Bolojan convoacă două ședințe de Guvern în aceeași zi pentru adoptarea Bugetului 2026

Cele mai citite

Guvernul României se află în linie dreaptă cu adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026. Prima ședință a avut loc joi, la ora 11:00, pentru discutarea detaliilor tehnice, iar o a doua ședință a fost convocată de premierul Ilie Bolojan în aceeași zi, la ora 18:00, pentru adoptarea oficială a proiectului, potrivit stiripesurse.ro.

Legea bugetului va ajunge în Parlament

După adoptarea în Guvern, premierul Ilie Bolojan va trimite proiectul de buget în Parlament pentru dezbateri și vot final.

În ședința de la ora 18:00, Executivul va aproba, de asemenea, două ordonanțe de urgență importante: creșterea salariului minim pe economie și simplificarea procedurilor pentru investițiile străine în România.

PSD avizează bugetul, dar cu obiecții

Reprezentanții PSD din Guvern au anunțat că vor aviza proiectul de buget „cu obiecții”, pentru a permite Parlamentului să corecteze blocajele apărute la nivel guvernamental.

Publicitate

„Mutarea dezbaterii la nivel parlamentar va permite partidelor din Coaliție să includă în Legea Bugetului toate elementele respinse nejustificat de către șeful Executivului”, a transmis PSD.

Social-democrații l-au criticat pe premierul Ilie Bolojan, acuzând blocarea adoptării bugetului, ceea ce poate crea incertitudine economică în contextul turbulențelor globale.

„Întârzierea adoptării bugetului de stat reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru stabilitatea economică a țării. România are nevoie de o conducere coerentă și constructivă pentru a reacționa rapid la provocările piețelor internaționale”, au transmis social-democrații.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Trump povestește evacuarea de la Cina Corespondenților – momentele tensionate din timpul incidentului armat: “Am vrut să văd ce se întâmplă”

Președintele SUA, Donald Trump, a descris în detaliu momentele tensionate ale evacuării sale în timpul incidentului armat produs la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect