Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a îndeplinit toate țintele și jaloanele din PNRR. „Nu pierdem niciun euro”

Cele mai citite

Ministerul Dezvoltării și-a îndeplinit toate țintele și jaloanele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit bilanțului preliminar prezentat marți de ministrul interimar Cseke Attila. Pe anumite componente, instituția a reușit chiar să depășească obiectivele stabilite inițial.

În cadrul PNRR, Ministerul Dezvoltării a gestionat un portofoliu de 5.871 de contracte și a avut responsabilitatea pentru 19 jaloane și ținte de reformă, precum și pentru alte 30 de obiective aferente celor 12 investiții și subinvestiții din aria sa de competență, relatează Mediafax.

„Conform primelor evaluări, toate țintele și jaloanele PNRR aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării au fost îndeplinite, atât în ceea ce privește reformele, cât și investițiile”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul a precizat că instituția verifică în această perioadă documentele încărcate de beneficiari până la termenul-limită de 30 august. Dacă documentațiile respectă cerințele și ghidurile de finanțare, Ministerul Dezvoltării estimează că România nu va pierde fonduri din sumele gestionate prin PNRR.

Investiții în eficiență energetică, infrastructură și administrație

Printre principalele investiții gestionate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR se află proiectele pentru eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe, spitalelor, școlilor și altor clădiri publice.

Portofoliul include, de asemenea, construirea de creșe, dezvoltarea traseelor cicloturistice și proiecte pentru infrastructură modernă și sustenabilă în localități.

În zona reformelor administrative și legislative, ministerul menționează adoptarea Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, realizarea Registrului Național al Clădirilor, precum și instituirea unui nou cadru legislativ pentru zonele metropolitane și consorțiile administrative.

„Valul Renovării” a depășit ținta PNRR cu aproximativ 43%

Cel mai important rezultat raportat de Ministerul Dezvoltării este înregistrat în cadrul Componentei 5 – Valul Renovării, unde indicatorul privind suprafața clădirilor rezidențiale renovate a fost depășit semnificativ.

Pentru renovarea integrată, aprofundată și moderată a clădirilor rezidențiale, PNRR stabilise o țintă de 3.261.404 metri pătrați.

Potrivit documentelor încărcate de beneficiari până la 30 august, ora 24:00, suprafața totală declarată ca renovată ajunge la 4.655.200 de metri pătrați.

Astfel, indicatorul asumat prin PNRR este depășit cu aproximativ 43%.

„Este rezultatul unui efort comun al autorităților locale, beneficiarilor și echipelor ministerului. Urmează verificarea documentelor pentru confirmarea conformității și închiderea acestui proces în condițiile cerute de PNRR”, a transmis Cseke Attila.

Bilanțul prezentat de Ministerul Dezvoltării este unul preliminar, iar rezultatele finale vor depinde de verificarea documentelor și de confirmarea îndeplinirii tuturor cerințelor PNRR.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
spot_img
Ultimele știri

„Ajungem MARI” caută 40 de voluntari care să fie modele pentru copiii instituționalizați din Sibiu

„Ajungem MARI”, cel mai mare program de sprijin socio-educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați din România, lansează un nou...

Știri pe același subiect