Doina Jalea. Noroc? Nicidecum!!!

Cele mai citite

Cu ceva vreme în urmă – pe când ziarul nostru aducea bucurie cititorilor în formă tipărită – într-o oarecare conjunctură politică am scris despre momentul 1968, un moment de cotitură în istoria relațiilor internaționale ale României. Eram într-un fel de NATO estic, ordinele venind de la Moscova, nu de la Washington ca azi. Moscova a decis să invadeze Cehoslovacia, dimpreună cu toate statele membre ale alianței, ca să o cumințească. Nu intru în amănunte. „Nea ceașcă” – cum îl batjocorim noi azi pe președintele de atunci al României – cu cohonesuri de taur, le-a spus rușilor niet! Noi nu invadăm pe nimeni! Rușii au văzut roșu înaintea ochilor și au decis ca, în drum spre Cehoslovacia, să calce în picioare România. Și se știa prea bine din istorie că, de unde pune muscalu cizma, nu mai pleacă.

Atunci am scris un lucru care mi-a atras oprobiul pubilc. O taină pe care o știam de la părintele paroh de la Drăgănescu, unde Sfântul părinte Arsenie Boca, exilat fiind, picta ceea ce avea să se numească mai târziu ”Capela Sixtină” a ortodoxiei românești. Și anume că, în zilele acelea de imens pericol pentru Țară, părintele Arsenie s-a rugat cu lacrimi trei zile și trei nopți în altarul bisericii, să nu vină rușii peste noi. N-au venit!

Până și foști studenți de ai mei de la Jurnalistica din Sibiu – care mă cunoșteau de ani buni de la catedră – au comentat atunci că profa a înnebunit. Cum poate afirma că un om poate opri invazia rușilor, rugându-se?

Publicitate

Păi, fraților, nu omul a oprit invazia, ci DUMNEZEU !!! care i-a ascultat rugăciunea acestui sfânt părinte.

Au trecut de atunci 58 de ani și un alt eveniment, la fel de periculos, i-a trecut României ca glontele pe lângă ureche. Declanșarea unui război NATO-Rusia pe teritoriul României prin drona de provocare lansată de Ucraina peste noi cu un scop precis: Constanța sub ruine, zeci de mii de morți și răniți, cu impact psihologic devastator asupra Europei, portul – o grămadă de fiare contorsionate, inutilizabil pe următorii 50 de ani, NATO obligată să reacționeze iar drona, neidentificabilă, fiind ”evident” rusească. Au spus-o specialiști militari la televiziunile noastre de știri, sătui de minciună și de manipulare. Eu doar punctez concluzia. În acest context emoțional cine să se mai întrebe cui folosește provocarea. Rusiei? Puțin probabil că ar dori deschiderea unui front cu NATO, când e la ananghia unui război neterminat cu Ucraina și a sancțiunilor economice internaționale. Lui Zele? Mai mult decât probabil. Un conflict extins în zonă l-ar plasa din nou în lumina reflectoarelor, care s-au mutat în Orientul Mijlociu. Doar e actor, nu?

Ce-i pasă lui de zeci de mii de morți români când nu-i pasă de zeci de mii de morți ucraineni, că dacă i-ar fi păsat, ar fi acceptat atâtea negocieri de pace propuse. Ce-i pasă lui de românii pe care-i umilește, le închide școlile și bisericile și-i disprețuiește profund pe teritoriul propriei țări. Ce, românii au cumva un premier ca cel al Ungariei, care i-a bătut cu pumnul în masă și i-a pus condiții la deblocarea banilor pentru război: drepturi pentru ungurii din Ucraina? Nu e premier decât de câteva săptămâni încoace și i-a pus pumnul în gură.

Atunci să mai scriu un lucru care-mi va atrage din nou oprobiul pubilc. Numai mâna lui Dumnezeu ne-a salvat de mastuplenia asta !!! Numai El putea muta în 2 secunde drona ucigașă 200 de metri mai încolo de punctul de impact mortal și să rămână intactă ca să știm de unde a venit.

Poate profa a înnebunit încă odată. Noroc? Nicidecum! Mila lui Dumnezeu peste noi, românii!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

MISIUNE ÎNDEPLINITĂ! 100 de kilometri de Dunăre cuceriți

ZIUA 5: MISIUNE ÎNDEPLINITĂ! 100 de kilometri de Dunăre cuceriți. Acum e rândul nostru!S-A TERMINAT! 100 de kilometri de...

Știri pe același subiect