Articol de Daniel Deleanu
Pe un frig de noiembrie ce-ți tăia respirația și-ți făcea sufletul să răsune a metal, Hermannstadt a jucat cu FCSB un meci cum rar se mai vede pe malurile Cibinului: nebun, absurd și, ca de obicei, risipit ca o promisiune spusă la beție. Sibiul a aprins focul, a menținut pentru un timp flacăra vie, dar n-a știut s-o păzească – și, la final, s-a trezit cu cenușa în palme.
Meciul a început prost pentru noi, ca un vis care se frânge în toiul nopții: minutul 4, Mamadou Thiam a găsit mingea printre picioarele noastre amorțite de frig și a trimis-o în poartă cu siguranța unui om care e total lipsit de îndoieli existențiale. 0–1, și tribuna sibiană, abia așezată, a simțit deja gustul amar al unei seri lungi și chinuitoare. Nu pentru mult timp, însă.
În minutul 26, Aurelian Chițu, cu calmul unui gladiator care nu se mai teme de faima adversarului, a prins o minge pe contraatac și a tras simplu, jos, la colț. Gol de manual, egalare demnă de albumul cu amintiri. Stadionul a prins viață din nou și, pentru o clipă, părea că iarna ce bate la ușă mai poate fi, pentru un ceas și ceva, încă păcălită.
După pauză, în minutul 54, același Chițu a revenit ca un ecou frumos, dar teribil de aspru pentru FCSB, a profitat de o minge bâlbâită în careul bucureștenilor și a făcut ca tabela de pe Municipal să arate 2–1 pentru sibieni. Tribunele exalau foc întocmai calului celui năzdrăvan al lui Făt-Frumos, iar Hermannstadt părea să creadă din nou în minuni.
FCSB e însă o echipă care știe să-și scrie propria poveste, iar în minutul 63, David Miculescu, cu o eleganță de jucător crescut printre basmele răsărite din firele de iarbă ale Câmpiei Aradului, a egalat după o superbă lovitură cu capul. 2–2, și din nou poartă în casă.
Apoi, a venit momentul de magie sibiană: minutul 87. Luca Stancu, prâslea nostru cel cu inimă de zimbru, a trimis o torpilă de la marginea careului, direct la vinclu. 3–2, și stadionul a început din nou să expire flăcări. O clipă de fericire pură, scurtă ca un foc de artificii, dar suficientă cât să-ți umple sufletul cu jar.
Doar că, atunci când joacă Hermannstadt, fericirea e mereu provizorie. În minutul 90+3, când toți visau deja la victorie, Dennis Politic a profitat de o apărare sibiană încremenită-n propria-i visare și a înscris. 3–3. Ca la table. Și am înghețat mai ceva decât de la frigul ce se lăsa, hain, peste Cetatea lui Hermann.
Și uite așa, am făcut dintr-o victorie un egal, dintr-un meci mare – o poveste mică… Nu poți ține de rezultat doar cu basme și politețuri. Fotbalul mai e și război, nu doar snoavă și eresuri.
Așadar, am pasat, am visat, am condus. Și, la final, am rămas cu oftatul. Sibiul a arătat că are inimă, dar că încă n-are mintea coaptă. Iar până nu vom învăța să păzim ceea ce construim, fiecare egal va fi un basm spus în șoaptă, în noaptea lungă a unei toamne ce, pentru noi, sibienii, pare să nu se mai termine…
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
