai două opțiuni pentru a ajunge în Viena direct din Sibiu: Zboruri zilnice cu Austrian Airlines sau Wizz Air – în fiecare luni, miercuri și vineri”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Sibiu pe pagina oficială de Facebook.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

A venit Ziua Scumpirilor: plătim mai mult pentru mâncare, energie, combustibil și medicamente

Începând de astăzi, țara noastră va înregistra cele mai mai scumpiri după criza din anul 2010, consideră specialiștii.

Creșterea taxei pe valoare adăugată la 11% pentru alimentele de bază va afecta toți consumatorii. Scumpirile sunt mici pentru fiecare produs în parte, dar generalizate. La un coș de cumpărături, înseamnă câțiva lei.

Dacă acum, pentru 10 ouă plătim 10.99 lei, de la 1 august vom da 11.27 lei. Prețul unui litru de ulei va crește de la 8,99 lei la 9,21 lei, iar a unui kg de făină va crește de la 2,89, la 2.96 lei.

În timp ce noua cotă de 11% se va aplica produselor considerate esențiale: alimente, medicamente, cărți, servicii HoReCa, apă potabilă și canalizare, lemne de foc, îngrășăminte și alte inputuri agricole, toate celelalte bunuri și servicii vor trece automat la TVA 21%.

Scumpirea carburanților și creșterea accizelor vor lovi ca un tăvălug în prețurile de la raft. Dar impactul cel mai mare îl va avea eliminarea plafoanelor la energie electrică, spun reprezentanții din comerț.

„TVA înseamnă taxa pe valoare adăugată și este cascadată de la producător, procesator, distribuitor

Ceea ce ne îngrijorează este ridicarea plafonului la energie, pentru că energia acum poate se oprește la 1,5-1,6 lei/KwH de la 1, deja este o creștere de 50%.

Și uitați-vă că pâinea are o componentă energetică foarte mare, este coaptă în cuptoare electrice, prețul la pâine va crește pentru că impactul energetic e mare„, spune Feliciu Paraschiv, președintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii.

Și benzina și motorina se scumpesc, din cauza creșterii TVA și a accizelor.

Dacă acum avem un preț de 7,4 lei/litru la motorină, acesta va costa aproximativ 7,8 lei/litru, după creșterea cu 10% a accizei și majorarea TVA-ului de la 19% la 21%.

În ceea ce privește prețul benzinei, acesta ar putea crește de la 7 la 7,5 lei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.