Klaus Iohannis l-a depășit pe Crin Antonescu în topul încrederii

Cele mai citite

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află pe locul 4 într-un top al încrederii românilor, după Mugur Isărescu, Victor Ponta și Sorin Oprescu. Datele au fost făcute publice în urma celui mai recent sondaj „Barometrul de opinie publică – Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“. Potrivit cifrelor, Klaus Iohannis are un procent de încredere de 30,2%, în timp ce  preşedintele PNL, Crin Antonescu, 29,6%

Publicitate

Pe primele poziții ale topului încrederii în personalităţile politice se află guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (39,4%) şi premierul României Victor Ponta (39,2%). Primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, se află pe cea de-a treia poziție a podiumului, cu un procent de 37,4%.

Sondajul indică o tendință generală de scădere, pragul de 40% nemaifiind depășit. Potrivit specialiştilor INSCOP Research, tendinţa de scădere a încrederii nu se reflectă doar la personalităţile publice ale puterii, nefiind însoţită de o tendinţă ascendentă a liderilor opoziției. Din contră, experții INSCOP Research susțin că tendinţa de scădere a încrederii este valabilă și pentru membrii opoziției,  ceea ce arată o scădere a crediblităţii clasei politice în ansamblu. 

Mihai Răzvan Ungureanu este reprezentantul opoziției care se bucură de cea mai mare încredere.  24,7% din cei chestionaţi în iulie au spus că au încredere în fostul premier,  în comparaţie cu 26,2% care îi acordau credit acestuia la sfârşitul lunii mai. Următorul clasat este preşedintele Traian Băsescu, fiind printre puținii politicieni care îşi conservă încrederea (23,5% în iulie, faţă de 23,3% la sfârşitul lunii mai). 

Liderul PDL  cu cel mai mare grad de încredere, este Theodor Stolojan, cu un procent de 17,2%, urmat de  Vasile Blaga, cu 13,5% și Elena Udrea, 13,1%. Sondajul a fost realizat în perioada 12-21 iulie 2013, pe un eşantion de 1.055 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.  

spot_img
Ultimele știri

Piața RCA în 2026: creștere de prețuri, mai puține oferte ieftine și expansiunea asigurătorilor străini

Piața asigurărilor auto obligatorii (RCA) din România continuă să evolueze vizibil în 2026, iar datele din luna martie confirmă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect