Acasă Blog Pagina 983

Teren multifuncțional de sport la Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș

Consilierii locali din Mediaș vor discuta un proiect care prevede amenajarea unui teren de sport la Liceul Teoretic „Axente Sever” din municipiu.

Acest lucru se va întâmpla joi, când este programată ședința ordinară aferentă lunii februarie, iar aleșii locali vor aproba studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului.

Conducerea liceului medieșean a solicitat amenajarea unui teren de sport deoarece este necesar pentru menținerea profilului sportiv al acestuia.

Liceul „Axente Sever” Mediaș este singurul liceu din municipiu acreditat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar cu specializarea instructor sportiv.

Potrivit documentației care însoțește proiectul de hotărâre, terenul multifuncțional de sport va avea suprafața construită de 504 metri pătrați, compusă din suprafața terenului de sport de 375 de metri pătrați și o suprafață de protecție de 129 de metri pătrați.

Suprafața de joc va fi din tartan și se vor putea practica sporturi precum fotbal, handbal, baschet, tenis, volei sau badminton.

Valoarea totală a proiectului este estimată la suma de 1,5 milioane de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Impact violent între o mașină și un microbuz în județul Sibiu

Un șofer a fost transportat la spital, miercuri, în urma unui accident produs pe DN 1, în afara localității Apoldu de Sus.

În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Alba, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz transport marfă, condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 38 de ani.

Șoferul autoturismului a fost rănit în urma evenimentului.

Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și o autospecială de stingere din cadrul ISU Sibiu au intervenit la acest accident rutier.

Echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru două persoane implicate în accident.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.

Cealaltă persoană implicată a refuzat transportul la spital.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident pe DN 14. Doi șoferi au fost transportați la spital

Doi șoferi au fost răniți, miercuri dimineața, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 14, în afara localității Ruși.

În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, o femeie în vârstă de 44 de ani, din județul Alba, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 64 de ani.

Cei doi șoferi au fost răniți în urma accidentului.

Două echipaje ale Ambulanței Sibiu au intervenit la acest eveniment rutier.

Personalul medical a acordat asistență medicală conducătoarei auto, care a suferit un traumatis la umăr și toracic și șoferului care s-a ales cu un traumatism abdominal.

Ambele victime au fost transportate la UPU Sibiu în stare stabilă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

O geografie poetică a locurilor sacre

Articol de Daniel Deleanu

George Vulturescu, una dintre vocile distincte ale poeziei contemporane românești, își împletește în volumul César Vallejo urcă pe Machu Picchu (Editura Limes, Florești-Cluj, 2023) fascinația pentru universalitatea poetică cu o viziune personală profundă. Titlul evocă figura legendară a poetului peruvian César Vallejo, plasându-l pe culmile sacre ale Machu Picchului, loc al meditației, al întâlnirii dintre om și transcendență.

Cartea devine astfel un spațiu al dialogului între poetul român și marele creator sud-american, între geografia spirituală a României și cea a Americii Latine.

Această nouă apariție poetică a lui Vulturescu impresionează prin sincretismul tematic și stilistic. Volumul se structurează în jurul unui itinerar inițiatic: călătoria fizică și simbolică pe care o presupune urcarea pe Machu Picchu – și care l-a fascinat și pe Neruda (v. Las Alturas de Macchu Picchu) – devine un prilej de reflecție asupra condiției umane, a suferinței, a memoriei și a creației.

Vulturescu nu doar că împrumută motivele esențiale din poezia lui Vallejo – suferința viscerală, fragilitatea existenței, nevoia de solidaritate cosmică –, ci le reintegrează în propriul său univers poetic, filtrându-le prin sensibilitatea și obsesiile sale tematice: visul, melancolia, confruntarea cu abisul interior.

Piatra și Nordul sunt leitmotive ale întregii culegeri: „Smintit să stau pe Pietrele Nordului/ cu un ochi orb și cu unul viu/ care se înșeală unul pe altul/ sub ochiul lui Dumnezeu violaceu“ (Poet din Nord) sau „Nu este caligrafie mai desăvârșită decât/ aceea a fulgerelor“ pe “pietrele nordului” (Monograme pe pietrele Nordului), ori această interogație retorică din care răzbate o angoasă de sorginte metafizică: „Spun ceva teribil caligrafiile de pe/ pietrele Nordului?“ (Ibidem).

Piatra, pentru poet, nu este însă o materie „rece”, neînsuflețită. Printr-o coincidentia oppositorum, ea devine depozitarul sacrosanct al spiritului; adică, pentru a transpune problema într-un limbaj alchimic, piatra e materia prima în care clocotește spiritul încătușat, id est baza de la care pornește ascendența și care dilată geografia locală într-una transcendentală, iar timpul imanent într-un illo tempore mitic.

Spiritul se separă astfel în forme pure de materie, adică în „piatra Nordului”: „Mâna care nu poate pune capcane nu poate termina/ de săpat o hieroglifă în piatră,/ nici un vers adevărat nu poate accepta o literă mutilată – / literă neterminată e strigoiul poemului“ (Venus de pe Pietrele Nordului). Nordul capătă aici accente gnostice, ducându-ne cu gândul la metafizica hiperboreană: „Libere, ușoare sau grele, pietrele/ din magia zidurilor de la Machu Picchu au o solemnitate/ ieșită din durata unor sigilii care le atestă jurământul/ de castitate” (Gnoza de-a fi piatră).

Tema regresiunii din fața imanentului persistă de-a lungul volumului, însă panteismul tactil de la începutul cărții își pierde din intensitate odată ce sacralizarea materiei descătușează spiritul, iar poetul, transfigurat, poate accede către hieratice culmi de senină contemplație și regăsire a sinelui ancestral: „Și astăzi puterile secrete ale/ Pietrelor Nordului/ și-au făcut loc în mine așa ca niște/ vapori toropitori infiltrați în/ carne, în oase, în sucul craniului” (Piatra va naște vulturi).

Unul dintre punctele forte ale acestui volum este limbajul poetic, bogat și intens (într-o cronică din Romania literară, Gheorghe Grigurcu îi laudă poetului „siguranța rostirii”). Vulturescu jonglează cu imagini de o forță spectaculară, construind un peisaj poetic ce îmbină grandiosul cu intimul. Urcarea pe Machu Picchu, simbol al unei aspirații către Absolut, devine un pretext pentru a explora condiția de „poet al marginilor” – o identitate care l-a definit pe Vulturescu de-a lungul întregii sale opere. Abordând un discurs quasi-expresionist, poetul își asumă, cu un ton grav, aproape sapiențial, meditația asupra locului omului în istorie și a poeziei ca mărturie și salvare.

Există în acest volum și un dialog implicit între diferite spații culturale. César Vallejo, poet al suferinței existențiale, este adus în proximitatea imaginarului liric al lui George Vulturescu. Prin această alăturare, poetul român creează un spațiu de rezonanță, o punte între lumi care, deși îndepărtate geografic, împărtășesc aceeași sensibilitate pentru ceea ce este fragil, pieritor, dar și înălțător în viața umană. Poemele oscilează între tonalități elegiace și izbucniri vizionare, invitând cititorul să pătrundă în această stare de perpetuă ascendență spre ceva inaccesibil, dar profund necesar.

Volumul César Vallejo urcă pe Machu Picchu este mai mult decât o colecție de versuri – este o meditație poetică asupra universalității umane, a legăturii dintre poeți și locurile lor sacre, dar și asupra poeziei ca act de supraviețuire. George Vulturescu își confirmă încă o dată talentul de poet al dimensiunilor multiple, capabil să îmbine introspecția cu grandiosul, iar această carte se așază fără îndoială între cele mai valoroase contribuții recente la literatura română contemporană.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/VIDEO: 47 de percheziții în județul Sibiu și țară. Medieșeanul Horațiu Potra, printre cei vizați

În această dimineață, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare, într-o amplă operațiune.

Activitățile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.

Percheziții au loc la această oră și în municipiul Mediaș.

„De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal sunt efectuate cercetări și pentru inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, instigare publică, fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, comunicarea de informații false, acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.

În operațiune sunt angrenați polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Capitalei.

De asemenea, la activități participă criminaliști, precum și echipe de intervenție din cadrul structurilor pentru acțiuni speciale ale Jandarmeriei Române.

Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională”, transmite Poliția Română.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

RAPORTOR LOCAL. Vânzoleala întreprinzătorilor sibieni din piață nu pune în pericol stabilitatea economică a orașului 

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 18,38%, în 2024, până la 46.205, față de 39.031 în 2023, anunță Oficiul Național al Registrului Comerțului. Creșterile cele mai semnificative ale numărului de dizolvări s-au înregistrat în județele Harghita (plus 47,28%), Maramureș (plus 43,27) și Sibiu (plus 39,26%), în timp ce scăderi au fost consemnate doar în județele Hunedoara (minus 2,87%) și Buzău (minus 2,55%).          

Imediat după 1989, Sibiul a trecut prin momente dificile din punct de vedere economic. Marile întreprinderi de stat s-au prăbușit în economia de piață de tranziție. Puține au fost societățile care au rezistat valul de privatizări și restructurări, astfel încât să înceapă noul mileniu profitabil. Însă în același timp, au apărut și noii patroni ai orașului. Cu mici afaceri, plecați de jos, sibienii întreprinzători sau reîntorși în țară după escapada din perioada comunistă au încercat să dezvolte ceea ce era intitulat generic atunci „întreprinderile mici și mijlocii – IMM-uri”, adică afacerile de familie.

La mijlocul anilor 1990 se manifesta un adevărat boom în oraș în ceea ce privește înființarea noilor SRL-uri. De la magazine alimentare, consignații și până la diferite ateliere mecanice, sibienii încercau să-și croiască un mediu de afaceri propice pentru creșterea bunăstării familiei. Ba mai mult, au existat sibieni care aveau o mică afacere, rămânând totodată și angajați într-o mare firmă, tocmai pentru că incertitudinea din acele vremuri era destul de mare. Mulți luau în calcul că dacă eșuează pe cont propriu, măcar are stabilitatea celuilalt serviciu, mult mai sigur. Au existat și cazuri în care un patron trecea de la un domeniu de activitate la altul, schimbându-și în mod repetat opțiunile. Micile afaceri erau modul ideal pentru sibienii care voiau să reușească pe cont propriu. Și avem nenumărate exemple de bune practici în acest sens.

Au venit apoi anii 2000, iar Sibiul s-a remarcat în plan economic, odată cu atragerea investitorilor străini de calibru, care efectiv au revitalizat viața unui oraș. Multinaționalele de mai târziu au făcut ca sibienii să-și găsească un loc de muncă mai ușor și mai bine plătit. Cei care și-au închis afcerile de familie s-au angajat la marii agenți economici, iar cei care au prins rădăcină în noul capitalism au continuat cu afacerile pe termen lung, co-existând pe lângă marile concernuri.

De atunci am trecut prin două crize economice, o pandemie de coronavirus și prin războaie la granița țării. Multe afaceri locale au rezistat timpului și au fost dezvoltate dincolo de orice așteptări, devenind modele sibiene de reușită în afaceri, în timp ce multe altele au rămas doar o inițiativă lăudabilă, dar fără mari perspective. După 25 de ani, Sibiul este locul în care afacerile locale coabitează cu marii angajatori autohtoni și străini, chiar dacă instabilitatea economică încă persistă. Unii ar spune că așa este în capitalism.      

Doar că statisticile, în speță cele furnizate de Registrul Comerțului, ne spun că în ultimii doi ani în județul Sibiu am asistat la o adevărată odisee a IMM-urilor. Astfel, dizolvările de firme sunt la ordinea zilei. Ne aflăm pe locul 3 în țară în ceea ce privește acest capitol. Practic, în Sibiu se dizolvă firmele mai rapid ca în celelalte județe din țară.

Este oarecum surprinzător, în condițiile în care clasa de mijloc sibiană este una destul de bine ancorată în societatea locală, corupția instituțională este destul de bine aflată sub lupa autorităților, iar mediul de afaceri privat, unul destul de consolidat. Probabil, această tendință poate fi justificată prin faptul că avem mai mulți întreprinzători decât alte județe și ne dăm seama destul de repede dacă o afacere este de viitor sau nu.

Aceasta, deoarece Sibiul continuă să aibă una dintre cele mai mici rate de șomaj din România. Se spune că clasa de mijloc este formată din întreprinzători mici și mijlocii, iar aceștia sunt barometru unei societăți sănătoase. Aceasta este într-un fel și oglinda Sibiului. Sau sibienii nu se feresc să-și închidă afacerile proaste și să se adapteze dinamicii pieței, în speranța reușitei prin care să dea, la un moment dat, lovitura… financiară. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Spectacol pe cer în 28 februarie: șapte planete se vor alinia

Un eveniment astronomic deosebit va avea loc pe 28 februarie, când șapte planete – Marte, Jupiter, Uranus, Venus, Neptun, Mercur și Saturn se vor alinia pe cer.

Paradele planetare de patru sau cinci planete sunt relativ frecvente, însă alinierea a șase sau șapte planete este destul de rară.

În acest moment, șase planete sunt deja aliniate pe cerul nopții, iar Mercur va apărea deasupra orizontului pe 28 februarie, completând evenimentul astronomic.

Acest eveniment, cunoscut sub numele de aliniere planetară, are loc atunci când mai multe planete ajung pe aceeași parte a Soarelui, oferind observatorilor de pe Pământ iluzia unei linii cosmice perfecte.

Fenomenul este posibil datorită faptului că toate planetele orbitează Soarele pe un plan aproape comun, numit ecliptică.

Chiar dacă unele planete au orbite ușor înclinate față de acest plan, majoritatea corpurilor cerești se află aproximativ la același nivel.

Este important de menționat că planetele nu formează efectiv o linie dreaptă în spațiu, ci doar par aliniate din perspectiva observatorului terestru.

Experții ne recomandă observarea fenomenului imediat după apusul soarelui, când stelele încep să apară pe cer.

„Marte va apărea în est, Jupiter și Uranus în sud-est și Venus, Neptun și Saturn în vest.

Chiar și oamenii din orașe și zonele poluate cu lumină vor putea vedea majoritatea planetelor, dar pentru cele mai bune vederi, este recomandabil să găsiți o locație mai întunecată.

Aproape toate planetele vor fi vizibile cu ochiul liber, cu excepția lui Uranus și Neptun, care vor avea nevoie de un binoclu sau un telescop”, a explicat Dr. Christopher Barnes, lector superior la Universitatea din Derby, conform The Independent.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Tragedie: Tânăr din Șeica Mică, decedat într-un grav accident rutier în Germania

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Șeica Mică, a decedat luni într-un grav accident rutier produs în Germania, între Untermünkheim și Gelbingen.

Potrivit poliției, accidentul s-a produs când șoferul a pierdut controlul asupra vehiculului într-o curbă, din motive care nu au fost stabilite până la această oră.

Mașina a părăsit partea dreaptă a drumului, s-a izbit de o balustradă și apoi a fost aruncată într-un terasament pe partea stângă.

În urma impactului, tânărul a fost aruncat din vehicul, suferind răni grave, acesta decedând la spital din cauza rănilor extrem de grave.

Două fetițe au rămas fără tată, iar apropiații s-au mobilizat pe rețelele de socializare pentru a sprijini familia greu încercată.

Cu mare durere în suflet, anunțăm că KoKo Ivan a plecat dintre noi într-un tragic accident de mașină, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă în Germania.
În aceste momente grele, cei care doresc să sprijine familia o pot face prin donații în următoarele conturi:

Titular cont: Ivan Cristina-Maria

IBAN Euro: LT28 3250 0825 0972 4405

IBAN Lei: RO93 REVO 0000 1066 8459 2733

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Crin Antonescu: Dacă voi fi președintele României, nu vom trimite trupe în Ucraina. Punct

Crin Antonescu, candidatul la funcția de președinte al României, nu este de acord cu implicarea militară a țării noastre în Ucraina.

El afirmă că dacă va deveni președinte, România nu va trimite trupe în Ucraina.

„România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.

Nici soldați, nici trupe de menținere a păcii. Am spus asta acum 3 ani, nu mi-am schimbat părerea cu un milimetru.

Dacă voi fi președintele României, nu vom trimite trupe în Ucraina. Punct.

Vom continua să sprijinim logistic și politic Ucraina. Dar nu vom trimite oameni acolo.

Nu în ultimul rând, ca să menții pacea, trebuie să ai pace.

Să nu ne precipităm, să nu ne aruncăm cu capul înainte, vorbind despre angajamente post-război, când nici măcar un acord de încetare a focului nu este schițat.

Înțelepciune și calm. Doar așa putem să ieșim din criza aceasta” a scris Antonescu pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

VIDEO: Alarmare publică în Mediaș, miercuri, între 10 și 11

Sirenele din municipiul Mediaș vor suna, miercuri, între orele 10 și 11, în cadrul exercițiului „Miercurea Sirenelor”.

Având în vedere prevederile Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 1259/2006 privind organizarea și asigurarea activității de înștiințare, avertizare, prealarmare și alarmare în situații de protecție civilă și prevederile Ordinului Ministerului afacerilor Interne nr. 886/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice privind Sistemul național integrat de înștiințare, avertizare și alarmare a populației, miercuri, 26 februarie 2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va desfășura antrenamentul/exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Sirenelor“ pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național.

În acest sens, sirenele din municipiul Mediaș vor fi pornite miercuri, 26 februarie, în intervalul orar 10:00 – 11:00, acesta fiind doar un test de rutină, în vederea verificării sistemului de alarmare publică.

Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea populației se realizează în scopul evitării surprinderii și al luării măsurilor privind adăpostirea populației, protecția bunurilor materiale, precum și limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor aeriene și ale acțiunilor militare.

Semnalele de alarmare acustice ale populației, instituțiilor publice și operatorilor economici sunt: alarma aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană și încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

  1. Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
  2. Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
  3. Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
  4. Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Sondaj: Călin Georgescu ar câștiga turul I, dar nu va deveni șef al statului. Cine va fi președinte

Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a publicat marți rezultatele unui sondaj privind intenția de vot a românilor.

Acesta susține că ar fi ales ca președinte dacă turul doi ar fi organizat duminica viitoare.

Întrebarea pusă participanților la sondaj a fost: „Dacă alegerile prezidențiale ar avea loc duminica viitoare și aceștia ar fi candidații, pentru cine ai vota?”

Astfel, candidatul independent Călin Georgescu ar lua 38,4%, urmat de Nicușor Dan cu 25,4% și Crin Antonescu cu 15,8%.

Nicușor Dan este cotat favorit dacă alegerile prezidențiale ar avea loc duminica viitoare. Potrivit sondajului AtlasIntel, 45% ar spune că ar vota în favoarea actualului primar general, în timp ce 40,9% ar vota pentru Călin Georgescu.

În schimb, 14,1% dintre respondenți au spus că nu știu sau vor anula votul.

„Cifrele vorbesc clar: Suntem pe drumul cel bun și România Onestă are o șansă reală!

Pentru a păstra direcția corectă, cea a valorilor occidentale, trebuie să fim uniți mai mult ca niciodată.

Nu există loc de orgolii când viitorul țării este în joc! Vom lupta cu tărie până la capăt, indiferent de obstacolele ce ne vor ieși în cale.

România merită să rămână pe drumul prosperității și al democrației!”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FC Hermannstadt, pentru un sezon memorabil în Cupa României

FC Hermannstadt dă bătălia pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. Echipa sibiană va întâlni, miercuri, de la ora 19, la Iași, în deplasare, în baraj, echipa locală Politehnica Iași. Meciul este unul cu atât mai special, cu cât antrenorul gazdelor este Vasile Miriuță, fostul antrenor al lui FC Hermannstadt. Cu Vasile Miriuță pe bancă, FC Hermannstadt s-a salvat de la retrogradare în primul său sezon în Liga 1, după o victorie memorabilă, în ultima etapă, în dauna Dunării Călărași. 

Politehnica Iași este adversarul pe care FC Hermannstadt l-a întâlnit cel mai mult în acest sezon. Deja partida din barajul pentru calificarea în sferturile competiție de miercuri este cea de-a patra confruntare din actuala stagiune. Ambele echipe s-au întâlnit în acest sezon regular, tur-retur, și în partida din faza grupelor Cupei României, la Iași. Sibienii au câștigat ambele partide din campionat, iar meciul din Cupa României, jucat tot la Iași, s-a terminat la egalitate, 0-0.

Practic, în acest sezon FC Hermannstadt este neînvinsă în fața fotbaliștilor ieșeni. Mai mult, sibienii au reușit scorul campionatului în fața Politehnicii, în condițiile în care, în tur, fotbaliștii de pe Malul Cibinului s-au impus clar cu 6-2. Mai mult, a fost cea mai categorică victorie obținută de FC Hermanstadt în prima divizie a fotbalului românesc de la înființarea echipei, în 2015. Politehnica și FC Hermannstadt trebuie să dispute acest baraj deoarece nu au putut fi departajate în clasamentul grupei din Cupa României, cele două fiind la egalitate perfectă în toate criteriile de departajare. Dacă FC nstadt se va impune, atunci se va califica în sferturile de finală ale Cupei României și va fi mai aproape cu un pas de reeditarea celei mai bune performanțe din istoria clubului sibian, și anume disputarea finalei Cupei României, din 2018, când a fost învinsă în finală de CS Universitatea Craiova.

Istoricul confruntărilor

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă, adică Liga 1, de 16 ori. De patru ori s-au impus ieşenii, de opt ori au câştigat sibienii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate. Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 2018, CSM Politehnica – FC Hermannstadt 0-2, goluri înscrise de Hama Tsoumou şi Lucian Dumitriu. Cu acelaşi scor au învins sibienii şi în returul sezonului regulat 2018-2019, pe 3 martie 2019, rezultat în urma căruia Poli Iași a ratat calificarea în play-off.

Întâiul succes din contul moldovenilor: 6 aprilie 2019, FC Hermannstadt – CSM Politehnica Iaşi 0-1, marcator J. Teixeira, dintr-un penalty scos de Sanoh.

Cea mai recentă întâlnire directă din SuperLiga României: 31 august 2024, FC Hermannstadt – Poli Iaşi 6-2. La finalul acestui joc, Tony da Silva, antrenorul ieșenilor, a fost înlocuit pe banca tehnică a grupării moldave cu Emil Săndoi, plecat și el recent de la echipă.

Până la ultimul duel direct din ianuraie 2025, 27 de jucători au utilizat moldovenii în acest sezon, dintre care nouă au debutat pe prima scenă chiar în campionatul curent. De partea cealaltă, sibienii s-au bazat pe 26 de fotbalişti, 20 dintre aceștia fiind autohtoni.

TABLOUL SFERTURILOR DE FINALĂ

CFR Cluj – Universitatea Craiova 

Farul Constanța – Unirea Alba Iulia

CSM Reșița – Câştigătoarea din barajul Politehnica Iași v AFC Hermannstadt

Metalul Buzău – FC Rapid 1923

CALENDARUL CUPEI ROMÂNIEI BETANO, 2024-2025:

  • Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
  • Semifinale: 23 aprilie 2025
  • Finala: 14 mai 2025

Meciurile directe:  

25.01.25 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 0 – 2

18.12.24 CUPĂ Poli Iași – FC Hermannstadt 0 – 0

31.08.24 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 6 – 2

06.05.24 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 0 – 1

24.11.23 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 0 – 0

23.07.23 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 1 – 3

12.08.21 L2 FC Hermannstadt – Poli Iași 2 – 1

15.05.21 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 0 – 1

12.04.21 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 1 – 0

20.12.20 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 0 – 1

05.08.20 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 2 – 2

30.06.20 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 2 – 3

21.12.19 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 1 – 0

15.09.19 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 0 – 0

18.05.19 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 1 – 1

06.04.19 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 0 – 1

03.03.19 SL FC Hermannstadt – Poli Iași 2 – 0

26.10.18 SL Poli Iași – FC Hermannstadt 0 – 2 

Urmărește Sibiu 100% în Google News